Ultimii ani au trecut, fulgerător, pe lângă noi. Nu am vrut să ne atașăm de ei, ne-am prefăcut că nu ne pasă și poate unii dintre noi vor susține peste 15-20 ani că nici nu au existat vreodată, atunci când vom sta la un pahar sau la o masă cu rudele noastre care țin cu rivalii. Suntem orgolioși, supărăcioși, simțim orice atac la adresa lui Dinamo precum un atac asupra propriei persoane, asupra setului nostru individual de valori și principii. Dinamoviștii sunt pătimași, mândri și își apără onoarea exact precum câinii în haită. Suntem unici.

Raportul de forțe a fost inegal de câțiva ani încoace în Eternul Derby. Resursele financiare, posibilitățile, pregătirea, starea de „bine’’ în rândul tuturor, forma echipelor sau obiectivele celor două formații au fost la poli opuși. Am tras, pe cât posibil, să prelungim regula care ne spune că în Derby nu contează situația formațiilor, că e un meci în care se poate întâmpla orice. Abia în 2021 ne-am predat armele și am dat curs firului narativ firesc contextului, pierzând în fața rivalilor de 4 ori consecutiv. E onorabil că am rezistat chiar și până atunci, fiindcă fiecare punct sau victorie scoase în insolvență, cu probleme sau minusuri în toate ariile clubului, împotriva unor adversari cărora nu le-a lipsit niciodată nimic, au fost dovezi incontestabile ale orgoliului dinamovist de care aminteam adineauri.

„You should have killed me when you had the chance’’, spune o vorbă pe care o auzim adesea când urmărim filme și seriale americane. Da, rivalii ar fi trebuit să ne „ucidă’”, în sens figurat, desigur, atunci când au avut ocazia. Problema este că dinamovistul poate cădea la pământ, însă există o regulă scrisă în codul Universului că se va ridica de acolo, cândva. Istoria îl obligă. Fiecare ,,Câine’’ are povestea lui. Firul propriu al vieții, pe stadion și în afara lui. În serile de Derby, suma poveștilor fiecăruia dintre noi devine Odiseea colorată în alb și roșu, cartea de aventuri care conține capitole presărate cu amintiri frumoase, titluri de campioni și Cupe câștigate, dar și amintiri care ne-au întărit și ne-au testat caracterul: retrogradarea, insolvența, barajele de promovare-retrogradare și luptele din playout-ul Superligii. Ele sunt interconectate și formează ADN-ul nostru. E unic, pentru că nimeni nu a mai avut tupeul, curajul și nebunia să își salveze clubul din prăpastie cu banii proprii. Odiseea putea lua sfârșit atunci, dar tot noi am decis că și nepoții nepoților noștri trebuie să o moștenească și să o ducă mai departe.

Dinamo - FCSB, un derby mai echilibrat decât în ultimii ani. Șansa de a dovedi că renașterea de care ne-au vorbit atâția oameni, unii din turnurile lor de fildeș, de atâta vreme, e mai aproape ca niciodată. Iar dacă nu se va întâmpla astăzi, ținem minte că Dinamo se va ridica, iar eșecul e doar o amânare a momentului la care istoria ne obligă, așa cum spune cântecul de Peluză: "Deci cântă cu noi, nu renunța / Nu mai e mult și vom reînvia!"