Fotbalistul de 27 de ani a ajuns în România în ianuarie 2025, când Universitatea Cluj l-a „provocat” la prima experiență în afara Franței. A ezitat inițial, dar apoi s-a arătat încrezător în proiectul început de Ioan Ovidiu Sabău la „șepcile roșii”, iar decizia s-a dovedit a fi una câștigătoare. Macalou a înscris în prima etapă a acestui sezon, iar apoi nu a mai reușit să marcheze până în februarie 2026.
Dar, dubla din meciul cu FC Argeș i-a redeschis „apetitul”, iar în ultima lună francezul a marcat de șase ori în toate competițiile și a reușit și cinci assist-uri. Forma bună a fost confirmată și în ultima etapă a sezonului regular, cu FCSB, când a pasat decisiv de două ori și a și marcat în poarta campioanei en-titre.
Am vorbit cu Macalou la începutul anului, în timpul cantonamentului din Antalya. Și-a spus povestea, dar ne-a dezvăluit și ce anume îl enervează la el în timpul meciurilor. Să-l descoperim, așadar, pe fotbalistul celor de la Universitatea Cluj.
Macalou, Issouf
28
Meciuri jucate
21
Meciuri titular
14
Meciuri câștigate
8
Meciuri pierdute
6
Meciuri terminate la egalitate
6
Goluri
Dacă ar fi să te descrii, nu ca fotbalist, ci ca persoană, în trei cuvinte, care ar fi acele cuvinte?
Amuzant, nebun și calm.
Nebun și calm?
Da, uneori calm și uneori nebun.
Paradoxal.
Nu știu, uneori sunt foarte calm și când sunt cu prietenii apropiați sunt foarte nebun.
Nebun în sensul că te distrezi?
Da.
Ai spus că la vârsta de cinci ani ai zburat până la Paris?
Da.
Îți mai amintești acel moment?
Nu deloc, pentru că eram foarte, foarte tânăr.
Ce sacrificii au făcut părinții tăi pentru cariera ta de fotbalist?
Cred că mama mea a făcut totul pentru mine când eram la prima mea echipă. A făcut totul pentru mine și cred că m-a ajutat mult cu fotbalul pentru că ea a spus că vrea ca eu să fiu fotbalist în viitor. Așa că vreau să îi mulțumesc pentru asta.
Cum crezi că ar fi arătat cariera ta dacă nu ai fi ajuns în Franța?
Nu știu. Nu pot să spun pentru că eu cred că destinul meu este ca această carieră să fie așa. Poate dacă nu veneam în Franța, nu aș fi fost jucător de fotbal. Deci nu știu care ar fi fost viitorul meu dacă aș fi rămas în țara mea natală. Dar acum viitorul meu este aici.
„Sper că voi fi un jucător mai bun în viitor”
Ai debutat în fotbalul profesionist la vârsta de 21 de ani.
Da.
Îți pierduseși cumva speranța că vei reuși până la acea vârstă? Te gândeai că s-ar putea să nu se întâmple pentru tine?
Cred că am avut succes la acea vreme pentru că era momentul să joc primul meu meci profesionist. Pentru că, uneori, unor jucători le ia mult timp să devină jucători profesioniști. Unii jucători devin profesioniști foarte, foarte, foarte tineri. Și după aceea, în restul carierei lor, nu progresează mult și rămân la același nivel. Și uneori unii jucători ajung foarte târziu și devin jucători foarte, foarte buni. Deci, în ceea ce mă privește, am venit foarte, foarte târziu. Și acum sunt aici. Sper că voi fi un jucător mai bun în viitor.
Ai motivația să muncești mai mult. Pentru că uneori tinerii, când ajung la nivelul de vârf, se opresc cumva din muncă.
Da, da, da. Este vina tinerilor jucători. Uneori, când jucătorul mai în vârstă vorbește cu cel tânăr, aceștia cred că știu totul. Că au timp. Că pot face ce vor. Dar fotbalul este foarte rapid. Într-o zi poți fi cel mai bun jucător din lume și a doua zi cel mai slab. Așa că trebuie să asculți, să muncești totul și să fii motivat de fiecare dată.
Care este lecția pe care ai luat-o de la academia de fotbal?
Suntem mulți jucători în academie, dar nu știm dacă unul dintre acești jucători va fi profesionist sau nu. Poate unul, poate doi, poate trei. Deci trebuie să muncim și trebuie să luptăm pentru obiectivul nostru. Pentru că este important.
Cum erau condițiile în ligile inferioare ale fotbalului francez?
Am avut o mare șansă pentru că am jucat doar la cluburi bune în ligile inferioare. Primul a fost Louhans-Cuiseaux, al doilea a fost Goal FC. Antrenorul meu la Goal FC a fost un fost jucător brazilian. Nu știu dacă îl știți pe acest jucător, Cris. A jucat pentru Lyon, pentru Fenerbahce, cred. Fenerbahce sau Galatasaray în Turcia. A fost un mare jucător în trecut. Am fost într-o formă foarte bună. El a fost o persoană foarte bună care m-a ajutat să ajung la nivel înalt.
Care este cel mai bun sfat pe care l-ai primit în acea perioadă?
Cred că ultimul meu antrenor, Cris, m-a ajutat mult în cariera mea. Mi-a spus direct că pot juca la o echipă foarte bună, la un nivel mare, dar trebuie să înțelegi niște lucruri despre munca defensivă, despre munca ofensivă. Cred că m-a ajutat mult. Mi-a dat multe ponturi ca să fiu jucătorul care sunt astăzi.
„Am ezitat când a apărut oferta din România”
Când a apărut oferta din România, ai ezitat?
Am ezitat puțin pentru că era prima dată când plecam din Franța. A fost foarte greu pentru mine pentru că la început nu vorbeam engleză, doar franceză. Mi-a fost teamă să vin în România. Dar agentul meu a vorbit mult cu mine. Am vorbit cu Gabi. Mamadou Thiam m-a ajutat și el mult. Și, de asemenea, Adel Bettaieb. Pentru că am vorbit cu ambii jucători înainte de a veni în România. Cred că am ezitat timp de o săptămână. După aceea, am zis: toată lumea din această țară mi-a spus că țara este bună, condițiile sunt bune. Așa că voi merge și voi vedea. Am avut o surpriză plăcută. Acum îmi plac țara, orașul și clubul.
Ce știai despre România înainte să vii?
Sincer să fiu, poate nimic. Dar știu un singur lucru. Un jucător din România, cel mai bun din istorie, Hagi. Pentru că a jucat pentru echipa mea favorită, Real Madrid. Deci cred că știu doar acest lucru.
Cum a fost pentru tine să te adaptezi în România?
Să mă adaptez în România a fost foarte ușor, cred. Pentru că, așa cum am spus, am fost cu Thiam în echipă și cu Bettaieb. Iar acești jucători m-au ajutat mult în echipă cu de toate. Cu mâncarea, cu locurile bune, unde pot merge dacă am nevoie de ceva. Deci cred că adaptarea a fost foarte, foarte rapidă pentru mine.
Și mâncarea, îți place mâncarea românească?
E bună, dar nu pot mânca orice pentru că nu mănânc porc. Iar mesele noastre se bazează în mare parte pe porc. Da, nu mănânc porc, dar cred că mâncarea este bună.
Ce te-a șocat cel mai mult la România?
Despre România, orașul, orașul meu Cluj. Este un oraș foarte sigur. Oamenii din România sunt foarte, foarte, foarte amabili. Sunt oameni foarte buni în România. A fost prima dată când am ieșit din Franța, așa că nu știam cum sunt oamenii în alte țări. Așa că am avut o surpriză foarte plăcută aici.
„Am fost șocat de fanii lui U Cluj”
Cum a fost pentru tine să marchezi pentru U Cluj?
Am fost foarte, foarte fericit, dar am pierdut acel meci împotriva lui Dinamo București. Am fost foarte fericit pentru că doream să marchez primul meu gol și sper că voi marca multe.
Ai avut emoții înainte de debut?
Deloc. Pentru că nu sunt genul de jucător care are emoții înainte de un meci. Pentru mine, este munca mea. Trebuie să fiu bun tot timpul. Dar pentru mine, este un joc. Este pasiunea mea. Vreau să mă bucur tot timpul când sunt pe teren. Așa că nu am emoții.
Cum vezi nivelul fotbalului din Superligă comparativ cu cel pe care l-ai experimentat în Franța?
Diferența dintre Superligă și Franța este, cred, partea tactică. Poate în Franța fotbalul este mai tactic decât în România. Dar aici sunt multe echipe bune. FCSB, Craiova, Dinamo București, Rapid, CFR. Sunt multe echipe bune. Deci cred că și fotbalul de aici este bun. Dar există unele diferențe între fotbalul francez și fotbalul românesc.
Fanii lui U Cluj sunt unii speciali pentru modul în care își susțin echipa. Îi știm foarte bine. Spune-mi cum te-ai simțit când i-ai văzut pentru prima dată la primul tău meci acasă? Când ai văzut că Cluj Arena era plină și cântau pentru echipa ta și pentru tine?
Prima dată, când am fost foarte șocat de fanii lui U Cluj a fost în timpul meciului împotriva CFR-ului. Știu că nu este un meci normal. Este un meci diferit. Este un meci special pentru fanii noștri. Dar am fost foarte șocat pentru că stadionul era plin. Au cântat tot meciul. Ne-au susținut tot meciul. Și cred că, pentru mine, sunt cei mai buni fani din viața mea, de la toate cluburile unde am jucat.
Există o amintire legată de ei care ți-a rămas întipărită până acum? Sau acea amintire despre care tocmai ne-ai povestit de la meciul cu CFR?
Aceasta a fost la al doilea meci împotriva CFR-ului. Cred că a fost la începutul meciului. Când am ieșit pe stadion și am văzut toate luminile roșii în zona ultrașilor. Am fost foarte... wow. Incredibil.
Te consideri mai eficient ca un creator de joc sau ca un finalizator?
Cred că sunt între ambele. Uneori sunt un finalizator, uneori sunt un creator. Le pot face pe ambele.
„Dacă aș putea vorbi cu versiunea mea mai tânără i-aș spune să muncească”
Dacă ai putea vorbi cu versiunea ta mai tânără, ce sfat i-ai da?
Muncă. Muncă. Just work. Pentru că uneori par un tip leneș. Pentru că tot timpul dorm sau sunt obosit. Dar dacă aș putea vorbi cu versiunea mea mai tânără, i-aș spune să muncească. Muncă.
Care este momentul în care te-ai simțit cel mai fericit datorită fotbalului?
Cred că a fost la ultimul meu club. După un meci din Cupa Franței. Jucam în divizia a treia și am jucat împotriva unui club din prima divizie. Și am câștigat în ultimul minut al meciului. Iar eu eram pe bancă. Când am intrat pe teren, pierdeam cu 1-0. Am dat o pasă de gol în timpul acestui meci pentru a fi egalitate. Și după aceea am marcat în minutul 90 plus trei pentru victorie.
Dacă nu ai fi devenit fotbalist, ce altă carieră ai fi ales?
Expert financiar.
Ce îți lipsește cel mai mult de acasă, în afară de familia ta?
Cred că îmi lipsește Parisul. Sentimentul Parisului. Restaurantele, locurile, totul din Paris. Cred că asta îmi lipsește cel mai mult.
Crescând în Paris, ești fan PSG?
Nu, nu, nu. Sunt doar fan Real Madrid. Nu sunt fan PSG.
Ce te frustrează cel mai mult la tine ca jucător?
Dacă îl întrebi pe antrenor, cred că va spune multe lucruri. Cred că uneori nu sunt concentrat pe poartă. Uneori oamenii cred că nu vreau să marchez pentru că uneori nu vreau să închid la bara a doua ca să dau un gol ușor. Cred că asta mă și frustrează uneori. Nu sunt acel tip care este foarte concentrat pe a marca.
Cine a fost persoana care a crezut în tine când lucrurile nu mergeau bine?
Tatăl meu, mama mea, toată familia mea și câțiva prieteni de-ai mei.
În final, completează propoziția: „La U Cluj, mă simt...”
Foarte bine. Vreau să rămân aici și vreau să câștig ceva pentru fani.
Fotbalistul de 27 de ani a ajuns în România în ianuarie 2025, când Universitatea Cluj l-a „provocat” la prima experiență în afara Franței. A ezitat inițial, dar apoi s-a arătat încrezător în proiectul început de Ioan Ovidiu Sabău la „șepcile roșii”, iar decizia s-a dovedit a fi una câștigătoare. Macalou a înscris în prima etapă a acestui sezon, iar apoi nu a mai reușit să marcheze până în februarie 2026.
Dar, dubla din meciul cu FC Argeș i-a redeschis „apetitul”, iar în ultima lună francezul a marcat de șase ori în toate competițiile și a reușit și cinci assist-uri. Forma bună a fost confirmată și în ultima etapă a sezonului regular, cu FCSB, când a pasat decisiv de două ori și a și marcat în poarta campioanei en-titre.
Am vorbit cu Macalou la începutul anului, în timpul cantonamentului din Antalya. Și-a spus povestea, dar ne-a dezvăluit și ce anume îl enervează la el în timpul meciurilor. Să-l descoperim, așadar, pe fotbalistul celor de la Universitatea Cluj.
Macalou, Issouf
28
Meciuri jucate
21
Meciuri titular
14
Meciuri câștigate
8
Meciuri pierdute
6
Meciuri terminate la egalitate
6
Goluri
Dacă ar fi să te descrii, nu ca fotbalist, ci ca persoană, în trei cuvinte, care ar fi acele cuvinte?
Amuzant, nebun și calm.
Nebun și calm?
Da, uneori calm și uneori nebun.
Paradoxal.
Nu știu, uneori sunt foarte calm și când sunt cu prietenii apropiați sunt foarte nebun.
Nebun în sensul că te distrezi?
Da.
Ai spus că la vârsta de cinci ani ai zburat până la Paris?
Da.
Îți mai amintești acel moment?
Nu deloc, pentru că eram foarte, foarte tânăr.
Ce sacrificii au făcut părinții tăi pentru cariera ta de fotbalist?
Cred că mama mea a făcut totul pentru mine când eram la prima mea echipă. A făcut totul pentru mine și cred că m-a ajutat mult cu fotbalul pentru că ea a spus că vrea ca eu să fiu fotbalist în viitor. Așa că vreau să îi mulțumesc pentru asta.
Cum crezi că ar fi arătat cariera ta dacă nu ai fi ajuns în Franța?
Nu știu. Nu pot să spun pentru că eu cred că destinul meu este ca această carieră să fie așa. Poate dacă nu veneam în Franța, nu aș fi fost jucător de fotbal. Deci nu știu care ar fi fost viitorul meu dacă aș fi rămas în țara mea natală. Dar acum viitorul meu este aici.
„Sper că voi fi un jucător mai bun în viitor”
Ai debutat în fotbalul profesionist la vârsta de 21 de ani.
Da.
Îți pierduseși cumva speranța că vei reuși până la acea vârstă? Te gândeai că s-ar putea să nu se întâmple pentru tine?
Cred că am avut succes la acea vreme pentru că era momentul să joc primul meu meci profesionist. Pentru că, uneori, unor jucători le ia mult timp să devină jucători profesioniști. Unii jucători devin profesioniști foarte, foarte, foarte tineri. Și după aceea, în restul carierei lor, nu progresează mult și rămân la același nivel. Și uneori unii jucători ajung foarte târziu și devin jucători foarte, foarte buni. Deci, în ceea ce mă privește, am venit foarte, foarte târziu. Și acum sunt aici. Sper că voi fi un jucător mai bun în viitor.
Ai motivația să muncești mai mult. Pentru că uneori tinerii, când ajung la nivelul de vârf, se opresc cumva din muncă.
Da, da, da. Este vina tinerilor jucători. Uneori, când jucătorul mai în vârstă vorbește cu cel tânăr, aceștia cred că știu totul. Că au timp. Că pot face ce vor. Dar fotbalul este foarte rapid. Într-o zi poți fi cel mai bun jucător din lume și a doua zi cel mai slab. Așa că trebuie să asculți, să muncești totul și să fii motivat de fiecare dată.
Care este lecția pe care ai luat-o de la academia de fotbal?
Suntem mulți jucători în academie, dar nu știm dacă unul dintre acești jucători va fi profesionist sau nu. Poate unul, poate doi, poate trei. Deci trebuie să muncim și trebuie să luptăm pentru obiectivul nostru. Pentru că este important.
Cum erau condițiile în ligile inferioare ale fotbalului francez?
Am avut o mare șansă pentru că am jucat doar la cluburi bune în ligile inferioare. Primul a fost Louhans-Cuiseaux, al doilea a fost Goal FC. Antrenorul meu la Goal FC a fost un fost jucător brazilian. Nu știu dacă îl știți pe acest jucător, Cris. A jucat pentru Lyon, pentru Fenerbahce, cred. Fenerbahce sau Galatasaray în Turcia. A fost un mare jucător în trecut. Am fost într-o formă foarte bună. El a fost o persoană foarte bună care m-a ajutat să ajung la nivel înalt.
Care este cel mai bun sfat pe care l-ai primit în acea perioadă?
Cred că ultimul meu antrenor, Cris, m-a ajutat mult în cariera mea. Mi-a spus direct că pot juca la o echipă foarte bună, la un nivel mare, dar trebuie să înțelegi niște lucruri despre munca defensivă, despre munca ofensivă. Cred că m-a ajutat mult. Mi-a dat multe ponturi ca să fiu jucătorul care sunt astăzi.
„Am ezitat când a apărut oferta din România”
Când a apărut oferta din România, ai ezitat?
Am ezitat puțin pentru că era prima dată când plecam din Franța. A fost foarte greu pentru mine pentru că la început nu vorbeam engleză, doar franceză. Mi-a fost teamă să vin în România. Dar agentul meu a vorbit mult cu mine. Am vorbit cu Gabi. Mamadou Thiam m-a ajutat și el mult. Și, de asemenea, Adel Bettaieb. Pentru că am vorbit cu ambii jucători înainte de a veni în România. Cred că am ezitat timp de o săptămână. După aceea, am zis: toată lumea din această țară mi-a spus că țara este bună, condițiile sunt bune. Așa că voi merge și voi vedea. Am avut o surpriză plăcută. Acum îmi plac țara, orașul și clubul.
Ce știai despre România înainte să vii?
Sincer să fiu, poate nimic. Dar știu un singur lucru. Un jucător din România, cel mai bun din istorie, Hagi. Pentru că a jucat pentru echipa mea favorită, Real Madrid. Deci cred că știu doar acest lucru.
Cum a fost pentru tine să te adaptezi în România?
Să mă adaptez în România a fost foarte ușor, cred. Pentru că, așa cum am spus, am fost cu Thiam în echipă și cu Bettaieb. Iar acești jucători m-au ajutat mult în echipă cu de toate. Cu mâncarea, cu locurile bune, unde pot merge dacă am nevoie de ceva. Deci cred că adaptarea a fost foarte, foarte rapidă pentru mine.
Și mâncarea, îți place mâncarea românească?
E bună, dar nu pot mânca orice pentru că nu mănânc porc. Iar mesele noastre se bazează în mare parte pe porc. Da, nu mănânc porc, dar cred că mâncarea este bună.
Ce te-a șocat cel mai mult la România?
Despre România, orașul, orașul meu Cluj. Este un oraș foarte sigur. Oamenii din România sunt foarte, foarte, foarte amabili. Sunt oameni foarte buni în România. A fost prima dată când am ieșit din Franța, așa că nu știam cum sunt oamenii în alte țări. Așa că am avut o surpriză foarte plăcută aici.
„Am fost șocat de fanii lui U Cluj”
Cum a fost pentru tine să marchezi pentru U Cluj?
Am fost foarte, foarte fericit, dar am pierdut acel meci împotriva lui Dinamo București. Am fost foarte fericit pentru că doream să marchez primul meu gol și sper că voi marca multe.
Ai avut emoții înainte de debut?
Deloc. Pentru că nu sunt genul de jucător care are emoții înainte de un meci. Pentru mine, este munca mea. Trebuie să fiu bun tot timpul. Dar pentru mine, este un joc. Este pasiunea mea. Vreau să mă bucur tot timpul când sunt pe teren. Așa că nu am emoții.
Cum vezi nivelul fotbalului din Superligă comparativ cu cel pe care l-ai experimentat în Franța?
Diferența dintre Superligă și Franța este, cred, partea tactică. Poate în Franța fotbalul este mai tactic decât în România. Dar aici sunt multe echipe bune. FCSB, Craiova, Dinamo București, Rapid, CFR. Sunt multe echipe bune. Deci cred că și fotbalul de aici este bun. Dar există unele diferențe între fotbalul francez și fotbalul românesc.
Fanii lui U Cluj sunt unii speciali pentru modul în care își susțin echipa. Îi știm foarte bine. Spune-mi cum te-ai simțit când i-ai văzut pentru prima dată la primul tău meci acasă? Când ai văzut că Cluj Arena era plină și cântau pentru echipa ta și pentru tine?
Prima dată, când am fost foarte șocat de fanii lui U Cluj a fost în timpul meciului împotriva CFR-ului. Știu că nu este un meci normal. Este un meci diferit. Este un meci special pentru fanii noștri. Dar am fost foarte șocat pentru că stadionul era plin. Au cântat tot meciul. Ne-au susținut tot meciul. Și cred că, pentru mine, sunt cei mai buni fani din viața mea, de la toate cluburile unde am jucat.
Există o amintire legată de ei care ți-a rămas întipărită până acum? Sau acea amintire despre care tocmai ne-ai povestit de la meciul cu CFR?
Aceasta a fost la al doilea meci împotriva CFR-ului. Cred că a fost la începutul meciului. Când am ieșit pe stadion și am văzut toate luminile roșii în zona ultrașilor. Am fost foarte... wow. Incredibil.
Te consideri mai eficient ca un creator de joc sau ca un finalizator?
Cred că sunt între ambele. Uneori sunt un finalizator, uneori sunt un creator. Le pot face pe ambele.
„Dacă aș putea vorbi cu versiunea mea mai tânără i-aș spune să muncească”
Dacă ai putea vorbi cu versiunea ta mai tânără, ce sfat i-ai da?
Muncă. Muncă. Just work. Pentru că uneori par un tip leneș. Pentru că tot timpul dorm sau sunt obosit. Dar dacă aș putea vorbi cu versiunea mea mai tânără, i-aș spune să muncească. Muncă.
Care este momentul în care te-ai simțit cel mai fericit datorită fotbalului?
Cred că a fost la ultimul meu club. După un meci din Cupa Franței. Jucam în divizia a treia și am jucat împotriva unui club din prima divizie. Și am câștigat în ultimul minut al meciului. Iar eu eram pe bancă. Când am intrat pe teren, pierdeam cu 1-0. Am dat o pasă de gol în timpul acestui meci pentru a fi egalitate. Și după aceea am marcat în minutul 90 plus trei pentru victorie.
Dacă nu ai fi devenit fotbalist, ce altă carieră ai fi ales?
Expert financiar.
Ce îți lipsește cel mai mult de acasă, în afară de familia ta?
Cred că îmi lipsește Parisul. Sentimentul Parisului. Restaurantele, locurile, totul din Paris. Cred că asta îmi lipsește cel mai mult.
Crescând în Paris, ești fan PSG?
Nu, nu, nu. Sunt doar fan Real Madrid. Nu sunt fan PSG.
Ce te frustrează cel mai mult la tine ca jucător?
Dacă îl întrebi pe antrenor, cred că va spune multe lucruri. Cred că uneori nu sunt concentrat pe poartă. Uneori oamenii cred că nu vreau să marchez pentru că uneori nu vreau să închid la bara a doua ca să dau un gol ușor. Cred că asta mă și frustrează uneori. Nu sunt acel tip care este foarte concentrat pe a marca.
Cine a fost persoana care a crezut în tine când lucrurile nu mergeau bine?
Tatăl meu, mama mea, toată familia mea și câțiva prieteni de-ai mei.
În final, completează propoziția: „La U Cluj, mă simt...”
Foarte bine. Vreau să rămân aici și vreau să câștig ceva pentru fani.
