Uneori, pentru a ajunge acolo unde îți dorești, trebuie să faci câțiva pași înapoi. Marius Coman a trecut prin toate cele patru ligi ale fotbalului românesc, a cunoscut terenurile modeste din eșaloanele inferioare, a stat departe de gazon din cauza unei accidentări grave și a ales să coboare în Liga a III-a într-un moment în care tocmai făcuse parte dintr-o echipă care promovase în Superliga.
Astăzi, atacantul celor de la UTA Arad privește în urmă fără regrete. Într-un interviu acordat pentru Superliga.ro, Marius Coman a povestit despre copilăria petrecută în Țara Bascilor, întâmplările greu de imaginat din ligile inferioare, decizia care i-a schimbat cariera și rolul pe care încrederea l-a avut în parcursul său.

Din Vișeu în Țara Bascilor. Copilăria care i-a schimbat perspectiva
Marius Coman avea opt ani când a plecat din Vișeu în Spania, alături de familie. S-a întors în România la 15 ani, dar, întrebat unde simte că a copilărit cu adevărat, răspunsul este Gernika, localitatea din Țara Bascilor în care a petrecut șapte ani.
Acolo, sportul nu însemna doar fotbal. Participa la orice activitate sportivă, inclusiv la competiții de șah. Mai important însă, anii petrecuți în Spania i-au influențat felul în care privește lumea.
„Cred că o altă perspectivă în care să privesc nu numai sportul, ci și viața. Adică mă consider o persoană deschisă la tot felul, la orice”, spune atacantul.
A învățat și limba bască, euskera, pe care încă o vorbește, deși nu la fel de bine ca în copilărie. Recunoaște, amuzat, că nu are un cuvânt preferat, pentru că limba i se pare foarte grea.
Întoarcerea în România a venit însă și cu un șoc. Obișnuit cu condițiile de pregătire din Spania, Coman a descoperit o realitate diferită în fotbalul de acasă.
„Cel mai mare șoc a fost că eu plăteam pentru sintetic, să mă antrenez pe sintetic. Nu știam, acolo aveam toate posibilitățile și sinteticul nu trebuia să îl plătesc. Când am venit în țară, îmi cereau ăia 5 lei de fiecare. Prima dată am crezut că mă fac de bani.”

Fotbalul din ligile inferioare, performanță din pasiune
După o perioadă la juniorii CFR-ului, Marius Coman și-a continuat drumul prin eșaloanele inferioare. A jucat la Baia Mare, a ajuns la Pojorâta și a cunoscut un fotbal foarte diferit de cel pe care îl urmărim astăzi în Superliga.
Din fiecare divizie a rămas cu amintiri pe care spune că nu le va uita niciodată. Unele par desprinse dintr-un film.
„De exemplu, la Liga a IV-a se băteau ăia după meciuri cu topoare. Pe la Sighet, pe acolo, îmi amintesc. Erau galerii cumva și se băteau pe bune, cu topoare, cu tot ce aveau prin mașini.”
La Liga a III-a lucrurile deveniseră ceva mai profesioniste. Iar din Liga a II-a își amintește o imagine de la Recea: un coleg care tundea gazonul cu tractorul, în timp ce vacile se aflau în apropiere.
Tot la Recea, Coman a devenit golgheter. Și tocmai acolo, într-un mediu în care condițiile financiare erau departe de cele ideale, a reușit să performeze.
„Cumva mă simțeam bine în largul meu. Nu eram plătiți. Cumva și ca grup eram foarte apropiați. Iar pe teren performam, dar pe de altă parte nu primeam nimic. Și cred că foamea asta de performanță, de a ajunge la echipă mult mai bună, cred că ăsta e motivul.”
Era fotbal jucat din pasiune, dar și cu speranța că următorul pas îl va duce mai aproape de visul său.

Coman, Marius
12
Meciuri jucate
10
Meciuri titular
4
Goluri
31
Șuturi
7
Ocazii mari ratate
52/129 (40%)
Dueluri câștigate
De la promovarea cu Petrolul, înapoi în Liga a III-a
Odată cu transferul la Petrolul, cariera lui Marius Coman părea să intre într-o nouă etapă. Numai că, la două săptămâni după sosirea la Ploiești, atacantul a suferit o accidentare gravă.
A petrecut o lună la pat și a avut nevoie de aproximativ patru luni și jumătate pentru a reveni la antrenamentele alături de echipă.
„Când eram la pat? Nimic. Mă uitam la seriale, mă mai jucam, mai citeam, mă mai certam cu mama”, își amintește acum, cu umor, perioada de recuperare.
Între timp, Petrolul traversa un moment bun și avea să promoveze în prima ligă. Pentru Coman, revenirea în primul unsprezece devenise însă dificilă.
A urmat o alegere pe care nu mulți fotbaliști ar fi fost dispuși să o facă. Să lase în urmă o echipă proaspăt promovată în Superliga și să se întoarcă în Liga a III-a, la Corvinul Hunedoara.
„Prima dată trebuia să mă conving pe mine. A fost o decizie dificilă, pentru că promovasem în prima ligă, cumva jucător al Petrolului, și trebuia să mă duc la Liga a III-a. N-a fost o decizie ușoară, dar a fost una foarte bună. Cred că cea mai bună decizie pe care am luat-o în viața asta.”
La Hunedoara l-a întâlnit pe Florin Maxim, antrenorul care a văzut dincolo de problemele fizice cu care sosise și care i-a oferit șansa să își pună din nou calitățile în valoare.
„El a văzut calitățile pe care le aveam și cumva m-a ajutat să le pun în practică. Chiar dacă era Liga a III-a.”
Restul avea să devină una dintre cele mai frumoase povești recente ale fotbalului românesc, cu ascensiunea Corvinului și câștigarea Cupei României în 2024.

„Pentru mine, cel mai important lucru este încrederea”
Dincolo de goluri, promovări sau trofee, există un cuvânt care revine constant în povestea lui Marius Coman: încrederea.
A vorbit despre ea când și-a amintit perioada de la Corvinul, dar și atunci când a explicat cât de importante au fost pentru el golurile marcate împotriva FCSB, în tricoul celor de la UTA.
Întrebat cât de bun poate fi atunci când are încredere în propriile forțe, răspunde fără să stea pe gânduri:
„Foarte bun. Foarte bun. Pentru mine, cel mai important lucru este încrederea. Un antrenor să-ți dea încredere, să-ți ofere continuitate. Pentru antrenorul care face asta o să dau tot timpul 100%.”
De altfel, în ciuda momentelor dificile prin care a trecut, atacantul spune că nu s-a gândit niciodată să renunțe la fotbal.
„În sinea mea eu știam că se poate. Adică chiar se poate. Nu contează vârsta, să fii ambițios, să muncești și să crezi. Pentru că asta, mai ales să crezi și să visezi, nu poate să-ți ia nimeni lucrul ăsta.”

La UTA, Coman a găsit ceea ce îi lipsea
Ajuns la Arad, Marius Coman spune că s-a simțit bine încă de la început. Nu doar datorită echipei, ci și atmosferei din jurul clubului, pe care o remarcase inclusiv atunci când venise pe stadionul din Arad ca adversar.
„ Și când veneam ca adversar aici simțeam emulația care se creează în jurul orașului și în jurul stadionului. Ceva pozitiv. Simți ceva pozitiv, pur și simplu. Asta îmi oferă Aradul și lumea de lângă echipă și de lângă stadion.”
În actualul sezon de Superliga, atacantul a disputat 12 partide, dintre care 10 ca titular, și a înscris patru goluri, două dintre ele în partida împotriva FCSB.
După un drum care l-a purtat prin toate eșaloanele fotbalului românesc, Coman are acum un obiectiv clar alături de UTA: calificarea în play-off.
„În primul rând să fiu sănătos și îmi doresc să ne îndeplinim obiectivul anul acesta, să fim în primele șase.”
Drumul lui Marius Coman spre Superliga a avut urcușuri, coborâșuri, pauze și momente în care a trebuit să o ia de la capăt. Ce este de apreciat la el și de urmat de cei care vor să audă tribunele strigându-le numele după un gol: indiferent de liga în care joci, să rămâi convins că poți ajunge acolo unde îți dorești.
Avem multe de învățat din cea mai importantă lecție a poveștii lui Marius. Uneori, un pas înapoi poate fi începutul celui mai spectaculos drum înainte.