Răzvan Onea, fundașul dreapta al Rapidului, este născut la Paris, are 27 de ani și a fost transferat în iarna anului 2022 de la Politehnica Iași. În acest sezon de Superligă a jucat 8 meciuri, dintre care 7 cu banderola de căpitan pe braț. O accidentare l-a ținut o perioadă departe de gazon, dar spiritul lui nu s-a clintit.

Tatăl lui a condus o noapte întreagă pentru ca el să poată semna cu Rapid. Marius „Miță” Iosif l-a debutat, iar Adrian Mutu i-a redat încrederea după o pauză de cinci luni. Pentru Răzvan Onea, Rapidul a devenit locul în care a crescut ca fotbalist și ca om, iar fiecare pas pe gazonul Giuleștiului poartă aceeași credință: să joace cu bucurie, curaj și adevăr.

„Să mă bucur întotdeauna de fotbal”

Cum a început povestea ta cu fotbalul?

Jucam mult fotbal cu fratele meu iar după aceea m-a văzut profesorul de educație fizică și le-a recomandat părinților să mă ducă la un club privat. Și ușor, ușor, după aceea am tot crescut.

Fratele tău e mai mic decât tine?

Mai mare, cu patru ani.

Și ai un sfat primit de la el care ți-a rămas?

Da, să mă bucur întotdeauna de fotbal.

Tu te-ai născut la Paris, corect?

Da.

Când te-ai întors din țară?

Din ce știu eu de la părinți, m-am întors cam la 9-10 luni. N-am stat prea mult pentru că fratele meu era în țară și trebuia să ia o decizie, să-l ducă și pe el acolo sau să se întoarcă ei. Și ne-am întors cu toții în România.

Te întreb, sunt curioasă, dacă îți zice cineva Philippe?

Nu, rar. Rar cumva la mișto, dacă îmi zice cineva. Dar foarte rar.

Dar de ce ți-au pus numele Philippe?

Cred că cu semnificația faptului că m-am născut în Franța, că se scrie cu PH și cu doi de „p”.

Dacă ți-aș da 90 de minute să te întorci în copilărie, ce ai face?

Cred că m-aș bucura de momentele petrecute cu întreaga familie și cu bunicii și cu toată lumea.

Ai un moment anumit în care ai decis în sufletul tău că fotbalul va fi cariera ta?

Da, am câteva. Am avut câteva momente de cumpănă, să spun, în mai multe situații și de multe ori am spus că acesta este drumul.

Și când erai mic?

Nu, doar când a fost să fac pasul de la juniori la seniori atunci au fost momentele mai cruciale.

Ai spus că ai un moment critic atunci când în clasa 12 te-ai mutat singur în București. Cum a fost perioada aia pentru tine?

A fost greu pentru că venisem cu încă un coleg cu care am crescut de mici și el n-a rezistat, n-a putut să stea și mi-a fost foarte greu când a plecat el acasă și m-am văzut singur și atunci mi-am dat seama că acesta este drumul și că trebuie să trag, să sacrific multe pentru a ajunge sus.

Dar ce îți spuneai în momentele alea?

Că îmi imaginez că e complicat, singur departe de familie. Îmi spuneam atât eu cât și părinții la telefon că am plecat pe acest drum cu un scop și n-am muncit toată copilăria ca la 19, 18, 19 ani să dau cu piciorul la tot ce am făcut.

Și citeam despre tine că ai avut atunci un moment în care te-ai gândit să renunți înainte să vii la Rapid?

Da, pentru că nu eram lăsat să vin la Rapid. Era vorba de o chestiune financiară și împreună cu părinții hotărâsem oarecum că nu merită să rămân la Iași la Liga a doua ținând cont că era atât la Baia Mare cât și la Satu Mare în acel moment cred că era o echipă la Liga a doua și cred că mă primeau oricând cu brațele deschise ținând cont că jucasem deja două sezoane la Liga întâi și puteam să merg acolo să joc la ei și am pus împreună cu părinții și cu impresarul meu presiune pe cei de la Iași și la un sfârșit au acceptat cât oferea Rapidul și am venit aici.

Îți mai amintești care era primul gând când ai plecat spre București ca să semnezi cu Rapid?

Da, mi-aduc aminte că am plecat cu tatăl meu seara târziu la Iași să-mi iau lucrurile de acolo direct cu mașina am venit la București, a condus el toată noaptea tatăl meu și ne-am întâlnit cu domnul Daniel Niculae, dacă bine mi-aduc aminte am semnat contractul și am fost foarte încântat. Emoție, era pe drum, multă emoție.

Câți ani aveai atunci?

22, cred, 23.

Și de la 23 până acum cum simți că te-a influențat Rapid ca fotbalist și ca om?

Numai în mod pozitiv, m-am dezvoltat foarte mult atât din punct de vedere fotbalistic cât și din punct de vedere uman, am învățat multe lucruri, am avut multe exemple în vestiarul Rapidului și le mulțumesc tuturor care au participat la dezvoltarea mea ca sportiv.

Spuneai de exemple, e un om anume care simți că te-a influențat mai mult din vestiarul Rapidului?

Nu pot să spun un singur nume, dar la început când am venit au fost foarte mulți jucători că experiența a fost Cristi, Săpunaru, Dragoș Grigore, Junior Morais, Albu, au fost... Dandea, foarte, foarte mulți jucători experimentați și bineînțeles aportul fiecăruia dintre antrenori atât domnul Miță Iosif care m-a debutat, domnul Adrian Mutu care mi-a dat încredere după o accidentare de 5 luni și tot așa cu fiecare în parte am învățat multe lucruri și mă bucur foarte mult că a fost așa.

„Este o responsabilitate imensă să porți banderola Rapidului”

Voiam să te întreb cum este sentimentul atunci când porți banderola de căpitan pe braț?

Este un sentiment foarte plăcut, este o responsabilitate imensă să porți banderola Rapidului și mă bucur că am avut această onoare să port banderola la destul de multe meciuri.

Voiam să te întreb și momentul intonării imnului pe Giulești. Cum se simte de pe gazon?

Atunci când cântă suporterii împreună cu boxele de pe stadion, dar mai mult se aud suporterii, se face pielea de găină și îți dă o adrenalină de care ai nevoie înainte de un meci.

Cânți și tu imnul?

Da, de fiecare dată, da.

Care-i versul preferat?

Toate au o semnificație aparte, dar... acum stau să mi-l memorez în cap, da. Nu-i echipă mai frumoasă și iubită ca Rapid.

Vreau să vorbim un pic și despre accidentarea pe care ai suferit-o. Ai venit la Rapid, ai intrat la pauză în meciul cu Craiova, ai jucat meci de meci și apoi...

Da, am apucat să joc jumătate de meci cu Craiova și încă trei etape, iar în a patra etapă m-am accidentat la Cluj. M-am lovit de colegul meu, de Petrila și mi-am rupt un ligament la genunchi.

Cum a fost perioada aia? Cum a fost operația?

Operația a fost o reușită. Grea e perioada de recuperare. Operația trece. Dormi și în două ore ești cu piciorul refăcut. Dar după aceea recuperarea este foarte grea, anevoioasă până îți recâștigi mobilitatea, forța, încrederea în picior. Dar mă bucur că am avut parte de oameni specialiști și au reușit să mă pună pe picioare, spun eu, destul de repede.

Spuneai că ai două operații? Care e a doua?

Mai am una de când am fost copil. Aveam prea multă energie și am reușit să am un tendon de la degetul mare de la picior tăiat. Și a trebuit să mă operez să mi-l coasă la loc, ca să pot să mai mișc degetul.

Se vede că ești obișnuit cu durerea, așa pare.

Da, nu mă mai doboară. De când am avut operația, alte mici accidentări nu mă mai doboară și am înțeles că sănătatea e pe primul loc și încerc să mă protejez cât mai mult.

Ziceai atunci după revenire că ai învățat în perioada aia că într-adevăr poți să fii mai puternic și că atunci ai învățat ce contează cu adevărat. Ce contează cu adevărat?

Sănătatea. Asta contează cu adevărat. Atâta timp cât suntem sănătoși, putem să ne facem treaba acolo unde ne aflăm fiecare, dar când am pierdut sănătatea, practic pierzi tot.

Am văzut un interviu cu tine pe care l-ai dat pentru liceul din Satu Mare unde ai fost și le spuneai copiilor că este important să facă școală pentru că niciodată nu știi când se poate încheia.

Da, încă sunt de aceeași părere pentru că viața de sportiv este în primul rând destul de scurtă și se poate scurta și prin accidente imprevizibile care oricând îți pot pune punct carierei. E bine să ai o variantă de back-up în spate care prin școală să-ți deschizi o altă ușă în altă parte.

Ai avut grijă și de acest back-up al tău?

Da, am făcut liceu, am luat bacul cu o notă destul de mare și am făcut Facultatea de Educație Fizică și Sport aici la București.

Deci tot în sport te-ai vedea și după?

Da, eu așa îmi doresc, nu știu exact ce, dar mi-ar face plăcere să rămân în domeniu.

Până atunci, că mai e mult până departe, poți să ne spui care e cel mai frumos moment pe care l-ai petrecut în tricoul Rapidului?

Pe lângă semnarea contractului, care tot în tricoul Rapidului a fost făcută, sunt multe momente frumoase, multe victorii importante alături de colegii mei. Aș putea spune unele victorii din derby-uri, atât cu Dinamo, cât și cu FCSB.

Răzvan, ce-ți place cel mai mult la viața ta de acum?

Să petrec timp cu soția mea.

Ai un subiect care te pasionează în timpul liber și care simți că te ajută și pe teren?

Citesc cărți tot despre sport. De mult de o săptămână sau două mi-am cumpărat cartea lui Jurgen Klopp. Eram foarte curios să văd cum a reușit să implementeze stilul la Liverpool și cum a reușit să aibă succes.

Din afară, cu ce echipă ții?

Cu Barcelona.

Ai vreun principiu la care nu ai renunțat niciodată și nu vei renunța niciodată?

Da, adevărul te ține să stai cu capul sus.

Care simți că e cea mai bună decizie pe care ai luat-o în cariera ta?

Să semnez cu Rapid.

Mai am un singur exercițiu de imaginație. Să ne imaginăm că suntem la ultimul meci din acest sezon, din play-off. Se joacă cu titlul pe masă, tu ai banderola pe braț, ești în vestiare, îi strângi pe băieți și le zici ceva. Ce le zici?

Cred că n-ar fi nimic de zis înaintea unui asemenea meci, dar așa, gândindu-mă, aș încerca să-i mobilizez și să le spun că a muncit un an de zile, să ajungem să jucăm practic o finală și e momentul să lăsăm până la ultima picătură de energie pe teren și să ridicăm un trofeu pentru acest club după mult timp.

Răzvan Onea e genul de jucător care nu vorbește despre el, ci despre echipă. Despre muncă, despre drumul greu și despre loialitate. Despre Rapid, mai presus de toate. În spatele calmului lui stă un om care știe ce înseamnă sacrificiul  și care trăiește fiecare meci cu recunoștință și adevăr. Adevărul care îl face să țină capul sus și baderola pe braț.