Stjepan Tomas a ajuns la Dunăre într-un moment de impas pentru gălățeni. Croatul a asigurat un final liniștit de sezon pentru Oțelul, formație care a încheiat play-out-ul pe locul 9. Tomas are 50 de ani și a avut o carieră absolut respectabilă ca jucător, fiind campion cu Dinamo Zagreb, Fenerbahce, Galatasaray și Rubin Kazan. Fundaș central, a jucat cu Croația la Mondialele din 2002 și 2006. Ca tehnician, a antrenat în Croația, Turcia, Moldova și Arabia Saudită.
Tocmai și-a prelungit angajamentul cu Oțelul și ne-a povestit care sunt ambițiile sale în noul sezon. Am vorbit cu el despre carieră, antrenorii care l-au influențat și alte lucruri neștiute publicului român.
Ați venit la Oțelul în martie, când gălățenii nu erau chiar în cel mai bun moment. Ați riscat puțin, fiindcă este greu să vii într-un campionat în care nu ai mai activat, la o formație cu probleme sportive. Cum de ați semnat cu Oțelul?
Am avut un prieten în Moldova, cel care m-a propus la Sheriff Tiraspol. Am rămas în relații foarte bune cu el și tot el a fost cel care m-a propus la Oțelul. El a luat legătura cu Octavian Moraru, cel care este în conducerea clubului. Acel prieten al meu mi-a spus de Oțelul, eu am analizat echipa. Am văzut că formația are calitate. S-a văzut și că nu erau în cea mai bună perioadă, trecea printr-o criză, dar mi-am dat seama că pot relansa formația.
Cum caracterizați traseul Oțelului, de când ați preluat echipa? Dacă avea licență europeană, Galațiul putea să joace în barajul pentru Conference League.
Sunt mulțumit de cum am încheiat campionatul, chiar eram într-o ascensiune în ultimele runde. Am avut trei victorii și două egaluri în ultimele cinci meciuri. Păcat că s-a încheiat campionatul! Aveam o serie pozitivă.
"Știam că Oțelul a jucat la un moment dat în Champions League, că a câștigat campionatul. Este un club care a evoluat în cupele europene, am văzut pe internet tot ce ține de tradiția clubului, de susținerea fanilor. Galațiul este un oraș de fotbal. Asta m-a atras și am dorit să ajung în campionatul românesc, să văd cum este, am discutat și cu Zeljko Kopic și Gică Hagi. A fost o provocare pentru mine să vin în Superliga"

Au fost câteva sincope, de pildă meciurile cu Slobozia și Botoșani, când s-au pierdut puncte pe final. La unele jocuri de acasă, unii suporteri nu au mai avut răbdare cu echipa. Cum ați trecut peste acele situații?
Meciul de la Slobozia a fost primul, tocmai venisem. Am urmărit echipa, dar încă nu ne cunoșteam bine. S-a pierdut acel joc, dar apoi a venit întreruperea pentru partidele inter-țări. Astfel, am avut mai mult timp să cunosc echipa, să lucrez cu ei. Dar, încet, jucătorii au asimilat ce le-am cerut, au înțeles filosofia mea, fotbaliștii au preluat-o. Și sunt foarte mulțumit de cum au reacționat jucătorii. Am intrat într-o serie de rezultate pozitive și sunt satisfăcut de cum s-a încheiat sezonul.
Site-ul oficial al Oțelului a anunțat joi că ați prelungit contractul cu clubul. Care sunt ambițiile pentru viitoarea stagiune?
Am vorbit cu președintele și cu directorul sportiv, iar ambiția noastră este de a face un pas înainte. Sigur vom face totul pentru a ne întări lotul și pentru a fi mai competitivi. Să încercăm să ne luptăm pentru play-off, de ce nu? Eu sunt ambițios, simt că se pot face lucruri mai mari. Sunt încrezător că putem să ne batem pentru play-off.
"SUPERLIGA ARE CAPACITATEA DE A CREȘTE "
Ați evoluat în mai multe țări, ca jucător, apoi ați activat în Turcia, Moldova sau Arabia Saudită ca tehnician. Cum percepeți fotbalul românesc?
Fotbalul românesc este o foarte plăcută surpriză pentru mine. Am văzut meciurile și din play-out, și din play-off. Am observat că sunt foarte bune formații, Craiova, cele din Cluj, Dinamo, sunt grupări cu tradiție în spate. Și în play-out am văzut echipe de calitate. FCSB a jucat surprinzător în play-out, chiar dacă este o echipă de valoare, care joacă mereu în Europa. Să nu uit de UTA. Cred că Superliga are capacitatea de a crește, de a deveni o ligă mai puternică. Sunt stadioane moderne, este un campionat foarte urmărit, foarte mediatizat de televiziuni. Sunt convins că fotbalul românesc va crește.
Cum ați compara Superliga cu prima divizie croată, HNL?
Noi avem foarte mulți jucători buni, talentați. Se poate lucra mult la intensitate, la mai multe aspecte. Cred că Superliga și HNL sunt foarte asemănătoare.
Ați pomenit de Kopic, cel care are o imagine foarte bună aici și care a realizat lucruri excelente la Dinamo. Jucătorii croați sunt foarte apreciați la noi. Care este rețeta croaților, de a se adapta cam peste tot în lume?
Asta este mentalitatea noastră, ne este mereu ușor să ne adaptăm, indiferent de împrejurări. Așa suntem ca popor, asta e mentalitatea noastră. Nu este greu pentru noi, mai ales în România, unde fotbalul se ridică în fiecare an și fotbaliștii croați vor o ascensiune prin Superliga.
PLĂCUT SURPRINS DE ROMÂNIA, CREDE ÎN SELECȚIONERUL HAGI
Românii se mândresc cu ospitalitatea, cu gastronomia… Cum percepeți România ca țară, ca stil de viață, cultural…?
Sunt plăcut surprins. Am trecut prin câteva orașe, capitala București este foarte frumoasă… La fel este și Galațiul, situat pe malul Dunării. Îmi plac România, cultura locală, la fel și gastronomia. Știam de aceste lucruri, dar acum, că sunt aici, mi s-a confirmat și totul constituie o surpriză plăcută.
Ați pomenit de Gheorghe Hagi. Cum v-a influențat cariera de fotbalist?
Sigur că m-a ajutat mult după ce am încheiat cu Fenerbahce și m-a dus la Galatasaray. Nu am decât cuvinte de mulțumire pentru el. M-a chemat la Galata, a făcut o treabă foarte bună acolo. Dacă nu era el, cine știe dacă ajungeam la Galatasaray, iar cariera mea ar fi avut acea continuare.
Cunoașteți bine fotbalul nostru, îl știți bine și pe Hagi. Cum vedeți drumul lui ca selecționer?
Știu bine filosofia lui și cum gândește Gică Hagi. Îi place să joace fotbal și România poate face un salt cu el. Naționala României merită merită să facă un pas înainte, să participe la competiții majore, are fotbaliști de calitate. Îi urez succes și îmi doresc ca România se se califice la o competiție importantă.
" ÎN FOTBALUL DE AZI, NU EXISTĂ REZULTATE FĂRĂ ORGANIZARE DEFENSIVĂ"
Apropo de competiții mari. Ați evoluat la două campionate mondiale, în 2002 și 2006. Cum este să joci la un asemenea eveniment sportiv?
Este un sentiment extraordinar, îmi pare rău că nu am prins și Mondialul din 1998, puteam avea trei la activ. Înainte de Franța, m-am accidentat la cantonamentul de la Porec. Este un sentiment de nedescris să joci pentru națională la o asemenea competiție. Poți evolua în Champions League, la campionatul european, dar Mondialul este ceva cu totul special.
Care sunt antrenorii care v-a influențat cel mai mult în carieră?
Am lucrat cu mulți tehnicieni care m-au influențat, precum Hagi, regretatul Christoph Daum sau Eric Gerets. L-aș pomeni însă în mod special pe Kurban Berdyev, care m-a pregătit la Rubin Kazan. Este un foarte mare antrenor. Nu este foarte cunoscut în lume. Mi-a lăsat o impresie puternică. Am fost cu el la Rubin și am câștigat campionatul, am evoluat în Champions League contra lui Inter și a Barcelonei. M-a influențat mult atât în cariera mea de jucător, cât și ulterior ca antrenor.
"Da, filosofia mea este una ofensivă, îmi place să jucăm fotbal. Dar în fotbalul de astăzi, fără o organizare defensivă bună, nu există rezultate. Putem juca frumos, plăcut ochiului. Dar astăzi trebuie să ai și o apărare bună"
Sunteți născut la Bugojno, în actuala Bosnie-Herțegovina. Ați plecat ca adolescent de acolo în Croația. Care a fost contextul mutării, a avut legătură și cu războiul?
Am plecat la Zagreb la 16 ani și am trecut la Dinamo. Când a început războiul eram la Bugojno. A trebuit să plec fiindcă nu puteam să-mi continui cariera acolo, nu mai erau condiții de a juca fotbal. Eu am evoluat la echipele juvenile ale fostei Iugoslavii. Dinamo era una din opțiunile mele, mereu am fost fan al acelei echipe. Drumul m-a adus astfel la Zagreb și acolo mi-am continuat cariera.
Ați investit în Croația în domeniul imobiliar. Este a doua viață, pe lângă cea de antrenor. Cum de ați investit în această zonă? Glumind puțin, vă gândiți să aveți o variantă de rezervă când vă veți pensiona din fotbal?
Da, și asta, dar să nu uităm că țara mea este o destinație turistică importantă. Am investit în acest domeniu, am luat terenuri. Am construit case, complexe, vile cu bazine. Investesc în turism și cred că este un lucru bun, de viitor, și pentru pensie, de ce nu...