FC Argeș

CFR Cluj

Stadionul Dr. Constantin Rădulescu

Dinamo București

FC Universitatea Cluj

Cluj Arena

Universitatea Craiova

FC Rapid București

Stadionul Giulești

FC Botoșani

FK Csikszereda

Stadionul Municipal Miercurea Ciuc

UTA Arad

Unirea Slobozia

Stadionul 1 Mai

Oțelul Galați

Petrolul Ploiești

Stadionul Ilie Oană

FCSB

AFC Hermannstadt

Stadionul Municipal Sibiu

Metaloglobus

FC Farul Constanța

Stadionul Central Ovidiu

Andreea Cio

Reportaj

Într-un club există jucători importanți. Există jucători care câștigă trofee. Și există jucători care, fără să-ți dai seama, rămân acolo suficient de mult încât ajung să măsoare timpul. Pentru mulți suporteri ai CFR-ului, <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/deac-ciprian-751b3873">Ciprian Deac</a> a fost mereu acolo. Au venit antrenori, au plecat colegi, s-au schimbat generații, s-au adunat titluri și sezoane. El a rămas.Născut la Dej, pe 16 februarie 1986, Deac și-a început cariera profesionistă la Unirea Dej, iar în vara lui 2006, la doar 20 de ani, făcea pasul către <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/cfr-cluj">CFR Cluj</a>. Nu știa atunci că începea o relație care avea să dureze aproape două decenii și să îl transforme într-un simbol al clubului din Gruia.În primul său sezon la CFR, 2006-2007, Dorinel Munteanu a fost cel care i-a oferit debutul, apoi echipa a fost preluată chiar de Cristiano Bergodi, actualul antrenor al marilor rivali de la <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-universitatea-cluj">Universitatea Cluj</a>. CFR a terminat atunci campionatul pe locul al treilea, însă ceea ce urma avea să schimbe istoria clubului.Un sezon mai târziu, în 2007-2008, sub conducerea lui Ioan Andone, Ciprian Deac și CFR au scris una dintre cele mai importante pagini din fotbalul românesc: au câștigat primul titlu din istoria clubului și Cupa României, o dublă ce a schimbat statutul echipei.

Apoi au venit ani în care drumurile lui Deac și ale CFR-ului s-au despărțit și s-au reîntâlnit de mai multe ori. A fost împrumutat la Oțelul Galați, transferat la Schalke 04, apoi a ajuns, tot sub formă de împrumut, la Rapid. După această aventură a revenit în Gruia în 2012. S-a întors acasă. O nouă despărțire și o nouă experiență l-au regăsit pe Ciprian în Kazahstan, înainte ca, în ianuarie 2017, să revină pentru a treia oară la CFR. De data aceasta definitiv. La începutul sezonului următor a primit tricoul cu numărul 10. Un detaliu aparent simplu, dar care a devenit unul dintre momentele importante ale poveștii lui la CFR. Numărul care avea să îl însoțească într-o perioadă în care avea să devină lider, căpitan și jucător-emblemă. Iar cifrele spun povestea unei cariere greu de egalat.&nbsp;Meciul cu FC Argeș va fi cel cu numărul 621 la nivel de cluburi. Si meciul cu numărul 509 pentru CFR Cluj.&nbsp;111 goluri marcate pentru echipe de club și echipa națională a României, dintre care 90 pentru clujeni.&nbsp;135 assist-uri în toată cariera, dintre care 118 pentru echipa din Gruia.&nbsp;În palmares, puțini jucători din fotbalul românesc se pot apropia de el: - 7 titluri de campion al României, toate câștigate cu CFR Cluj - 3 Cupe ale României - 4 Supercupe ale României, fiind jucătorul cu cele mai multe Supercupe câștigate în România

În spatele tuturor acestor cifre rămâne însă ceva mai greu de măsurat. Pentru că, între timp, Ciprian Deac a devenit un exemplu de profesionalism, un reper, un lider și un nume care a ajuns să se confunde cu identitatea echipei. A venit la CFR la 20 de ani. Pleacă la 40 de ani ca unul dintre oamenii care au scris istoria clubului. În materialul realizat <a href="https://www.superliga.ro/jucatori/deac-ciprian-751b3873">înaintea retragerii sale</a>, Deac vorbește despre leadership, presiune și anii petrecuți la clubul cu care și-a legat numele pentru totdeauna. Dar poate că unul dintre cele mai frumoase rezumate nu vine de la el: „Era un băiat tânăr cu păr lung. Eu eram un copil. Acum... el a îmbătrânit, eu am crescut. Viața trece,” povestește Mircea Coman, liderul de galerie al CFR-ului.&nbsp; În câteva cuvinte, a descris poate cel mai bine ce înseamnă un jucător care stă atât de mult într-un club: la un moment dat nu mai numeri sezoanele. Numeri anii din viață.

Acum, după toate golurile spectaculoase, pasele decisive, trofeele și emoțiile trăite în Gruia, vine și momentul pe care nimeni nu îl așteaptă cu adevărat.
„Ultimul meu meci în acest tricou va fi cel cu FC Argeș. De mic mi-am dorit, când va fi să mă retrag, să mă retrag cu stadionul plin și să fie un moment special.”Mihai Domșa, unul dintre suporterii și colecționarii CFR, explică o diferență simplă:
„Sunt jucători dedicați, sunt jucători care doar trec prin club și sunt jucători-pilon, jucători-emblemă. Deac este jucător-emblemă.”Iar când vorbește despre ce a încercat să lase în urmă, Ciprian Deac nu vorbește despre cifre, goluri sau statistici.

<h2 style="text-align:center;">„Am încercat să fiu un lider prin ceea ce arăt pe teren și prin ceea ce fac în afara terenului.”</h2>

Și poate că asta explică cel mai bine povestea lui Ciprian Deac. Nu faptul că se retrage un fotbalist. Ci faptul că, pentru mulți suporteri CFR, se încheie o perioadă din viața lor în care el a fost mereu acolo.Meciul de retragere va fi vineri, 22 mai, de la ora 20:30, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, în ultima etapă a acestui sezon de Superligă.Mulțumim pentru spectacol și pentru poveste, decare!&nbsp;

Meciul de fotbal dintre AFC Hermannstadt si CFR Cluj in Superliga Nationala, la Stadionul Municipal Sibiu, 16 februarie 2026. © Action Foto / Simion Sebastian Tataru. Unauthorized use is prohibited. All rights reserved.

Numărul 10 al CFR-ului se pregătește de ultimul meci al carierei în tricoul echipei pentru care a devenit simbol.

Ciprian Deac: „Presiunea! Cu asta m-am hrănit.”

Ana-Maria Popescu

INTERVIU

35 de ani trecuseră de la ultimul titlu câștigat în Bănie, iar acum Filipe Coelho și jucătorii săi au reușit să aducă un nou titlu Olteniei. Exact ca acum 35 de ani, cu un event, totul în mai puțin de o săptămână, exact în fața aceluiași adversar, Universitatea Cluj. Stadionul „Ion Oblemenco” a fost un adevărat Vulcan, cu mult înainte de startul meciului și mult după final. Fluier final și start petrecere. Fotbaliștii s-au dezlănțuit, iar noi am reușit să stăm de vorbă cu ei chiar pe teren, acolo unde au sărbătorit alături de familiile lor. De la lacrimile lui Tudor Băluță până la discursul luptătorului Romanchuk, de la conexiunea dintre Assad și Nsimba, până la momentele tată-fiu dintre Assad și tatăl său, Ghassan, dar și Vasile Mogoș și tatăl său, Pavel. Totul, în materialul video de mai sus.

Universitatea Craiova este noua campioană din Superliga României, iar noi am fost la meciul de pe „Ion Oblemenco”, unde jucătorii pregătiți de Filipe Coelho au scris istorie.

„Echipa asta m-a făcut să iubesc fotbalul!” Declarațiile campionilor de la Craiova după titlul câștigat

Ionuț Tătaru

Pe superliga.ro preferăm să scoatem în prim-plan jucătorii și antrenorii. Uneori suporterii. Ei sunt principalii actori ai competiției. Dar, o dată pe an măcar, dăm cuvântul și câte unui conducător. După eventul reușit de Universitatea Craiova, în timpul festivității de premiere, am stat de vorbă cu principalul acționar al clubului, Mihai Rotaru. Ați vorbit cam puțin în sezonul ăsta… Un om extrem de important din fotbal românesc, dar extrem de important, mi-a spus la un moment dat că cea mai bună decizie pe care am luat-o în perioada asta a fost să nu mai vorbim. Să nu mai vorbim, ci să facem. Și până la urmă s-a dovedit că a ieșit bine. Pentru că noi avem un talent să facem implozii întotdeauna. Și dacă începem să vorbim, nu iese bine de obicei. Cât de mult vă bucurați pentru medalie, văd că nu vă puteți opri zâmbetul! Nu, nu, dar o să realizăm de-abia peste câteva zile ce am făcut noi noaptea asta. Așa cum și cu calificarea în grupele Conference League, după acea dublă cu Basaksehir, am realizat de-abia peste câteva zile. Așa cum în 2014 am realizat de-abia peste o săptămână ce am realizat și că am promovat în Superliga. Așa și acum ne va lua câteva zile ca să realizăm ce am realizat ca să fac un joc de cuvinte. Ați avut încredere și în momentul dramatic al eliminării din Europa, că lucrurile se vor termina până la urmă sezonul ăsta cu bine? Nu că am avut încredere. Atunci a fost o decizie extraordinară. După meciul cu AEK Atena, noi aveam petrecere de sfârșit de an. Primul meu impuls a fost să o anulez. După care am zis nu, hai să o facem ca să ne resetăm și a fost cea mai bună decizie. Pentru că în momentul acela mi-am dat seama că o să fim campioni. Pentru că am văzut un grup extraordinar, un grup fantastic, cum am avut foarte rar la Universitatea Craiova. Cum a trecut tot clubul peste posibilul moment care putea destabiliza clubul, plecarea lui Mirel Rădoi? Au fost mai multe momente pe care a trebuit să le gestionăm. Primul a fost, sigur, plecarea lui Mirel. Al doilea a fost acea înfrângere cu Farul Constanța, pe care o considerăm un accident. După care am avut evenimentul AEK Atena. După care am avut evenimentul când am luat bătaie în prima etapă din play-off de la FC Argeș. Au fost momente care au trebuit gestionate și nu le-am lăsat la voia întâmplării. Tot ceea ce înseamnă Universitatea Craiova a știut să gestioneze foarte bine aceste momente.

Vă pregătiți deja pentru sezonul viitor? De vreo trei luni. Cu ce vă pregătiți? Cu jucători? Cu transferuri? Cu Ovidiu Costeșin și cu Mario Felguieras și, sigur, cu Filipe Coelho. Sigur știți și dumneavoastră ceva! Mai puțin, mai puțin. V-au surprins cumva adversarii care n-au mai putut ține pasul? E greu de crezut că cineva ne-ar fi putut bate azi. Uitați-vă la meciurile noastre cu Mainz. Uitați-vă la meciul nostru cu Rapid Viena. Uitați-vă la meciul cu AEK Atena, în care, practic, putem să spunem că am avut un ghinion. Noi l-am câștigat până în minutul 96. Noi nu am avut un parcurs bazat pe noroc. Noi am avut un parcurs bazat pe fotbal. Și asta mi-a dat tot timpul încredere. Și am știut că vom ieși campioni. Am fost în primele zile ale acestui sezon în cantonamentul din Slovenia. Nu știam în momentul respectiv amploarea la care s-a ajuns la Universitatea Craiova. Se poate duce la nivelul următor fotbalul românesc cu astfel de cluburi? Asta trebuie să facem. Altfel nu avem altă șansă. Uitați-vă, trebuie să luăm exemplul Poloniei, exemplul Cehiei. Trebuie să o facem. Și putem să o facem. Resurse, sigur, sunt limitate. Dar, cred că, pas cu pas, vom putea să trecem la nivelul următor. Și ăsta este scopul. Pentru asta muncim.

Ați cântat imnul împreună cu băieții ăștia minunați? Eu cânt imnul non-stop, în fiecare zi. Ar fi fost culmea să nu-l cânt în seara asta. Dar atmosfera asta, suntem cred că singurul oraș din România care poate să producă așa ceva. Această emulație, această uniune între suporteri și jucători și tot ceea ce înseamnă spiritul Universității Craiova. Lumea întreba a cui e echipa asta, a lui Felipe, a lui Rădoi, a lui Mihai Rotaru? Nu. Asta este echipa Universității Craiova. Dacă este un antrenor, el aparține, el este al Universității, nu Universitatea lui. Și asta va fi întotdeauna. Universitatea va fi a orașului. Și cred că asta trebuie să facem. Să aducem o echipă, pentru că orașul ăsta merită să aibă o echipă mare. Merită să aibă o echipă care să se bată la trofee și pe care să le câștige.

Ați fost felicitat, sunat de către vreun rival, acum? Habar nu am, am 300 de mesaje în acest moment. Erau acum 5 minute 300 de mesaje, nu am deschis niciunul. Cu siguranță am relații bune, inclusiv cu cei de la Dinamo. Am relații bune de la CFR. Inclusiv cu cei de la U Cluj am relații bune. Farul Constanța, foarte bune. Am relații cu mai mulți conducători. Adică noi, ca și club, la nivel instituțional, avem relații bune cu ei. Felipe Coelho, până când la Craiova? Până când? Sperăm să fie cât mai mult timp. Să fie o petrecere frumoasă, lungă! Nu știu cât țin petrecerile la București, dar în Oltenia, patru zile și patru nopți. Începem cu Fedeleșul, continuăm cu nunta, continuăm cu a doua zi și a treia zi. Deci patru zile cu Fedeleșul. Patru zile să fie că meritați. Chiar merită toată lumea pe care am văzut-o astăzi aici. Impresionant drumul meu de la hotel spre stadion, văzând familii, copii, părinți cu fularul la gât, venind spre stadion cu câteva ore înainte. Nu mai zic de momentul autocarului, dar chiar și în rest. Orașul ăsta chiar trăiește pentru fotbal. Niciun oraș din România nu poate să producă această emulație. Niciunul. Nu există. Sunt din Timișoara, trebuie să vă dovedesc. Trebuie să vă dovedesc, dar mai am de așteptat. Vorbeam astăzi cu colegii mei și chiar făceam această remarcă și am zis singurul care s-ar putea apropia ca oraș ar fi Timișoara. Singurul. Și am spus-o înainte de meci, nu acum după meci. Craiova a demonstrat astăzi, pe teren, că este o campioană meritată, nu poate contesta nimeni și asta e cel mai important. A fost simplu, am purtat același sacou. Și atunci n-am avut emoții. Să-l purtați în Europa și să fie bine!

Principalul acționar al Universității Craiova, Mihai Rotaru, a povestit cum a fost sezonul istoric recent încheiat, dar și ce urmează

“De vreo trei luni ne pregătim deja pentru sezonul viitor”

ANALIZĂ

Dramatismul în etapa a noua din play-off/play-out a fost rezervat luptei pentru evitarea retrogradării. ”Finala” campionatului, dintre Universitatea Craiova și Universitatea Cluj, nu a avut istoric, deși s-a scris istorie. Oltenii au câștigat clar și entuziasmant, iar Bănia dă din nou campioana României după 35 de ani. Alb-albaștrii au realizat eventul, confirmarea faptului că au fost cei mai buni în acest sezon.

https://www.facebook.com/reel/1217117097025329

U Cluj rămâne cu cea mai bună clasare din istorie în Superliga și cu a doua calificare consecutivă în cupele europene. De această dată, în Europa League. Rivala din oraș, CFR, și-a asigurat locul 3 și prezența în Conference League. Dinamo va încheia pe poziția a patra și așteaptă să vadă pe cine va înfrunta dintre FCSB și FC Botoșani, în tentativa de a reveni în Europa. În partea de jos a clasamentului, Unirea Slobozia a retrogradat direct, în timp ce Hermannstadt a obținut victoria care o trimite la baraj. Acolo unde va fi și Farul, învinsă acasă de ultima clasată Metaloglobus. Marea beneficiară a eșecului suferit de constănțeni a fost Petrolul, care s-a salvat direct în ciuda unei înfrângeri categorice pe teren propriu. Au fost trei victorii ale gazdelor, tot atâtea ale oaspeților și două remize, marcându-se în total 21 de goluri. Meciul care a decis campioana a fost și cel în care s-a înregistrat scorul etapei.

Așadar, cu ce rămânem după etapa a noua din play-off/play-out?

<h2>Un titlu consfințit entuziasmant</h2>

La patru zile după ce a învins-o pe U Cluj în finala Cupei României în urma loviturilor de departajare, Universitatea Craiova s-a impus în fața aceluiași adversar în meciul pentru titlu. De această dată, oltenii nu au mai lăsat nicio cale de apel. Au început tare și nu s-au oprit decât la ultimul fluier al arbitrului, pentru a declanșa sărbătoarea atât de mult așteptată. Alb-albaștrii au consfințit câștigarea titlului cu un apoteotic 5-0 și o prestație mai spectaculoasă decât focurile de artificii de la festivitatea de premiere. Un deznodământ firesc, pentru că echipa antrenată mai întâi de Mirel Rădoi, apoi de Filipe Coelho a fost cea mai bună, cea mai constantă și a știut să gestioneze cel mai bine momentele de cumpănă. Inclusiv acel 0-4 de pe Cluj Arena din turul play-off-ului. Anulat de acest 5-0, pentru a nu mai exista nici măcar o urmă de îndoială în privința noii campioane a României.

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid0Bby5xGy7JvF9R8qDGTVsMD13GhogjjC7XNdQTSN5fG7z6huJbfqyW25F6YyJd95cl

CFR Cluj și-a asigurat locul 3, și prezența în ediția viitoare a Conference League, prin egalul cu Dinamo (0-0). Formația din Gruia a intrat în play-off cu ambiția de a lupta pentru titlu, lucru confirmat chiar de antrenorul Daniel Pancu, însă faptul că nu a făcut-o nu trebuie privit ca un eșec. Pentru că mult timp nici măcar nu se știa dacă alb-vișiniii vor intra între primele șase. Cursa de recuperare fantastică a necesitat resurse fizice și mentale importante și era cumva de așteptat ca acest lucru să conteze în cele din urmă. Dacă privim în urmă la cum arăta situația acum câteva luni, clasarea pe podium reprezintă un succes pentru ardeleni. Și Dinamo se poate considera mulțumită, pentru că a mai făcut un pas în față și acum are șansa de a lupta pentru revenirea în Europa.

<h2>Un meci ca o imagine a sezonului pentru Rapid</h2>

Giuleștenii vor încheia un alt sezon cu dezamăgirea de a rămâne în afara Europei, deși la începutul play-off-ului au fost chiar pe primul loc și visau la titlu. Partida de la Mioveni, cu FC Argeș, a fost ca o imagine a acestui sezon pentru elevii lui Costel Gâlcă. Lucrurile mergeau bine pentru alb-vișinii, care au condus cu 2-0, dar apoi totul s-a prăbușit în scurt timp. Bettaieb a marcat de două ori în șapte minute și a egalat. Însă se putea termina și mai rău pentru oaspeți, piteștenii ratând un penalty la ultima fază, prin Matos. Un 2-2 care a pus capăt definitiv oricăror calcule europene pentru Rapid, în timp ce alb-violeții rămân pe ultimul loc, la capătul unei alte partide în care pierd puncte importante în prelungiri. Acum nu a mai fost un gol primit, ci unul neînscris.

<h2>UTA câștigă play-out-ul și o trimite pe Slobozia în liga a doua</h2>

Unirea Slobozia depindea doar de propriul rezultat pentru a evita retrogradarea directă. Ialomițenii aveau nevoie de victorie în meciul de acasă cu UTA și ar fi fost la baraj. Nu doar că nu au câștigat, dar nici nu au evitat înfrângerea, astfel că se despart de Superliga după doar două sezoane. Arădenii s-au impus cu 1-0, un succes care le permite să încheie play-out-ul pe primul loc, o performanță importantă pentru ”Bătrâna Doamnă”, care însă nu va putea juca barajul pentru Conference League, în condițiile în care nu a obținut licența pentru Europa. Însă Adrian Mihalcea confirmă că este unul dintre antrenorii în ascensiune ai campionatului, un lucru pe care oamenii din Slobozia cu siguranță și-l amintesc foarte bine. Mai ales acum, după această retrogradare.&nbsp;

https://www.facebook.com/lpf.ro/posts/pfbid0Gx8CZ649ioAf9cFdpNmRT3fiquGmWXDStpSuwv2ypPccXHu2oksmbJLrJUcpPi5Tl

<h2>Un portar debutant o trimite pe Farul la baraj</h2>

Probabil marea surpriză a ultimei etape din play-out este faptul că Farul a ajuns la barajul de menținere/promovare. Constănțenii au jucat acasă cu deja retrogradata Metaloglobus și aveau nevoie de un singur punct pentru a-și asigura locul în Superliga. Oaspeții au mers la Ovidiu cu un portar debutant, în vârstă de 21 de ani. Și cu toate acestea, elevii lui Florin Bratu au câștigat cu 1-0 și i-au trimis pe cei ai lui Flavius Stoican la baraj. Alexandru Soare a făcut minuni în poarta bucureștenilor, care se despart de prima ligă cu un rezultat istoric pentru ei: până luni seară, nu obținuseră vreo victorie în deplasare în Superliga.

Soare, Alexandru

<h2>Hermannstadt a profitat de situația de la FCSB pentru a scăpa de retrogradarea directă</h2>

La baraj merge și Hermannstadt, însă pentru sibieni este o veste bună, în condițiile în care riscau să retrogradeze direct. Echipa pregătită de Dorinel Munteanu a profitat că FCSB a folosit multe rezerve și că situația de incertitudine de la club s-a prelungit și a câștigat cu 2-0, prestația din repriza a doua fiind foarte bună. Astfel, roș-albaștrii au ajuns la cinci dueluri directe fără victorie, dar mai îngrijorător este jocul din ultima perioadă. Numirea unui nou antrenor, Marius Baciu, înaintea barajului cu FC Botoșani pare doar un alt compromis într-un sezon dezamăgitor indiferent cum se va încheia.

<h2>Petrolul rămâne în Superliga după ce a pierdut acasă cu 5-1</h2>

Ploieștenii nu au arătat deloc bine într-un meci decisiv pentru supraviețuirea lor în Superliga. Au terminat în 10 oameni și bătuți fără drept de apel de Oțelul (5-1), o echipă fără obiectiv. Dar Petrolul a profitat de eșecul Farului și va continua în Superliga, pentru că a intrat în play-out fără a beneficia de rotunjire la înjumătățirea punctajului.

<h2>Csikszereda rămâne neînvinsă acasă în 2026</h2>

La primul sezon din istoria clubului în Superliga, ciucanii nu doar că s-au salvat fără mari emoții, dar se și confirmă o adevărată forță pe teren propriu. Puține echipe au câștigat la Miercurea Ciuc în actuala ediție de campionat și niciuna nu a făcut-o în acest an calendaristic. În ultimul meci acasă, Csikszereda a învins-o cu 2-0 pe FC Botoșani, formație care a jucat cu gândul mai mult la barajul de Conference cu FCSB. Un amănunt care nu schimbă însă impresia foarte bună lăsată de o debutantă.

Mai este de jucat ultima etapă din play-off, dar știm deja toate verdictele Superligii, cu excepția celor care se vor stabili la baraje. Universitatea Craiova este noua campioană a României, iar Unirea Slobozia i se alătură lui Metaloglobus în eșalonul secund

Cu ce rămânem după etapa care a readus titlul în Bănie după 35 de ani

Levente Balint

Ultima etapă din Liga 2 a certificat accederea lui Sepsi OSK în Superliga. Un singur sezon a stat trupa covăsneană în al doilea eșalon, după retrogradarea incredibilă de anul trecut, alăturându-se deja promovatei Corvinul Hunedoara. Acum urmează deslușirea enigmei privind cine rămâne sau cine intră în elită. FC Voluntari și Chindia Târgoviște speră să dea lovitura și să reapară și ele în Superliga.

https://www.facebook.com/photo/?fbid=1541705287704407&set=a.214709770403972

OVIDIU BURCĂ, LA A TREIA PROMOVARE!&nbsp;A fost 1-1 în duelul de sâmbătă, acasă cu Chindia, iar Sepsi a promovat direct, deși a terminat la egalitate, 64 de puncte, cu FC Voluntari. OSK a fost avantajată de faptul că a intrat cu punctaj superior în play-off. Iar aici a fost și cheia reușitei celor de la Sfântu Gheorghe. În vara anului trecut, Sepsi s-a urnit greu, fiind traumatizată de retrogradare. Ovidiu Burcă a fost cel care a regenerat o echipă reformată din greu. După un început greu, Sepsi a intrat pe o linie stabilă, relevant fiind faptul că alb-roșiii au încheiat sezonul cu un singur eșec acasă, un 0-2 cu Corvinul, în 18 august 2025. Lotul a fost unul cu o calitate ridicată pentru nivelul Ligii 2. Poate cea mai inspirată mutare a fost aducerea, de la FC Argeș, a spaniolului Nacho Heras. Atacantul de 29 de ani, care a marcat inclusiv în meciul decisiv cu Chindia, a înscris de 16 ori în 26 de partide de campionat. Efectivul covăsnenilor conține jucători cu palmares consistent în Superliga, precum Denis Haruț, Alin Dobrosavlevici, Cosmin Matei sau Nicolae Păun, ultimul revenit după o grea accidentare. Să nu-l uităm pe Dmitri Oberlin, elvețianul fiind unul din cei mai valoroși fotbaliști care au evoluat în Liga 2 în ultimii ani. Ovidiu Burcă a gestionat inspirat și atmosfera turbulentă care a venit după retrogradarea din 2025. Tehnicianul se află la a treia promovare din carieră. În 2022, a dus CSM Slatina în Liga 2, iar după an a urcat cu Dinamo în Superliga. Cât o privește pe Sepsi, este o revenire așteptată de multă lume. Covăsnenii au avut o perioadă excelentă nu demult. În 2022 și 2023 au câștigat două Cupe și două Supercupe ale României, iar în 2023 au ajuns până-n play-off-ul din UEFA Conference League, unde au fost eliminați greu, după prelungiri, de senzația din acest sezon de UCL, norvegienii de la Bodo/Glimt.

Florin Pîrvu a antrenat și Petrolul în Superliga

VOLUNTARI ARE O PRIMĂVARĂ DE EXCEPȚIE. CHINDIA ÎNCEARCĂ O MINUNE FC Voluntari o va înfrunta pe Hermannstadt în baraj după ce a fost cea mai productivă formație din play-off, adunând nu mai puțin de 25 de puncte din 30 posibile în partea a doua a campionatului, cu un golaveraj incredibil de 21-8. Un singur eșec au avut ilfovenii, un 0-2 la campioana Ligii 2, Corvinul Hunedoara. Doar trei eșecuri au suferit elevii lui Florin Pîrvu în 2026. Anul trecut, tot sub comanda lui Pîrvu, voluntarenii au cedat în baraj, la 11 metri, contra Unirii Slobozia. Acum, ilfovenii vor revenirea cu un lot care conține mulți jucători cunoscuți ca fundașul Crișan, mijlocașii Merloi și Andrei, atacantul veteran Nemec. Un aport important la traseul bun l-a avut Mihai Roman, atacantul de 33 de ani venit de la FC Argeș, el marcând de cinci ori în play-off. Chindia Târgoviște a terminat pe ultimul loc în Top6, cu 43 de puncte, însă a ajuns în dubla de baraj deoarece FC Bihor și CSA Steaua București nu au îndeplinit condițiile de licențiere. Dâmbovițenii au fost preluați de Nicu Croitoru după recenta demitere a lui Ilie Poenaru. Chindia a acumulat numai patru puncte în play-off, dar crede în șansa ei contra celor de la Farul Constanța. Chindia mizează și ea pe un grup de jucători experimentați, precum fundașul Celea, atacantul veteran Florea sau mijlocașii Popadiuc și Honciu. De asemenea, înaintașul Doumtsios, împrumutat de la Petrolul, a marcat câte un gol în ultimele două etape.

Voluntari și Chindia vor să reapară și ele în elită

Sepsi, revenire rapidă. Cine o mai urmează în Superliga?

JUCĂTORUL ETAPEI

„Am simțit că voi înscrie. Tatăl meu, care îmi poartă noroc, a fost aici”, a spus Al Hamlawi pentru superliga.ro, la câteva minute după finalul partidei Universitatea Craiova - Universitatea Cluj 5-0. Meciul care a readus titlul în Bănie după 35 de ani și în care atacantul oltenilor a reușit o dublă. Pentru vârful de 25 de ani a devenit o tradiție. Dacă tatăl său se află în tribune, inevitabil marchează. S-a întâmplat în iulie anul trecut, la startul sezonului: dublă în victoria cu 2-1 în fața lui U Cluj, apoi hat-trick cu FK Sarajevo, în preliminariile Conference League, partidă terminată cu scorul de 4-0. Iar acum, o altă dublă, tot împotriva ”Șepcilor roșii”, în ”finala” campionatului. Alb-albaștrii și-au luat revanșa pentru eșecul cu 4-0 de pe Cluj Arena și au consfințit în cel mai frumos mod posibil câștigarea titlului. „Ne-au bătut cu 4-0 în primul meci, s-au purtat ca și cum erau campioni, dar noi suntem adevărații campioni. E un vis devenit realitate”, a declarat Al Hamlawi, care, cu dubla reușită duminică, a devenit golgheterul noii campioane în Superliga, cu 11 goluri. Unul în plus față de Steven Nsimba, alături de care a condus cea mai bună ofensivă a campionatului.

Al Hamlawi, Assad Al Islam

În total, în toate competițiile, fotbalistul palestinian a marcat de 16 ori și a oferit patru pase decisive. O contribuție importantă la un sezon istoric pentru Craiova. Dar cu siguranță, fanii își vor aminti seara de 17 mai 2026, cea în care Al Hamlawi a reușit golul de 2-0, după ce a câștigat duelul fizic cu Iulian Cristea și a finalizat cu sânge rece din situație de singur cu portarul, iar în startul părții secunde a înlăturat orice dubiu și a înscris pentru 3-0 cu călcâiul. Un final memorabil pentru un sezon memorabil.

În primul sezon petrecut în România, Assad Al Hamlawi a câștigat titlul, Cupa și este golgheterul proaspetei campioane

Dublă pentru titlu. Al Hamlawi este jucătorul etapei în Superliga

Meciul de fotbal dintre AFC Hermannstadt si FCSB in Superliga Nationala, la Stadionul Municipal Sibiu, 18 mai 2026. © Action Foto / Simion Sebastian Tataru. Unauthorized use is prohibited. All rights reserved.

CRONICĂ

https://www.youtube.com/watch?v=mLr_GQ6C6fY

Hermannstadt și-a câștigat dreptul de a juca baraj pentru a rămâne în Superliga, prin victoria cu 2-0 în fața celor de la FCSB. Formația pregătită de Dorinel Munteanu ajunge astfel la cinci meciuri consecutive fără înfrângere în fața roș-albaștrilor, care termină play-out-ul cu o altă prestație cenușie, în nota acestui sezon dezamăgitor. Sibienii au jucat un meci decisiv într-o situație incertă. În primul rând, pentru că situația Unirii Slobozia, care nu are licență pentru prima ligă, ar fi putut să facă irelevant rezultatul duelului cu FCSB. Însă o relaxare prematură ar fi fost riscantă. Și, în orice caz, nu este stilul lui Dorinel Munteanu. Apropos de antrenorul gazdelor, a anunțat deja că va pleca la finalul sezonului, oricare ar fi deznodământul. Așadar, incertitudine și în privința viitorului, oriunde ar fi acesta. Pentru deja fosta campioană, partida de la Sibiu nu avea miză, lucru care s-a văzut din felul în care a arătat primul 11. Dar nici roș-albaștrii nu știu ce va urma, chiar dacă, cu puțin timp înainte de startul jocului, au aflat că vor avea un antrenor pe bancă la barajul de Conference League cu FC Botoșani. Pe Marius Baciu. Cu gândul la viitorul apropiat, ambele echipe au dat senzația că nu prea le mai interesează prezentul. Cel puțin așa a părut după cum s-a jucat în prima repriză. Primul moment cât de cât periculos la una dintre porți a aparținut oaspeților, după aproape jumătate de oră de la startul meciului. În minutul 29, Thiam a tras de la marginea careului, dar șutul său a fost ușor deviat de un adversar și mingea a trecut peste poartă. A fost modul în care s-a încheiat o acțiune frumoasă de celor de la FCSB. Au mai încercat și altele, faze în care balonul a curs interesant până în preajma careului lui Hermannstadt, dar mereu ultima pasă nu a venit sau a fost eronată. Un vechi clișeu din fotbal spune că un astfel de meci e deblocat de o eroare mare sau de o fază fixă. De data asta, a fost faza fixă. Un corner mai exact. În minutul 38, Bozhidar Chorbadzhiyski, uriașul bulgar care a trecut și pe la FCSB acum câțiva ani, a marcat cu capul din 6 metri, complet liber, în urma unei lovituri de colț executată perfect de Balaure. Un moment care a stabilit rezultatul pauzei și i-a galvanizat pe sibieni.

Chorbadzhiyski, Bozidar

Băieții lui Dorinel Munteanu s-au descătușat la revenirea pe teren și au dominat autoritar repriza a doua. Neguț a fost protagonistul partidei după pauză. Decarul gazdelor a avut o șansă bună în minutul 53, când a tras puțin pe lângă, și a irosit o ocazie imensă zece minute mai târziu, când, singur în mijlocul careului ”păzit” de o apărare apatică, nu a reușit să pună latul cum trebuie la devierea inteligentă a lui Buș. Puțin mai târziu, tot Neguț a încercat un voleu pretențios de la marginea careului, dar încercarea sa a fost mai curând frumoasă decât periculoasă.

Neguț, Cristian Daniel

Însă, în minutul 70, Neguț a ajutat la dublarea avantajului lui Hermannstadt și și-a certificat câștigarea titlului de om al meciului. A pătruns pe stânga și a centrat cu exteriorul pentru Buș, care a deviat în poartă din apropiere, pe scurt, ca un vârf adevărat, pentru un 2-0 meritat. Un rezultat rămas neschimbat până la final, pentru că FCSB a fost incapabilă de reacție. Oaspeții nu au pierdut doar meciul, ci și primul loc în play-out, imaginea derivei care a caracterizat clubul de-a lungul întregii stagiuni. O stagiune care ar putea fi salvată printr-o calificare in-extremis în Europa. Doar că tabloul actual nu oferă foarte multe motive de optimism.

Hermannstadt își prelungește seria de meciuri fără înfrângere în duelurile cu FCSB și scapă de retrogradarea directă, urmând să joace barajul de menținere/promovare în Superliga

Hermannstadt - FCSB 2-0. Victorie pentru baraj

VLOG

Echipa Superliga Insider a mers cu decibelmetrul pe stadionul ”Ion Oblemenco”, pentru a testa câți decibeli ating fanii din Bănie. Un test serios, pentru că Universitatea Craiova a jucat cu Dinamo, într-un duel cu mari implicații în lupta pentru titlu.

Am vrut să vedem cât de tare se aud ”Leii din Bănie”

Vlog de Superliga. Cu decibelmetrul la Universitatea Craiova - Dinamo

ÎNAPOI LA PRIMII PAȘI

„Când ajungi în seria cu accidentări, înseamnă că nu e bine”, ne-a spus Tudor Băluță, râzând. Cu toate acestea, pentru mijlocașul Universității Craiova, lunga perioadă de indisponibilitate a avut și ceva pozitiv. Atunci a întâlnit-o pe cea care avea să-i devină soție. Tu ești unul dintre jucătorii care au revenit după o accidentare serioasă și de asta am și vrut să vorbesc cu tine. Voiam să te întreb dacă îți mai amintești momentul în care te-ai accidentat și dacă ai putea să îl relatezi. Am avut, din păcate, mai multe accidentări. Acum, bănuiesc că vă referiți la cea de când eram în Anglia. Da, a fost dificil pentru că, dacă țin bine minte, a fost cumva un an și jumătate, cu o perioadă de o lună, o lună și jumătate cu Jocurile Olimpice, în care am reușit să mă antrenez cu echipa națională U23 și să particip la JO. Dar aparițiile mele acolo au fost singurele apariții pe teren în decursul a mai bine de un an și jumătate. Cred că un an și 8 luni sau ceva de genul, alea au fost singurele două meciuri în care am jucat. Adică în 5 zile am jucat 10 minute și nu știu, 15 minute, 20 minute. Am avut două operații în perioada asta. La picior, la metatarsian, la piciorul stâng. Sunt multe de spus. În mod normal, era o accidentare care n-ar fi necesitat atât de mult timp de recuperare, însă, din păcate, după prima operație, mi-a recidivat, am simțit din nou durere atunci, la Jocurile Olimpice, și m-am dus imediat în Anglia, m-am operat din nou. Cred că ăla a fost momentul cel mai dificil, pentru că mă așteptam, după a doua operație, fiind și înapoi la Brighton, după împrumutul la Dinamo Kiev, că se vor ocupa foarte bine oamenii ăia de mine. Și chiar au făcut-o, nu zic că nu. Erau foarte interesați de a-mi oferi tot ce am nevoie pentru a mă recupera cât mai bine. Din păcate, a venit noiembrie-decembrie și era un moment în care ar fi trebuit să trec la pasul următor, și anume antrenamente cu echipa. Am făcut un antrenament sau două și am simțit că ceva nu e în regulă din nou. Am făcut iar niște teste, s-a dovedit, într-adevăr, că fractura aceea pe care o aveam din nou încă nu își revenise cum trebuia și ăla a fost cel mai dificil moment, pentru că deja veneam după aproape un an de zile în care, cum v-am spus, aproape nu jucasem deloc și, fiind zi de zi în sală, tratamente, departe de echipă, văzând jucătorii cum trec prin sală, după aceea se duc pe teren și așa mai departe, iar eu rămâneam acolo în fiecare zi, era dificil, normal! Și a fost greu atunci. Și atunci cumva mi-au și dat de înțeles că sezonul pentru mine e terminat, pentru că a treia oară în decurs de un an a trebuit să-mi pun gheata aceea specifică la picior, să-mi imobilizeze glezna și, automat, și metatarsianul. Din nou în cârje, din nou cu gheata aceea. Țin minte chiar că m-au lăsat acasă de sărbători, deși acolo, în Anglia, nu e pauză în perioada, dar au realizat și ei ce impact poate avea asupra mea toată povestea asta și mi-au zis: „Du-te acasă, stai cu familia de sărbători două săptămâni, liniștește-te, deconectează-te de fotbal și te-ntorci după aia și dai drumul iar la treabă”. Și așa a fost. Dificil! Chiar aveam colegi care îmi ziceau că mă vedeau în fiecare zi în sală, în fiecare zi în sală, în fiecare zi în sală și îmi ziceau că „Nu înțeleg cum faci, nu înțeleg cum reușești”. Nu sunt primul, nici ultimul, din păcate, care trece prin așa ceva. Dar e dificil! Nu e ceva ce-ți dorești, nu e ceva la care te aștepți. Vrei să fii pe teren, vrei să fii acolo alături de colegi, vrei să faci ceea ce îți place cel mai mult, ceea ce te face fericit. Dar e o alt fel de muncă pe care trebuie să o iei ca atare și să încerci la fel cum încercam pe teren, încercam și în sală să dau tot ce am mai bun. Cât de mare a fost durerea fizică? Durerea fizică, sincer, nu a fost extraordinar de mare, însă era o durere care nu îmi permitea să fac mai nimic pe teren. Nu poți să te lupți cu anumite chestii, nu poți să te lupți cu organismul, oricât de mult ți-ai dori. Decât să faci alte prostii după aia, să faci lucruri și mai grave, mai bine asculți de oamenii din jur și faci ceea ce ai de făcut. Dar, sincer, durerea fizică nu a fost așa mare. E dificilă mai mult munca aceea, zi de zi în sală, în piscină, tratamente, incapacitatea de a merge normal. Spre exemplu, în Ucraina, când m-am accidentat inițial, era luna ianuarie, dacă nu mă înșel, ianuarie-februarie, și ningea foarte tare afară și eu eram cu cârjele și cu gheata respectivă în picior, mi-era destul de greu. De aceea, de multe ori, alegeam să rămân la bază, să dorm la bază decât să mă mai duc acasă, mă plimbam... Oricum, dimineața trebuia să fiu înapoi la tratament și preferam să stau acolo și cred că mare parte din timpul meu acolo l-am dormit la bază, tocmai din cauza asta. Care au fost primele gânduri pe care le-ai avut atunci când ai realizat că ai o accidentare gravă? Da, cum am zis, mai trecusem prin accidentări înainte. Te afectează, normal! Inițial, e perioada aia în care nu știi că e o accidentare, spre exemplu, cum a avut colegul nostru Mihnea Rădulescu, care imediat îți arată că e ceva important, ceva grav. La mine, a fost o durere care cumva persista, mă deranja și care la un moment dat a devenit foarte puternică. Dar o perioadă mă gândeam: „Sper să nu fie ceva grav, sper să nu fie asta”. Cred că e gândul oricărui jucător și al oricărui sportiv când simte o durere. Încerci să te gândești și încerci să speri că nu e ceva atât de grav pe cât ar putea fi. Cum am spus, din nou, sunt accidentări mult mai grave decât ceea ce am avut. Din păcate, am avut cumva ghinionul, să zic, să se țină de mine accidentarea respectivă o perioadă îndelungată. Dar e frustrant, cred că ăsta e sentimentul, e frustrant. Mai ales că eram la Dinamo Kiev atunci și eram împrumutat până la finalul sezonului, mersesem acolo cu gândul să joc, să joc cât mai mult, să demonstrez ceea ce pot, să ajut echipa. Cumva mi-a fost luată șansa asta de a juca mai mult și e frustrant, mai ales că atunci veneau și Jocurile Olimpice, la care până la urmă am ajuns, dar am jucat foarte puțin. Și în al doilea meci în care am jucat am simțit din nou durerea aceea puternică. Atunci am simțit o durere mai puternică. Cred că atunci a fost singura dată în care am simțit o durere mai tare. A fost un pas mai puternic pe care l-am pus în gazon și am simțit ca o tăietură, ca un cuțit în picior acolo și mi-am dat seama imediat că ceva nu e în regulă, cu siguranță! Dar da, frustrare, dezamăgire, tristețe. Dar, cum am zis, nu poți să te afunzi prea mult în astfel de sentimente, în astfel de gânduri pentru că ține de fiecare să muncească cât mai mult după aceea când se recuperează, să dea tot ce are mai bun, cum am zis. Dai tot ce ai mai bun pe teren pentru că poți să faci asta. Nu poți să faci asta, dai tot ce mai bun în sală. Dai tot ce ai mai bun la tratament, ești atent acolo, asculți ce spune fizioterapeutul. Dai ce ai mai bun în piscină, poate când faci exerciții specifice.

Băluță, Tudor

De la acea accidentare a fost aceea prima operație pe care ai suferit-o în carieră până atunci sau ai mai avut și altele? Mai avusesem înainte, mai avusesem pe la vreo 16 ani o operație la menisc, la genunchiul drept. Și de atunci, de la operația asta, la picior, am mai avut două operații în zona abdomenului și aductorilor, pubalgie, dacă e un termen cunoscut în fotbal mai ales, e o accidentare specifică sporturilor precum fotbalul, prin care am trecut și eu. Asta a fost și ultima accidentare mai importantă pe care am avut-o acum un an și jumătate. Din păcate, am mai trecut și prin alte operații. Riscul meseriei, cum se spune. Face parte din viața de sportiv, din viața unui fotbalist. Sunt și cazuri fericite de jucători, care poate nu au o operație în întreaga carieră. Nu m-am uitat pe statistici sau ceva de genul, dar cred că sunt mai multe cazurile celor care au măcar o intervenție. Nu e un capăt de lume, dar nici plăcut nu e. Cât timp ai absentat în total? Toate accidentările sau doar perioada respectivă? În perioada respectivă, până ai revenit din nou pe teren și ai rămas. Cum am zis, m-am accidentat, cred că era ianuarie 2021. Am revenit puțin pe teren în, nu mai știu când au fost Jocurile Olimpice, exact sfârșitul lunii iulie 2021, începutul lunii august, după care din luna august cred că am jucat din nou în iulie sau august anul următor. Deci am avut aproape un an fără să joc. Asta a fost cu siguranță cea mai lungă perioadă din carieră în care nu am putut să joc. În astfel de perioade nu doar fizicul e afectat, dar și psihicul. Voiam să întreb dacă ai simțit nevoia să apelezi la specialiști, la profesioniști? Cei de la Brighton aveau departament de psihologie în club. Mi-au oferit ajutorul, am avut anumite discuții cu ei în anumite momente. Însă, sincer, am avut suportul familiei, suportul prietenilor, evident, dar, nu știu dacă e un lucru bun sau un lucru rău, încerc să mă descurc singur, să trec prin greutățile astea care îmi apar în față singur. Dar, evident, că există nevoie și de ajutor, nu doar mental, cât și lucruri banale. Țin minte, după Jocurile Olimpice, când m-am operat în Anglia, a venit mama și a stat cu mine o săptămână sau două și mă ajuta cu tot ce aveam nevoie. Să mă mișc un pic dintr-o parte în alta. Era mai greu atunci. Imediat după operație era mai greu, era și mai inflamat piciorul, aveam și anumite dureri. Perioada aceea e mai dificilă. La fel și după ultima operație pe care am suferit-o, la aductori, am avut parte de sprijinul soției mele. Atunci a fost, sincer, ca viață de zi cu zi... După operația de anul trecut a fost un pic mai dificil. Fiind la ambele picioare, ambii aductori, îmi era destul de greu să mă mișc. Aveam nevoie să îmi ridice picioarele, să mi le pună în pat. Chiar nu puteam să-mi folosesc picioarele și era dificil. Spre exemplu, la piciorul stâng, când am avut operația, măcar mergeam într-un picior, mă puteam folosi de unul, dar acum am avut la ambii aductori și aveam ambele cârje și picioarele mi le târam ușor. Era greu! Și mă ajuta ea, mă ajuta de dimineață până seara să mă îmbrac, să mă schimb, să mă mișc, să mă pun în pat, să mă dau jos din pat. Timp de o săptămână cam așa, după care am început să mă mișc mai ok. Ai nevoie de ajutor, ai nevoie și de sprijin cu siguranță! Îmi place, apreciez sprijinul celor din jur, dar mă consider o persoană puternică care poate face față oricărui obstacol. Cred că este totuși destul de dificil pentru un sportiv profesionist să aibă nevoie de alți oameni, să depindă de alți oameni, mai ales în prima săptămână atunci când ai și toate emoțiile alea și încărcătura aia. Da, e greu! Trebuie să cedezi controlul altcuiva. Totul se schimbă imediat. Poate cu câteva zile în urmă erai puternic, jucai, te antrenai și dintr-o dată, îți aduce cineva mâncarea în pat sau chestii de genul ăsta. E ciudat, cred că ăsta e termenul! Dar ajutorul celor din jur, clar, e important, mereu am apreciat, mereu apreciez și eu, oricând, dacă pot ajuta pe cineva aflat într-o situație de genul cu mare drag aș face-o și o voi face în cazul în care va fi vreodată vreo situație de acest fel. Da, depinzi de oameni, nu mai depinzi doar de tine și e puțin ciudat. Sunt, cum am zis, momente și momente în viață, în carieră. Treci prin ele... E ceva pentru care sunt recunoscător, sincer. Sunt recunoscător pentru toate momentele prin care am trecut în viață, atât bune, cât și mai puțin bune. Consider că poate am avut nevoie la momentele respective să trec prin ele. Mi-au schimbat puțin mentalitatea, puțin perspectiva asupra sportului, asupra fotbalului, asupra vieții, deci am încercat să iau totul ca atare și să rămân cu lucrurile pozitive. Ai simțit teamă atunci când ai început să te antrenezi după o recidivă? Te-ai gândit în momentul în care ai reluat antrenamentele acelea cu echipa că s-ar putea întâmpla din nou? Există, normal! Cred că pentru oricine există un anumit nivel de teamă, poate unii îl au mai mare, alții, mai mic, dar există cumva. Însă, sincer, în primele zile te obișnuiești iar, te adaptezi. M-a călcat cineva pe picior chiar acolo la un antrenament și instinctul a fost... M-a șocat puțin, dar după aia am alergat, am văzut că e ok și am zis: „Ok, e bine, merge”. Și după aia începi ușor, ușor... Ești mai agresiv din nou, faci o alunecare, o intrare prin alunecare, sari ca înainte, faci un sprint, o schimbare a direcției și când vezi că te simți bine și ești ok, îți recâștigi încrederea. Contează mult. După accidentare, ai nevoie de o perioadă să-ți recâștigi încrederea în tine, în corpul tău, în posibilitățile tale și, totodată, evident, în felul în care alergi, felul în care te informezi din teren, felul în care îți preiei mingea, felul în care pasezi mingea sunt lucruri care necesită o perioadă de adaptare după accidentări de lungă durată, evident! Spune-mi, te rog, cum este senzația aia atunci când ieși să te încălzești pe margine, știind că urmează să te întorci pe teren? Frumos, da. Țin minte, pentru mine s-a întâmplat fiind în tricoul Farului, la momentul respectiv. Da, eram nerăbdător, eram nerăbdător, sincer! La momentul respectiv, jucasem deja un meci sau două amicale. Mă simțeam bine, mă simțeam puternic, mă simțeam sănătos și așteptam să vină momentul debutului, să zicem redebutului. Și m-am bucurat, țin minte, chiar că am intrat și m-am simțit foarte bine meciul ăla. A fost un meci egal, un 0-0 acasă, dar am intrat bine și cu poftă de joc. Cred că, așa cum am spus și referitor la perspectivă, după accidentarea asta de lungă durată, am încercat să-mi setez un obiectiv personal, și anume de a mă bucura mai mult de fotbal și de meci, de antrenamente, de ce fac zilnic pe teren și în afara lui. Îmi propun mereu, mai ales la meci, să mă bucur cât de mult posibil de tot ce fac, de meciul respectiv, de fiecare meci în parte, pentru că am simțit ce înseamnă să nu pot să fii acolo pe teren. Îmi dau seama cât de fericit mă face să fiu acolo și vreau să simt asta meci de meci.

Tudor Cristian Baluta se bucura alaturi de suporteri si trofeu in Piata Ovidiu din Constanta, cu ocazia prezentarii trofeului, luni 22 mai 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Spune-mi cum se simte când revii după o perioadă atât de grea să reușești să câștigi titlul de campion în România. Simți așa că a fost ca o recompensă? Da, sincer da. A fost ceva la care nici eu poate nu mă așteptam, deși am venit cu gândul atunci la Farul, țin minte că vorbeam cu domnul Hagi la momentul respectiv și i-am zis că simțeam că avem un lot foarte bun, o echipă foarte bună la momentul respectiv și i-am zis că: „Anul ăsta câștigăm un trofeu 100%”. Și așa s-a întâmplat din fericire. A fost frumos. A fost un sezon special, mai ales revenind după o perioadă îndelungată fără a juca. Am avut un sezon bun atât cu echipa, cât și eu, personal. Am revenit la echipa națională, ceea ce pentru mine era un obiectiv și e mereu. Am avut performanțe bune la echipa de club, meciuri foarte bune A fost un moment, un sezon de vis să zicem, sincer! Probabil cel mai frumos din cariera mea de până acum. A contat mult și suportul soției mele. De asta zic trebuie să încerci să iei lucrurile frumoase. Mi-am întâlnit soția cumva datorită accidentării. Nu din cauza, ci datorită accidentării. Mi-am întâlnit soția pentru că eram în Barcelona, după ce se terminase sezonul respectiv la Brighton. Îmi expirase contractul cu Brighton. Am stat timp de două luni acolo, tocmai ca să lucrez cu niște preparatori fizici și niște fizioterapeuți, să mă pun cât mai bine pe picioare pentru momentul în care voi semna cu viitorul meu club, care până la urmă a fost Farul. Și, stând în Barcelona două luni, soția mea, la momentul respectiv, studia în Madrid, dar a făcut un internship de șase luni la Barcelona, la Amazon, și așa s-a nimerit să ne cunoaștem acolo. Asta a fost acum trei ani jumătate. Cum am zis, e soția mea în momentul ăsta. Mă bucur și pentru momentele grele din viață, pentru că îți aduc și lucruri frumoase! În încheiere mi-ar trebui să lași un mesaj pentru alți jucători care poate se vor confrunta cu o astfel de accidentare sau cu o accidentare gravă. Ce crezi că ar fi important pentru ei să știe? Fiecare reacționează în felul său, fiecare are modul său de a înfrunta astfel de provocări, însă ce pot să spun e, cum am zis, dacă în fiecare zi pe teren vrei să fii cel mai bun, încearcă să fii și în sală, acolo, cel mai bun. Să dai tot ce ai mai bun în fiecare zi, să respecți ceea ce oamenii din jur îți cer să faci, și anume fizioterapeuți, doctori și așa mai departe. Să ai încredere în tine, cu siguranță, că se cam pierde. Se cam pierde fiind accidentat, mai ales la revenirea pe teren, ești un pic amețit. Să muncești mult, să ai disciplină și să ai încredere că până la urmă totul o să fie ok!

În 2021 și 2022, Tudor Băluță a avut parte de cea mai dificilă perioadă a carierei. Însă, din punct de vedere personal, lucrurile au stat mult mai bine

”Înapoi la primii pași”, episodul 6. Tudor Băluță: „Datorită accidentării, nu din cauza ei, mi-am întâlnit soția”

Superliga feminină

Drumul Sarei a început la atletism, unde a dobândit calități care o ajută acum în poartă. Imediat ce termina antrenamentele, fugea pe terenul de fotbal. Așa că a renunțat după 8 ani la atletism și ales cu sufletul.&nbsp;„Fotbalul a fost iubirea mea dintotdeauna”, ne-a zis Sara.&nbsp;A jucat pentru Olimpia Cluj, pentru Poli Timișoara, unde a trăit un meci cu titlul pe masă și cu mii de suporteri în tribună. Apoi s-a transferat la Gloria Bistrița, iar în acest sezon am întâlnit-o în poarta celor de la Unirea Alba Iulia.&nbsp;Sara fost convocată la echipa națională de senioare la doar 15 ani și câteva luni. Semn că povestea de dragoste dintre ea și fotbal e de cursă lungă.&nbsp;

Cum au fost primele emoții când te-ai întâlnit cu fotbalul? Cum a început călătoria ta? Eu am început să practic atletismul, am făcut 8 ani de zile. Dar fotbalul a fost iubirea mea dintotdeauna. Doar că nu știam de fotbalul feminin și nu știam că o fată poate să joace. Făceam atletism la stadionul de la U Cluj. De fiecare dată după antrenamentul de la atletism, eram pe stadion, pe terenul de fotbal cu mingea și portarii alergau după noi să ne scoată afară, că n-aveam voie pe iarbă. Apoi am ajuns la Olimpia Cluj și m-am îndrăgostit și mai tare de acest sport. Care a fost prima persoană care a crezut în tine? Tatăl meu. Ce a zis când i-ai spus că vrei să fii fotbalistă? A fost puțin reticient din cauza că, la fel, nu știa că există fotbal feminin. Dar întotdeauna m-a încurajat să fac ce-mi place și a stat în spatele meu. Fratele tău joacă și el fotbal? Nu, n-are nicio treabă cu ce înseamnă obiectul rotund. El e ciclist. Și el a făcut atletism cu mine și cumva a doua lui iubire e bicicleta. Pedalează cred că mii de kilometri pe săptămână. Deci voi ați făcut amândoi atletism și ați ales a doua opțiune. Da, cumva ne-am despărțit așa, dar niciunul nu a rămas la atletism. Dar ce ți-a plăcut cel mai mult la fotbal? Faptul că ești într-o echipă, nu ca la atletism, singur. Și am cunoscut foarte multă lume. Oameni noi, nu neapărat care joacă fotbal, în orașele în care am jucat. Ai vrut de la început să fii portar? Nu, niciodată nu mi-aș fi imaginat. La început eram în teren, făcând atletism, aveam o condiție fizică extraordinară. Alergam toată ziua și după antrenament și înainte de antrenament și în antrenament. Dar am avut un antrenor la Olimpia, care a văzut ceva la mine, nu știu exact ce, dar m-a băgat o dată în poartă și de atunci acolo am rămas. Și ce i-ai zis? Adică ai încercat apoi să te mai întorci în teren? Nu, sincer nu. Mi-a plăcut. Chiar mi-a plăcut din prima. Cu ce te-a ajutat atletismul în poartă? Detentă și condiție fizică. Pentru că un antrenament specific de portari este echivalentul unui antrenament pentru jucătorii de câmp. Ca greutate fizică e la fel, pentru că ai multe plonjoane, schimbări de direcție, explozii din picioare și atunci e la fel ca și cum ai alerga.

Fotografie din campania FRF „Model de femeie”

Deci Olimpia Cluj. Ăsta a fost primul pas. Ce a urmat apoi pentru tine? Politehnica Timișoara. Cum a fost experiența de la Poli? A fost foarte frumos, acolo am crescut foarte mult, m-am dezvoltat foarte mult. Am jucat 3 sezoane, cred că aproximativ toate meciurile. Am avut un antrenor de portar excelent, care mi-a dat o încredere enormă în mine și să ajung portarul care sunt acum. Cum îl cheamă pe domnul antrenor de portar? Domnul Pepu. Îl salut cu ocazia aceasta și aștept să ne vedem în campionat. Ce simți că ai învățat cel mai mult de la el atunci? Să nu mă gândesc că pot greși. Că în momentul în care te gândești că greșești, greșești. Avea el un fel de a mă motiva și de a-mi da o încredere extraordinară. Nu cred că am mai avut pe cineva care să mă facă să mă simt atât de bine și comod și în teren. Știam că tot timpul el e acolo în spatele meu și mă ajută oricând cu orice. Și după ce ai plecat de la Poli, cum ai ținut în frâu emoțiile? Am avut o parte de anxietate la început după ce am plecat de la Poli, din cauză că stând 3 ani la Politehnica, m-am obișnuit acolo. Îmi plăceau locul, și orașul, și oamenii. Ajungând la Gloria Bistrița, mi-a fost puțin frică, din cauză că există frica de lucrurile noi, pe care eu nu le pot controla. Și atunci am fost puțin mai reticentă. Dar cunoșteam fete din club, mi-a fost ușoară tranziția și am reușit să mă pun pe picioare.

<h2 style="text-align:center;">La Poli am jucat un meci cu o galerie imensă, cred că toată Timișoara a fost acolo.</h2>

Care a fost cel mai frumos moment din cariera ta până acum? Cu Politehnica Timișoara în sezonul 2022-2023, când am ajuns să jucăm ultimul meci cu titlul pe masă. Chiar dacă am pierdut, am fost foarte mândră de toate fetele de acolo și de toți oamenii din club. Nu prea ne dădea lumea șanse. Și am avut un meci cu o galerie imensă, cred că toată Timișoara a fost acolo. A fost senzațional! Nu ne auzeam în teren, n-am mai simțit niciodată așa ceva. Mi se și face pielea de găină. Ce înseamnă pentru fotbalul feminin să aibă tribunele pline? E o încurajare. Chiar dacă te mai înjură lumea din tribună. Alții te încurajează, alții te înjură. Dar cu toate astea, știi că lumea se uită la tine, indiferent de ce o să faci. Că o să greșești, că o să dai gol, că o să aperi. Indiferent, ești văzut și fiind văzut, parca simți o adrenalină, care ține pe tot parcursul meciului. Pe unele jucătoare le poate ajuta, pe altele poate le încurcă. Tu simți că ești ajutată de adrenalină? Da, da, îmi place. Atunci mă descarc de alte lucruri și mă încarc în teren. Și cumva mă transform în momentele alea.

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=122215220546464453&set=pb.61563933596123.-2207520000&type=3

Ce crezi că nu știe lumea și ar trebui să știe despre fotbalul feminin, ca să își îndrepte pașii spre stadion mai des? Și noi putem juca exact ca și băieții. Adică ok, intensitatea, probabil forța pe care o au băieții noi nu o avem, dar pe la urmă jucăm cu aceeași minge, pe același teren, dimensiunile sunt la fel. Probabil noi avem mai multă determinare și ambiție decât băieții. Mi se pare mai spectaculos fotbalul feminin decât cel masculin. Simți că în fotbalul feminin femeile trebuie să muncească și să dovedească mai mult? Da, și să stea la cratiță. Până la urmă, e o țară liberă. Toată lumea poate să facă ce vrea. Dacă ție îți place fotbalul, joci fotbal. Dacă îți place să joci biliard, joci biliard. Nu contează genul. Și atunci oamenii ar trebui să fie mult mai deschisi, pentru că până la urmă și fetele joacă practic orice sport. Ce simți că te-ai învățat fotbalul despre tine? Mi-a arătat că pot să am răbdare, să am o putere de concentrare mult mai mare și să nu mă dau niciodată bătută. Chiar dacă probabil ești condus cu 1-0, meciul are 90 de minute, poți să revii oricând. De la Gloria Bistrița ai venit la <a href="https://www.facebook.com/CSMUnireaAlbaIuliaFeminin">Unirea Alba Iulia</a>, corect? Cum e atmosfera aici? E o atmosferă foarte bună. Oamenii ne-au primit foarte deschiși. Simți că este cea mai mare responsabilitate pe umerii portarului? Da, pentru că la portar se vede cel mai bine dacă greșește. Un atacant poate să rateze de zeci de ori și să dea un gol, că o să fie cel mai lăudat. Un portar dacă scapă mingea, o scapă în poartă, face unele greșeli, nu se uită ușor. Și costă toată echipa, nu numai portarul. Momentul penalty-ului cum este pentru un portar? Pentru mine e un moment psihologic. Îmi place să mă uit la jucătoare, să fiu atentă și cumva să intru în mintea ei să o bruiez. Câteodată mi-a ieșit. Chiar am apărat și sezonul trecut două penalty-uri. Te-ai aruncat pe colțul unde a dat? La primul nu, am scos-o cu piciorul, m-am aruncat în colțul din dreapta, ea a dat pe centru și am scos-o cu piciorul. Și la al doilea da, pe colțul pe care a vrut să dea. Dar ce se întâmplă atunci în mintea ta când ești față în față cu adversarul? Încerc să-i arăt că nu mi-e frică și să-i creez ei o stare de frică. Adică vreau să vadă că poarta se micșorează și eu mă măresc.

Sara Câmpean și Adina Borodi, la echipa națională

Voiam să te întreb și de echipa națională. Ce a însemnat pentru tine să auzi imnul și tu să fii pe stadion? Că toată munca pe care am depus-o până atunci, a meritat. Îți amintești cum a fost momentul în care ai primit convocarea? Unde erai? Cum ai aflat? Ori trebuia să începem antrenamentul, ori s-a terminat antrenamentul. Venise domnul președinte și mi-a spus că am fost convocată la Under 15, prima convocare. Am fost foarte entuziasmată, mai ales că nu practicam de foarte mult timp fotbalul. Cred că doar 2-3 ani dacă aveam de când începusem. Și vă dați seama, era o realizare mare pentru mine să ajung acolo, să joc meciuri internaționale, să-ți cânte și imnul. Părinții cum au reacționat? Prima dată pentru ei n-au înțeles exact. Ok, echipa națională, dar cum n-au mai dat piept cu așa ceva nici ei, a fost mai ciudat până să înțeleagă de fapt ce se întâmplă și cum ajungi acolo. Dar după au fost cei mai mândri. Și apoi ai fost chemată și la echipa de seniori? În timpul în care eram și la Under 15-16, atunci am fost chemată la echipă mare. Undeva la 15 ani și câteva luni aveam. Și cum a fost momentul în care știai că ești atât de mică și joci la senioare? Am avut foarte mari emoții pentru că știam că o să dau piept cu jucătoarele care au o vârstă, au o experiență în spate, au nivel de joc mult mai ridicat decât aveam eu. Și mă gândeam doar ca să mă pot ridica la nivelul lor, să nu le încurc. Voiam să dau tot ce am eu mai bun ca să fie bine și cu chestia asta să continui convocările la echipa mare. Ai un moment care ți-a rămas în suflet de la echipa națională? Primul meci jucat, amical, am jucat în primul 11. Am jucat la Mogoșoaia contra Maltei și am bătut 1-0. Și atunci aveam 16 ani și câteva luni și a fost o mândrie pentru mine. Chiar dacă a fost amical și nu-i aceeași presiune, dar pentru mine a contat enorm. Vreau să te mai întreb dacă poți să le transmiți un mesaj fetițelor care ar vrea să joace fotbal, dar poate încă nu au curaj. Fiți deschise, faceți ce vă place și cu timpul totul o să se așeze cum trebuie. Și o să fie bine până la final.

Unirea Alba Iulia se află pe locul 2 în Play-Out-ul<a href="https://www.facebook.com/superligafemininaromania"> Superligii Feminine</a>. Sara și colegele vor întâlni în etapa viitoare ocupanta locului 1, Gloria Bistrița.&nbsp;

Sara Câmpean joacă pentru Unirea Alba Iulia, în Superliga Feminină. Te invităm să o cunoști!

Sara din poartă: „Fotbalul m-a învățat să nu mă dau bătută niciodată”

Istorie

Întotdeauna, întâlnirile dintre rivalele din oraș sunt mai deosebite decât orice alt derby, pentru că, așa cum vom afla din acest documentar, lupta este despre identitate, despre a fi privit altfel și a merge cu capul sus după încheierea meciului. Fiecare dintre cele două echipe legendare ale Transilvaniei are valorile ei, istorie diferită, caracteristici specifice ale oamenilor care vin să le susțină, fiecare are un farmec care întregește povestea de dragoste dintre Cluj și fotbal. Hai să explorăm rivalitatea dintre <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/cfr-cluj">CFR Cluj</a> și <a href="https://www.superliga.ro/cluburi/fc-universitatea-cluj">Universitatea Cluj</a> prin oamenii care o trăiesc zi de zi. De la jucători și vestiare, până la suporteri și cartierele lor, documentarul creat de Superliga adună perspective care arată cum identitatea fiecărui club s-a format în timp și cum se reflectă în comunitate. Prin vocile jucătorilor, fanilor și oamenilor din jurul cluburilor, descoperim un derby care ține de scor, evident, dar se joacă mereu dincolo de el, dincolo de fotbal. Pentru că, la finalul zilei, contează orgoliul, apartenența și, cel mai important, modul în care Clujul își trăiește fotbalul.

<h2>Locul unde am tot ce iubesc</h2> Nu puteam să începem un documentar despre derby de Cluj fără să ne uităm un pic în jurul stadioanelor, la un oraș care păstrează în farmecul lui boemia trecutului, dar ne întâmpină mereu și cu energie tânără. Poate și din acest motiv este dificil să pleci, iar maestrul în loialitate și cel care ne poate spune cele mai multe lucruri despre cum Cluj i-a devenit acasă este Mario Camora. De 14 sezoane la CFR, se consideră mai mult român decât portughez, iar momentul decisiv în această transformare a fost acela când a decis să rămână alături de club la greu. <a href="https://www.superliga.ro/articole/alin-fica-stiu-doar-ca-am-sutat-la-poarta-si-am-auzit-oamenii-tipand-16b6552b">Alin Fică</a> locuiește în Cluj de aproape 10 ani. Iar<a href="https://www.superliga.ro/articole/fata-cea-mica-mi-a-zis-tati-e-foarte-cool-sa-vina-oamenii-sa-faca-poze-cu-tine-1cc327f6"> Alex Chipciu</a> ne-a povestit că a stat în locuri frumoase precum București, Bruxelles, Praga și a fost martorul dezvoltării Clujului. Pe lângă faptul că „Cluj este unul dintre cele mai dezvoltate și civilizate orașe din România” , așa cum ne-a zis Titus Trif, suporter CFR, este si locul unde el are tot ce iubește: „ familia, prietenii, CFR-ul”.

Clujului îi plac antitezele. De la boemia din trecut, la stilul cosmopolit de acum. De la cartierele Uiste până la zonele ceferiste. De la dealul pe care urci ca să ajungi în Gruia, la valea pe care e nevoie să o cobori ca să ajungi pe Cluj Arena. De la fotbal, la muzee, de la clădiri de birouri, la prezența naturii între case și blocuri. Ce mai poți vizita în Cluj, când nu e zi de meci ne-a zis Denis, suporter U și organizator de quiz-uri în oraș: „Grădina Botanică Alexandru Borza, cu grădina japoneză. Avem un muzeu foarte mișto de etnografie, care se află într-un cartier, aș spune așa, mai ceferist, dacă mă întrebi, adică pe lângă Tăietura Turcului. Uite, o altă chestie pe care poate lumea nu știe de Cluj-Napoca. Biserica din Mănăștur, de la Calvaria, cred că a fost ridicată prin 1065, este considerată, acum datele nu sunt așa exacte, cea mai veche clădire din România. Biserica Calvaria. Apoi avem, bineînțeles, multă lume spune, cea mai frumoasă biserică gotică din România, Catedrala Sfântul Mihail și Gavril, care, fun fact, a fost cea mai înaltă clădire din Cluj, până s-a construit West City Tower, ceva de genul, acum vreo 3 sau 4 ani. Alte locuri, mai ales când eram în liceu, noi obișnuiam să, acum o să o zic așa, hai să bem un pet pe Cetățuie, pentru că ai o vedere panoramică asupra orașului.”

Tot Denis ne-a povestit despre cum fotbalul în România a avut punctul de start în Transilvania: „Prima minge de fotbal, cel puțin așa spune legenda, a fost adusă de Mario Gebauer, care era un student bănățean, nu mai știu exact de unde era, fie din Viena, fie din Elveția. Și cumva de aici au început și marile echipe ale fotbalului românesc, adică Chinezul Timișoara, chiar și Universitatea Cluj, putem spune, pentru că am pus bazele a ceea ce a urmat până la urmă, sau ceea ce a fost fotbalul românesc, divizionar cel puțin. Pentru oamenii din Cluj, cred că fotbalul era pentru puținele bucurii, aș spune, mai ales în perioada interbelică, deși aveam și anumiți atleți care au câștigat medalii pe la Jocurile Olimpice. Pe urmă, după perioada comunistă, s-a dezvoltat foarte mult și baschetul. Se vede și acum, UBT Cluj este probabil cel mai profesionist club sportiv din România. Dar cred că, din nou, ca pentru orice societate, sportul, inclusiv fotbalul, el fiind cel mai popular, joacă un rol foarte important, mai ales pentru comunități și pentru grupurile astea mici de fani de suport.”

<h2>Primii puși pe fapte </h2>Domnul Mihai Domșa este suporter CFR-ist din 1969, de când avea 9 ani. Bunicul său a fost membru cotizant la CFR Cluj, fiind lucrător la Remiza CFR Cluj. Tatăl lui, fiind militar de carieră, n-a putut să fie înrolat, dar și el ținea cu CFR-ul. „El m-a dus la primul meci la CFR, odată cu promovarea în liga 1. Și juca jos pe Municipal, în tandem cu vecinii de oraș. Și la primul meci în liga întâi cu ASA, CFR-ul a bătut cu 2-0. A doua echipă clujeană care intră în liga întâi”, ne-a povestit, așezat la o masă pe care a ordonat amintirile sale cu CFR. Apoi ne-a povestit traseul echipei sale prin ligile fotbalului din România: „După care, a venit prima promovare în 1969. Au fost șapte ani de prezență în liga întâi. Apoi iar o perioadă de divizie B, divizie C și renașterea ca pasărea Phoenix odată cu venirea lui Árpád Pászkány în cuplu cu domnul Mureșan. Promovare din B în C, promovare din C în B, din B în A și apoi povestea cu titlurile, cu cupele, supercupele, poveste pe care nimeni n-ar fi visat-o, nimeni n-ar fi crezut-o posibilă. Și uite că s-a întâmplat.”

<h2>Primul titlu din istorie, câștigat pe stadionul lui U Cluj</h2> Le-am pus oamenilor lui CFR o întrebare care știam că le va face plăcere: Cum a fost la primul titlu, 2007-2008, când ați câștigat acolo, în fieful lor? Mircea ne-a zis ce a simțit în acele momente. „A fost cel mai frumos lucru din lume, sincer. Și faptul că am adus primul titlu în Cluj, că am scos titlul din capitală după 17 ani, că s-au întâmplat atâtea lucruri deodată în același moment, a fost incredibil.” Cristian Panin, actual team-manager al echipei și fost jucător și legendă a clubului, a fost pe teren și ne-a trecut prin toate emoțiile acelui derby, începând cu câteva zile înainte de fluierul de start. „Acel meci a început cu o săptămână înainte. Pe stradă nu mai puteai să ieși, toată lumea era focusată, toată lumea întreba, toată lumea era curioasă ce se va întâmpla, cum va fi. Să nu mai zic că noi am încercat să ne detașăm puțin. Am stat în cantonament la un hotel în pădure, unde nu prea a avut acces nici presă, nici nimeni. Eram așa foarte focusați și pregătiți pentru ceea ce însemna următorul moment, pentru club și pentru noi, noi ca și jucători. Că nu mai câștigasem, mi se pare, niciunul vreun trofeu. În ziua meciului, atunci a început parcă să tremure pământul sub noi. Mai atipic, o pregătire mai atipică pentru un astfel de meci. Să facem încălzire aici, pe stadionul nostru, să urcăm într-un autocar de linie, ne țineam, parcă mai bilete mai ne lipsea să avem bilete de autobuz. Ne țineam de alea, îmbrăcați cu ghetele, foarte puțin reușeam să mai vorbim. Deja lumea venea pe stradă, jandarmeria în jurul nostru. Un drum foarte greu către un trofeu, un drum foarte greu. Pentru că am avut foarte mulți oameni care nu-și doreau acest lucru, nu-și doreau acest trofeu și noi am simțit asta. Și noi, împreună cu suporterii, cu conducerea, cu clubul, cu toată lumea care a fost lângă noi, am vrut să învingem și să ridicăm trofeul la final.” Titus a văzut meciul în Gruia, pe două ecrane, meciul de pe Moina, împreună cu alți 10.000 de suporteri. „Câștigarea unui titlu, a eventului de fapt, că a fost event atunci, e o performanță mult mai mare decât să joci nu știu câte sezoane în Liga 1. Au venit după aceea echipe foarte mari, pe care le-am și bătut. Roma, Manchester. Am fost egalii lui Chelsea aici în Gruia. Cred că niciun om din Cluj nu îndrăznea să se gândească la așa ceva.”

Pe 30 martie 2008, în derby-ul câștigat în fața lui Dinamo, titularii trimiși de Ioan Andone în teren erau toți străini, o premieră absolută în fotbalul românesc: Hirschfeld - Tony, Cadu, De Sousa, Dorsin - M. Jose, Dani, Peralta, Culio - Semedo, Dubarbier. „Străinii care au venit la început la CFR au fost mai români ca mulți români, să știți. Mi-aduc aminte de Pedro Oliveira când a venit, primul portughez adus aici. În câteva luni vorbea limba română. Cadu vorbea limba română. Dani vorbea limba română. Semedo vorbea română. Oamenii au venit aici, dar nu au venit doar să ia un ban și să fie dezinteresați total. Oamenii s-au implicat în comunitate. Mi-aduc aminte de Tony care mergea la case de copii. Făceau o groază de lucruri bune pentru comunitatea din Cluj”, ne-a povestit Mircea Coman. Mircea este de 5 ani liderul peluzei vișinii. Născut și crescut în Gruia, spune că toată viața lui s-a confundat cu cartierul.

„Cred că fotbalul, ca orice alt domeniu, s-a globalizat. Nu cred că e foarte important de unde provin jucătorii. În perioada de care m-ai întrebat, inclusiv Arsenalul lui Wenger juca cu 1-2 englezi titulari. Și știu că se făceau paralele între strategia CFR-ului cu străinii și cum juca, adică ce prim 11 alinia Arsenal. Și sunt jucători străini care au rămas în sufletele tuturor aici. Mă refer la Camora, care încă joacă, la Semedo, la Tony, la Cadu”, a completat Titus Trif.

<h2 style="text-align:center;">Mario Camora: „Atunci am simțit că sunt mai mult român.”</h2>

Dintre toți străinii care au jucat în tricoul CFR-ului, este unul despre care suporterii consideră că a învățat pe deplin ce înseamnă spiritul echipei. De 14 sezoane la CFR, în jur de 9-10 cu banderola pe braț, Camora n-a spus că dacă ar fi să lase un mesaj în vestiar pentru generațiile care vor urma, ar scrie că „au venit la cel mai bun club din România”. Titus ne-a amintit de momentul în care jucătorul portughez a demonstrat loialitate față de club. „Camora este un exemplu de devotament și de atașament pentru absolut oricine. Când a fost greu, când am avut cele 24 de puncte luate în perioada insolvenței, a rămas aici și a luptat în continuare. Este un exemplu pentru toți cei care se declară CFR-iști, inclusiv.”„Cred că, sincer, după ce clubul a intrat atunci în insolvență, atunci m-am simțit că sunt mai mult român decât portughez. Normal că acolo am crescut, acolo e familia, nu uit niciodată, e normal, dar tot ce mi-au dat, cum am spus și înainte, viața mea, au fost în România. Sunt foarte mulțumit. Așa că, cred că de la insolvență, când am decis să nu plec… puteam să plec. Aveam câteva oferte să plec atunci și liber de contract, că clubul era într-o situație foarte grea. Dar am decis să ajut clubul și atunci cred că a fost momentul în care m-am simțit așa, român”, ne-a vorbit Camora despre momentul important din cariera lui și din istoria clubului.

<h2>Slavă ție, studenție!</h2> În vara lui 2022, <a href="https://www.superliga.ro/articole/fata-cea-mica-mi-a-zis-tati-e-foarte-cool-sa-vina-oamenii-sa-faca-poze-cu-tine-1cc327f6">Alex Chipciu</a> a făcut trecerea de la CFR la U. Ne-a zis acum că, de când e la U, simte o legătură mai mare cu orașul și, surprinzător, simte un entuziasm cu care nu credea că se va mai întâlni în cariera sa: „Universitatea Cluj, cu siguranță, mi-a dat pasiunea pentru ultimii ani ai carierei și, cum ziceam la început, ce am trăit nu aș fi crezut că pot să trăiesc asta și la vârstele astea. Când eram la CFR Cluj, de exemplu, nu simțeam, nefiind la Universitatea Cluj, nu simțeam dragostea asta și pasiunea pentru fotbal. Acolo, cumva, câștigai campionate, erau performanțe mari, dar nu simțeai ce simți aici.” Domnul&nbsp;<a href="https://www.superliga.ro/articole/e-fantastic-sa-fii-pe-un-camp-cu-cimitirul-langa-stadion-sa-bata-vantul-si-sa-canti-pentru-u-5515b524">Călin Mișan</a> este suporter al Universității Cluj de când se știe, dar primele momente efectiv clare sunt din anul 1978, de la un derby pentru promovare între Universitatea Cluj și FC Baia Mare.&nbsp; „Tatăl meu era mare susținător al Universității, iar eu, din spirit de frondă, cum erau tinerii în vremea respectivă, am hotărât că trebuie să țin cu CFR-ul ca să fiu împotriva tatălui meu. Dar n-a ținut ambiția asta și mi-am dat seama că Universitatea este exact ce trebuie să fie pentru orice clujean.”

Și când iubirea e cel mai important trofeu, ajunge și dincolo de teren. <a href="https://welovesport.ro/stiri/dana-tine-cu-u-si-opreste-timpul-in-loc-30605">Dana</a>&nbsp;și Traian s-au întâlnit într-o deplasare. Apoi au continuat să meargă la meciuri, apoi au făcut nunta. Apoi au luat-o și pe Arya cu ei la pregătirea coregrafiilor și antrenamentele echipei. Așa începe câteodată cea mai frumoasă poveste din fotbal și viață: cu dragoste la prima vedere. Traian spune că atașamentul față de club este principala caracteristică a spiritului ardelenesc. „Noi, ardelenii, suntem foarte prinși de pământurile noastre și se transmite, cred, și la cum trăim față de U, de ce iubim U Cluj. Atașamentul față de a avea ceva al nostru. Că e al nostru. De ce ai ales U? Cred că U m-a ales pe mine.”

<h2>Dar de unde vine dragostea asta a studenților pentru U?</h2> „O să mă leg de faptul că atunci când Universitatea Cluj s-a înființat, clubul se numea SSSU, Societatea Sportivă a Studenților Universitari. Atunci, cel puțin, echipa era formată în principal din studenți de la medicină”, ne povestește Denis. Iar domnul Călin Mișan completează: „În urma actului istoric de la 1918, când a avut loc Marea Unire, studenții români de la Budapesta s-au întors la Cluj și s-a format Universitatea din Cluj, predecesoarea UBB-ului de astăzi. Și vreau să vă mai spun ceva. Universitatea Cluj este singurul club din România care s-a fondat în urma unui act istoric: Unirea cu România. Deci o astfel de istorie nu cred că poate fi revendicată de către nimeni.” Mihai Moga, brand manager al Universtității Cluj, ne-a expus mai multe detalii despre legătura dintre cluj și universități. „Universitățile din Cluj, cele șase universități de stat, sunt membri fondatori ai clubului. Fac parte nu doar din ADN, nu doar din poveste, ci și din organizație. Așadar, avem și o latură practică a acestui parteneriat între mediul universitar și FC Universitatea Cluj, nu doar istorică, nu doar empatică, ci și practică. Există această susținere, pe care o simțim și pentru care, bineînțeles, le mulțumim. Universitățile sunt parte activă din acest proiect și asigură, cumva, și rolul de păstrătoare ale acestei identități universitare, dar și comunitare a Clujului. E și o garanție că și noi, la rândul nostru, ținem clubul la un anumit nivel, inclusiv din punct de vedere al prestației publice, al modului în care ne comportăm.”

Povestea lui U Cluj vinde. Aflăm asta și din discuția cu Mihai despre întâlnirile cu sponsorii, unde de multe ori cifrele contează mai puțin decât emoțiile pe care clubul le trezește în oameni. Însă scopul celor de la U este să fie mai pragmatici și să adauge lângă poveste și noi trofee în vitrină. În direcția aceea se îndreaptă: „Văd cum lucrează mister Bergodi și văd că am devenit o echipă incomodă, o echipă cu care e greu să joci, o echipă care nu te lasă să joci, o echipă care aleargă, o echipă care se bate, care se luptă”, ne-a spus Mihai.

<h2 style="text-align:center;">Dan Nistor: „Cred că eu și Alex Chipciu două exemple de urmat.”</h2>

Și când e vorba de luptă, e clar că <a href="https://www.superliga.ro/articole/dan-nistor-cat-ma-vor-tine-picioarele-ma-bucur-ca-pot-face-oamenii-fericiti-1b05b129">Dan Nistor</a> și Alex Chipciu ne pot spune cel mai bine cum o ai ca tactică pe teren, mai ales că așa a început și relația lor de prietenie. „Sincer să vă zic, nu prea îl suportam pe Alex și nici el pe mine. Pentru că am avut un schimb de replici foarte, foarte dur între mine și el”, a recunoscut <a href="https://www.superliga.ro/articole/dan-nistor-cat-ma-vor-tine-picioarele-ma-bucur-ca-pot-face-oamenii-fericiti-1b05b129">Dan Nistor</a>. „Da, a fost o controversă la un moment dat, a declarat el că ne-am bătut la pauză, la mișto. Am greșit eu o dată la un meci cu Craiova, când eram la CFR Cluj, l-am înjurat. L-am înjurat tare, dar mie îmi plăcea să fac treaba asta ca să... simțeam că dacă îl pun sub presiune sau îl înjur, nu-i convine treaba asta”, a completat Alex Chipciu.

Totul s-a încheiat cu… prietenie. „Ulterior, am povestit într-o seară cu el, am stat la povești și am vorbit cum nu ne suportam unul pe altul. Drept dovadă, acum, suntem, pot să zic că suntem cei mai buni prieteni. Suntem și colegi de cameră și cu asta cred că am zis totul, nu?”, ne-a povestit Nistor cu zâmbetul pe buze.

<h2>Rivalitatea </h2>Am stat cu Denis la depănat amintiri și ne-a zis că sunt multe povești care spun că, mai ales în anii 70, când s-au nimerit cele două echipe în prima divizie, aceiași oameni se duceau la meciuri în Gruia, apoi coborau dealul și mergeam să vadă meciurile Universității. Cât despre stadioane, ele se aflau în aceleași locuri ca în zilele noastre, ne-a zis Denis. „Cel al lui U Cluj are chiar o poveste interesantă. Cel care era înainte aici, prin 1908, Ștefan Șomodi, a câștigat medalia de argint la săritură în înălțime la Olimpiada de la Londra. El se antrena pe atunci prin parcuri, școli sau pe unde prindea, iar autoritățile maghiare de pe atunci au spus: hai totuși să facem un stadion, să aibă omul ăsta unde să se antreneze. Pentru că probabil mai sunt și alți atleți pe lângă el. Și așa a luat naștere, prin 1908-1909, Stadionul Orașului. Chiar așa se numea, Stadionul Orașului, era un nume propriu. Avea o tribună care acum încă se mai găsește la stadionul celor de la Industria Sârmei Câmpia Turzii. Asta pentru că în 1960 s-a construit Ion Moina, care pe atunci avea o tribună în formă de U, adică o formă de potcoavă, și era printre cele mai mari stadioane din țară, 28.000 de locuri. Asta prin 1960-61. Cel de la CFR, în schimb, era prevăzut doar cu tribuna întâi, care se află și acum acolo, din ’73. Apoi, în 2008, odată cu CFR - Braga, s-a înființat și tribuna a doua și, cred că, zona VIP și așa mai departe. Plus peluza.”

Dar despre numele echipelor ce am aflat? Domnul Mihai Domșa ne-a zis despre „Kolozsvári Vasutas Sport Club, care înseamnă Clubul Sportiv al Căilor Ferate din Cluj. Adică CFR Cluj. De la înființare, echipa a jucat în campionatul maghiar de atunci, a avut un sezon de primă ligă și a ocupat un loc trei, mi se pare. A fost câștigătoare de district de câteva ori. După care a venit Unirea.” Apoi, după Unire, a luat numele de CFR, însă după aia s-a mai numit și CSM și Ferar Cluj. „Și de acolo a urmat o perioadă lungă în care CFR-ul a evoluat în ligile inferioare, B și C, oscilând. Perioadă de război. CFR-ul a rămas pe loc. Alții au plecat în refugiu. După care, la terminarea războiului, au revenit și concitadinii noștri înapoi. În 1945 s-a jucat primul meci de după revenirea din refugiu. Întâmplarea a făcut să reușesc să găsesc la cineva cupa de la acel meci, pe care am donat-o clubului”, ne-a zis domnul Domșa. În timp ce U Cluj Napoca s-a numit inițial SSSU, Societatea Sportivă a Studenților Universitari. „Unii spun că era tot Universitatea Cluj și când eram la Sibiu, alții spun că ar fi fost Universitatea Cluj-Sibiu. Cum am spus, sursele se contrazic în această privință. După care am luat numele de Știința Cluj. Sub numele de Știința Cluj am și câștigat Cupa României din 1965. După care, între 1966 și anii 1990, de fapt până în prezent, ne-am numit FC Universitatea Cluj,” a completat Denis.

Am vorbit cu suporterii ambelor echipe despre similarități, despre diferențe, despre momentul în care meciul a început să fie considerat un derby și concluzia este că indiferent de aceste detalii, focul rivalității va fi mereu unul care devine din ce în ce mai intens. Cristian Panin ne-a zis părerea lui, privind în urmă, la cariera de jucător. „Nu a contat niciodată locul în clasament, liga în care jucăm. Când ne-am întâlnit, cred că o săptămână înainte, nu puteam nici să dormim. Doar ne gândeam cum să facem să câștigăm aceste meciuri. Pentru suporteri, pentru noi, pentru mândria clubului, pentru absolut tot, am pus sufletul pe tavă pentru aceste meciuri.” Alin Fică, jucător din echipa de acum a CFR-ului, a adăugat: „Este un derby aparte pentru noi. Unul dintre cele mai importante meciuri din acest sezon. Pentru că este vorba de identitate. Cine câștigă este văzut altfel în Cluj.”

„Pentru cel din afară este un meci între două echipe. Nu, ăsta este un campionat în sine. În fiecare an avem campionatul regulat plus play-off-ul de cele mai multe ori. Și meciurile cu U, care sunt separate. Și sunt convins că la fel le au și ei”, a concluzionat domnul Domșa.

<h2>CFR - U, pe 2 februarie 2026</h2> „Un meci care trebuie jucat cu inima, dar și cu capul, pentru că micile detalii fac diferența,” ne-a zis Mario Camora cu câteva zile înainte de derby. Și pentru că știam de la Mircea Coman, liderul de galerie al CFR-ului, că un derby nu începe în peluză, ci cu o săptămână înainte, le-am făcut o vizită clujenilor să vedem cum se pregătesc de întâlnirea cu rivalii. CFR venea după o victorie la UTA Arad, iar U Cluj tocmai câștigase cu FC Argeș acasă. Pe acest fond al încrederii oferite de victorii, cele două echipe se întâlneau pe stadionul de 22.000 de locuri, Dr Constantin Rădulescu, unde se vânduseră toate biletele. Până să vină spre arenă, suporterii aveau să se întâlnească în puncte diferite ale orașului. Ceferiștii în Gruia, Uiștii în Piața Unirii.

<h2 style="text-align:center;">Mihai Domșa: „Fiecare derby este o nouă poveste, o rescriere a istoriei.”&nbsp;</h2>

Clujul nu a mai trăit liniștea de când suporterii s-au întâlnit pe străzi. Orașul s-a trezit la viață și toate drumurile duceau spre dealul unde nocturnele urmau să se aprindă. Am vorbit cu suporteri de la ambele echipe și am văzut în ochii lor ce energie aduce fotbalul, ce sentimente de entuziasm îi încearcă și cât de mult contează să simți că faci parte dintr-o comunitate. „În primul rând, este un meci al tuturor clujenilor”, ne-a zis un suporter vișiniu. Iar odată intrați pe stadion, puteai să simți cum se ridică tensiunea în aer, cum parcă orice fază de joc periculoasă era așteptată ca pretext de exprimare a identității, așa cum Alin Fică ne zisese cu câteva zile în urmă. Chiar era un meci despre status și despre orgoliu, mai presus de rezultat.

CFR a deschis scorul în minutul 5 prin Damjan Djokovic, moment în care a explodat bucuria în tribuna suporterilor cfriști și au fost aprinse torțe în peluza oaspeților. Lorenzo Biliboc a majorat avantajul, iar după 20 de minute, Dan Nistor a readus speranța în tabăra Uiștilor, din pasa lui Alex Chipciu. Scorul la pauză avea să fie 3-1, după ce căpitanul Mario Camora a înscris, profitând de o greșeală a lui Macalou. Și a dovedit o dată în plus în acel meci cât de importantă este prezența veteranilor într-un meci de așa intensitate. Drammeh a marcat pentru 3-2 în minutul 83 și acesta a fost și scorul final, cu tensiune și îmbrânceli pe gazon, unele care vor rămâne în memoria tuturor celor care au urmărit derby-ul. L-am întrebat pe Mihai Popa cum a trăit fazele din teren: „Este un meci greu, este un meci tensionat, cu multe momente dificile, dar așa este un derby și sunt bucuros că l-am câștigat”.Aceasta a fost povestea din spatele întâlnirii dintre CFR și U în etapa 26 a sezonului regular, un meci care a aprins orgoliile în tot orașul. Și, cum bine am aflat din întâlnirile cu suporterii, întotdeauna vine un capitol nou, considerat o rescriere a istoriei. După o lună, U Cluj avea să câștige derby-ul Clujului din Play-Off, de data aceasta, cu 2-1 pe Cluj Arena și e aproape de primul titlu din istoria clubului. Momentan, echipa lui Bergodi se află pe primul loc, la egalitate de puncte cu Universitatea Craiova, iar CFR ocupă locul trei, doar cu cinci puncte față de rivalii din oraș. Pe 25 aprilie se joacă o nouă rundă din lupta între CFR și U. „Un campionat în sine.”

superliga 2026

Fotbal

vineri 22 mai

sâmbătă 23 mai

luni 25 mai

sâmbătă 16 mai

luni 18 mai