Într-un interviu pentru superliga.ro, Alibec spune că dacă s-ar putea întoarce în timp pentru a-i da un sfat versiunii sale mai tinere, acel sfat ar fi să nu se mai ascundă în spatele unor alibiuri. Din categoria greșelilor făcute și asumate este și decizia de a pleca din Italia. „Eram văzut foarte bine, eram un tânăr de perspectivă și cred că mi-aș fi găsit locul la o echipă acolo”, afirmă cu un oarecare regret.

Cu toate acestea, când privește în urmă, fotbalistul de 34 de ani are destule momente de care să fie mândru. Admite că acest lucru i se datorează în primul rând lui Gică Hagi, care i-a salvat cariera într-un moment delicat.

Denis, mulțumesc pentru că ai acceptat să vorbești cu noi și vreau să mergem în trecut și să-mi spui cum au arătat primii tăi ani în fotbal.
Având în familie numai fotbaliști, chiar dacă n-au fost la un nivel foarte bun, m-au inspirat și pe la opt ani, cred, am fost la primul meu club, la Portul Constanța și m-am îndrăgostit de fotbal.

Care era rutina ta la Callatis Mangalia? Te trezeai la cât?
Păi, mă trezeam până la 7-8, mergeam vreo 45 de minute până la antrenament, după care mergeam la școală și cam atât. Și după aia era fotbal.

Dacă ar fi să le întrebăm pe mama și pe bunica ta cum era Denis când era mic, ce ne-ar spune?
Zăpăcit, cu siguranță. Nu le ascultam deloc.

Le dădeai bătăi de cap?
Da, și nu prea tăceam din gură. Găseam răspuns la orice.

Care ai spune că ar fi cele mai mari sacrificii pe care le-a făcut mama ta pentru cariera ta?
Tot ce a făcut în viață a fost sacrificiu. A muncit mereu, m-a crescut singură, având alături pe bunica și pe unchiul meu. Dar s-a lăsat pe ea total și doar eu am contat în viață.

Ce înseamnă pentru un copil să se uite sus în tribune și să știe că mama este mereu acolo?
Mereu sunt bucuros să fie la meci, dar prefer să joc și să o fac bine, să nu o dezamăgesc. Și cred că am multe momente în carieră în care chiar a fost foarte mândră de mine.

Cât de importantă este pentru tine bunica ta? Pentru că e o relație foarte, foarte apropiată cu ea.
Da, este inima mea, o iubesc foarte mult și sper că este mândră de mine.

Spune-mi ce impact a avut bunica asupra carierei tale.
Cred că am luat de la ea bunătatea, pentru că este un om foarte bun, și am învățat multe de la ea.

Sunt curioasă dacă bunica ta știe fotbal pe bune.
Știe mai mult decât mine.

Serios?
Da, se uită fiecare zi la televizor, știe tot.

Și te critică atunci când nu joci foarte bine?
Mai îmi zice, da. În ultima perioadă, da. „Dă, mamă, la poartă! Dă și tu un gol”.

De obicei, tații sunt exemple pentru băieți atunci când cresc. Cum a fost pentru tine, băiat fiind, atunci când ai crescut neavând tată. Ți-a fost greu?
Nu a fost greu, pentru că l-am avut pe unchiul meu, care mi-a fost ca un tată, ca un frate. Și chiar nu i-am simțit lipsa tatălui. Deși aș fi vrut să fie alături de mine, dar nu-i port pică.

Dacă ar fi să alegi un lucru pe care mama, bunica și unchiul tău ți l-au transmis, dincolo de educație, ce lecții crezi că ți-au lăsat, care să meargă cu tine?
Să dau totul pentru ce iubesc, pentru visul meu.

Cum i-a salvat Hagi cariera

Ai spus că Gică Hagi ți-a salvat cariera. Poți să și explici de ce?
Da, după evenimentul Belgia, când am fost dat afară de acolo, am vrut să mă las de fotbal și am stat vreo șase luni acasă, după care am primit telefon de la domnul Hagi și m-a întrebat dacă vreau să merg la Farul.

Ce te-a învățat Hagi despre eșec? Nu despre victorie, despre eșec.
El nu prea vorbea despre eșec. Mereu vrea să câștige, este un învingător, ca și persoană, ca și antrenor, și cred că m-a ajutat mult să înțeleg ce înseamnă să fii cu adevărat victorios.

Ai declarat și că la un moment dat ți-ai dorit să renunți la fotbal. Te-ai gândit și ce ai fi făcut fără fotbal?
Nu, chiar nu mă gândeam. Și nici acum nu mă gândesc. Sper să joc cât mai mult, dar trebuie să mă țină și fizicul.

Dacă ar fi să alegi unul singur, care e cel mai special trofeu pe care l-ai câștigat în carieră și de ce?
Campionatul cu Farul, cred. Pentru că nu ne dădea nimeni nicio șansă și mai ales că acolo am început fotbalul, în prima ligă, și a fost o bucurie de nedescris.

Ai spus că plecarea din Italia a fost marea ta greșeală. Dacă te-ai putea întoarce în timp, ai schimba decizia sau ai încerca doar să schimbi omul care erai atunci?
Da, omul, cu siguranță, da. Dacă aș fi avut mintea de acum - bine, cred că toți fotbaliștii zic asta - nu aș fi plecat din Italia, pentru că eram văzut foarte bine, eram un tânăr de perspectivă și cred că mi-aș fi găsit locul la o echipă în Italia.

Cum a apărut această imagine de bad boy?
Nu știu, chiar nu știu...

Crezi că puteai să faci ceva să schimbi această imagine care ți-a fost creată?
Sincer, niciodată nu m-a interesat părerea altora. Eu știu cine sunt, prietenii știu cine sunt și nu am nevoie să demonstrez nimănui ce fel de persoană sunt eu.

Putem spune că ești, practic, imun la critici.
Dar câteodată le mai simt.

Și cum reușești să ieși din stările astea?
Cu timpul, nu fac ceva anume. Cu timpul îmi trec.

Care a fost cel mai jos moment, din punct de vedere mental, cu care te-ai confruntat în carieră?
Da, după momentul Belgia, cred că atunci. Și după momentul FCSB, din 2017.

Ce gânduri aveai atunci?
Voiam să demonstrez tuturor cine sunt eu.

Ai spus cândva că „Banii mi-au luat mințile la un moment dat”. Cum ai învățat să nu mai lași succesul să te conducă?
Cu ajutorul familiei, în primul rând, și cu ajutorul colegilor. Aveam exemple în echipă care mi-au arătat ce înseamnă să fiu un fotbalist educat.

Calificarea la Euro, cel mai fericit moment

Poți să-mi spui care este momentul în care ai fost cel mai fericit în fotbal?
Când am marcat cu Elveția și ne-am calificat la Euro.

Dar cel mai trist moment?
Când am pierdut titlul cu FCSB. Când a dat Iancu gol din penalty.

Cum ai fost în momentele alea?
Aveam echipa cea mai bună. Meritam să câștigăm total acel campionat. Aveam 3-0 la pauză, dacă nu mă înșel, cu Craiova, și am auzit crainicul că a spus că a dat Viitorul gol.

Ce vezi când te uiți la generațiile actuale?
Sincer, s-a schimbat mult cu fotbalul. Plus și generația de copii. Parcă nu mai sunt cum eram noi. Stau foarte mult pe telefoane, trăiesc mai mult online.

Băsceanu a zis acum câteva luni că se uită la tine ca la un idol. Cât de mult înseamnă pentru tine să auzi că ești un exemplu pentru jucătorii aceștia tineri?
Mai ales pentru cei talentați, mă bucur să aud asta. Este un jucător foarte bun. Chiar îmi doresc din tot sufletul să reușească la Craiova și cred că are toate atuurile.

Dacă ar fi să alegi un lucru pe care crezi că tinerii fotbaliști ar trebui să-l știe, care ar fi acela? Privind din experiența ta...
Respectul. Să aibă respect.

Dacă ai putea purta o discuție cu varianta ta de la 15-16 ani, ce i-ai spune, având experiența de acum?
Să nu mai găsească alibiuri, să se uite la el ce greșește și cred că i-aș da și două capace (râde - n.r.).

Cel mai bun 11 al României

Ce întrebare nu ai primit niciodată într-un interviu și ți-ar fi plăcut să o primești?
Să zic primul 11 al României All-Time.

Spune primul 11 al României All-Time.
Lobonț, în poartă, Dan Petrescu, Belodedici, Gică Popescu, Chivu, Balaci și Hagi, Dobrin, Adrian Ilie, Mutu, Răducioiu.

Și antrenor?
Selecționer, Mirel Rădoi.

Îți place de el?
Da!

Vrea să devină antrenor

Cum va arăta viața lui Denis Alibec după retragerea din fotbal?
Probabil tot în fotbal. Fac școala de antrenori și cu siguranță îmi doresc să fiu antrenor.

Te vezi antrenând? Adică ai așa nervii necesari, că îl vedem pe Mirel Rădoi că e tot timpul la extreme...
Stau bine cu nervii.

Stai bine cu nervii?
Da, da, da!

Și pentru generațiile actuale?
Cu siguranță. Dar întâi trebuie să mai învăț multe lucruri.

Ți-ar plăcea să fii un antrenor care abordează un stil ofensiv de joc?
Cu siguranță. Toată lumea în atac.