Pe lângă limba maternă, Diego Živulić mai vorbește română, cehă, poloneză, italiană și engleză. Pe când cocheta cu echipa de seniori a Rijekăi, a obținut diploma de licență în economie. ”Nu știam cum va decurge cariera mea, am spus să am o diplomă pentru momentul în care mi se încheie cariera, pentru orice eventualitate”. A fost campion în Cehia și a activat în aproape toată Europa Centrală (Cehia, Polonia, Ungaria, Macedonia de Nord și Slovenia) și a avut un stagiu și în Cipru.
La naționalele ”Under” i-a avut colegi pe Brozović, Oršić, Vrsaljko sau Livaja, medaliați la Mondiale.
La 33 de ani, Živulić este un jucător fără de care nu-ți poți imagina actualul Oțelul. Și, veți vedea, este un interlocutor captivant, în discuția pe care a avut-o cu superliga.ro
- Cum caracterizezi traseul actual al Oțelului? Sunteți pe locul 7, vă bateți pentru play-off...
- Vă voi spune sincer: în România se vorbește foarte mult despre acest play-off și despre play-out. Practic, deja din startul sezonului, după două-trei etape, când cineva adună ceva puncte, imediat se amintește de play-off și play-out. Dar, știți bine, clasamentul se schimbă după fiecare weekend, astfel că tabela nu este mereu oglinda reală a ceea ce va fi după etapa a 30-a. Este super că suntem acolo, că suntem în acea zonă. Dar ne va trebui mult efort, vom avea nevoie de multă calitate pentru a ajunge în primele șase locuri. Botoșani și Argeș oarecum s-au detașat, iar FCSB și CFR abia așteaptă să revină.
- Dar, chiar și așa, se poate zice că stați bine, ați pierdut într-un singur meci din ultimele șase oficiale, un 1-2 acasă cu ”U” Cluj, cu un gol primit în prelungiri..
- Da, așa este, dar vedeți și dvs. că dacă învingi două-trei meciuri urci în clasament, iar dacă pierzi două-trei cazi... E bine, repet, că suntem acolo, dar niciodată nu am pus mare preț pe asta. Calitate cu siguranță avem. Dar, totul va depinde de forma noastră, de integrarea tuturor jucătorilor nou veniți și cât ne vor ajuta ei. Da, clasarea în primele șase se constituie acum ca un obiectiv, dar țelul meu actual este să terminăm cât mai bine perioada de campionat de până la Crăciun, mai bine decât precedentele două sezoane. Dacă vom reuși asta, voi fi foarte fericit.
- Întreg anul 2025 a fost bun pentru voi. Ați avut o iarnă mai grea, dar ați revenit în forță odată cu venirea lui Laszlo Balint. El a găsit calea să redeveniți acea echipă puternică, agresivă... Care sunt atuurile sale?
- Când a venit în primăvară, el a știut exact ce trebuie să facă pentru a trezi echipa. Comunică foarte bine cu fotbaliștii, are o relație deschisă și mereu caută acel feedback de la jucător. Este un alt tip de antrenor, este din acea nouă generație de tehnicieni care se bazează pe dialog, față de școala veche cu care am avut eu de-a face la începutul carierei. Are calitate și cunoștințe. Când a venit în iarnă și aveam probleme financiare și sportive, el a oferit sprijin jucătorilor și a scos maximum din tot în acel sezon.
- Care este postul tău natural? Joci pe orice poziție. Tu, de fapt, ești mijlocaș.
- Da, toată cariera am evoluat ca mijlocaș central, un număr 6. Mai mult distructiv, nu sunt un jucător dinamic. E și greu, am 1,90 metri și aproape 100 de kilograme... Eu, de fapt am ajuns la Galați ca stoper. Făcusem niște greșeli cu doi-trei ani înainte să vin la Oțelul. Cumva m-am îndepărtat de fotbal atunci și, când am zis să revin, mi-am spus că m-aș descurca mai bine dacă aș putea evolua în apărare. Am jucat șase luni în defensivă, iar Dorinel Munteanu când m-a adus, m-a adus pentru postul de stoper.
- Ai statistici impresionante la ora actuală, după 16 meciuri. Stai pe locul 2 în echipă la atingeri pe meci (65,9), locul 3 la tackling-uri (25) și ești pe locul 1 la respingeri (70), intercepții (28) și șuturi blocate (10).
- Vă spun sincer, eu nu urmăresc aceste statistici. Eu sunt mai diferit. Mi s-a spus că am stat cel mai bine anul trecut la intercepții, anul trecut am jucat 90% din meciuri ca închizător. Este bine să auzi asta, înseamnă că sunt util pe teren (râde-n.n.). Eu sunt în apărare dar, cum se zice, apărarea începe cu atacul. Oricum, înseamnă că toți facem împreună o treabă bună.
”Liga de aici este mai interesantă decât cea din Croația”
- Anul viitor se vor face trei sezoane petrecute la Galați. Cred că singurele lucruri triste din această perioadă sunt pierderea finalei de Cupă contra Corvinului și eșecul din barajul de Conference League cu ”U” Cluj.
- Înfrângerea din finala Cupei este ceva greu de digerat. Am Cupe câștigate, până atunci nu pierdusem finale. Mai ales dacă învingeam în acea Cupă, poate clubul ar fi fost la un nivel mai înalt. Am pierdut din păcate la penalty-uri, de fapt noi nici nu trebuia să ajungem acolo, trebuia să decidem partida înaintea loviturilor de departajare. Asta fiindcă penalty-urile sunt practic o loterie. Cât privește barajul, cred că noi jucătorii eram goliți emoțional după finala Cupei. Am fost atât de dezamăgiți încât a fost foarte greu să ne resetăm și să sperăm la mai mult după acel eșec din Cupă.
- În ultimele sezoane, jucătorii croați au avut prestații excelente la echipele din Superliga. Sunt foarte mulți fotbaliști din țara ta care sunt consacrați în campionatul nostru. Cum de vă acomodați așa de bine aici?
- Nu cred că doar croații se simt așa de bine. Sunt mulți bosniaci, sârbi aici... Probabil prin profilul nostru, al celor din fosta Iugoslavie, ne adaptăm oriunde ajungem. Suntem peste tot! Am jucat și în Cehia, în Polonia, am întâlnit croați și sârbi și în acele campionate. Avem o foarte mare dorință de a juca la un nivel bun, în condiții bune, fiindcă din păcate la noi nu sunt așa stadioane frumoase și o astfel de organizare, de acest nivel. Când prindem o ocazie bună, încercăm să profităm de ea.
- Cum ai compara fotbalul românesc cu cel din Croația? La nivel de reprezentative, e greu de crezut că prea curând am putea egala naționala voastră.
- Să vorbim despre campionate. În Croația, este o foarte mare diferență la nivelul salariilor între Dinamo, Hajduk , respectiv Rijeka și Osijek, și restul echipelor. Dinamo și Hajduk plătesc bine, iar Rijeka și Osijek au un scouting bun ca să poată concura cu primele două. Dar, în România, ai FCSB, care cred că plătește cel mai bine. Apoi, ai trei-patru cluburi care au toate un nivel salarial ridicat aproape asemănător, deci nu este neapărat o diferență mare din punct de vedere financiar. Eu spun că liga de aici este mai interesantă decât cea din Croația pentru suporteri, fiindcă nu știi cine va fi campioană. La noi, se știe de la început că va fi Dinamo sau s-a mai întâmplat anul acesta să fie Rijeka. Hajduk nu a luat titlul de 20 de ani, ceea ce este o situație rușinoasă.
”Jucătorii români se mulțumesc cu puțin”
Cât privește naționala, dacă mi se permite să-mi exprim modesta mea părere, eu zic că este o mare problemă în mentalitatea jucătorilor. Am senzația că fotbaliștii români se mulțumesc cu puțin. Sunt multe situații că aveți fotbaliști foarte talentați, cum este de pildă Mitriță. El juca și era mulțumit probabil de cât câștiga la Craiova, în condițiile în care el putea și merita să facă diferența în Bundesliga, în acei ani. Când ai asemenea jucători aici, care sunt așa de talentați, care trebuiau să facă diferența în Bundesliga, fiindcă acolo trebuie să joci, nu cu mine, care sunt ”lopată” (râde-n.n.), se reflectă la națională. Asta pentru că ai un jucător mediu ca mentalitate... Și vin jucătorii tineri, care se uită la un Mitriță sau un Stanciu, care la zenitul carierei lor, la 28-29 de ani, în loc să facă diferența în Europa, lasă de tot și unul merge în China și altul în Arabia Saudită. Normal ca tinerii când ajung la selecționată, se uită la cei mai experimentați și nu au acea mentalitate care de pildă la noi. Avem un adevărat cult pentru naționala noastră, cum nici Serbia nu are. Vin tinerii și îi văd pe Modrić sau Perišić, cei care au dus mai departe acest cult de la Šuker și Olić. Pentru ei este o onoare să fie alături de acești fotbaliști la un asemenea nivel.
- Pe final, o întrebare legată de prenumele tău. Părinții au ales numele din motive fotbalistice?
- Eu sunt născut în Istria, este o regiune apropiată de Slovenia și Italia. Regiunea, în perioada interbelică, a aparținut Italiei. Noi suntem mult sub influență italiană. Să știți că în zona mea nu este un nume ciudat, Diego. În orașul meu (Novigrad-n.b.) cunosc trei-patru oameni cu acest nume, deci nu este ciudat pentru noi. Părinților mei le-a plăcut pur și simplu numele.
Pe lângă limba maternă, Diego Živulić mai vorbește română, cehă, poloneză, italiană și engleză. Pe când cocheta cu echipa de seniori a Rijekăi, a obținut diploma de licență în economie. ”Nu știam cum va decurge cariera mea, am spus să am o diplomă pentru momentul în care mi se încheie cariera, pentru orice eventualitate”. A fost campion în Cehia și a activat în aproape toată Europa Centrală (Cehia, Polonia, Ungaria, Macedonia de Nord și Slovenia) și a avut un stagiu și în Cipru.
La naționalele ”Under” i-a avut colegi pe Brozović, Oršić, Vrsaljko sau Livaja, medaliați la Mondiale.
La 33 de ani, Živulić este un jucător fără de care nu-ți poți imagina actualul Oțelul. Și, veți vedea, este un interlocutor captivant, în discuția pe care a avut-o cu superliga.ro
- Cum caracterizezi traseul actual al Oțelului? Sunteți pe locul 7, vă bateți pentru play-off...
- Vă voi spune sincer: în România se vorbește foarte mult despre acest play-off și despre play-out. Practic, deja din startul sezonului, după două-trei etape, când cineva adună ceva puncte, imediat se amintește de play-off și play-out. Dar, știți bine, clasamentul se schimbă după fiecare weekend, astfel că tabela nu este mereu oglinda reală a ceea ce va fi după etapa a 30-a. Este super că suntem acolo, că suntem în acea zonă. Dar ne va trebui mult efort, vom avea nevoie de multă calitate pentru a ajunge în primele șase locuri. Botoșani și Argeș oarecum s-au detașat, iar FCSB și CFR abia așteaptă să revină.
- Dar, chiar și așa, se poate zice că stați bine, ați pierdut într-un singur meci din ultimele șase oficiale, un 1-2 acasă cu ”U” Cluj, cu un gol primit în prelungiri..
- Da, așa este, dar vedeți și dvs. că dacă învingi două-trei meciuri urci în clasament, iar dacă pierzi două-trei cazi... E bine, repet, că suntem acolo, dar niciodată nu am pus mare preț pe asta. Calitate cu siguranță avem. Dar, totul va depinde de forma noastră, de integrarea tuturor jucătorilor nou veniți și cât ne vor ajuta ei. Da, clasarea în primele șase se constituie acum ca un obiectiv, dar țelul meu actual este să terminăm cât mai bine perioada de campionat de până la Crăciun, mai bine decât precedentele două sezoane. Dacă vom reuși asta, voi fi foarte fericit.
- Întreg anul 2025 a fost bun pentru voi. Ați avut o iarnă mai grea, dar ați revenit în forță odată cu venirea lui Laszlo Balint. El a găsit calea să redeveniți acea echipă puternică, agresivă... Care sunt atuurile sale?
- Când a venit în primăvară, el a știut exact ce trebuie să facă pentru a trezi echipa. Comunică foarte bine cu fotbaliștii, are o relație deschisă și mereu caută acel feedback de la jucător. Este un alt tip de antrenor, este din acea nouă generație de tehnicieni care se bazează pe dialog, față de școala veche cu care am avut eu de-a face la începutul carierei. Are calitate și cunoștințe. Când a venit în iarnă și aveam probleme financiare și sportive, el a oferit sprijin jucătorilor și a scos maximum din tot în acel sezon.
- Care este postul tău natural? Joci pe orice poziție. Tu, de fapt, ești mijlocaș.
- Da, toată cariera am evoluat ca mijlocaș central, un număr 6. Mai mult distructiv, nu sunt un jucător dinamic. E și greu, am 1,90 metri și aproape 100 de kilograme... Eu, de fapt am ajuns la Galați ca stoper. Făcusem niște greșeli cu doi-trei ani înainte să vin la Oțelul. Cumva m-am îndepărtat de fotbal atunci și, când am zis să revin, mi-am spus că m-aș descurca mai bine dacă aș putea evolua în apărare. Am jucat șase luni în defensivă, iar Dorinel Munteanu când m-a adus, m-a adus pentru postul de stoper.
- Ai statistici impresionante la ora actuală, după 16 meciuri. Stai pe locul 2 în echipă la atingeri pe meci (65,9), locul 3 la tackling-uri (25) și ești pe locul 1 la respingeri (70), intercepții (28) și șuturi blocate (10).
- Vă spun sincer, eu nu urmăresc aceste statistici. Eu sunt mai diferit. Mi s-a spus că am stat cel mai bine anul trecut la intercepții, anul trecut am jucat 90% din meciuri ca închizător. Este bine să auzi asta, înseamnă că sunt util pe teren (râde-n.n.). Eu sunt în apărare dar, cum se zice, apărarea începe cu atacul. Oricum, înseamnă că toți facem împreună o treabă bună.
”Liga de aici este mai interesantă decât cea din Croația”
- Anul viitor se vor face trei sezoane petrecute la Galați. Cred că singurele lucruri triste din această perioadă sunt pierderea finalei de Cupă contra Corvinului și eșecul din barajul de Conference League cu ”U” Cluj.
- Înfrângerea din finala Cupei este ceva greu de digerat. Am Cupe câștigate, până atunci nu pierdusem finale. Mai ales dacă învingeam în acea Cupă, poate clubul ar fi fost la un nivel mai înalt. Am pierdut din păcate la penalty-uri, de fapt noi nici nu trebuia să ajungem acolo, trebuia să decidem partida înaintea loviturilor de departajare. Asta fiindcă penalty-urile sunt practic o loterie. Cât privește barajul, cred că noi jucătorii eram goliți emoțional după finala Cupei. Am fost atât de dezamăgiți încât a fost foarte greu să ne resetăm și să sperăm la mai mult după acel eșec din Cupă.
- În ultimele sezoane, jucătorii croați au avut prestații excelente la echipele din Superliga. Sunt foarte mulți fotbaliști din țara ta care sunt consacrați în campionatul nostru. Cum de vă acomodați așa de bine aici?
- Nu cred că doar croații se simt așa de bine. Sunt mulți bosniaci, sârbi aici... Probabil prin profilul nostru, al celor din fosta Iugoslavie, ne adaptăm oriunde ajungem. Suntem peste tot! Am jucat și în Cehia, în Polonia, am întâlnit croați și sârbi și în acele campionate. Avem o foarte mare dorință de a juca la un nivel bun, în condiții bune, fiindcă din păcate la noi nu sunt așa stadioane frumoase și o astfel de organizare, de acest nivel. Când prindem o ocazie bună, încercăm să profităm de ea.
- Cum ai compara fotbalul românesc cu cel din Croația? La nivel de reprezentative, e greu de crezut că prea curând am putea egala naționala voastră.
- Să vorbim despre campionate. În Croația, este o foarte mare diferență la nivelul salariilor între Dinamo, Hajduk , respectiv Rijeka și Osijek, și restul echipelor. Dinamo și Hajduk plătesc bine, iar Rijeka și Osijek au un scouting bun ca să poată concura cu primele două. Dar, în România, ai FCSB, care cred că plătește cel mai bine. Apoi, ai trei-patru cluburi care au toate un nivel salarial ridicat aproape asemănător, deci nu este neapărat o diferență mare din punct de vedere financiar. Eu spun că liga de aici este mai interesantă decât cea din Croația pentru suporteri, fiindcă nu știi cine va fi campioană. La noi, se știe de la început că va fi Dinamo sau s-a mai întâmplat anul acesta să fie Rijeka. Hajduk nu a luat titlul de 20 de ani, ceea ce este o situație rușinoasă.
”Jucătorii români se mulțumesc cu puțin”
Cât privește naționala, dacă mi se permite să-mi exprim modesta mea părere, eu zic că este o mare problemă în mentalitatea jucătorilor. Am senzația că fotbaliștii români se mulțumesc cu puțin. Sunt multe situații că aveți fotbaliști foarte talentați, cum este de pildă Mitriță. El juca și era mulțumit probabil de cât câștiga la Craiova, în condițiile în care el putea și merita să facă diferența în Bundesliga, în acei ani. Când ai asemenea jucători aici, care sunt așa de talentați, care trebuiau să facă diferența în Bundesliga, fiindcă acolo trebuie să joci, nu cu mine, care sunt ”lopată” (râde-n.n.), se reflectă la națională. Asta pentru că ai un jucător mediu ca mentalitate... Și vin jucătorii tineri, care se uită la un Mitriță sau un Stanciu, care la zenitul carierei lor, la 28-29 de ani, în loc să facă diferența în Europa, lasă de tot și unul merge în China și altul în Arabia Saudită. Normal ca tinerii când ajung la selecționată, se uită la cei mai experimentați și nu au acea mentalitate care de pildă la noi. Avem un adevărat cult pentru naționala noastră, cum nici Serbia nu are. Vin tinerii și îi văd pe Modrić sau Perišić, cei care au dus mai departe acest cult de la Šuker și Olić. Pentru ei este o onoare să fie alături de acești fotbaliști la un asemenea nivel.
- Pe final, o întrebare legată de prenumele tău. Părinții au ales numele din motive fotbalistice?
- Eu sunt născut în Istria, este o regiune apropiată de Slovenia și Italia. Regiunea, în perioada interbelică, a aparținut Italiei. Noi suntem mult sub influență italiană. Să știți că în zona mea nu este un nume ciudat, Diego. În orașul meu (Novigrad-n.b.) cunosc trei-patru oameni cu acest nume, deci nu este ciudat pentru noi. Părinților mei le-a plăcut pur și simplu numele.
-1762422165728-large.webp)
