Povestea lui Steven Nsimba nu este una ca oricare alta. Asta pentru că până la 29 de ani, atacantul francez cu origini congoleze nu jucase decât în diviziile inferioare din Franța. Totul s-a schimbat pentru el în iulie 2025, atunci când a ajuns pe radarul Universității Craiova, Mirel Rădoi, antrenorul de atunci al oltenilor, insistând pentru transferul său, iar mutarea s-a dovedit a fi mai mult decât inspirată.
În primele sale 20 de minute bifate la debut a reușit un assist pentru Al Hamlawi, în victoria cu U Cluj, 2-1. Apoi, o etapă mai târziu, au venit și primele sale goluri, cu care a adus victoria Craiovei în meciul cu CFR Cluj încheiat 3-2. Acum, Nsimba este golgheterul oltenilor, cu opt reușite, iar povestea sa nu poate fi altfel decât inspirațională, pentru că acolo unde poate mulți ar fi renunțat, el a avut răbdare. A rămas calm, așa cum pare de fiecare dată atât pe teren, cât și în afara lui, iar fotbalul l-a răsplătit.
Nu este genul căruia să îi placă să vorbească mult, însă s-a deschis într-un interviu relaxat, în care l-a avut alături și pe cel care i-a devenit prieten în Bănie, în ciuda faptului că se anunța o rivalitate între ei, Assad. Să-l cunoaștem, așadar, mai bine pe Steven Nsimba.
Cine ești atunci când nu se uită nimeni?
E o întrebare dificilă. Sunt un băiat simplu, doar un băiat simplu, liniștit. Îmi place să mă distrez și cam atât.
Cum a arătat copilăria ta?
Aproape perfectă, mereu cu rudele mele, jucam mereu fotbal, dar și alte sporturi. Da, a fost aproape perfectă.
Ce alte sporturi jucai?
Baschet, tenis, înot, am încercat orice sport.
Și de ce ai rămas la fotbal?
Pentru că tatăl meu obișnuia să joace fotbal. Și fratele meu. Aveam visul de a juca fotbal împreună la echipa națională, dar el s-a retras din fotbal rapid.
Spune-ne puțin despre călătoria ta din fotbal până în prezent.
Am început la șase ani, 5-6 ani, în Villejuif, lângă Paris, m-am mutat puțin cam peste tot prin Paris. Am început să mă mut la 13 ani, un club pe sezon până acum, de fiecare dată a fost un singur club pe sezon. Am jucat la Laval, în Ligue 2, Bourges și ultimul meu club, Aubagne, a fost un club bun.
Plănuiești să stai la Craiova mai mult de un sezon?
Da, mi-ar plăcea.
„Știu că ajung târziu la nivelul acesta, dar nu e finalul!”
Când a apărut oferta din România, ai ezitat?
Nu, am văzut oportunitatea de a juca la un club care evoluează în cupele europene așa că nu am ezitat.
După o viață întreagă petrecută în Franța, spune-mi cum a fost pentru tine să schimbi țările?
Nu a fost prea rău, oamenii sunt drăguți în România. Adaptarea este bună alături de colegii mei, deci în concluzie, este bine.
Ce îți lipsește cel mai mult de acasă?
Oamenii mei. Rudele mele, familia, prietenii și mâncarea. Nu spun că mâncarea de aici nu este bună, dar acasă este mai bună.
Spune-ne care este mâncarea ta franțuzească preferată.
Mâncare franțuzească? Mai mult deserturile.
Venind din a treia divizie și ajungând la 29 de ani, te-ai gândit că ai putea face saltul direct în prima divizie a unui campionat european?
Da, acesta a fost obiectivul meu încă de când m-am apucat de fotbal. Știu că ajung târziu la acest nivel, dar știu și că acesta nu este finalul.
Primele impresii de la Craiova și conexiunea specială cu Al Hamlawi
Primele tale goluri pentru Craiova au venit în meciul cu CFR Cluj, un meci extrem de important. Cum a fost pentru tine acel meci? Și ce ai simțit imediat după ce ai înscris?
A fost un gol foarte frumos și un meci foarte bun. Am simțit puțină presiune pentru că era primul meu meci ca titular, dar după primele 10 minute a fost bine. M-am simțit bine să joc la acest nivel și să joc alături de acești coechipieri. Deci, da...
La începutul sezonului ai spus că nu ai jucat în fața a 30.000 de fani, spune-mi, cum se simte?
Puțin impresionant, puțin impresionant, dar se simte bine, dar de aceea te apuci de fotbal, pentru a juca în fața a 30.000, 40.000, 50.000 de oameni. Deci, da, se simte bine.
Primul sezon la Craiova și calificarea în faza ligii din Conference League. Cum a fost acel moment pentru tine?
A fost incredibil, chiar incredibil. În urmă cu câteva luni nu mă așteptam să joc în cupele europene, deci, da, sentimentul chiar a fost unul incredibil. Și pentru fani a fost, cred, un moment cu multă bucurie.
Și tu chiar ai o poveste, din a treia divizie direct în cupele europene.
Incredibil.
Vorbind despre Conference League, cum a fost pentru tine momentul în care ai știut că sunteți eliminați din competiție?
A fost rău, rău. Dar am încercat să rămân cu fața impasibilă, deoarece, da, nu am jucat, dar îmi sprijin coechipierii indiferent de situație, dacă joc, dacă sunt pe bancă sau dacă sunt în fața televizorului. A fost dificil pentru ei, pentru noi, pentru absolut toată lumea care ne-a urmărit, dar a fost o experiență foarte bună și sper să ajungem într-o competiție și mai bună la finalul acestui sezon.
Pe teren am observat că ai o conexiune bună cu Assad, chiar dacă atunci când ați semnat toată lumea spunea că va exista o rivalitate între voi doi. Cum ați reușit să vă conectați atât de bine?
A fost unul dintre primii băieți cu care am vorbit, era vecinul meu, deci da, petrec mult timp împreună cu el. Un băiat foarte bun, glumim mult împreună. Da, îmi cam place de el.
Îți cam?
Da, da. Uneori îmi place de el, uneori nu.
Trebuie să spunem că Assad este aici cu noi.
Nu, îl iubesc pe tipul ăsta.
Ți-am văzut penalty-ul împotriva Rapidului și trebuie să întreb, pentru că erai extrem de calm, ai marcat și ți-ai păstrat calmul. Cum ai reușit să faci asta? Pentru că te urmăream și mi-am spus: „La naiba, tipul ăsta e calm!”.
Sincer, nu știu! Îmi doream doar să îi fac rău portarului.
Serios?
Da! Trebuie să îi faci să le fie frică.
Ți-a spus ceva în așa fel încât să îți dorești să îi faci rău?
Nu. Dar în fața portarului nu trebuie să arăți milă.
Assad, ai spus că știi secretul.
Assad: Îmi amintesc când mi-ai spus o dată că atunci când ai emoții, doar șutează în minge cât de tare poți.
Nu, nu eram emoționat în momentele alea. Îmi place momentul ăla, dar mi-am dorit atât de tare să îi fac rău.
(Assad) Și atunci când vrei să faci rău cuiva ești un tip calm și distractiv?
Depinde, pe teren nu e același lucru. În afara terenului sunt calm și vesel.
Deci, Assad a învățat calmul acesta de la tine, pentru că am văzut și penalty-ul său din Conference League și era la fel de calm ca tine înainte să șuteze.
El nu șuta așa înainte...
Assad: Asta e ceva la care trebuie să răspund eu. Da, deci nu am executat un penalty așa înainte și Steven a fost cel care mi-a arătat cum să o fac și cred că după fiecare antrenament am făcut asta împreună? M-ai ajutat cu câteva detalii și am folosit asta în timpul meciului. Și m-am simțit extrem de confortabil să fac asta.
Steven, există ceva care te enervează pe teren?
Modul în care joc eu. Oamenii au senzația că sunt nervos pentru că nu zâmbesc sau lucruri de genul ăsta, dar nu e din cauza coechipierilor mei, ci din cauza mea, uneori. Pentru că ratez unele lucruri simple și mă enervez pe mine.
Deci ești dur cu tine?
Da.
Nsimba, Steven
22
Meciuri jucate
15
Meciuri titular
11
Meciuri câștigate
4
Meciuri pierdute
7
Meciuri terminate la egalitate
8
Goluri
Gătitul și alte sporturi, pasiunile lui Nsimba
Băluță a dezvăluit că îți place să gătești, în special deserturi. Ce îți place cel mai mult să faci?
Orice. Plăcintă de lămâie cu merengue pe ea, toate tipurile de deserturi. Nu am făcut-o însă... o să o fac pentru ei, curând.
În afară de gătit, mai ai și alte hobby-uri?
Sporturile. Pot să spun sporturi. Orice sport.
Serios?
Da, da. Mă uit la orice sport.
Te uiți la Formula 1?
Da, iubesc Formula 1!
Cine este pilotul tău preferat?
Lewis. Lewis Hamilton. E cel mai bun. E GOAT.
Care este cel mai nebun lucru pe care l-ai făcut vreodată?
Pe teren sau în afara lui?
Pe teren și în afara terenului.
Nu am lucruri nebune. Odată, pentru că eram supărat pe fratele meu, eram supărat pentru că de fiecare dată când mă luptam cu el pierdeam de fiecare dată, așa că l-am așteptat, mă ascundeam în spatele ușii. L-am așteptat, l-am împins și și-a spart capul. Da, aproape a murit. A fost extrem de aproape de moarte.
Dacă ai putea să îi dai un sfat versiunii tale mai tinere cu 10 ani, care ar fi acel sfat?
Ai răbdare, ai răbdare și ai încredere în proces.
Care este momentul la care te gândești și care îți aduce un zâmbet pe față mereu? Când ai fost cel mai fericit?
Nu îmi vine niciun moment, sunt fericit tot timpul. Oamenii nu mă cred pentru că nu mă văd zâmbind, dar sunt mereu fericit.
Cine te-a inspirat cel mai mult în carieră?
Frații mei și mama mea, datorită tuturor lucrurilor pe care le-a făcut pentru noi. Vreau să îi ofer totul.
Ce obiective ți-ai setat pentru acest sezon?
Nu vreau să îți spun. Le țin pentru mine.
Completează propoziția „Să înscrii pe stadionul «Ion Oblemenco» se simte ca...”
Se simte incredibil, e o senzație incredibilă. Și mai mult atunci când o faci pentru prima dată. A fost împotriva lui Bașakșehir. Da, senzațional.
Povestea lui Steven Nsimba nu este una ca oricare alta. Asta pentru că până la 29 de ani, atacantul francez cu origini congoleze nu jucase decât în diviziile inferioare din Franța. Totul s-a schimbat pentru el în iulie 2025, atunci când a ajuns pe radarul Universității Craiova, Mirel Rădoi, antrenorul de atunci al oltenilor, insistând pentru transferul său, iar mutarea s-a dovedit a fi mai mult decât inspirată.
În primele sale 20 de minute bifate la debut a reușit un assist pentru Al Hamlawi, în victoria cu U Cluj, 2-1. Apoi, o etapă mai târziu, au venit și primele sale goluri, cu care a adus victoria Craiovei în meciul cu CFR Cluj încheiat 3-2. Acum, Nsimba este golgheterul oltenilor, cu opt reușite, iar povestea sa nu poate fi altfel decât inspirațională, pentru că acolo unde poate mulți ar fi renunțat, el a avut răbdare. A rămas calm, așa cum pare de fiecare dată atât pe teren, cât și în afara lui, iar fotbalul l-a răsplătit.
Nu este genul căruia să îi placă să vorbească mult, însă s-a deschis într-un interviu relaxat, în care l-a avut alături și pe cel care i-a devenit prieten în Bănie, în ciuda faptului că se anunța o rivalitate între ei, Assad. Să-l cunoaștem, așadar, mai bine pe Steven Nsimba.
Cine ești atunci când nu se uită nimeni?
E o întrebare dificilă. Sunt un băiat simplu, doar un băiat simplu, liniștit. Îmi place să mă distrez și cam atât.
Cum a arătat copilăria ta?
Aproape perfectă, mereu cu rudele mele, jucam mereu fotbal, dar și alte sporturi. Da, a fost aproape perfectă.
Ce alte sporturi jucai?
Baschet, tenis, înot, am încercat orice sport.
Și de ce ai rămas la fotbal?
Pentru că tatăl meu obișnuia să joace fotbal. Și fratele meu. Aveam visul de a juca fotbal împreună la echipa națională, dar el s-a retras din fotbal rapid.
Spune-ne puțin despre călătoria ta din fotbal până în prezent.
Am început la șase ani, 5-6 ani, în Villejuif, lângă Paris, m-am mutat puțin cam peste tot prin Paris. Am început să mă mut la 13 ani, un club pe sezon până acum, de fiecare dată a fost un singur club pe sezon. Am jucat la Laval, în Ligue 2, Bourges și ultimul meu club, Aubagne, a fost un club bun.
Plănuiești să stai la Craiova mai mult de un sezon?
Da, mi-ar plăcea.
„Știu că ajung târziu la nivelul acesta, dar nu e finalul!”
Când a apărut oferta din România, ai ezitat?
Nu, am văzut oportunitatea de a juca la un club care evoluează în cupele europene așa că nu am ezitat.
După o viață întreagă petrecută în Franța, spune-mi cum a fost pentru tine să schimbi țările?
Nu a fost prea rău, oamenii sunt drăguți în România. Adaptarea este bună alături de colegii mei, deci în concluzie, este bine.
Ce îți lipsește cel mai mult de acasă?
Oamenii mei. Rudele mele, familia, prietenii și mâncarea. Nu spun că mâncarea de aici nu este bună, dar acasă este mai bună.
Spune-ne care este mâncarea ta franțuzească preferată.
Mâncare franțuzească? Mai mult deserturile.
Venind din a treia divizie și ajungând la 29 de ani, te-ai gândit că ai putea face saltul direct în prima divizie a unui campionat european?
Da, acesta a fost obiectivul meu încă de când m-am apucat de fotbal. Știu că ajung târziu la acest nivel, dar știu și că acesta nu este finalul.
Primele impresii de la Craiova și conexiunea specială cu Al Hamlawi
Primele tale goluri pentru Craiova au venit în meciul cu CFR Cluj, un meci extrem de important. Cum a fost pentru tine acel meci? Și ce ai simțit imediat după ce ai înscris?
A fost un gol foarte frumos și un meci foarte bun. Am simțit puțină presiune pentru că era primul meu meci ca titular, dar după primele 10 minute a fost bine. M-am simțit bine să joc la acest nivel și să joc alături de acești coechipieri. Deci, da...
La începutul sezonului ai spus că nu ai jucat în fața a 30.000 de fani, spune-mi, cum se simte?
Puțin impresionant, puțin impresionant, dar se simte bine, dar de aceea te apuci de fotbal, pentru a juca în fața a 30.000, 40.000, 50.000 de oameni. Deci, da, se simte bine.
Primul sezon la Craiova și calificarea în faza ligii din Conference League. Cum a fost acel moment pentru tine?
A fost incredibil, chiar incredibil. În urmă cu câteva luni nu mă așteptam să joc în cupele europene, deci, da, sentimentul chiar a fost unul incredibil. Și pentru fani a fost, cred, un moment cu multă bucurie.
Și tu chiar ai o poveste, din a treia divizie direct în cupele europene.
Incredibil.
Vorbind despre Conference League, cum a fost pentru tine momentul în care ai știut că sunteți eliminați din competiție?
A fost rău, rău. Dar am încercat să rămân cu fața impasibilă, deoarece, da, nu am jucat, dar îmi sprijin coechipierii indiferent de situație, dacă joc, dacă sunt pe bancă sau dacă sunt în fața televizorului. A fost dificil pentru ei, pentru noi, pentru absolut toată lumea care ne-a urmărit, dar a fost o experiență foarte bună și sper să ajungem într-o competiție și mai bună la finalul acestui sezon.
Pe teren am observat că ai o conexiune bună cu Assad, chiar dacă atunci când ați semnat toată lumea spunea că va exista o rivalitate între voi doi. Cum ați reușit să vă conectați atât de bine?
A fost unul dintre primii băieți cu care am vorbit, era vecinul meu, deci da, petrec mult timp împreună cu el. Un băiat foarte bun, glumim mult împreună. Da, îmi cam place de el.
Îți cam?
Da, da. Uneori îmi place de el, uneori nu.
Trebuie să spunem că Assad este aici cu noi.
Nu, îl iubesc pe tipul ăsta.
Ți-am văzut penalty-ul împotriva Rapidului și trebuie să întreb, pentru că erai extrem de calm, ai marcat și ți-ai păstrat calmul. Cum ai reușit să faci asta? Pentru că te urmăream și mi-am spus: „La naiba, tipul ăsta e calm!”.
Sincer, nu știu! Îmi doream doar să îi fac rău portarului.
Serios?
Da! Trebuie să îi faci să le fie frică.
Ți-a spus ceva în așa fel încât să îți dorești să îi faci rău?
Nu. Dar în fața portarului nu trebuie să arăți milă.
Assad, ai spus că știi secretul.
Assad: Îmi amintesc când mi-ai spus o dată că atunci când ai emoții, doar șutează în minge cât de tare poți.
Nu, nu eram emoționat în momentele alea. Îmi place momentul ăla, dar mi-am dorit atât de tare să îi fac rău.
(Assad) Și atunci când vrei să faci rău cuiva ești un tip calm și distractiv?
Depinde, pe teren nu e același lucru. În afara terenului sunt calm și vesel.
Deci, Assad a învățat calmul acesta de la tine, pentru că am văzut și penalty-ul său din Conference League și era la fel de calm ca tine înainte să șuteze.
El nu șuta așa înainte...
Assad: Asta e ceva la care trebuie să răspund eu. Da, deci nu am executat un penalty așa înainte și Steven a fost cel care mi-a arătat cum să o fac și cred că după fiecare antrenament am făcut asta împreună? M-ai ajutat cu câteva detalii și am folosit asta în timpul meciului. Și m-am simțit extrem de confortabil să fac asta.
Steven, există ceva care te enervează pe teren?
Modul în care joc eu. Oamenii au senzația că sunt nervos pentru că nu zâmbesc sau lucruri de genul ăsta, dar nu e din cauza coechipierilor mei, ci din cauza mea, uneori. Pentru că ratez unele lucruri simple și mă enervez pe mine.
Deci ești dur cu tine?
Da.
Nsimba, Steven
22
Meciuri jucate
15
Meciuri titular
11
Meciuri câștigate
4
Meciuri pierdute
7
Meciuri terminate la egalitate
8
Goluri
Gătitul și alte sporturi, pasiunile lui Nsimba
Băluță a dezvăluit că îți place să gătești, în special deserturi. Ce îți place cel mai mult să faci?
Orice. Plăcintă de lămâie cu merengue pe ea, toate tipurile de deserturi. Nu am făcut-o însă... o să o fac pentru ei, curând.
În afară de gătit, mai ai și alte hobby-uri?
Sporturile. Pot să spun sporturi. Orice sport.
Serios?
Da, da. Mă uit la orice sport.
Te uiți la Formula 1?
Da, iubesc Formula 1!
Cine este pilotul tău preferat?
Lewis. Lewis Hamilton. E cel mai bun. E GOAT.
Care este cel mai nebun lucru pe care l-ai făcut vreodată?
Pe teren sau în afara lui?
Pe teren și în afara terenului.
Nu am lucruri nebune. Odată, pentru că eram supărat pe fratele meu, eram supărat pentru că de fiecare dată când mă luptam cu el pierdeam de fiecare dată, așa că l-am așteptat, mă ascundeam în spatele ușii. L-am așteptat, l-am împins și și-a spart capul. Da, aproape a murit. A fost extrem de aproape de moarte.
Dacă ai putea să îi dai un sfat versiunii tale mai tinere cu 10 ani, care ar fi acel sfat?
Ai răbdare, ai răbdare și ai încredere în proces.
Care este momentul la care te gândești și care îți aduce un zâmbet pe față mereu? Când ai fost cel mai fericit?
Nu îmi vine niciun moment, sunt fericit tot timpul. Oamenii nu mă cred pentru că nu mă văd zâmbind, dar sunt mereu fericit.
Cine te-a inspirat cel mai mult în carieră?
Frații mei și mama mea, datorită tuturor lucrurilor pe care le-a făcut pentru noi. Vreau să îi ofer totul.
Ce obiective ți-ai setat pentru acest sezon?
Nu vreau să îți spun. Le țin pentru mine.
Completează propoziția „Să înscrii pe stadionul «Ion Oblemenco» se simte ca...”
Se simte incredibil, e o senzație incredibilă. Și mai mult atunci când o faci pentru prima dată. A fost împotriva lui Bașakșehir. Da, senzațional.
