La 4 ani, Ioana Stancu mergea pentru prima dată pe un stadion. Era 6 septembrie 2011, iar România întâlnea Franța la inaugurarea Arenei Naționale. Nu știa atunci că fotbalul avea să-i ocupe o parte atât de importantă din viață. Îi plăcea să se joace în parc, să încerce sporturi diferite și să petreacă timp alături de părinți. Câțiva ani mai târziu, fotbalul a devenit mai mult decât o activitate de după școală.
Astăzi, Ioana are aproape 20 de ani (îi împlinește pe 8 decembrie) și este triplă campioană a României cu Farul Constanța, echipă alături de care a câștigat titlurile în 2024, 2025 și 2026. A jucat în UEFA Women's Champions League, a ajuns la naționala de senioare și a fost desemnată cea mai bună jucătoare a SuperLigii Feminine în sezonul 2024/2025, după o stagiune în care a înscris 10 goluri, deși evolua pe postul de fundaș dreapta. În sezonul următor, a fost inclusă din nou în echipa ideală a campionatului.
Între toate aceste performanțe, au existat și lucruri mai puțin vizibile: plecarea de acasă la 16 ani și jumătate, dorul de familie, examenele de bacalaureat și adaptarea la o viață în care fotbalul a devenit o meserie.
De la primele ghete de fotbal la plecarea de acasă
Primele amintiri ale Ioanei sunt legate de părinți și de ieșirile în parc. Tatăl ei îi era partener de joacă, iar primele ghete de fotbal au fost probate tot împreună. „Îmi amintesc prima dată când am purtat ghete de fotbal. Încă nu făceam fotbal într-un cadru organizat. Eram încă la nivelul de ieșit în parc cu tata. Și chiar mi-am luat primele ghete de sintetic și am ieșit cu el să le probez.”
Când le-a spus părinților că își dorește să devină fotbalistă profesionistă, vestea a venit cu o oarecare surpriză. Tatăl ei știa că iubește fotbalul, dar nu era familiarizat cu posibilitățile unei cariere în fotbalul feminin.
Până să aleagă definitiv fotbalul, Ioana a încercat și baletul, patinajul artistic și tenisul, pe care l-a practicat aproximativ trei ani. Niciunul dintre aceste sporturi nu i-a schimbat însă preferința. „Motivul principal e strict pasiunea”, explică ea.
Copilăria a rămas perioada în care ar vrea să se întoarcă, măcar pentru o zi. Nu pentru un meci sau o victorie, ci pentru liniștea de atunci. „Cea mai mare grijă a mea era dacă ieșeam seara în parc să mă joc, eram acasă cu părinții și eram 100% relaxată.”
La 16 ani și jumătate, Ioana s-a mutat la Constanța pentru a juca la Farul. A fost prima despărțire importantă de familie, iar acomodarea nu a venit imediat. „Cel puțin în primul an dor de casă mi-a fost aproape constant.”
Plecarea a schimbat și felul în care privea fotbalul. Jocul care îi umplea după-amiezile din copilărie a devenit o profesie, cu antrenamente, responsabilități și obiective. Pasiunea a rămas, însă contextul era cu totul altul. „Când eram mică vedeam fotbalul strict ca pe un joc. Adică era pur divertisment, timp petrecut cu cei apropiați. Acum evident că-l văd mai mult ca pe o meserie. Chiar dacă pasiunea a rămas aceeași.”
Patru goluri într-o repriză și o glumă din vestiar
În noiembrie 2024, Ioana Stancu a reușit unul dintre cele mai spectaculoase meciuri ale carierei. În partida cu FC Hermannstadt, a înscris de patru ori în prima repriză, iar Farul conducea cu 4-0 la pauză. Nici ea nu anticipase o asemenea desfășurare. „Cred că prima dată când a intrat golul s-a produs așa o descătușare. Și probabil de asta au intrat una după alta.”
La final, colegele au felicitat-o, dar au avut și o rugăminte, făcută în glumă. „Deja îmi spuneau să ies de pe teren ca să nu mai dau gol.”
Cele patru reușite au rămas un reper individual într-o perioadă în care Farul domina fotbalul feminin românesc. Echipa din Constanța a câștigat trei campionate consecutive, iar Ioana a făcut parte din generația de jucătoare care a adus clubului primele titluri naționale la feminin.
Champions League, familia în tribună și sentimentul că este fotbalistă
Dacă meciul cu Hermannstadt i-a adus patru goluri într-o singură repriză, participarea în UEFA Women's Champions League a avut o altă semnificație. Într-una dintre partidele disputate la Constanța, o acțiune individuală a Ioanei s-a încheiat cu un autogol al adversarelor. Dincolo de statistica oficială, a fost un moment pe care și-l amintește cu bucurie, mai ales pentru că părinții ei se aflau în tribune. „Sincer, a fost șocant. Adică oricum când a început meciul nu aveam nici cel mai mic gând că o să ajung în fața porții. Și a fost un sentiment foarte frumos, mai ales că eram aici la noi, la Constanța, și aveam și familia în tribună. Și mi-aș dori să se repete.”
După meci, părinții au întâmpinat-o cu felicitări și îmbrățișări. Însă cel mai important lucru pe care l-a luat din experiența Champions League a fost contactul cu fotbalul internațional. Pregătirea partidelor, organizarea competiției și întâlnirea cu echipe precum Vålerenga, campioana Norvegiei la acel moment, au făcut-o să privească diferit propria carieră.
„Atunci într-adevăr m-am simțit fotbalistă și am spus că chiar vreau să fac chestia asta și chiar vreau să ajung și eu să joc la nivelul ăla.”
Experiența europeană i-a oferit un punct de comparație și o direcție pentru viitor. Ioana își dorește să evolueze în străinătate, în campionate precum cele din Germania sau Anglia. Între timp, Farul Constanța a continuat să acumuleze experiență internațională. În sezonul 2026/2027, campioana României a trecut de ZNK Mura, scor 3-1 după prelungiri, și a ajuns în finala mini-turneului preliminar din Champions League, unde a cedat în fața Austriei Viena, scor 0-5. Constănțencele și-au continuat aventura europeană în UEFA Women's Europa Cup, competiție în care au întâlnit Sparta Praga, formație care s-a impus în ambele manșe, cu 4-1 și 4-0.
La 12 ieșea de la bacalaureat, la 16:00 era la finala Cupei României
În 2025, Ioana a avut de împărțit timpul între fotbalul de performanță și ultimul an de liceu. Antrenamentele, deplasările și meciurile au continuat în paralel cu pregătirea pentru bacalaureat. Într-un episod al podcastului Fotbal Feminin România, Teodora Căbuț vorbește cu Ioana despre zilele în care cele două lumi s-au întâlnit: „La 12 ieșeam de la Bac și la 4 eram la finala Cupei la Târgoviște”.
Programul încărcat a obligat-o să-și organizeze atent timpul. Fotbalul a ajutat-o inclusiv să gestioneze presiunea examenelor. Profesorii i-au înțeles situația, însă asta nu a însemnat că a fost scutită de teste sau că a primit note preferențiale. Între timp, Ioana a devenit studentă la Psihologie. Continuă astfel să îmbine studiile cu fotbalul, după ani în care a învățat să se adapteze unui program diferit de cel al multor tineri de vârsta ei.
Tricoul naționalei și emoția imnului
Pe lista momentelor importante din carieră, Ioana așază câștigarea campionatului, experiențele din Champions League și meciurile disputate pentru România. La nivelul reprezentativelor de junioare, a înscris împotriva Poloniei, Cehiei și Estoniei într-o campanie în care România a ratat la limită calificarea la Campionatul European.
În 2025 a venit și debutul la naționala de senioare, după ce anterior purtase și banderola de căpitan la nivel juvenil.
Pentru Ioana, reprezentarea României ocupă un loc aparte, indiferent de performanțele obținute la club. „Cred că pentru toți jucătorii, până la urmă, echipa națională este cel mai înalt pas. Indiferent de echipa de club la care ajungi să joci, cred că cel mai frumos sentiment rămâne echipa națională. Să auzi imnul și să-ți reprezinți țara și mai ales din postura de căpitan.”
Eminem, superstiții și ritualurile dinaintea meciurilor
Dincolo de teren, Ioana se descrie drept o persoană serioasă, dar plăcută în compania celor din jur. Îi place să călătorească, să petreacă timp alături de familie și prieteni și să asculte muzică. Muzica face parte și din pregătirea pentru meciuri. Piesa pe care o ascultă cel mai des înainte să intre pe teren este „Till I Collapse”, de Eminem.
Mai are și o serie de ritualuri. Unele încep chiar din ziua precedentă unui meci și țin de lucruri aparent banale: cum își face patul, cum își aranjează perna, ce șosete poartă sau cum își leagă ghetele. Toate aceste obiceiuri o ajută să intre în starea potrivită pentru competiție. Sunt detalii care completează imaginea fotbalistei obișnuite cu presiunea meciurilor importante și cu un program în care fiecare zi trebuie organizată atent.
Lecțiile care rămân dincolo de fotbal
La 19 ani, Ioana Stancu are deja trei titluri de campioană, experiență internațională și un loc câștigat în circuitul echipei naționale. A trecut prin mutarea de acasă, prin emoțiile primelor meciuri europene și prin provocarea de a termina liceul în timp ce juca fotbal la cel mai înalt nivel din România.
„Cred că toate experiențele astea te formează. Adică inclusiv mutarea de acasă, indiferent la ce vârstă, să te descurci singur, într-un mediu nou, într-o echipă nouă, într-un oraș nou. Cred că toate astea sunt experiențe care te formează ca om.”
De la copilul care aștepta să iasă seara în parc până la fotbalista care își dorește să joace la cel mai înalt nivel, Ioana a descoperit că fiecare etapă vine cu alte responsabilități. Iar fotbalul a crescut odată cu ea.
La 4 ani, Ioana Stancu mergea pentru prima dată pe un stadion. Era 6 septembrie 2011, iar România întâlnea Franța la inaugurarea Arenei Naționale. Nu știa atunci că fotbalul avea să-i ocupe o parte atât de importantă din viață. Îi plăcea să se joace în parc, să încerce sporturi diferite și să petreacă timp alături de părinți. Câțiva ani mai târziu, fotbalul a devenit mai mult decât o activitate de după școală.
Astăzi, Ioana are aproape 20 de ani (îi împlinește pe 8 decembrie) și este triplă campioană a României cu Farul Constanța, echipă alături de care a câștigat titlurile în 2024, 2025 și 2026. A jucat în UEFA Women's Champions League, a ajuns la naționala de senioare și a fost desemnată cea mai bună jucătoare a SuperLigii Feminine în sezonul 2024/2025, după o stagiune în care a înscris 10 goluri, deși evolua pe postul de fundaș dreapta. În sezonul următor, a fost inclusă din nou în echipa ideală a campionatului.
Între toate aceste performanțe, au existat și lucruri mai puțin vizibile: plecarea de acasă la 16 ani și jumătate, dorul de familie, examenele de bacalaureat și adaptarea la o viață în care fotbalul a devenit o meserie.
De la primele ghete de fotbal la plecarea de acasă
Primele amintiri ale Ioanei sunt legate de părinți și de ieșirile în parc. Tatăl ei îi era partener de joacă, iar primele ghete de fotbal au fost probate tot împreună. „Îmi amintesc prima dată când am purtat ghete de fotbal. Încă nu făceam fotbal într-un cadru organizat. Eram încă la nivelul de ieșit în parc cu tata. Și chiar mi-am luat primele ghete de sintetic și am ieșit cu el să le probez.”
Când le-a spus părinților că își dorește să devină fotbalistă profesionistă, vestea a venit cu o oarecare surpriză. Tatăl ei știa că iubește fotbalul, dar nu era familiarizat cu posibilitățile unei cariere în fotbalul feminin.
Până să aleagă definitiv fotbalul, Ioana a încercat și baletul, patinajul artistic și tenisul, pe care l-a practicat aproximativ trei ani. Niciunul dintre aceste sporturi nu i-a schimbat însă preferința. „Motivul principal e strict pasiunea”, explică ea.
Copilăria a rămas perioada în care ar vrea să se întoarcă, măcar pentru o zi. Nu pentru un meci sau o victorie, ci pentru liniștea de atunci. „Cea mai mare grijă a mea era dacă ieșeam seara în parc să mă joc, eram acasă cu părinții și eram 100% relaxată.”
La 16 ani și jumătate, Ioana s-a mutat la Constanța pentru a juca la Farul. A fost prima despărțire importantă de familie, iar acomodarea nu a venit imediat. „Cel puțin în primul an dor de casă mi-a fost aproape constant.”
Plecarea a schimbat și felul în care privea fotbalul. Jocul care îi umplea după-amiezile din copilărie a devenit o profesie, cu antrenamente, responsabilități și obiective. Pasiunea a rămas, însă contextul era cu totul altul. „Când eram mică vedeam fotbalul strict ca pe un joc. Adică era pur divertisment, timp petrecut cu cei apropiați. Acum evident că-l văd mai mult ca pe o meserie. Chiar dacă pasiunea a rămas aceeași.”
Patru goluri într-o repriză și o glumă din vestiar
În noiembrie 2024, Ioana Stancu a reușit unul dintre cele mai spectaculoase meciuri ale carierei. În partida cu FC Hermannstadt, a înscris de patru ori în prima repriză, iar Farul conducea cu 4-0 la pauză. Nici ea nu anticipase o asemenea desfășurare. „Cred că prima dată când a intrat golul s-a produs așa o descătușare. Și probabil de asta au intrat una după alta.”
La final, colegele au felicitat-o, dar au avut și o rugăminte, făcută în glumă. „Deja îmi spuneau să ies de pe teren ca să nu mai dau gol.”
Cele patru reușite au rămas un reper individual într-o perioadă în care Farul domina fotbalul feminin românesc. Echipa din Constanța a câștigat trei campionate consecutive, iar Ioana a făcut parte din generația de jucătoare care a adus clubului primele titluri naționale la feminin.
Champions League, familia în tribună și sentimentul că este fotbalistă
Dacă meciul cu Hermannstadt i-a adus patru goluri într-o singură repriză, participarea în UEFA Women's Champions League a avut o altă semnificație. Într-una dintre partidele disputate la Constanța, o acțiune individuală a Ioanei s-a încheiat cu un autogol al adversarelor. Dincolo de statistica oficială, a fost un moment pe care și-l amintește cu bucurie, mai ales pentru că părinții ei se aflau în tribune. „Sincer, a fost șocant. Adică oricum când a început meciul nu aveam nici cel mai mic gând că o să ajung în fața porții. Și a fost un sentiment foarte frumos, mai ales că eram aici la noi, la Constanța, și aveam și familia în tribună. Și mi-aș dori să se repete.”
După meci, părinții au întâmpinat-o cu felicitări și îmbrățișări. Însă cel mai important lucru pe care l-a luat din experiența Champions League a fost contactul cu fotbalul internațional. Pregătirea partidelor, organizarea competiției și întâlnirea cu echipe precum Vålerenga, campioana Norvegiei la acel moment, au făcut-o să privească diferit propria carieră.
„Atunci într-adevăr m-am simțit fotbalistă și am spus că chiar vreau să fac chestia asta și chiar vreau să ajung și eu să joc la nivelul ăla.”
Experiența europeană i-a oferit un punct de comparație și o direcție pentru viitor. Ioana își dorește să evolueze în străinătate, în campionate precum cele din Germania sau Anglia. Între timp, Farul Constanța a continuat să acumuleze experiență internațională. În sezonul 2026/2027, campioana României a trecut de ZNK Mura, scor 3-1 după prelungiri, și a ajuns în finala mini-turneului preliminar din Champions League, unde a cedat în fața Austriei Viena, scor 0-5. Constănțencele și-au continuat aventura europeană în UEFA Women's Europa Cup, competiție în care au întâlnit Sparta Praga, formație care s-a impus în ambele manșe, cu 4-1 și 4-0.
La 12 ieșea de la bacalaureat, la 16:00 era la finala Cupei României
În 2025, Ioana a avut de împărțit timpul între fotbalul de performanță și ultimul an de liceu. Antrenamentele, deplasările și meciurile au continuat în paralel cu pregătirea pentru bacalaureat. Într-un episod al podcastului Fotbal Feminin România, Teodora Căbuț vorbește cu Ioana despre zilele în care cele două lumi s-au întâlnit: „La 12 ieșeam de la Bac și la 4 eram la finala Cupei la Târgoviște”.
Programul încărcat a obligat-o să-și organizeze atent timpul. Fotbalul a ajutat-o inclusiv să gestioneze presiunea examenelor. Profesorii i-au înțeles situația, însă asta nu a însemnat că a fost scutită de teste sau că a primit note preferențiale. Între timp, Ioana a devenit studentă la Psihologie. Continuă astfel să îmbine studiile cu fotbalul, după ani în care a învățat să se adapteze unui program diferit de cel al multor tineri de vârsta ei.
Tricoul naționalei și emoția imnului
Pe lista momentelor importante din carieră, Ioana așază câștigarea campionatului, experiențele din Champions League și meciurile disputate pentru România. La nivelul reprezentativelor de junioare, a înscris împotriva Poloniei, Cehiei și Estoniei într-o campanie în care România a ratat la limită calificarea la Campionatul European.
În 2025 a venit și debutul la naționala de senioare, după ce anterior purtase și banderola de căpitan la nivel juvenil.
Pentru Ioana, reprezentarea României ocupă un loc aparte, indiferent de performanțele obținute la club. „Cred că pentru toți jucătorii, până la urmă, echipa națională este cel mai înalt pas. Indiferent de echipa de club la care ajungi să joci, cred că cel mai frumos sentiment rămâne echipa națională. Să auzi imnul și să-ți reprezinți țara și mai ales din postura de căpitan.”
Eminem, superstiții și ritualurile dinaintea meciurilor
Dincolo de teren, Ioana se descrie drept o persoană serioasă, dar plăcută în compania celor din jur. Îi place să călătorească, să petreacă timp alături de familie și prieteni și să asculte muzică. Muzica face parte și din pregătirea pentru meciuri. Piesa pe care o ascultă cel mai des înainte să intre pe teren este „Till I Collapse”, de Eminem.
Mai are și o serie de ritualuri. Unele încep chiar din ziua precedentă unui meci și țin de lucruri aparent banale: cum își face patul, cum își aranjează perna, ce șosete poartă sau cum își leagă ghetele. Toate aceste obiceiuri o ajută să intre în starea potrivită pentru competiție. Sunt detalii care completează imaginea fotbalistei obișnuite cu presiunea meciurilor importante și cu un program în care fiecare zi trebuie organizată atent.
Lecțiile care rămân dincolo de fotbal
La 19 ani, Ioana Stancu are deja trei titluri de campioană, experiență internațională și un loc câștigat în circuitul echipei naționale. A trecut prin mutarea de acasă, prin emoțiile primelor meciuri europene și prin provocarea de a termina liceul în timp ce juca fotbal la cel mai înalt nivel din România.
„Cred că toate experiențele astea te formează. Adică inclusiv mutarea de acasă, indiferent la ce vârstă, să te descurci singur, într-un mediu nou, într-o echipă nouă, într-un oraș nou. Cred că toate astea sunt experiențe care te formează ca om.”
De la copilul care aștepta să iasă seara în parc până la fotbalista care își dorește să joace la cel mai înalt nivel, Ioana a descoperit că fiecare etapă vine cu alte responsabilități. Iar fotbalul a crescut odată cu ea.
-1792574610405-large.webp)
