Odată ce sezoanele se încheie și anii trec, pentru suporteri contează ce amintiri rămân în urma meciurilor. Și de fiecare dată asociază o eră, o perioadă sau o anumită partidă importantă cu un erou. Pentru că eroii sunt cei care construiesc istoria.
Fiecare echipă din Superliga are eroii ei. Iar CFR Cluj e o candidată clară la una dintre cele mai lungi liste de momente de neuitat, create de fotbaliști și antrenori care vor rămâne legende în muzeul clubului.
Așa că am provocat doi suporteri CFR, Mircea Coman (liderul galieriei) și Titus Trif (fan de 22 de ani), la un joc pe care orice suporter din România ar trebui să-l încerce la un moment dat. Pentru că e bine, din când în când, să-ți amintești de ce îți iubești echipa. Numele unor eroi pot fi motive întemeiate.
La ce te gândești când auzi numele lui Culio?
Unul dintre cei mai importanți și iubiți jucători ai echipei din Gruia. Este pentru mulți suporteri în aceeași categorie cu Deac, Camora și Cadu când vine vorba de legendele clubului. Mijlocașul născut la Mercedes, în Argentina, a bucurat tribunele din Cluj cu tehnica, pasele decisive, execuțiile din faze fixe și, nu în ultimul rând, cu pasiunea sa.
A venit la CFR în 2007, după o periodă petrecută în Chile și a făcut parte din generația care a schimbat complet ADN-ul clubului. Chiar în primul său sezon, CFR a câștigat primul titlu și prima Cupă a României din istorie.
Dar nu despre acest moment au spus Mircea și Titus, ci despre unul care poate fi recunoscut drept unul dintre cele mai mari rezultate ale unei echipe românești în Champions League.
-1781604942117-small.webp)
Dar numele lui Cadu ce îți transmite?
Uneori, amintirile sunt unele și mai puternice, mai ales când intră în discuție orgoliul. Pentru Titus, primul lucru la care se gândește când aude de Cadu sunt titlurile câștigate în fața rivalilor de la „U” . În 2008, CFR avea nevoie de victorie pe terenul Universității Cluj în ultima etapă. Meciul s-a terminat 1-0, iar unicul gol a fost marcat de Ricardo Cadu din penalty. Patru ani mai târziu, istoria s-a repetat. În 2012, CFR a cucerit al treilea titlu după victoria cu 3-2 pe terenul lui U Cluj. Cadu a deschis scorul tot din penalty, iar în minutul 88 a marcat și golul victoriei care a adus matematic trofeul în Gruia.
„CFR Cluj”, ne-a răspuns clar Mircea Coman. Un jucător se poate confunda cu clubul, atunci când îi îndeplinește visurile.
-1781607674460-small.webp)
Sebastián Dubarbier, Tony, Cristian Fabbiani și încă niște nume-surpriză apar în lista provocării pentru fanii CFR-ului. Iar răspunsurile lor pot fi considerate un rezumat al evoluției acestui club. Așa ținem minte uneori povestea, punând cap la cap momentele în care am fost fericiți. Și eroii cu emblema clubului nostru preferat pe piept.