Contemporan ca jurnalist cu ce s-a întâmplat în fotbalul românesc de la sfârșitul anilor ’90 și începutul anilor 2000, voi spune întotdeauna că impactul cel mai mare asupra istoriei moderne din partea unui străin a venit de la Walter Zenga. Unde străin e un fel de a spune, deoarece în timp Walter și-a luat inclusiv cetățenia română. Dar asta e o altă poveste.

A venit prima oară aici în urmă cu mai bine de 20 de ani. În 2002 mai exact, atunci când actualul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, atunci șef la FC Național, una din multele echipe dispărute, a avut ideea de a merge mai departe pe conceptul de a schimba fundamental ceva, după un mandat impresionant al lui Cosmin Olăroiu. Gândiți-vă că acea formație, continuatoare cumva a marelui Progresul, abia ce ieșise din zodia Halagian, iar tânărul pe atunci conducător Gino Iorgulescu se întorsese la 180 de grade prin încredințarea echipei lui Oli și nu putea schimba iar macazul.

Povestește Zenga: „Eram în vacanță. Pe atunci, telefoanele celulare nu erau așa răspândite și sincer m-am mirat că văd un număr din altă țară. Am răspuns și era amicul meu român Gino Iorgulescu. Păstrasem legătura cu el, deși prima oară ne întâlniserăm pe la mijlocul anilor ’80, la o dublă Inter cu Sportul. Mi-a spus despre echipă, despre proiect. A fost atât de convingător că l-am întrebat doar atât: ’Când e primul avion spre București, că vreau să îmi ia bilet?’ Acolo, în Cotroceni, mi-am început, practic, cariera de tehnician în fotbalul mare”.

Antrenamente pe piste de zbor, printre avioane

Zenga are amintiri puternice, intense și inedite de atunci. Nu uită, de exemplu, primul antrenament susținut în inima Bucureștiului: „Eu în fața jucătorilor. Echipa aia moștenită de la Oli, cu jucători maturi și cu personalitate. Lângă mine era Dan Petrescu, care îmi era un soi de secund. M-am apucat să le vorbesc jucătorilor. În italiană... Nimeni, nimic. Apoi am schimbat-o pe engleză ’Vorbește cineva?’. Toți tăceau. Se uitau la mine ca la mașini străine. Privesc spre Petrescu: ’Numai Dumnezeu ne poate ajuta!’ și am ieșit pe terenul de antrenament. După două ore de antrenament dur, intens, variat, dar plăcut, vine la mine unul dintre căpitanii echipei, Caramarin (actual secund al lui Cosmin Olăroiu - n.r.): ’Mister, majoritatea suntem poligloți pe aici, înțelegem, dar am vrut să vedem care e treaba cu tine’. Se poate spune că am trecut testul”, povestește Walter, amuzat și acum de primul impact cu fotbalul și fotbaliștii de la noi. În timp avea să se confrunte el cu multe.

O altă poveste, că tot au revenit la modă ninsoarea și zăpada de mulți centimetri în București. După prima întrerupere a campionatului de Sărbătorile de iarnă de la venirea sa în România, Walter s-a întors cu greu la București. Ninsese mult în ianuarie 2003, abia dacă zburau avioanele. Ajuns într-un final, italianul s-a trezit că efectiv din cauza zăpezii abundente nu are unde să facă antrenament până când echipa nu pleca în cantonamentul din străinătate. A intervenit directorul sportiv de atunci Vicențiu Iorgulescu, care a venit cu o idee năstrușnică, dar eficentă: „Walter, Bucureștiul e sub nămeți, dar am eu niște ’frați’ la aeroclubul Clinceni. E baza aviației sportive și ei au curățat cât de cât pistele, am vorbit cu ei și ne lasă să ne antrenăm acolo”. Zis și făcut, Zenga și echpa sa merg în Clinceni. Ajung acolo și primul coboară tehnicianul. Vede aparatele de zbor, o întindere albă, curățată, ce e drept, de troiene și întreabă: „Unde e terenul?”. „Ce teren?!”, e contrariat Iorgulescu junior „Aici ne antrenăm....Nu vezi?! E singurul loc din București și împrejurimi cu zăpada bătătorită și pe care se poate alerga. Mai era și la Otopeni la aeroport, dar acolo nu ne lasă nimeni”. „Vicențiu ești nebun?! Sunt Walter Zenga. Vrei să mă antrenez printre avioane? Eventual să facem porți între aripile lor sau cum?”. Am fost martor la acel antrenament, la unul dintre cele mai dragi mie reportaje din carieră și tot atunci pot spune că a început o frumoasă relație de amiciție cu Walter Zenga, dar numai după ce a certat fotoreporterul cu care venisem, pentru că îl pozează. Am intervenit, a înțeles că și noi ne facem treaba și aia a fost.

Amintirile cu Valencia

Tot din perioada Național datează și prima amintire cu participare în cupele europene ca antrenor. Debutul său și eliminarea lui Heerenven, plus o dublă cu PSG. De altfel, bancarii începeau să aibă așa un aer cosmopolit, pentru că tot în acea perioadă au jucat un amical cu Valencia, pe Mestalla. Câștigat cu 1-0 împotriva unei formații ce la scurt timp avea să câștige Cupa UEFA. Exact, acea Valencia, pe atunci a lui Rafa Benitez, ulterior a lui Claudio Ranieri, pe care Zenga o elimina cu Steaua, pentru că, între timp, italianul acomodat în România s-a mutat din Cotroceni în Ghencea: „La tragerea la sorți de la Nyon am mers cu Meme (mihai Stoica - n.r.). Când a văzut Valencia, Meme a zis: ’Nooo, Valencia..’. Și i-am spus: ’Meme, deja am bătut-o pe Valencia’. Am mers cu doi din conducerea Valenciei apoi și spuneau că jucăm primul meci la Valencia și că e bine pentru noi. Ei veneau din Champions League, cu alt aer. I-am întrebat dacă mă știu pe mine. Mi-au spus că Walter Zenga, fostul internațional... ’Nu, nu’, le-am răspuns, ’Walter Zenga, fostul antrenor de la FC Național, care a bătut cu 1-0 la Valencia’. Am plecat altfel de acolo”. Apoi povestea eliminării spaniolilor, cu Andrei Cristea, loviturile de departajare de la București și, peste toate, convingerea lui Zenga după turul pierdut cu 2-0 că se vor califica: „Numai asta le-am spus. De la stadion, din avion... Între tur și retur, le-am inoculat tuturor ideea că întoarcem rezultatul. Le-am băgat în minte asta. Eram setați cu toții așa. La finalul primului antrenament de după tur, plecau spre vestiare: ’Oooo, unde mergeți?! Nu s-a terminat. Avem de repetat loviturile de la 11 metri. Haideți, că așa ne vom califica!’”. E una din poveștile lui preferate.

Plecarea de la sfârșitul sezonului 2004-2005, cu trei etape înainte ca Steaua să se încununeze campioană, nu e un episod favorit. Atunci, după o discuție frontală cu Gigi Becali, a fost înlocuit cu Țiți Dumitriu pentru ultimele etape: „E titlul meu ăla, nici nu are cum să fie altfel, dar nu vreau să îmi amintesc decât de lucrurile frumoase. Nu are rost să intru în detalii pe care m-am setat să le dau uitării”. Cert e că de atunci erau prezente discuții asupra implicării patronului la echipă. Între timp, a devenit un „modus operandi”.

„M-au chemat să mă dea afară și după două ore se rugau să rămân”

Dintotdeauna Zenga a fost aventurier. Mă refer punctual la latura fotbalistică acum. „Mi-a plăcut mereu să experimentez. Culturi fotbalistice. Situații inedite. Să ajung în România când toți se mirau că ce caut acolo. Să merg în Indonezia, în Emirate. Oriunde. Dacă mi se părea mie că sună interesant, inedit un proiect, mă băgam. Serbia, Turcia, Anglia... Oriunde”. I-au plăcut și provocările. Să antreneze rivale de exemplu. „Catania și Palermo... Acolo e ceva greu de înțeles, dacă nu ești din sud. E teribil cum se antipatizează unii pe alții și pentru mine a fost wow să antrenez și colo, și colo”. Așa se explică și faptul că revenind în fotbalul nostru, după perioada Steaua, nu a stat prea mult pe gânduri când a primit în toamna lui 2007 ofertă de la Dinamo.

„Victor Becali era impresarul meu și a venit cu propunerea asta și mi s-a părut tare. Dinamo... Plus că acolo erau cinci șefi, nu unul, care se certau mereu unul cu altul”. A venit în septembrie și a plecat în noiembrie. Culmea, după un derby pierdut cu Steaua. „Din perioada aia de la Dinamo, cea mai interesantă mi s-a părut seara în care m-au dat afară. După meci, m-a sunat Victor să îmi spună că mă așteaptă șefii la restaurantul lui Turcu din Floreasca. Erau toți acolo la masă, supărați, încordați. Televizorul era pornit și era deja știrea că m-au dat afară. M-am așezat calm, le-am zis că sunt împăcat cu ce se întâmplă, dar să mă asculte un pic. Am început să le vorbesc despre ce e de fapt la clubul lor, despre cum stau lucrurile cu adevărat. S-au uitat mirați la început, au continuat punându-mi întrebări. Am avut un dialog cum nu fusese niciodată până atunci. După două ore nu unul, ci toți cinci îmi cereau să nu plec. Asta după ce, repet, în startul întâlnirii, erau hotărâți să mă dea afară. Am considerat că nu e viitor acolo, că trecutul stelist e prea proaspăt... Nu am acceptat să rămân, dar recunosc că mă mai întreb cum ar fi fost dacă. Nu cu regret. Cu nostalgie, așa. Cred că toți avem astfel de aduceri aminte și gândim retrospectiv cum s-ar fi scris totul, dacă în momente de răscruce luam alte decizii”.

Cam aceste au au fost cele trei povești ale legendei interiste în fotbalul nostru. Putea fi și o a patra, dar chiar dacă se înțelese cu Răzvan Burleanu verbal, actualul șef al federației a decis în ultimul moment să dea echipa națională pe mâna lui Christoph Daum în 2016. „Am fost la un pas, da, să vin la națională. Mi-ar fi plăcut, recunosc. Așa a fost să fie”, spune și acum cu un zâmbet amar Walter.

Zenga, omul care a adus fotbalului românesc mai mult decât conștientizăm la un anumit moment dat.