A venit în fotbalul românesc în iulie 2023 și a devenit rapid un nume important. Cu el în centrul apărării, Adrian Mihalcea a reușit să ducă Unirea Slobozia spre o performanță istorică, prima promovare în Superligă din istoria clubului. Iar în acel prim sezon cu Slobozia în primul eșalon, Dmytro Pospelov a fost supranumit fundașul-golgheter: a marcat opt goluri, devenind unul dintre oamenii-cheie ai echipei care a făcut un oraș fericit.

În vara lui 2025, și-a continuat drumul alături de același antrenor, mutându-se la UTA Arad. Primul impact? Un gol marcat chiar în prima etapă, în egalul cu Universitatea Craiova. De atunci, Pospelov a adunat două goluri și un assist, dar și două meciuri fără gol primit în cele zece partide jucate pentru UTA.

I-am făcut o vizită la Arad, să vedem cum s-a adaptat și ce îl face pe el să joace fotbal cu plăcere.

Mulțumim pentru că ne-ai primit. Cum ești aici, la Arad?

Mulțumesc pentru invitație. Sunt bucuros să mă aflu aici. Aradul e un oraș frumos. Îmi place. Învăț limba română.

Care e cuvântul tău preferat în română?

Cu plăcere!

Și joci fotbal cu plăcere?

Da.

Unde e acasă pentru tine?

Acum? Acum e aici.

Poți să descrii locul unde ai jucat prima dată fotbal?

Cred că am început să mă antrenez la fotbal pe la nouă ani. Era aproape de școală, aproape de casă, aproape de școală.

În Odesa, nu?

Da, în Odesa.

Care e cea mai frumoasă amintire de acolo?

Când ești mic, nu îți pasă de nimic. Doar alergi, joci fotbal și atât.

Și cum se face că pierdem bucuria asta când creștem?

Uneori, unii oameni o pierd, alții nu.

Dar tu?

Eu încerc, încerc să-mi păstrez sentimentul ăsta.

Ai avut o echipă sau un jucător preferat când erai copil?

Da, era Barcelona. Și încă sunt fan Barcelona. Iar jucătorul preferat era Rivaldo. De când a dat golul din foarfecă împotriva Valenciei, cred că atunci. 

Spune-mi, de ce ai ales fotbalul?

Jucam fotbal pe stradă. Tata m-a dus la o școală de fotbal, și pas cu pas am ajuns aici.

Și după aceea, de ce ai ales să studiezi Dreptul? Ai o diplomă în Drept, nu?

Da, după liceu trebuia să decid încotro merg, ce educație să urmez. Și am ales Dreptul. Știu că Facultatea de Drept din Odesa vrea să formeze oameni corecți. Și sportul e foarte important acolo. Cum eram fotbalist, m-au invitat. Și m-am înscris la Facultatea de Drept. Nici nu m-am gândit la asta înainte. Când am terminat liceul, nu știam unde merg. A fost ca un destin.

Ai văzut vreo legătură între fotbal și Drept?

Nu, nu. Poate agenții trebuie să știe bine Dreptul, dar fotbalul și Dreptul sunt lucruri separate.

Dacă ai putea schimba o regulă în fotbal, ce regulă ai schimba?

Știu că în MLS, în America, au încercat ceva nou. De exemplu, dacă te miști prea încet ca să simulezi sau să întârzii schimbarea, pot să te suspende două minute. Nu știu exact, poate sezonul viitor o implementează. Cred că ceva de genul ăsta, pentru spectacol, ca să fie mai interesant pentru fani, să fie mai multe goluri, poate cartonaș albastru, nu știu, un plus pentru fotbal.

Crezi că fotbalul de azi e mai frumos sau mai captivant decât înainte?

Nu știu. E frumos. Dacă am compara fotbalul cu mașinile, acum mașinile sunt mai sigure, mai tehnologizate. La fel e și fotbalul. Acum e mai multă statistică, toți joacă tactic. Ca și telefoanele. Dacă ne gândim la telefoanele de acum 20 de ani, gen Nokia, fără display, fără cameră... și fotbalul e la fel.

Dar crezi că există riscul să pierdem frumusețea sau bucuria fotbalului din cauza tehnologiei

Cred că nu, pentru că fotbalul crește odată cu oamenii, și tehnologia la fel. Totul merge împreună.

„Părinții mi-au spus să învăț, că e o șansă mică să ajung fotbalist.”

Vreau să te întreb cine a fost prima persoană care a crezut în tine?

Eu, eu însumi.

Și de ce ai crezut în tine?

Am vrut să fiu fotbalist. Așa că am încercat să dau tot ce am mai bun. Atât.

Ce au spus părinții tăi când le-ai spus că vrei să fii fotbalist?

Mi-au spus că trebuie să învăț, pentru că e o șansă foarte mică să ajungi fotbalist. Așa că trebuie să ai planul B. Trebuie să ai un plan B. Cred că de aceea am ales Facultatea de Drept.

Și primul an ca fotbalist profesionist cum a fost?

A fost foarte frumos. Aveam 18 ani. Am semnat primul contract la Odesa, în liga secundă din Ucraina. Erau mulți jucători cu experiență. Vedete ucrainene, jucători de națională, Oleksandr Kosyrin, Balabanov. Foarte frumos.

Cum a fost să fii în vestiar cu ei?

Era altă perioadă decât acum. Acum, tinerii sunt mai relaxați, nu simt presiunea. Cred, poate mă înșel, dar cred că acum 15 ani era mult mai greu.

Simțeai presiunea?

Da. Dacă greșeai, jucătorii mai vechi te certau. Antrenorul te certa. O greșeală și te „omorau”.

Care a fost cel mai greu moment în toți acești ani de presiune?

Când ești tânăr, nu ai experiență. Nu știi ce e bine și ce e rău. Nu ai o opinie. Doar asculți, și abia după înțelegi câte ceva. Dar în primii ani, nu știi ce se întâmplă.

Primul lucru pe care l-ai înțeles despre fotbal care a fost?

Nu poți păcăli fotbalul. Dacă nu te antrenezi bine, nu poți juca bine. Trebuie mereu să te concentrezi la antrenamente, să muncești. Și chiar și așa, nu ai garanția că vei juca bine.

La câte cluburi ai jucat până acum?

Nu știu exact. Mai întâi în Ucraina, apoi Azerbaijan, apoi din nou Ucraina, cred că vreo șapte sau opt.

Și care a fost cel mai interesant pentru tine?

Interesant? Poate Cernomoreț. E orașul meu natal, Odesa, și a fost visul meu să joc la Cernomoreț.

Și cum a fost sentimentul?

Am jucat în liga a doua. Am terminat pe locul doi și am promovat cu echipa.

Și care a fost cel mai greu club la care ai jucat?

Peste tot e greu. Peste tot.

Și în România?

Bineînțeles! În fiecare săptămână trebuie să tragi tare.

Ai jucat aici, în România, la Slobozia. Ai fost în liga a 2-a și apoi ați promovat. Cum a fost drumul acesta pentru tine?

A fost un drum greu cu Slobozia în liga secundă. Foarte greu. Îmi amintesc primul meci cu Reșița. Am jucat în deplasare. Am câștigat cu 1-0, dar a fost un meci foarte greu. Și fiecare meci a fost greu. Nu-mi amintesc niciun meci ușor în România. Timp de doi ani până acum sunt în România și nu îmi amintesc să fi avut un meci ușor.

Cum a fost să ajuți Slobozia să promoveze în prima ligă pentru prima dată în istorie?

A fost legendar. Da, e un moment istoric. Cel mai important e că sper să poată construi un stadion nou și un sistem de educație în fotbal în acea zonă. Asta contează cel mai mult. Și pentru suporteri, de asemenea. Clubul a crescut acum. Le doresc să continue așa.

Mihalcea: „Fă ce simți. Alege ce crezi că e mai bine pentru tine”

Acum ești la UTA Arad, un club cu istorie și suporteri mulți. Ce înseamnă asta pentru tine?

Sunt foarte mândru să fiu aici. Înainte de începutul sezonului, suporterii au venit la antrenament și ne-au vorbit puțin, ne-au transmis un mesaj. Au spus: „Suntem alături de voi. Suntem împreună. Așa că dați tot ce aveți mai bun, și suntem cu voi. Putem obține rezultate bune și o atmosferă frumoasă aici.”

Ai vorbit cu Danylo Kucher, prietenul tău, înainte să vii aici?

Da, portarul. Mi-a spus numai lucruri bune. Asta a fost foarte, foarte important pentru mine că mi-a spus doar lucruri bune despre oraș, despre club, despre jucători. Atmosfera, totul e bun aici.

Și cum vezi acest nou capitol pentru tine?

Îmi place să fiu aici. Mă bucur de condiții bune, de jucători buni în jurul meu, stafful, toți muncesc cu plăcere. Așa că sunt fericit să fiu aici.

Ai lucrat cu Mihalcea, antrenorul tău de la Slobozia. Te-a ajutat asta în decizia de a veni aici, împreună cu el?

Sincer, nu am vorbit prea mult cu el. Mi-a spus o singură dată: „Fă ce simți. Alege ce crezi că e mai bine pentru tine”. Și atât.

Ce tip de relație ai cu Mihalcea?

Lucrăm ca antrenor și jucător.

Crezi că fundașii ofensivi sunt mai importanți acum în fotbal?

Depinde cine joacă lângă tine. Pentru un fundaș central, cred că cel mai important lucru e să-ți aperi poarta. Și dacă mai poți face ceva și în atac, e un bonus. Dar cel mai important e să fii concentrat pe partea defensivă.

Vreau să te întreb: ce e mai important pentru tine: să ai un meci fără gol primit sau să marchezi un gol?

Fără gol primit.

Are 2 meciuri fără gol primit în acest sezon de Superliga. De asemenea, excelează și la capitolul consistență. Este pe locul 1 în echipă la atingeri pe meci (58.7) și pe locul 2 la șuturi blocate (13) și respingeri (69). Cu o acuratețe a paselor de 83%, peste media echipei (70%), Pospelov e genul de fundaș care aduce calm, forță și siguranță, un echilibru între puterea defensivă și inteligența jocului. Și, așa cum vom afla în continuare, totul pornește de la bunătate.

„Dacă ești un jucător bun și un om rău, nu ai nicio șansă.”

Ești tată acum. Cum te-a schimbat acest lucru?

E o perioadă interesantă. Încerc să petrec mult timp cu fiul meu, să mă joc cu el. Sunt foarte fericit.

Dacă fiul tău ți-ar spune că vrea să devină fotbalist, ce i-ai spune?

L-aș ajuta. Cel mai important e să fie un om bun, un om frumos. Iar apoi să aleagă fotbalul, medicina, sau dacă vrea să fie șofer, nu știu. Nu mă interesează.

E important să fie un om bun – și asta îl va ajuta să fie și un jucător bun?

Da, bineînțeles. Asta e o regulă generală. Trebuie să fii și deștept, și bun. Părerea mea. Poate greșesc. Dar dacă ești un jucător bun și un om rău, nu ai nicio șansă.

Ce înseamnă să fii ucrainean în ziua de azi?

E greu, pentru că acum războiul continuă și nimeni nu știe când se va opri. În fiecare zi citesc știrile. În fiecare zi se lansează rachete, drone, undeva... e greu.

Ești mândru că ești ucrainean?

Da, da.

Și ce ai luat cu tine din Ucraina? Ce ai păstrat din țara ta?

Să nu renunț niciodată, cred. Să nu renunți niciodată.

Ce ai vrea ca oamenii să știe despre poporul ucrainean? Ceva ce poate nu știu deja.

Cred că acum, după ce a început războiul, toată lumea știe despre Ucraina. Poate unii credeau că ucrainenii și rușii sunt același popor. Dar nu e așa. E o mentalitate diferită.

Ai jucat în Ucraina în timpul războiului, nu?

Da.

Ai simțit frică sau anxietate să fii pe teren?

Era greu, pentru că înainte de fiecare meci aveam un minut de reculegere. Ești mereu în formă.

Care e secretul tău?

Doar să te bucuri de viață. Viața trece repede, așa că trebuie să ne bucurăm.

Ai ritualuri sau obiceiuri care te ajută?

Uneori încerc yoga.

Și când ai descoperit yoga?

Hmm, acum patru sau cinci ani, când eram în Indonezia. Am văzut cultura asta, un centru de yoga. Avea un miros plăcut. Și mi-a plăcut atmosfera de acolo. Mirosul, hainele, totul. Era liniște, o briză ușoară. De asta, cred, mi-a plăcut.

Crezi că yoga te ajută și pe teren?

Da, da, da.

Te ține mai concentrat?

Mai calm, mai focusat doar pe mișcare, fără să te agiți pentru lucruri mici. Ceva de genul ăsta.

Ce ți-ar plăcea ca jucătorii tineri să învețe de la tine?

Să muncească în fiecare zi, să nu se agite pentru lucrurile mici, cum am spus mai devreme. Și să creadă în ei înșiși.

Numește un lucru pe care ți-ai fi dorit să ți-l spună cineva când aveai 17 ani?

Să fii mereu un om bun.

Frumos. Dacă ai avea un singur sfat pentru noua generație, care ar fi?

Sfat? Oricine poate alege ce vrea. Oricine. Depinde ce vrei, trebuie să faci acel lucru. Și să nu asculți de nimeni.

Care e cel mai important lucru în viața ta acum?

Familia. Familia e cea mai importantă. Și să joc fotbal cu plăcere. Fotbalul e viața mea, face parte din mine.

Care a fost cea mai mare lecție pe care ți-a dat-o fotbalul?

Să crezi, să nu renunți până când meciul nu se termină, să crezi că poți face orice.

La Arad, Dmytro Pospelov joacă fiecare meci cu aceeași convingere cu care și-a început cariera: că fotbalul nu poate fi păcălit. Muncește, învață și trăiește cu plăcere, în țara care l-a primit cu brațele deschise. Iar atunci când vorbește despre viață, despre familie și despre munca zilnică, înțelegi de ce fundașul-golgheter din Ucraina a devenit una dintre vocile calme ale vestiarului de la UTA Arad. Un jucător care crede că, în fotbal ca și în viață, nu renunți niciodată până nu se termină meciul. Și tocmai de aceea e plăcut să-l vezi pe Dmytro din tribune. Pentru că știi că, în orice moment, poate face orice.