Claudiu Petrila are 24 de ani și poartă numărul 10 la Rapid. Ce început frumos și optimist de poveste, nu? Tinerețe și ambiție în vișiniu. Joacă din suflet, cu inimă și viteză. Până acum, în sezonul 2025-2026, a bifat șase meciuri în Superliga, cu un gol și un assist. Sezonul trecut a încheiat cu opt goluri, 11 pase decisive și multe speranțe pentru această nouă etapă. A venit la Rapid în vara lui 2023 și, de atunci, a devenit idolul tribunelor. Este acel gen de jucător care nu intră pe teren doar cu glezna fină, ci și cu pieptul plin de ambiție. Și suporterii văd asta, tocmai de aceea Petrila e mai mult decât un simbol. E fața și zâmbetul Rapidului.

L-am întâlnit într-o dimineață fără meci, dar cu chef de povești. Ne-am urcat în mașină, am oprit în locuri care contează și ne-am plimbat printre amintiri, meciuri și visuri. 

Acum, numărul 10 al Rapidului, atunci, copilul crescut în Sânnicolau Român, în județul Bihor. Știa că va ajunge departe de când a făcut prima dată cunoștință cu mingea. Drept urmare, s-a urcat în tren și a plecat să-și trăiască visul, de care spune că încearcă să se bucure în fiecare moment. La 6 ani, primul lui antrenor, Markovic, i-a zis că are talent și poate ajunge ceva. Acolo a fost începutul. Prima gară. 

„Giulești în două cuvinte? INFERN MAGIC”

Ce sfat i-ai da tu lui Claudiu copil, care se juca în Sânnicolau Român? 

Să continue să viseze, pentru că tot efortul pe care îl depui când ești mic într-un final merită.

Cum era Claudiu când era mic? 

Timid, rușinos, să zic așa, și tăcut, foarte tăcut. 

Îți mai amintești care a fost primul tău tricou de fotbal?

Când am început fotbalul, cred, la șase ani, aveam tricouri de la echipă, de la Juventus Oradea.  Acolo am stat până la vârsta de opt sau nouă ani. După am făcut pauză până la 12 și după am început din nou la Oradea.

După Oradea, drumul lui Claudiu a oprit în câteva gări, din care și-a adunat lecțiile care îl fac omul și jucătorul de azi… când, cu vișiniu în suflet, culoarea lui, e locomotiva Rapidului. Petrila, numărul 10, care intră cu ambiție pe teren ca să arate adversarilor că „Aici e Giulești”. 

Cum a fost sentimentul când pentru prima oară ai pășit pe gazonul din Giulești? 

A fost un sentiment unic. Chiar dacă nu este foarte mare, în spatele lui este o poveste foarte frumoasă. Acum e un pic mai ciudat, pentru că stau în tribună, nu sunt învățat, sunt învățat să fiu în teren, dar se vede frumos și de aici.

Cum a fost prima oară când ai înscris pe Giulești și ai auzit suporterii bucurându-se?

Mă uitam în jurul meu și vedeam pe toată lumea că mă aplaudă. Atunci am simțit că am venit într-un loc bun. Nu eram învățat cu atât de mulți fani la meci, cu galeria așa mare. Este altceva și cred că este ceva unic în România. Am jucat și eu împotriva lor aici și știu foarte bine cum este, cum am simțit. 

Cum este să porți numărul 10 la Rapid?

Este frumos, dar a venit cu o presiune, pentru că este un număr foarte important. Dar am încercat să nu mă gândesc la asta și să fac ceea ce știu mai bine. Am fost întrebat dacă îmi doresc să iau numărul 10. Și în secunda de aia am spus că da, m-am simțit că sunt pregătit să zic așa. Eu în sinea mea dau totul mereu.

Dacă ar fi să descrii Giuleștiul în două cuvinte, care ar fi? 

Infern magic.

În spatele magiei de pe teren stau orele obișnuite din zi. Melodiile de dinainte de meci, pizza și știrile de după. Stau adrenalina, gândurile și lucrurile simple pe care jucătorii le fac ca să se încarce pentru minutele de pe gazon. Așa că în drumul nostru spre următoarea oprire, am petrecut cu Claudiu o repriză de normalitate. 

Ai vreo piesă preferată pe care o asculți înainte de meci? 

În general, BUG Mafia ascult în general înainte de meciuri. Asta cred că mă motivează cel mai bine.

Și după cum te relaxezi după meciuri? 

Acasă, o pizza, mă uit la știrile spre meci, să văd ce mai zic oamenii și după la somn. Dar când pierdem, nu. Nu-mi place să mai aud nimic, sincer. Pentru că nu-mi mai arde de povești. Cred că după meci, cel mai rapid adorm pe la vreo 4:00 -4:30. Cam așa.

Și la ce serial te uiți până la ora aia? 

Acum, sincer, nu prea urmăresc nimic. Pentru că am impresia că le-am terminat pe toate alea bune.

Care ar fi top 3 la tine pe seriale? 

Vikingii ar fi primul. Prison Break, al doilea. Și al treilea... Casa de papel poate să fie pe trei, deși e bătălie mare. 

În trafic cum ești? Te enervezi? 

Depinde de situație, sincer. Dacă văd că nu-i vina mea sau că eu încerc să merg frumos și unul se bagă sau încerc altceva, da, mă enervez. Dar când sunt eu de vină, tac din gura. 

Și în afara fotbalului, ce mai faci, Claudiu? 

În timpul liber îmi place să mai ies.  La un restaurant bun cu prietena, mai ieșim cu cățelul la o plimbare.

Zi-mi, care dintre voi se trezește dimineața să iasă cu cățelul? 

Când am eu liber, mai ies eu uneori. Dar, în general, cam ea iese pentru că mă lasă să dorm să mă odihnesc pentru antrenament. 

Care e ultimul drum lung pe care l-ai făcut? Ai fost acasă cu mașina? 

Da, cred că București - Oradea sau Oradea - București. Cred că a fost cel mai lung drum făcut așa într-o zi. 

Până aici ați plătit. 

Mulțumim frumos. Cinci steluțe. 

Mulțumesc.

Următoarea oprire a fost undeva unde am putut vorbi despre călătorie și gările ei. Despre trenuri luate, familie, dorul de acasă și forța să trăiești cu el, pentru că trebuie să-ți atingi obiectivul. Gara de Nord, unde suporterii Rapidului pot merge la magazinul oficial al clubului. Unde Petrila ne-a împărtășit cum a fost drumul lui până a ajuns în Giulești. Și unde Glasul roților de tren se aude pe toate liniile.

Ce-ți place cel mai mult la jucătorul Petrila? 

Caracterul. 

Iei de obicei tricouri să dai prietenilor? 

Da, cred că la fiecare meci iau cel puțin un tricou. E cerere mare.

„Și încă țin minte că ai mea erau în gară și când am plecat vedeam lacrimi în ochii lor.”

Dar tu ai cerut vreodată un tricou de la un fotbalist? 

Nu, sincer, nu. Deși am jucat și cu Lazio. Cu Sevilla am fost în tribună. Am văzut jucători importanți, dar parcă nu au avut curaj să mă duc să le cer.

Dar sunt curioasă dacă părinții tăi au cumva colecție cu poze cu tine sau amintiri cu tine. 

Colecție cu tricouri. Toate tricourile. De la juniori până în prezent și medalii, și trofee, și tot ce am câștigat de până acum în cariera mea.

Suntem aici în Gara de Nord și chiar mă gândeam că poate cariera ta seamănă cumva cu o călătorie. Ai trecut prin mai multe gări și voiam să te întreb ce gară ți-a rămas așa mai specială în suflet? 

Gara din Oradea. Țin minte când am fost prima oară la un drum mai lung eu singur. Am venit din Oradea la București la o selecție cu naționala. Și încă țin minte că ai mea erau în gară și când am plecat vedeam lacrimi în ochii lor. A fost așa un moment care m-a marcat. 

Ți-ai dorit vreodată să te întorci acasă? 

Da, a fost complicat de foarte multe ori, dar am avut forță să trec peste pentru că știam ce-mi doresc de la viață.

Ce înseamnă pentru un fotbalist să aibă familia ca bază? 

Eu zic că este foarte important. Ei sunt în spatele tău chiar dacă îți merge rău. Ei te împing de la spate să revii pe calea cea bună.

În drumul tău am ajuns deja la a doua gara, la CFR, cu care ai câștigat patru campionate. Ce ai luat cu tine de acolo, ca experiență?

Cum să te bați în fiecare an pentru un trofeu, cum să joci în Europa League, în Champions League. Și maturitate, să zic așa. Chiar dacă eram mai tânăr, am crescut într-un vestiar greu care m-a învățat foarte multe. 

Iar la Sepsi cum a fost? 

La Sepsi o experiență foarte bună pentru mine. În perioada aia la CFR nu prea jucam, dar am mers acolo, am făcut un campionat bun și după am revenit la CFR în alt mod.

Deci CFR, Rapid, care tot așa are legătură cu CFR-ul, pare că ești predestinat cu drumurile. 

Vișiniu e culoarea mea. 

Ce sfat ai da tu fotbaliștilor care încep acum fotbalul? 

Nu știu dacă e un sfat, e o certitudine. Fără sacrificii, cred că este imposibil. Trebuie să muncești pentru că degeaba ai talent dacă nu depui efort și muncă suficientă. 

Care simți că e cel mai mare sacrificiu pe care l-ai făcut pentru fotbal? 

Faptul că m-am mutat singur din Oradea la Cluj. Cred că a fost un pas foarte important pentru mine. 

Acum că tot suntem în gară, ai putea să spui că ce ai trăit tu până acum în carieră se aseamănă cu un tren rapid sau accelerat? 

Tren rapid, deși toate etapele au fost calculate și gândite. Totul s-a întâmplat foarte repede. Parcă ieri aveam 14 ani.

Totul s-a întâmplat foarte repede. Pentru că, așa cum știm din cărțile copilăriei, timpul nu mai are răbdare cu oamenii. Și, dacă tot am ajuns la capitolul răbdare, Claudiu ne-a mai povestit cu calm și liniște despre poziția lui inițială pe teren, despre cel mai dificil adversar, despre nerăbdarea de pe teren și moștenirea pe care vrea să o lase la Rapid. Totul în drumul dintre Gara de Nord și noua bază a Rapidului din Ștefănești. 

Ce părere ai despre noul loc de antrenament?

Ce-au făcut la bază mi se pare foarte frumos. Gazonul este foarte bun și totul mi se pare foarte, foarte util. Este un lucru foarte important. Nu toate echipele au așa ceva și cred că ar trebui să profităm de asta.

Îți mai amintești cum arăta vestiarul de la prima ta echipă? 

Da, era un loc micuț așa, nu foarte nou, dar ne-am făcut treaba foarte bine în el.

Care a fost poziția principală pe care ai început să joci fotbal? 

Fundaș dreapta, când am început. 

Serios? 

Da, și de acolo am ajuns la extremă stângă. Am mers pe diagonală.

Dar cine te-a reprofilat?

Domnul Eugen, când am ajuns la Oradea, și-a dat seama cumva că aș putea să ajut mai mult din poziția asta. Și a fost foarte inspirat. 

Ai numărat câte goluri ai marcat până acum? 

În campionat nu știu exact numărul, dar știu că sunt undeva între 35-40. Ceva pe acolo, cred că 40. 

Care a fost cel mai dificil adversar pe care l-ai întâlnit pe teren până acum?

Deși n-am jucat de foarte multe ori împotriva lui, cred că Mogoș. A fost și încă este un adversar foarte greu, pentru că are și forță și viteză. E și agresiv și cred că împotriva lui am avut cele mai grele meciuri.

Și cel mai cunoscut fotbalist împotriva căruia ai jucat? 

Mă gândesc că atunci în perioada Europa. Pedro, Immobile, cred că ei doi sunt pe primele locuri.

Unde crezi că e fotbalul cel mai frumos?

În ce campionat?  Cel mai frumos cred că este în Anglia. Și ca ritm, ca intensitate, ca orice. 

Ai o echipă preferată acolo? 

Liverpool, cred că îmi place cel mai mult din Anglia. Și ca suporteri, se aseamănă mult cu Rapid. 

Întorcându-ne la Rapid, ce ai vrea să lași în urmă ca moștenirea lui Claudiu Petrila? 

Un titlu de campion. Cred că asta ar fi cel mai important lucru pe care aș putea să-l las. Pentru că așa… goluri și assisturi… sunt strecătoare, dar un trofeu o să stea acolo în vitrine mult și bine. 

Iar peste 15 ani, când o să te uiți în spate la cariera ta, cum ai vrea să te vezi? 

Deja mă lași de fotbal aproape.

Când îți agăți ghetele? 

Asta ar fi o întrebare bună. 

Când îți agăți ghetele? 

2045, sper.

Melodia ta preferată de la Rapid care e? 

„De când am venit prima oară pe Giulești”. Mi-a rămas în minte chiar când veneau ei în deplasare. Eram la CFR și îmi era drag să aud chiar dacă jucam pentru CFR. Îmi place foarte mult. 

Ce ai fi putut să fii dacă nu erai fotbalist? 

Pescar.

Înseamnă că ai răbdare?

La pescuit, da. În general, nu. 

Dar fotbalul te-a învățat ceva despre răbdare? 

Să n-am răbdare.

Cum ți s-a părut acest interviu? 

Plăcut și cu foarte multe întrebări. 

Mă bucur. O să o iau ca pe un compliment.

Foarte multe întrebări.

Repriza de întrebări a avut nevoie și de prelungiri, evident. Și de câteva secvențe în spatele cortinei, în sala de forță a bazei de antrenament, acolo unde jucătorii se pregătesc pentru meci și învață să fie uniți. Pentru ca pe teren să ajungă să-și îndeplinească obiectivul. Ni l-a împărtășit Claudiu înainte de plecare, cu zâmbetul pe buze. 

Aici la Rapid cum arată o zi de antrenament obișnuită? Cum e programul? 

Ne strângem înainte cu o oră jumătate, în general la 17:30 e prezența. Începem sala pe la 18:30 și după ieșim pe teren la 19:00.

Și mai ai unele zile în care mai faci tu extra ceva? 

Da, cred că în fiecare zi, deși nu exagerez pentru că nu vreau să mă încarc foarte mult. Dar este util să faci cât simți tu că te simți bine. 

Simți că joci fotbal în plăcere? 

Da, bineînțeles. Merg cu drag în fiecare zi la antrenamente. Iubesc să fac asta și cred că viața mea fără fotbal n-ar însemna nimic. Eu cel puțin când intru pe teren, în antrenament sau în meci, uit de tot ce se întâmplă în jurul meu. Și cumva asta îmi face bine și mă ajută. 

E terenul locul în care te simți cel mai liber? 

Da, cu siguranță.

În cantonamente cum este?

Stai cu echipa, cu băieții, mai joci o carte, un rummy ceva și parcă ne ajută să ne unim mai mult. Când intrăm în teren, trebuie să murim unul pentru altul.

Și unul pentru altul, ce obiectiv aveți în acest sezon? 

Să jucăm în Europa și să câștigăm un trofeu. Cred că ar fi cazul să câștigăm un trofeu pentru acest club. 

Care crezi că este cea mai mare lecție pe care ți-a oferit-o fotbalul?

Dacă îți dorești ceva cu adevărat și lupți pentru asta, e inevitabil să nu se întâmple.

Și s-a întâmplat? Că după mai multe opriri ai ajuns la Rapid.

S-a întâmplat, da. M-am oprit aici și sper ca viitorul să fie frumos în continuare.

Un drum cu mai multe gări și tot atât de multe lecții. Din Oradea în infernul magic, din Cluj la o altă echipă cu vișiniu pe stemă și în suflet. Claudiu Petrila e locomotiva Rapidului. Și știe că trebuie să lupte ca să obțină un obiectiv care încă așteaptă pe peron: trofeul mult visat.