S-a născut la Râmnicu Vâlcea, iar fotbalul l-a început în Spania, la Teruel, cu părinții în tribună și mingea la picior. Pe 11 octombrie a împlinit 25 de ani. Un sfert de secol în care a crescut cu fotbalul și prin fotbal. Vara trecută a ajuns la Farul, unde a strâns deja câteva amintiri care nu se uită: 4 goluri, un assist și multe meciuri în care și-a impus spiritul de luptător. Joacă într-o zonă a terenului unde nu prea ai voie să greșești. Dar, cu toate astea, Victor reușește să rămână senin. Să se bucure. Să vadă jocul și dincolo de reguli. Poate pentru că a învățat, devreme, că echilibrul îl face mai puternic. Inclusiv atunci când urcă în ofensivă.

Ne-am întâlnit cu Victor la Ovidiu și am aflat cine e dincolo de număr. Am început interviul cu o repriză scurtă de întrebări de încălzire.

Ce cuvânt crezi că te descrie cel mai bine?

Ambițios.

Cu ce fotbalist ai face schimb de tricouri după meci?

Messi.

Ce emoji folosești cel mai des?

Probabil cel de râs.

Ce-ai alege să mănânci dacă ai putea mânca un fel de mâncare pentru tot restul vieții?

Vită la grătar cu cartofi dulci.

Ce simți că ți-a oferit fotbalul?

Bucurie, emoție.

Două lucruri neștiute despre tine?

Îmi place să citesc și să joc șah.

Ultima carte citită?

„Însemnări din subterană”, de Dostoievski.

Dacă ai fi o melodie, ce melodie ai fi?

Probabil ceva latino.

Dacă ai putea păstra în telefon doar trei aplicații, ce aplicații ai păstra?

WhatsApp, YouTube și YouTube Music.

Care e prima ta amintire cu fotbalul?

Probabil în Spania, când jucam și erau ai mei în tribună.

Am înțeles că știi bine spaniolă.

Cât de cât. Nu mai îmi aduc aminte atât de bine, dar înțeleg tot.

Poți să zici care este cuvântul tău preferat în spaniolă?

Paella!

Dacă ar trebui să vorbești 30 de minute despre un subiect extra fotbal, despre ce ar fi?

Istorie.

Ultimul film sau serial văzut?

Serial? Mă uit la Sopranos.

Echipă de vis cu trei sportivi. Din orice sport. Ce sportivi ar fi?

Messi, din fotbal. Michael Jordan, din baschet. Și Popovici, din înot.

Ultima întrebare din setul de încălzire. Care e cel mai bun sfat primit de la un coleg de echipă?

Poate să țin capul sus. Adică să nu fiu supărat după un rezultat negativ. 

Poți să ne spui și cine ți-a spus?

Mi-a spus, la U Cluj, Dorin Goga.

Apoi ne-am întors la amintiri și la început, când Victor era mic și visa departe. 

Cum a fost momentul, dacă îți mai amintești, când ai primit, prima oară, ghete de fotbal?

Clar. Bucurie, emoție... Mai ales că, asta îmi aduc aminte, îmi doream foarte mult o pereche. Erau Total 90 și mi-a luat tati și eram cel mai fericit.

Și prima data când ai fost pe stadion?

Da. La un meci al Craiovei, pe fostul Oblemenco.

Dacă ai putea să te întorci în timp, într-un moment din copilărie, care ar fi acela?

Probabil perioada 13-14 ani, când și sora mea era mai mică. Acelea au fost cele mai frumoase momente ale copilăriei. Era la vârsta aia, avea 3-4 ani și era foarte simpatică. Îmi plăcea mereu să mă joc cu ea. N-aveam niciun stres și doar veneam acasă și mă jucam cu ea.

Atunci deja vă întorseserăți din Spania?

Da. În 2008 ne-am întors, adică pe la 8 ani.

Perioada petrecută în Spania, când erai copil, ai simțit că te-ai influențat cu ceva în stilul tău de joc?

Nu știu neapărat. Am fost dat la fotbal de foarte mic, 4-5 ani.

Pornind de acolo și ajungând astăzi aici, în acest drum al tău, care crezi că este momentul care te-a influențat cel mai mult în carieră?

Probabil când am luat decizia la 17 ani. Mergeam și destul de bine cu școala, să zic așa... Și atunci m-am hotărât să plec la Liga 3, la Metalurgistul Cugir. Și a fost așa o decizie mai nebună. La Vâlcea se desființase echipa, nu mai avea echipă în Liga 2. Și am mers la risc. Adică mi-am dat seama că fără fotbal nu pot trăi. E ceva ce mă definește. Să zic că ăla a fost momentul decisiv.

Și ce ți-au zis cunoscuții atunci, având în vedere că te duceai la Liga 3?

Clar că am avut suport din partea familiei. Deși și ai mei se îngrijorau, se gândeau, mna... Nu era chiar cea mai mare echipă. Era un pas așa, în neant, să zic așa, sau un risc. Dar au avut încredere în mine. Adică cei apropiați au avut mereu încredere în mine și m-au ajutat, m-au sprijinit. M-au susținut pe deplin.

„Fotbalul îți dă niște stări pe care nu le găsești în altceva.”

Dacă ar fi să alegi o fază din acest start de sezon, pe care să o vezi în reluare de mai multe ori, ce fază ai alege?

Probabil ultimul minut de la meciul cu Steaua (FCSB - n.r.). Când am dat noi golul 2 și toată lumea s-a bucurat. Și am câștigat cu ei.

Poți să ne povestești un pic cum ai trăit acel moment?

Clar, o descătușare. Știind că jucăm și cu echipa campioană și să câștigi în minutul... cred că era minutul 100, 90 plus 10 sau ceva de genul. Deci emoție pură. Bucurie. Ăsta e fotbalul. De asta e frumos. Că îți dă niște stări pe care nu le găsești în altceva.

Cea mai importantă lecție pentru tine din acest sezon?

Din acest sezon? Să muncim. Adică să nu lăsăm niciodată garda jos. Să nu credem că ni se cuvine ceva. Trebuie mereu să dăm 100%, să dăm tot ceea ce e mai bun, pentru că nu ni se cuvin niciodată cele trei puncte. Trebuie să muncim pentru ele și trebuie să arătăm pe teren că le merităm.

Simți că fotbalul te-a învățat ceva și pe plan personal despre viață?

Clar. M-a făcut mult mai ambițios, în primul rând. Te disciplinează. Trebuie să fii disciplinat. La fotbal ai un program, trebuie să-l respecți. Și asta cu ambiția, trebuie să lupți. Trebuie să demonstrezi. Trebuie să arăți că meriți să joci. Și dacă îți câștigi locul, trebuie să lupți să ți-l menții. Sunt chestii care simți că te ajută în viață. E această competitivitate pozitivă.

A fost vreun moment în care ai luptat cel mai mult pentru locul tău din teren?

Au fost mai multe momente în carieră. Și la U Cluj am avut o perioadă de trei, patru luni în care veniseră jucători cu foarte multă experiență, Tamaș, Luchin, Mureșan. Jucam fundaș central și trebuia să mă bat cu ei să merit un loc. Și atunci au fost perioade de trei, patru luni în care a trebuit să demonstrez. Dar peste tot e așa. La toate echipele sunt momente... Fiecare fotbalist are fluctuații la un moment dat. Trebuie să demonstrezi constant că meriți să joci. Și aici și peste tot au apărut momente din astea în care să zic așa vine, nu neapărat ca o palmă, dar îți dau un semnal că trebuie să împingi mai mult sau trebuie să demonstrezi mai mult.

Și ce îți spui în momentele alea în care totuși este presiunea asta de a demonstra constant?

În momentele alea, cel mai mult mă ajută să-mi exprim ceea ce simt în primul rând, alături de familie și de prietenă, și după aceea să-mi dau seama cât de mult muncesc, cât de mult ofer sportului. Și, făcând în fiecare zi și oferind maxim în tot ceea ce fac, la un moment dat vine și răsplata. Sunt lucruri, în fotbal, uneori, pe care nu le poți controla. Adică anumite decizii ale antrenorului nu depind neapărat de tine, în unele situații, dar tu, dacă îți faci treaba, la un moment dat lucrurile se aliniază. Adică, simt că dacă oferi în fiecare zi la antrenament și extra sportiv duci o viață bună și, la fel, te pregătești, adică îți faci program de prevenție, te mai duci la sală, îți faci refacerea bună, n-ai cum să nu fii răsplătit de fotbal și să nu fii băgat în teren la un moment dat.

Ce spui tu de prevenție și de sală, dar ce spui de minte? Cum îți antrenezi mintea?

Mintea, ca să zic așa, mi-o antrenez citind. Îmi place mult să citesc. Am avut o perioadă când am jucat foarte mult șah, dar am luat un pic o perioadă pauză, pentru că am ajuns, ca să zic așa, la un plafon și m-am enervat, că dacă nu depui foarte mult timp să înveți anumite deschideri, mutări, așa, nu prea mai poți crește nivelul, să faci pasul mai sus. Dar mă joc acolo la șah, să zic că mă joc de plăcere.

Poți spune și care este deschiderea ta preferată?

Am simple. E4, D4, pionii pe mijloc, după care, nu știu, London Opening. Asta cu London Opening, asta joc des. Le știu pe cele mai simple. Eu nu văd șahul neapărat acum ca o competiție. Așa îmi place să încerc mutări noi, adică să risc, să sacrific regina sau chestii de genul ăsta. Simt că mă distrez.

Simți că trăiești mai mult la șah sau mai mult pe teren?

Depinde de situații. Momente și momente. La șah, să zic la șah, că fac mai multe nebunii. La fotbal, am și un profil mai defensiv în care, de multe ori, nu pot să-mi asum atât de multe riscuri.

Ai vrut să joci în defensivă de când erai mic?

Nu știu dacă neapărat am vrut, dar cred că acolo mi s-a potrivit. A fost locul cel mai potrivit pentru mine. De când am fost mic, am fost mijlocaș central și, încet, încet, am preluat mai multe sarcini defensive. Cu timpul, cam majoritatea antrenorilor, și asta a fost și părerea mea, că mi se potrivește mai mult postul ăsta de mijlocaș defensiv, fundaș central.

De ce acolo?

Simt că am agresivitate, sunt destul de bun în dueluri unu la unu. Pot să mă descurc în mai multe sisteme, să mă adaptez la mai multe sisteme: 423, 4231 sau cu 3 pe fund. Am adaptabilitatea asta și pot să mă descurc.

Adaptabilitatea asta vine și din faptul că faci mai multe lucruri extra, pe lângă fotbal?

Probabil. Asta simt că ar fi o calitate la mine, dar nu știu neapărat dacă vine din asta. Dacă e o consecință sau e ceva ce am avut întotdeauna.

Vestiarul Farului acum: SPIRIT!

Aici la Farul care a fost primul lucru care te-a atras sau lucrul care ți-a plăcut cel mai mult?

Oportunitatea de a colabora cu domnul Hagi. De aia am și venit. Asta m-a convins să vin aici. Pentru mine a fost senzațional că am avut ocazie să învăț de la el.

Cum a fost prima oară când l-ai întâlnit?

Emoții. Nu prea ai tu multe de spus, doar asculți și încerci să absorbi cât mai multe informații, pentru că e clar că te poate învăța foarte multe lucruri.

I-ai zis că la șah sacrificai regina?

N-am vorbit niciodată despre asta.

Dacă ai putea să descrii într-un singur cuvânt vestiarul Farului, care ar fi acela?

Acum? Spirit!

Cum te vezi în sezonul acesta? Ți-ai pus un obiectiv personal?

Nu mi-am pus niciun target de meciuri, goluri, minute. Mi-am pus doar să mă bucur de fiecare zi de antrenament, fiecare meci și să ofer tot ce am mai bun din mine. După fiecare antrenament, după fiecare meci, să nu fiu niciodată supărat sau cu regret că n-am oferit tot. Chiar vreau să mă bucur de fiecare meci și fiecare oportunitate pe care o am să joc și să mă simt bine.

Asta comparabil cu cum gândeai când ai început să joci fotbal... Cum simți această evoluție? Că ai ajuns să-ți dorești să te bucuri de fotbal?

Da, simt că poate la început când ești mic, asta este emoția asta. Asta este emoția pe care ți-o dă fotbalul, să te bucuri de moment. După care e clar, îți dorești să ajungi la un anumit nivel, și eu îmi doresc să fac pasul, dar simt că ca să faci pasul la nivelul următor, trebuie să oferi tot ce ai mai bun și oferind ce ai mai bun trebuie să te și bucuri de momentul respectiv. Nu zic să o dai în zona aia de relaxare. Să rămâi concentrat, responsabil, dar cu sentimentul ăla de bucurie că orice vine înspre tine o poți face, o poți duce. Și dacă faci greșeli, și dacă apare ceva ce simți că te izbește pe moment, tot trebuie să fie bucurie că știi că uite, acolo am de lucrat, acolo poți să lucrezi mai mult și acolo poți să o perfecționezi.

Tu lucrezi cu un mental coach sau ești propriul tău mental coach?

Nu, lucrez de trei sau patru ani cu un mental coach. Îl cheamă Dorin, uite, îi dau și numele, de la SuperBrain. Și ne înțelegem foarte bine. Suntem ca frații.

Apropo de cărți, citești și cărți de dezvoltare personală?

Am avut o perioadă când am citit, dar acum sunt să zic așa pasionat de istorie și romane istorice. Deși mai citesc și, cum am zis acum, Dostoievski. Am citit și Umberto Eco înainte, „Numele trandafirului” și aia mi-a plăcut foarte mult. Dar, în majoritate, acum, istorie. Tot pe ce pun mâna de istorie îmi place enorm.

Cum ai vrea să fii recunoscut, ținut minte?

Ca un băiat care de fiecare dată a dat maxim și a oferit maxim și s-a bucurat. Plin de energie, pozitiv, care știi că atunci când intră în teren îți oferă tot ce avea mai bun.

Și atunci când intri în teren, cu cine simți că ai cea mai mare conexiune?

Să știi că așa n-am neapărat, adică nu mă gândesc la asta pe teren. E clar că, jucând într-o formulă mai mult timp, se creează niște automatisme. Adică deja îți cunoști colegii. Știi ce calități au. Știi că un coleg are mai multă viteză sau e stângaci și îi place să intre în interior și să îi dai pase acolo sau îi place să plece în spațiu, să îi dai mingea în adâncime. Adică chestiile astea le simți la un moment dat când joci mai mult timp împreună. Dar așa nu am ceva specific cu cineva. Dar cât de cât am învățat ce calități au colegii mei și să încerc să ne ajutăm unul pe altul.

Iar dintre colegii pe care i-ai avut până acum, este unul care ai simțit că te-a inspirat?

Sincer că am încercat să-mi iau modele din fiecare vestiar în care am fost. Și, fiind și mai tânăr, na, am avut oportunitatea să joc cu colegi care au trecut prin viață, care au avut mai multe experiențe în fotbal și, să zic așa, de la ei am învățat. Și acum în vestiar îi avem pe Larie, pe Țîru, pe Ganea, pe Vînă... Jucători cu experiență, de la care, clar, înveți. Și, dacă asculți, stai pe lângă ei, clar auzi niște povești de viață din care poți să tragi niște concluzii, să te ajute pe viitor.

Din experiența ta de până acum, ce sfat i-ai da unui jucător tânăr, care mâine ar debuta în Superliga?

Cred că cea mai mare problemă este să nu-și pună presiune prea mare. Să fie serios, muncitor, dar să nu-și pună presiune prea mare. Adică să se bucure de moment. Că atunci când simți că îți impui o prea mare presiune să faci, să demonstrezi, să îți bagi prea multe în cap, exact în momentul ăla nu-ți iese nimic. Să ai senzația aia de atunci când ești copil. Când ești mic, când te jucai cu mingea, senzația aia s-o ai și în teren, atunci când debutezi. Să te bucuri de fiecare moment.

Ce-ți place cel mai mult la viața pe care o ai?

Îmi place tot, sincer. Simt că am un echilibru în viață, am familia alături, am prietena care... ne ajutăm reciproc și să zic așa e un suport moral și mi-a dus foarte multă liniște. Pe plan sportiv știu că sunt serios și ofer tot ce am mai bun în fiecare zi, deci chiar sunt bucuros de tot ce mi se întâmplă acum. Și tind să îmbunătățesc treptat în fiecare zi, să fie din ce în ce mai bine.

Dacă ai putea să influențezi ceva în societate, în fotbal, în țara asta, să schimbi ceva, ce ar fi?

Să ne iubim mai mult. Să îți iubești aproapele așa cum te iubești pe tine. Să fie mai multă toleranță în societate.

Crezi că voi sportivii ar trebui să fiți mai mult decât fotbaliști și puteți să deveniți simboluri în societate?

Clar suntem modele pentru generațiile tinere. Vedem aici la fiecare meci, când vin copiii și îți cer autografe, poze. E clar că ai o anumită responsabilitate. Și responsabilitatea asta vine și cu o realizare că poți oferi ceva înapoi.

Simți că e ceva ce abia acum începi să înțelegi sau să înveți?

Da, de multe ori simt că... Îmi place să nu mă las ghidat de o idee neapărat. Și sunt deschis la tot felul de idei. Adică de exemplu când citesc ceva, îmi vin idei referitoare la cartea respectivă și îmi dau de gândit. Despre viață, despre cum ar trebui privită viața sau un concept anume. Și sunt deschis așa și simt că, cu cât înaintez în vârstă și acumulez mai multă experiență, percepția mea asupra vieții se schimbă.  E normal. Nu mai ai aceeași gândire la 18 ani, la 20, la 25, la 30. E normal. Apar și alte elemente în viața ta, familie, copii și e clar că și prioritățile se schimbă. Dar sunt deschis la elementul ăsta nou. Adică nu am o viziune fixă neapărat asupra unui lucru, deși anumite principii în viață le am. Și cam asta e lupta. Adică mereu când citesc ceva și mă interesează, încerc să gândesc și să aplic filtrul meu propriu. Adică preiau o idee dintr-o carte, ok... În Dostoievski era o idee care mi-a rămas în minte, că pentru el iadul însemna incapacitatea de a iubi. Și îți rămâne în cap, știi, chestia asta? Chiar așa e. Adică m-am regăsit în ideea asta. Mi se pare că cineva care nu are capacitatea de a iubi, se simte singur, nasol, trist. Și îți dă de gândit treaba asta.

Și din Umberto Eco ți-a rămas vreo idee?

Ce am citit, „În numele trandafirului”, a fost mai mult un roman istoric, semi polițist. Mă fascinează că prezintă oarecum aspecte reale și adaugă și lucruri care s-ar fi putut întâmpla. Adică spune ce s-a întâmplat sigur în viața unui personaj și după aceea îți adaugă câteva lucruri... care înseamnă liberă interpretare. Adică nu e neapărat o morală a poveștii, dar te face să gândești ce ar putea face personajul respectiv. Lucruri pe care ar fi putut să le facă, dar încă nu sunt dovedite.

Dacă ar fi să scrii o carte despre tine, cum ai vrea să fie?

Nu știu. Ceva simplu. O autobiografie sau ceva. Nimic special.

Atunci când îl asculți vorbind pe Victor, îți dai seama că ai în față un jucător care a înțeles deja lucrurile esențiale: că fotbalul este muncă, emoție, disciplină și bucurie, toate în același timp. Iar atunci când intră în joc, așa cum spune chiar el, îți oferă tot ce are mai bun. Nu e neapărat o morală a poveștii, dar te face să gândești ce ar putea face personajul respectiv. Victor Dican poate face multe.