Oțelul Galați

Balint, Laszlo Gyorgy

UTA Arad

FCSB

FK Csikszereda

FC Argeș

Unirea Slobozia

FC Rapid București

Dinamo București

FC Farul Constanța

Postelnicu, Radu

Bordun, Denis

Santos Lameira, Joao Pedro

Ciobanu, Andrei Virgil

Zivulic, Diego

Chira, Mihai Octavian Cristian

Joao Paulo

Bană, Ștefan Daniel

Frunza, Matei

Nuno, Pedro

Ursu, Gabriel

Dur-Bozoancă, Cosmin Andrei

Popescu, Iustin Alin

Paharnicu, Darius

Farcas, Stefan

Neicu, Dan Emilian

Rus, Andrei

Lopes, Manuel

Iacob, Paul

Holz, Conrado Buchanelli

Murria Soriano, Vadim

Bonilla, Tovar Julian Andres

Wagatsuma Ferreira, Christian Kendji

Zhelev, Milen

Sandu, Daniel

Pereira Araujo, Paulo Rafael

Fernandes, Patrick

Andronache, Luca Cristian

Neicu, Dan-Cristian

Andre, Pinto

Superliga 25/26

CFR Cluj

Mandorlini, Andrea

AFC Hermannstadt

FC Botoșani

Universitatea Craiova

Deac, Ciprian

Muhar, Karlo

Djokovic, Damjan

Fică, Alin Răzvan

Sfait, Andres Emil

Radu, Alexandru

Kun, Viktor

Perianu, Ovidiu

Keita, Tidiane

Păun, Alexandru

Islami, Drilon

Emerllahu, Lindon

Gal, Rareș

Pînzariu, Mihai

Hindrich, Otto

Micai, Alessandro

Valceanu, Octavian

Omeruo, Kenneth

Țîrlea, Alexandru Mircea

Abeid, Aly

Peteleu, Andrei

Sinyan, Sheriff

Zouma, Kurt

Camora, Mario

Kresic, Anton

Rocha, Simao

Avram, Costel

Ilie, Matei Cristian

Biliboc, Lorenzo

Ciubăncan, David Bogdan

Cordea, Andrei

Coco, Marcus

Slimani, Islam

Munteanu, Louis

Kamara, Mohammed

Cernigoi, Iacopo

Badamosi, Mohamed

Korenica, Meriton

Ana-Maria Popescu

INTERVIU

Iulie 2011 este momentul în care cel pe care îl cunoaștem drept Mario Camora a ajuns în România pentru prima dată, iar de atunci nu a mai plecat decât în vacanțe. Avea 24 de ani pe atunci și jucase doar în țara natală, în Portugalia. A semnat cu CFR Cluj din postura de jucător liber de contract și a dat totul clubului care și-a pus încrederea în el. 565 de meciuri a strâns în tricoul echipei la care a ajuns să poarte și banderola de căpitan și alături de care a câștigat nu mai puțin de 10 trofee. În 2020, Mario Camora și-a luat și cetățenia română, având și 10 meciuri pentru naționala României. L-am vizitat pe Mario la Cluj și l-am rugat să își spună povestea. Mario, în primul rând îți mulțumim că ne-ai primit. Aș vrea să mergem puțin vizual în Samora Correia. Spune-ne cum arată locul în care te-ai născut. E un oraș așa mic. Acum s-a dezvoltat foarte mult. La fel ca cred că orice țară s-a dezvoltat. Dar în timp ce eram copilaș acolo, era un oraș mai micuț. Toată lumea se știa. Diferență în cazul de ziua de astăzi. Dacă ieși dintr-un bloc sau ceva de genul, tu nici nu știi cum îi cheamă pe vecinul tău. Era un oraș mic, dar foarte fain. O copilărie faină. Nu te cheamă Camora. Aș vrea întâi să ne spui numele tău complet și spune-ne și de unde a ajuns să ți se spună așa. Numele meu complet e Mario Jorge Malico Paulino, ca la telenovelă, multe nume. Dar porecla vine de când eram mai mic. Mă duceam la meci la fratele meu, care a fost și el fotbalist și juca atunci în oraș. Și nu știau bine să spună Camora. Samora, scuze. Și spuneam eu Camora. Și atunci a rămas Camora, Camora în loc de Samora. Și mama ta cum te strigă? Mario. Ce înseamnă mama ta pentru tine? E tot. Am crescut și cu ea. Frații mei sunt toți mai mari. Au plecat foarte devreme de acasă, că și-au făcut familie. Și am fost unicul care am rămas cu mama care m-a crescut. A avut și ea momente grele, în care a divorțat și de tata. Și atunci am crescut până la 8 ani, până a cunoscut și ea pe cineva, am rămas numai cu ea. Și înseamnă tot pentru mine. Un rol important în cariera ta și în cine ești acum l-a avut tatăl tău vitreg, cu care mergeai la termopane atunci, când erai mic, înainte de antrenamente. Ce anume din felul lui de a fi ai preluat și tu în postura de tată? Eu la început și de relații, în căsătoria pe care o am acum, am învățat mult de la el. În primul rând, și nevasta mea avea un copil care avea și el un an și jumătate, pe care eu îl consider la fel ca pe Santiago, îl consider copilul meu la fel. Și cred că asta am învățat cel mai mult. Că nici el nu avea copil atunci și am fost copilul lui. Cred că asta, afecțiunea asta de a oferit-o unui copil, cred că asta m-a făcut să învăț și mai mult de la el și e o persoană foarte caldă, la fel cum sunt eu. Ai crescut ca portughez și ai făcut foarte multe pentru fotbalul românesc. Cum simți că ți se împletesc identitatea portugheză și cea românească în viața de zi cu zi? Nu e diferență prea mare. Sunt două popoare care se descurcă foarte bine oriunde sunt. Și portughezii și românii. Sunt persoane calde. Ce am simțit aici, mă simt ca acasă. Nu am văzut o diferență foarte, foarte mare de popor. Sunt popoare cărora le place să trăiască și viața. Ce element din cultura fotbalistică portugheză ai dori să-l vezi mai mult în fotbalul românesc? Poate de la început, de la copii. Multe baze sportive, academii, aproape toate cluburile din prima ligă au academii adevărate. Noi vedem multe, se vede forma cum crește un copil în fotbalul românesc și diferența care e în fotbalul portughez. Cred că de acolo îi învață toate diferențele ce prinzi de la început până ajungi la seniori. Cred că asta de academii și lucruri adevărate, condiții pe care trebuie să le aibă un copil să ajungă fotbalist, cred că asta e diferența cea mai mare. Dacă ar fi să iei ceva din fotbalul românesc să-l duci în Portugalia, care ar fi? Aici se lucrează sincer mai mult fizic, mai mult sală, cu care în Portugalia nu eram obișnuiți mult cu asta. Dar în ziua de astăzi oricum, în orice țară și orice club sunt mai profesioniști, au toate astea, vitaminizare, au centrul de recuperare care înainte nu erau. Și cred că poate agresivitatea care e aici să fie acolo. În termeni de joc, cred că acolo poate e un joc mai plăcut din cauza că sunt mai mulți bani, se investește mai mult și cred că jucătorii atunci... asta e diferența cea mai mare. Nu putem compara, un exemplu, bugetele a trei echipe mari de acolo cu trei echipe mari din România. De-a lungul timpului ai demonstrat că ești un jucător versatil în teren. Există o nouă poziție pe care ți-ai dorit să o joci? La vârsta asta joc oriunde unde antrenorul crede că pot ajuta echipa. Deja sunt și pe final de carieră, poate un sistem de trei să joace al treilea fundaș central, nu știu. M-aș putea adapta acolo pentru experiența pe care o am. Dar mă gândesc acum la fiecare meci să mă bucur de meci și să mă simt fericit la ce fac.

<h2>„Mă simt cum mă simțeam la 30-31 de ani!” </h2>Ce obiceiuri ai preluat de când ești la Cluj care te-au ajutat să-ți păstrezi atât forma fizică? Asta nu numai la Cluj, asta vine deja de mic, adică de la 16-17 ani, când deja știi tu ce vrei să faci, cred că acolo a fost secretul. Asta am vrut să fac: să fiu fotbalist. Sincer, nu mă așteptam să ajung la această vârstă să joc în continuare, să mă simt așa fizic, dar eu cred că asta e și norocul meu, în primul rând de organismul pe care îl am. Nu sunt jucător care ține niște diete sau o recuperare prea mare, încerc normal. Știu că fotbalul de astăzi nu mai e ce a fost, dar eu cred că mare parte e noroc cu organismul și cu fericirea că nu am avut accidentări grave. Dacă ar fi să îți dăm o vârstă pentru cum te simți tu fizic, ce vârstă ar fi? Sincer, mă simt cum mă simțeam poate la 30-31 de ani și deja sunt mulți ani înainte. Ai hobby-uri mai puțin cunoscute care te relaxează în afară de sport? Ce mă relaxează cel mai mult este să stau cu prietenii, să ies la masă cu ei, să stau, să râdem. Avem și un cuplu, două de prieteni, cei mai buni, cu care mergem fiecare săptămână la masă, fără copii, să stăm numai noi, să vorbim, să râdem, și cred că asta mă relaxează cel mai mult, să petrec timp cu ei în afară de timpul normal cu familia și copiii. Dar să simți relaxare totală, cu prietenii, la masă, cu aceste cupluri care sunt cei mai buni prieteni ai noștri — cred că asta mă relaxează cel mai mult. Reușești să te deconectezi total de fotbal? În vacanță, da. Am încercat acum în ultimii trei ani, noi avem obiceiul să mergem o săptămână în vacanță fără copii și numai cu prieteni și alta cu copii. Deci săptămâna aia în care suntem fără copii încerc să mă distrez, să fac tot ce nu pot să fac în timp aproape de 10-11 luni, și încercăm să nu vorbim de fotbal. Asta e cea mai importantă — să stăm, să mă relaxez, să îmi încarc bateriile. Dacă stai tot timpul să vorbești de fotbal, tot te încarcă, și încercăm așa. Ești unul dintre veteranii echipei. Spune-ne cum îți alegi cuvintele atunci când trebuie să le vorbești jucătorilor tineri. Încerc să le spun să fie interesați de fotbal în primul rând, să vadă alte meciuri și la echipe mai mari — au mult de învățat de acolo. La noi, pe terenul de antrenament, să fie ca un meci. Și ce e cel mai important pentru mine, după acest lucru, să fie serioși 100%, și la antrenamente, să fie economici. Vorbesc mult cu ei: primul salariu sau ce iau primă de semnătură, să nu facă prostia aia de a lua direct o mașină. Încerc să le spun: mai bine luați un apartament sau ceva de genul, că fotbalul se termină foarte repede, nu știi ziua de mâine dacă, Doamne ferește, ai o accidentare sau ceva — măcar să ai unde să stai. Și când termină fotbalul prietenii dispar și să profite de asta și să aleagă bine și prietenii din afara fotbalului. Ai vreun exemplu concret când ți-ai dat seama că un sfat pe care l-ai dat unui dintre jucătorii tineri a ajutat imediat pe teren? Da, și au fost câteva înainte. În primul rând cu Costache. Costache, când a venit, era mai... nu vorbea foarte mult, mai rușinos. Dar la antrenament făcea chestii excelente, și eu de multe ori stăteam față în față cu el la antrenament. Dribla și după, la meci, nu știu, poate îi era frică sau ceva de genul să nu greșească, și atunci greșea mai mult. Atunci i-am spus: te luam tare de la antrenament dacă nu faci la meci. Și adevărul e că se vede că are și el deja altă maturitate și face un sezon foarte bun. Dacă te-ai întoarce în timp, ce decizie fotbalistică sau de transfer ai schimba dacă ai putea? Sincer, absolut nimic. Nu îmi pare rău de absolut nimic din ce am făcut. Am trecut prin momente foarte bune, am trecut printr-un moment foarte rău la acest club. Cum știți, am avut multe șanse de a pleca atunci. Nu am plecat, nu îmi pare rău și sper să termin și aici. Clujul și zona Transilvaniei sunt foarte diferite față de Portugalia. Spune-mi ce provocări ai întâmpinat în adaptarea ta, în momentul în care ai ajuns aici, și ce locuri din zonă îți plac? Cea mai mare a fost frigul, prima iarnă pentru mine. Acum e mai bine, dar când am venit în 2011, atunci era multă zăpadă, frig pe care noi, în Portugalia, în zona mea, nu îl aveam. Asta a fost cel mai greu: la meciuri, la antrenament. Cred că se vedea la antrenament, arătam numai ochii, că eram tot camuflat. Cred că asta a fost cel mai greu pentru mine în primul an și al doilea. Ce îmi place cel mai mult? Multe chestii îmi plac, dar eu zic că multe locuri sunt plăcute — depinde cu cine ești și cum te simți.

<h2>„Dan Petrescu mi-a spus să fac cursul de antrenor!” </h2>Ce visezi să faci după ce îți închei cariera de jucător? Te-ai gândit? Te vezi antrenor? Manager? Implicat în zona de academie, poate?Asta m-am gândit. Asta e primul pas pe care vreau să-l fac — cursul de antrenori. E un lucru care îmi place foarte mult. Și în primul rând, ce mă gândesc să fac: următorul proiect după ce termin cu fotbalul. Acum vom vedea când va fi. Și dintre toți antrenorii pe care i-ai avut, care te-a inspirat cel mai mult în zona asta, să urmezi și cursul de antrenor? Sincer, învăț cu toți. Fiecare are forma lui de gândire, de a face. Dar cel care mi-a spus clar să fac cursul de antrenor a fost Mister Dan Petrescu. Am avut o discuție cu el în care mi-a spus să fac cursul de antrenori, poate și pentru câteva păreri când m-a mai întrebat, cred că am fost de acord cu el. Cred că de asta a fost vorba. Dar încerc și notez și acasă — am și acasă un caiet pe care trec fiecare antrenor, un antrenor care ți-a plăcut, de altul, care ai vorbit, cum a reacționat cu jucătorii. Încerc să scot ce e mai bun din fiecare antrenor pe care l-am avut, și fiecare are plus și contra, dar scot plus din fiecare, că poate așa mă ajută în viitor. Te simți mai mult străinul cu cele mai multe meciuri în Superliga sau unul dintre românii cu cele mai multe meciuri din istoria campionatului? Poate unul dintre români. Poate pentru alții, în continuare, străin. Am văzut și acum, în ultimii 2-3 ani, tot la lista aia, când a fost făcută, că eram văzut ca străin acolo. Dar sunt un român ca oricare. Am pașaport, plătesc taxa ca oricare, așa că mă bucur foarte mult că am dublă naționalitate. Normal că nu pot uita și Portugalia, că acolo am crescut și acolo am familie, dar tot ce am în viață, practic, mi-a dat România, și le mulțumesc, și încerc să fac tot ce mai bine, să fiu un plus, să fiu un ajutor, și dacă după ce termin fotbalul să fiu un ajutor pentru sportul românesc. Acum o întrebare de baraj: cine se lasă primul? Tu sau Deac? Asta nu știu. Eu acum încerc, sincer, pot să vorbesc de mine: încerc să fiu, să văd anul plus an, să vedem cum mă simt în primul an. Adevărul e că anul ăsta mă simt foarte bine, cred că fac un sezon foarte bun, mai bun ca ultimul sezon. Îmi fac și eu autocritică și văd acest lucru. Acum mă simt bine. Dacă ar fi să mă întrebați, în acest moment mă simt bine să mai joc un an. Dar mai e până la final de campionat și, Doamne Ajută, să fiu în primul rând sănătos și să continui cu forma în care sunt și să pot să ajut echipa să atingem obiectivul. Care este cea mai importantă lecție pe care jucătorii lui CFR, actualii și viitorii, o pot învăța de la Camora? ADN-ul ăsta, poate ADN de campion. Cred că astăzi jucătorul care vine trebuie să știe că vine la un club care e obișnuit să câștige. Într-adevăr, în ultimii 2-3 ani nu am mai luat campionatul, dar am luat tot o cupă, care e importantă pentru noi. Dar trebuie să învețe că vine la un club care e obișnuit să câștige. Să intre pe fiecare antrenament serios și la meci cu gândul și numai la victorie. Mario, ce ți-ai dori să lași moștenire în fotbalul românesc? Să fiu văzut ca un jucător care a fost important în fotbalul nostru. Dar pentru mine cel mai important este să fie familia și copiii mei mândri, și asta e pentru mine. Fiecare are o părere diferită, trebuie respectată, dar pe mine mă interesează mai mult ca copiii mei și familia mea să fie mândri pentru toată cariera pe care am făcut-o. Cum este fiul tău cu fotbalul? Că spuneai acum ceva timp că după meciul cu Celtic Glasgow s-a îndrăgostit de fotbal. Da, merge bine, îi place, mă bucur. Dar el știe oricum că cea mai importantă e școala, și știe că dacă nu e cuminte la școală cea mai mare pedeapsă e cu fotbalul: nu îl ducem la antrenament sau spunem că nu îl ducem la un turneu sau la un meci. El trebuie, în primul rând, să nu facă greșeala pe care mulți o fac. Dacă la academia noastră ajung 2% la echipa mare, cred că deja e foarte bine, și el trebuie să se gândească că dacă nu ajunge acolo, trebuie să ai ceva de făcut. Să aibă o carieră frumoasă în orice își dorește și asta pentru mine e cel mai important. În acest moment e școala, acolo pentru el încă este o distracție fotbalul, vrea să se distreze, dar în primul rând va fi școala. Pe ce post joacă? Calcă pe urmele tatălui? Nu, joacă extremă, e ca mine când am început cariera, ca extremă. Dar, cum am spus eu, acum vreau și el să... e bine că și la grupul lui mai joacă pe extremă, mai joacă pe la mijloc. E bine să vadă altă poziție, să învețe și să fie în primul rând fericit.

<h2>„Mi-ar plăcea să fiu antrenor la CFR” </h2>Mario, dacă ar fi să te pun să alegi un cuvânt care este preferatul tău din portugheză, care ar fi acela? Poate guerreiro, cred că asta mă definește cel mai bine. Am fost o persoană și sunt o persoană care să nu întoarcă fața de la luptă, care încerc să fiu în fiecare zi mai bun, și cred că asta poate fi cuvântul din portugheză cel mai bun — un guerreiro. Și cuvântul preferat în română? Română — luptător. Tot acolo ajungem. Am fost toată cariera mea și așa va fi până termin. În încheiere, spune-mi dacă există vreo întrebare care ți-ar fi plăcut să o primești într-un interviu, dar nu ai primit-o niciodată. Au fost atâtea… Poate și greșesc, sincer. Să mă gândesc… dacă mi-ar plăcea o zi să antrenez pe CFR Cluj. Poate asta. Dacă tot doresc să fiu antrenor, poate asta e o întrebare care nu a fost pusă. Că așa, în rest, nu văd o întrebare care nu a fost pusă până acum. Și ți-ar plăcea într-o zi să o antrenezi pe CFR Cluj? Foarte mult. Cum am spus, e un club care mi-a dat tot. Mi-ar plăcea — cine știe, vreodată — să fiu antrenor la CFR, la echipa mare. Și mi-aș dori foarte mult să câștig trofee și ca antrenor. Pentru mine, asta ar fi momentul cel mai fericit din cariera mea. Ce fel de antrenor ți-ar plăcea să fii? Care abordează un stil ofensiv sau defensiv de joc? Asta depinde și de strategie. Mie îmi place un fotbal ofensiv, de posesie, în care să domini adversarii cu posesie. Dar sunt și meciuri în care trebuie să vezi strategia: dacă joci cu o echipă mult mai puternică decât tine, trebuie să te aperi mai mult. Știi că vei avea mai puțină posesie și atunci trebuie să inventezi ceva — să joci în tranziție ofensivă sau ceva de genul, să pleci mai repede în contraatac, să stai la așteptare. Dar mie îmi place un fotbal mai ofensiv și o echipă care are posesie, care trebuie să fie peste mulți adversari.

Mario Camora (38 ani) este portughezul care s-a îndrăgostit atât de tare de România încât și-a luat și cetățenia și consideră locul în care a ajuns în 2011 ca fiind acasă.

Mario Camora: „Mi-ar plăcea să fiu antrenor la CFR!”

Levente Balint

CRONICĂ

Pentru UTA, duelul cu Oțelul părea din punct de vedere statistic unul ideal pentru prima victorie acasă din 9 august încoace. ”Bătrâna Doamnă” nu mai cedase pe teren propriu de peste șapte luni, iar gălățenii constituiau una dintre puținele echipe fără victorie ”afară”. Dar alb-roșiii nu au putut conta pe cel mai eficient jucător al lor, Alin Roman, suspendat. Cum din față absentează și Abdallah, din motive medicale, Adrian Mihalcea a optat pentru Costache drept înlocuitor pe postul lui Roman. Iar polivalentul Padula a fost anunțat mijlocaș dreapta. Oțelul avea ca argument cunoștințele pe care le are antrenorul Laszlo Balint în privința clubului arădean. Balint readus UTA în elită în 2020 și chiar dacă multe s-au schimbat de când a plecat de la Arad, știa bine ce înseamnă un meci pe terenul ”Bătrânei Doamne”. În formula de start, Oțelul nu a avut surprize, semn că Balint a conceput deja o echipă-standard.<h2> UTA, cu barele și... ”galbenele”. Oțelul, cu golul </h2> UTA a început energic partida, dar insistența din start s-a atenuat foarte repede. Dunărenii au venit cu o lecție bine aplicată. Au jucat reactiv, contraatacând rapid, cu lansări în spatele fundașilor utiști. Pe ”oțelari” nu i-a slăbit nici accidentarea influentului Joao Lameira, înlocuit în minutul 22 cu Joao Paulo. Moldovenii au fost aproape de lovi în minutul 23, când Alomerovic a respins de pe linia porții o minge venită în urma unei aglomerații în careul mic. Arădenii au avut prima șansă în minutul 30, când Costache a tras de la 18 metri în bară. Avertismentele oaspeților, periculoși și la fazele statistice, au fost ignorate însă de utiști. Iar în minutul 31, gazdele au plătit. Nou intratul Joao Paulo a trimis o pasă rafinată după stoperii arădeni, iar Nuno Pedro a punctat din opt metri pentru 0-1. Renumită pentru forța de revenire de acasă, UTA a avut ghinion în minutul 36, când Poulolo a reluat cu capul din opt metri în transversală! Și, pentru ca nenorocul amfitrionilor să fie total pentru prima parte, Ovidiu Popescu a primit al doilea ”galben” în minutul 45 pentru un fault ce putea fi evitat, la centrul terenului. <h2> Arădenii nu au cedat, dar Oțelul a știut să-și maximalizeze avantajul </h2> Mihalcea a reacționat la pauză, introducându-l pe Hrezdac în locul lui Padula. Apoi, a forțat, Barbu devenind al doilea atacant lângă Coman. În minutul 57, tocmai Hrezdac a fost la originea unei mari șanse, găsit bine de Costache la 16 metri, dar mijlocașul a trimis în afară din poziție bună. Oțelul a fost presată câteva minute, dar la pragmatismul ei era doar o chestiune de timp până-și va liniști situația. În minutul 63, rezerva Bordun a centrat exact în trei metri, după ce a fost lansat pe dreapta de Ciobanu, iar Andrezinho a îndeplinit o formalitate din trei metri: 0-2. Costache a mai avut (70) o ultimă încercare, când a reluat peste transversală de la 17 metri. Orice dubiu s-a înlăturat în minutul 75, când Stolnik l-a faultat pe Andrezinho, iar Conrado a transformat fără probleme de la punctul cu var, pentru 3-0. ”Frișca” de pe tort a fost pusă de Paulinho (87), care a punctat din 15 metri după lansarea lui Chira. Scorul poate fi unul care te-ar putea scuti de orice comentarii. Aradul poate invoca neșansa la barele lui Costache și Poulolo, ori neglijența lui Ovidiu Popescu. Dar, asta nu șterge cu nimic din meritele Oțelului,o echipă care impresionează și începe să producă teamă în zonele de sus ale tabelei.

Oțelul a învins clar la Arad, într-un meci în care utiștii au nimerit de două ori bara în prima parte și au rămas în inferioritate numerică înainte de pauză