Cel mai fericit moment al carierei sale este un gol. Crede că fotbalul spaniol i s-ar potrivi. Așa că nu este o surpriză că Ștefan Pănoiu visează la momentul în care va reuși să înscrie în LaLiga. La doar 23 de ani, e lider să o facă. Dar, până atunci, traseul său în Superliga își urmează cursul.

Luăm așa puțin cronologic, facem o călătorie prin cariera ta și începem cu copilul Ștefan. Voiam să te întreb ce te-a făcut să te îndrăgostești de fotbal?
Cred că a fost pur și simplu mai mult la început un obicei. Mama m-a trimis la fotbal să mă scoată din casă, în primul rând. Și de atunci, din momentul ăla, a fost ceva normal, o rutină și nu am mai vrut să fac niciun alt sport.

De obicei, când întreb jucătorii de fotbal, cine te-a dus prima oară la fotbal, zic: tata, bunicul, unchiul.
Da, la mine a fost un caz special. Ea a fost cea care m-a dus. Dar amândoi au fost și încă sunt prezenți la meciuri. De când eram mic, erau în tribună lângă mine, m-au susținut întotdeauna.

Și ce au zis când le-ai spus că vrei să fii fotbalist profesionist?
Nu a fost neapărat o decizie de moment. Cred că lucrurile s-au întâmplat cumva progresiv. Eu când eram mic nu m-am gândit că o să fac asta la nivel profesionist. Ușor, ușor, când am văzut că am talent, am fost chemat pe la câteva loturi naționale și apoi am văzut că sunt și niște cluburi mai mari interesate de mine. Atunci s-a pus problema dacă vreau să mă fac fotbalist sau vreau să continui să fac chestia asta. M-au susținut întotdeauna, doar a fost ideea de a mă menține bine și cu școala. Dar atâta timp cât am fost capabil de asta, puteam să mă duc la fotbal liniștit.

Dar e complicat pentru un jucător de fotbal să se mențină și școala, mai ales la nivelul în care chiar să faci școală și să iei note bune?
Da, clar. E greu să vii de la antrenamente, să înveți, să îți faci teme sau să faci meditații, ce am mai făcut în ultimii ani de liceu. E clar că nu e ușor, e complicat, dar se poate face.

De ce ai vrut să fii fotbalist? Sau atunci, când erai mic, îți doreai să devii altceva?
Au fost mai multe, ținând cont că nu a fost de la început ideea de a ajunge fotbalist profesionist. Ca orice copil: arheolog, veterinar... Destul de mult în zona de animale. Asta mă atragea pe mine destul de mult. Apoi mă gândeam, când am început liceul, să dau la Drept. Și apoi m-am orientat și m-am focusat pe cariera de fotbalist și nu a mai existat altceva.

Și acum nu te gândești să ai un back-up plan? Adică bănuiesc că ești la facultate după ce ai terminat liceul, nu?
Da, fac și eu facultate. Încerc să mă mențin și cu chestia asta, dar mă gândesc clar că am în cap și chestia asta, niște variante de ce aș putea face după ce se termină perioada de fotbalist. Dar cred că depinde și de unde mă vor duce lucrurile, cum se va termina, când se va termina. Cred că depinde și de lucrurile astea.

Când crezi că se va normaliza în România ideea asta că jucătorul de fotbal poate să facă și școală, să fie și inteligent și să aibă o cultură generală? Pentru că acum pare ceva wow când auzi.
Dar cred că nu e doar în România, adică e clar că sunt țări poate în care se pune accentul și pe zona de școală mai mult. Dar cred că aici depinde de fiecare destul de mult, de cum își vede el viața, de ce vrea să facă. Eu sper că doar că mai multă lume o să înceapă ușor, ușor să înțeleagă că se pot face lucrurile și într-o parte, și în alta. Clar că trebuie să fie mai mult efort în zona sportului, că altfel nu ai cum să reușești, dar cumva să te menții la un nivel ok, se poate face cu siguranță.

Și întorcându-ne la fotbalul din copilărie, ce idoli aveai când erai mic?
Când eram mic, Cristiano Ronaldo. Mă uitam pe YouTube la videoclipuri cu el când juca la Manchester United și eram înebunit.

Și acum? Ai un model din fotbalul european?
Acum nu știu dacă mai am așa, mai ales că deja jucători gen Ronaldo, Messi sunt în retragere. Nu știu pe cine să zic că aș avea ca și model, dar mi-au plăcut mulți jucători. Xavi, Iniesta, jucători de genul ăsta.

O amintire dragă din copilărie, alături de fotbal?
Ieșitul în fața blocului, când spărgeam, dădeam în mașini, când ne băgam pe sub mașini să luăm mingile, ieșeau vecinii la bloc să ne certe că batem toată ziua mingea și deranjăm, chestii de genul ăsta. Adică în mare parte copilăria și ieșitul afară au fost legate foarte mult de fotbal.

Dar ai tăi nu s-au gândit să te dea și la handbal, că orașul tău este unul îndreptat mai mult spre handbal?
Da, dar e handbalul feminin, nu neapărat masculin. Nu cred că s-au gândit la chestia asta. Am mai făcut tenis pentru foarte puțin timp, pentru că mi-am dat seama că nu-mi place și cam asta a fost în afară de fotbal.

Dar fotbalul de ce îți place?
Cred că e și vorba de familie, pentru că în familie toată lumea se uită la fotbal, toată lumea joacă fotbal, merge la un fotbal cu prietenii sau mergeau unchii, tata mai ales. Și a fost pur și simplu. Adică m-am apucat la fotbal la șase, șapte ani. Nu e ca și cum am cunoscut altceva. A fost o normalitate dintotdeauna și mie mi-a plăcut. Mergeam și când eram mic. Mă duceam cu tata la fotbal și când mergea cu colegi de serviciu sau prieteni, stăteam la gard și mă rugam de el să mă bage și pe mine 10 minute să mă joc și eu fotbal.

Când ți-a zis tatăl tău ultima oară că e mândru de tine?
Nu știu exact, dar recent. Am o relație foarte bună cu amândoi. Și cu mama și cu tata. Mereu îmi spun că poate ei sunt de multe ori mai mândri de mine decât sunt eu sau mai bucuroși cu ce am reușit până acum.

Ești mai critic decât ei?
Da, sunt foarte critic

Și simți că e de ajutor asta sau mai degrabă o frâna de mână câteodată?
Depinde de situații. Cred că mă ajută să fiu realist, să nu mă văd mai sus decât sunt sau să nu mă cred cel mai tare sau chestii de genul ăsta. Dar sunt și momente în care iei o piedică pentru că poate pun mai mult accent pe ce am făcut greșit și fac cumva din țântar armăsar cu greșelile și nu pot să mai văd și lucrurile bune pe care le fac. Sau când am reușite nu mă bucur la fel de mult de ele. Deci cumva e o sabe cu două tăișuri asta cu critica.

„La Rapid am învățat tot”

Junioratul l-ai făcut la Vâlcea sau unde l-ai făcut?
Da, în mare parte. După aia la 16 ani am venit la Rapid. Mă antrenam cu echipa mare și jucam meciuri la juniori.

Cum ai descrie perioada de la Rapid? Ce-ai învățat cel mai mult acolo?
Sunt multe lucruri. A fost o perioadă foarte frumoasă și în același timp și grea. N-a fost ușor. Nu știu ce aș putea să spun că am învățat, pentru că am învățat cam tot ce înseamnă fotbal profesionist acolo. Vestiar, colegi, antrenori, tot. Dezvoltarea mea în fotbalul profesionist acolo a avut loc pentru că am stat patru ani acolo. Patru ani și ceva chiar. Deci acolo am învățat cam tot ce înseamnă fotbal profesionist.

Ai un sfat primit de la un antrenor sau coleg de la Rapid care ți-a rămas în suflet?
Cred că de la Săpun (Cristi Săpunaru - n.r.). Cu el m-am înțeles foarte bine și e un om pe care îl încă îl respect foarte mult, îl apreciez. El mi-a spus să am încredere în mine pentru că sunt bun și să arăt și asta pe teren

Apoi a fost o perioadă scurtă la Universitatea Cluj. Cum a fost în Cluj?
A fost frumos și acolo. A fost puțin greu, pentru că am ratat intrarea în play-off chiar la ultimul meci, la câteva minute de intrare în play-off, ceea ce a fost puțin greu, puțin dezamăgitor. Am întâlnit oameni foarte buni acolo, cu caractere frumoase și a fost o perioadă ok în general, adică nu regret.

Apoi a urmat adaptarea la Botoșani. Cum a fost trecerea?
Puțin dificil, aș spune, din pricina distanței poate de casă și de ce cunoșteam eu. Clujul era destul de aproape de Vâlcea. Aici e mai greu de ajuns pe acasă sau în alte părți. Asta a fost cel mai greu aspect, să mă obișnuiesc cu distanța și că nu pot să ajung foarte mult acasă sau să mă văd cu prietenii sau familia. În rest a fost ok, am fost primit foarte bine.

Cum a fost în perioada asta? Retrogradarea este grea atunci când o ai așa deasupra capului, ca sabia lui Damocles?
Nu a fost ușor. Pentru prima dată când am simțit cu adevărat presiune de genul ăsta, pentru că până acum și cu Rapid am jucat în play-out, și cu U Cluj am jucat în play-out, dar nu am simțit atât de tare. Bine, la un moment dat am fost foarte bine și parcă cumva dispăruse la un moment dat presiunea asta cât de cât. Dar apoi au urmat niște meciuri mai puțin bune și a revenit, mai ales pe final. Ultimul meci a fost extraordinar de greu. Eu nejucând am fost pe bancă tot meciul, dar și de pe bancă poate de multe ori e mai greu decât din teren.

Că simți că nu poți să faci nimic?
Da! Și când intri în teren nu te mai gândești la foarte multe lucruri, încerci să te concentrezi pe a-ți face jocul cum trebuie.

Tu ai jucat pe poziția asta de la început, pe poziția pe care joci acum la FC Botoșani?
Eu am început ca fundaș stânga când m-am apucat de fotbal, dar după aia am jucat mijlocaș central în cea mai mare parte. Apoi la Rapid, când a venit domnul Adi Mutu, am jucat în bandă dreapta pentru că acolo era poziția de junior. Și la fel la U Cluj, am jucat tot așa mai mult în bandă stângă, bandă dreaptă, dar acum joc mijlocaș. Cam asta e poziția mea.

Ce e frumos la poziția asta de mijlocaș? Creativitatea? Libertatea?
Faptul că pot să controlez jocul într-un anumit fel. Să ai libertate de mișcare, pot să pasez foarte mult ceea ce mie îmi place, să am mingea, să controlez cumva jocul, să cauți mingea mereu. Astea sunt lucrurile care îmi plac mie.

Primul gol, cel mai frumos moment

Ștefan, care e cel mai frumos moment din cariera ta de până acum?
Cred că primul gol în Liga 1 cu FC Argeș, la Rapid. Ăla e cel mai frumos!

Cum a fost golul?
O centrare, am făcut preluare pe genunchi și am dat cu dreptul din afara careului. A fost extraordinar. Aveam și familia, și prieteni în tribune. A fost ceva superb.

Cum se simte momentul acela în care dai gol? Pentru noi care suntem pe margine, e inexplicabil.
În momentul ăla nu cred că am realizat, doar m-am bucurat, eram extrem de bucuros, dar nu am realizat neapărat ce s-a întâmplat, că am marcat primul gol în prima ligă sau ceva de genul ăsta. A fost bucuria de moment de la gol și apoi concentrare pentru restul de 70 de minute sau cât mai erau din meci.

Și pentru viitor, în ce campionate vezi marcând goluri?
Mi-aș dori în Spania. Acolo ar fi campionatul ideal în care m-aș vedea.

E fotbalul spaniol, apropo de pase că ziceai că îți plac pasele, cel mai creativ?
Nu știu. Acum toate campionatele, cel puțin primele cinci, sunt la un nivel extraordinar. Nu mi se pare că sunt diferențe foarte, foarte mari. Dar clar, în general, fotbalul spaniol e un fotbal concentrat pe posesie, pe a avea mingea, pe a te mișca foarte mult. Pe creativitate, clar.

Ultima mea curiozitate este dacă cumva ai fi vrut vreodată la vreun interviu să ți se pună o anumită întrebare și nu ți s-a pus.
Nu, nu cred. Singura chestie e că de multe ori, mai ales atunci în perioada după ce am luat BAC-ul, dar și acum foarte multă lume se concentrează pe întrebări legate de școală și de partea asta academică mai mult decât pe fotbal. Și pe undeva înțeleg de unde vine chestia asta, dar de multe ori aș vrea să se pună mai multe întrebări legate de fotbal decât de școală.