Otto a crescut 9 centimetri într-un singur an. Obișnuit cu vișiniul de la 6 ani, își amintește de 2010 și momentul când a alunecat între scaune în tribună. Voia să vadă mai bine trofeul Supercupei câștigată de CFR cu Urziceni. Nu a apucat. Derulând timpul înainte, a venit cu o cupă la un interviu. Cupa câștigată de el. Titular acum în poarta CFR-ului, recunoaște sincer și cu bucurie în privire că nu își imagina că, după 17 ani, va fi tot în Gruia. Otto a rămas. Și a crescut la propriu și la figurat. 9 centimetri într-un singur an. Enorm în 17.  

Când îi auzi numele, te gândești imediat la filmul Un bărbat pe nume Otto, cu Tom Hanks în rolul principal. Însă te anunțăm de pe acum că scenariul lui Hindrich e mult mai optimist. Azi te invităm să urmărești varianta Un portar pe nume Otto, în regia Superligii. Vizionare plăcută!

Prima amintire cu fotbalul care e?

Aveam abonament în peluza de la CFR și cred că era 2010 Supercupa cu Urziceni. Și m-am urcat pe scaun ca să văd cum se dă trofeul și am căzut între scaune și mi s-a blocat piciorul, plângeam.

Și n-ai văzut nici trofeul?

Nu, n-am văzut.

Cum era în satul Luna de Sus în copilărie? Ce nume frumos!

Era un sat mic, toată lumea cunoștea pe toată lumea. Ieșeau în fiecare zi cu bicicletele, cu prietenii. A fost o copilărie foarte frumoasă.

Făceai năzbătii sau așa calm erai și atunci?

Cred că fiecare copil face nebunii și prostii.

Când a fost momentul când te-ai îndrăgostit de fotbal?

Păi aveam cred că 5-6 ani și fratele meu mă băga în poartă și m-a dus tata la fotbal.

Și ai vrut să fii portar sau ai vrut să fii altceva în primă fază?

Am vrut să fiu portar. Mi-a mers bine cu fratele meu și am rămas acolo. Nici n-am încercat altceva.

Otto de atunci nu își putea închipui că va crește atâta și la propriu, cât și la figurat.

A fost fratele cel mai bun antrenor de portar?

Nu, nu. Nu m-a ajutat deloc.

Ai crescut în înălțime foarte mult, dar într-o perioadă foarte scurtă, corect?

Da, cred că maxim un an, nu știu dacă a fost un an, 9 centimetri. La 14 ani. Până atunci se gândeau antrenorii dacă are rost să continui ca portar, dar am avut noroc, m-a ajutat genetica.

Păi asta voiam să te întreb, că dacă nu ai fi crescut probabil te reprofilai, nu?

Cred că era deja prea târziu să mă reprofilez, dar cred că m-a ajutat foarte mult înălțimea.

Dacă ai putea să-i trimiți un mesaj lui Otto de atunci de la început de drum, ce i-ai zice?

Să stea liniștit că o să crească. 

O să crească și la propriu și la figurat. Că ai avut un drum foarte frumos până acum. 

Da. Cred că Otto de atunci nu își putea închipui că va crește atâta și la propriu, cât și la figurat.

Părinții tăi ce au zis când le-ai spus că vreau să fiu fotbalist profesionist?

Cred că în prima fază nu m-au crezut, dar m-au susținut în fiecare pas. Deci au fost lângă mine. Orice îmi doream, mă ajutau.

Am înțeles că vin aproape la fiecare meci și chiar și în deplasări. La fel și logodnica ta?

Da, da. Încearcă toată lumea să vină la fiecare meci.

Te uiți după ei în tribună înainte de meci?

Normal. Când ies la încălzire, prima privire, înainte de meciuri mă uit unde le dau bilet și unde o să fie și direct acolo mă uit.

E un fel de superstiție?

Nu cred că poate fi numită o superstiție, dar îmi place să-i văd înainte de meciuri.

Cum a fost acest an pentru tine? Ne apropiem de final. Acum facem așa un fel de balanță.

A fost un an cu de toate, putem să zicem așa, cu foarte multe lucruri bune, cu lucruri și mai puțin bune, dar îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a ajutat să trec prin toate momentele. Când a fost să mă țină cu capul pe umeri, m-a ținut cu capul pe umeri. Când a fost să mă țină în picioare, când îmi venea să nu mă mai ridic, m-a ridicat. Deci a fost cu de toate.

Care e lecția cea mai prețioasă pe care simți că te-a învățat anul acesta?

Să nu mă dau bătut niciodată, să muncesc în fiecare zi, chiar când e mai greu. Dar voi fi răsplătit dacă muncesc.

De câți ani joci tu la CFR?

La primul antrenament am venit la șase ani.

Și cum a fost momentul ăla când ai venit la primul antrenament?

N-aș fi crezut că o să fiu tot aici peste nici nu știu câți ani, 18-17 ani. Dar a fost o alegere foarte bună și mă bucur că m-au dus atunci la părinții la fotbal la CFR.

Momentul când ai fost copil de mingi în UEFA cum a fost?

A fost un moment incredibil. Deci să ies cu Felgueiras de mână pe teren, să văd cum e să fii pe un stadion full și să văd până la urmă pentru ce muncesc eu și unde pot să ajung. A fost ceva incredibil.

Și când ai ajuns, la câteva secunde înainte de debut, cum te-ai simțit?

Am avut emoții mari. Bine, n-a fost la fel. A fost la Botoșani cu stadionul gol, că era pandemie. Dar, mai ales după meci, a fost un sentiment de nedescris.

Spuneai că de la șase ani ai venit la CFR. Ai trecut practic prin toate etapele. Ai un moment care ți-a rămas special în suflet?

Sunt mai multe momente. De exemplu, pot să zic primul antrenament cu echipa mare, primul titlu sau al doilea când am jucat mai mult. Dar foarte mult mi-a rămas această cupă câștigată pentru că pot să zic că am contribuit 100% la acest trofeu.

Despre relația ta cu Arlauskis ce poți să ne zici? El vorbește foarte frumos despre tine.

Da, a fost un coleg care m-a ajutat foarte mult. Chiar dacă aveam 16-17 ani, m-a luat sub aripa lui. M-a ajutat foarte mult și îi sunt recunoscător foarte mult.

Îmi caut fericirile în toate lucrurile mici.

Am văzut mai demult un citat al lui Hugo Lloris care spunea că în fiecare meci porți responsabilitatea echipei pe umeri. Asta face munca unui portar atât de specială. Tu cum te împaci cu această responsabilitate?

O văd ca și un lucru pozitiv, pentru că este o onoare să ai atâta responsabilitate și să poți să-ți ajuți echipa atât de mult.

Iar când nu simți responsabilitatea pe teren, cum e Otto în afara terenului?

E un tip calm, care își caută fericirile în toate lucrurile mici, care își petrece foarte mult timp cu logodnica și fac foarte multe lucruri împreună.

Care e lucrul preferat pe care îl faceți împreună? Gătitul sau călătoritul?

Călătorim foarte mult, încercăm să călătorim când avem timp, gătim foarte mult. Deci orice activitate este mai frumoasă împreună cu ea.

Cât de mult contează pentru calmul pe care-l ai sau pentru calmul unui fotbalist în general familia?

Cred că familia normal contează foarte mult când totul merge bine, ei te țin cu capul pe umeri. Dacă e foarte greu și parcă nimeni nu e lângă tine, familia o să fie tot timpul alături de tine și te va ajuta în fiecare zi.

Iar anul viitor ce vrei să-ți aducă? Atât în familie, în viața personală, cât și pe teren?

Primul lucru ar fi să fim sănătoși toată lumea, și familia mea, și eu, și să pot să am experiența în cât mai multe lucruri. Chiar dacă sunt bune, chiar dacă sunt rele, din orice putem învăța și putem fi mai buni.

Otto, cum ai vrea să fii reținut în istoria CFR-ului?

Aș vrea să fiu un model pentru copiii care își încep junioratul la CFR, să vadă că se poate ajunge de la șase ani, să ajungi până la echipa mare și să joci atâtea meciuri.

După meciul cu Universitatea Craiova ai fost reținut ca cel care a scos 10 din 11 șuturi. Care a fost cea mai frumoasă reacție de după meci?

Au fost multe reacții. Toată lumea m-a felicitat, dar când am vorbit cu logodnica mea și mi-a zis că a plâns de fericire, sincer am plâns și eu un pic. Pentru că doar ea știe în câte am trecut și cred că de asta a plâns.

Apropo de momentele prin care ai trecut, simți că fotbalul te răsplătește pentru efortul pe care îl faci și pe care lumea nu-l vede?

Da, normal. Cel mai mult fotbalul te răsplătește atunci când tu continui să muncești, chiar dacă nu vezi rezultatele.

Sunt curioasă dacă Felgueiras ți-a zis ceva după meci.

L-am căutat eu să-l salut și m-a felicitat.

Ce ai vrea să păstrezi din prestația ta, cel mai important lucru pentru anul care vine? Sper că nu masca. 

Nu, abia aștept să scap de ea. Dar sunt multe lucruri bune legate de prestația mea, dar sunt și foarte multe lucruri de îmbunătățit. Vreau să-mi păstrez faptul că chiar după prima repriză, când poate prima repriză nu ne-au mers lucrurile așa de bine, am continuat și am scos-o până la final.

Iar că tot vorbeam de mască, cât o mai ții?

Da, acum până în pauză.

O arunci apoi?

Nu, o țin de amintire.

Cel mai mult fotbalul te răsplătește atunci când tu continui să muncești, chiar dacă nu vezi rezultatele.

Dacă ai putea apăra un penalty de la orice jucător din lumea asta, pe cine ai alege?

Cred că pe Ronaldo.

Formula 1? Mai urmărești?

Da, urmăresc. Mai puțin acum, dar urmăresc.

Sezonul acesta în ce echipă ai fost? Verstappen sau Norris?

Norris, clar. Sunt fan McLaren de când a debutat Lewis Hamilton în Formula 1.

Dacă ar fi să te asemeni cu un pilot din Formula 1, cu cine te-ai asemăna?

E greu să mă asemăn cu Lewis Hamilton, pentru că a câștigat tot, dar mi-ar plăcea, sincer.

Îți mai zice lumea Iohannis? Sunt curioasă.

Nu, din fericire am scăpat de acea poreclă. Nu mai e nici Golofca la echipă ca să-mi zică Iohannis.

17 meciuri jucate și 43 de parade în acest sezon de Superliga. 23 de ani doar și o maturitate și un calm care te invită să deschizi televizorul și să nu alegi să-l vezi pe Tom Hanks. Otto își dorește să fie un exemplu pentru copii și, privindu-l în ochi, vezi că va face tot ce ține de el ca să-și îndeplinească misiunea. Încheiem anul cu certitudinea că în 2026, cu Otto în poartă, filmul CFR-ului o să aibă notă mare pe IMDB.