Are doar 19 ani și s-a întors mai matur la Universitatea Cluj, după un împrumut la Unirea Ungheni, care l-a ajutat să joace constant și să crească. Mare fan Cristiano Ronaldo, Alin Chinteș pare să fi împrumutat ceva din mentalitatea starului portughez. Spune că de mic a tratat fotbalul foarte serios și că orice realizare trebuie urmată de și mai multă muncă, pentru a face față următoarei provocări.

Tânărul fundaș al Universității Cluj și-a spus povestea într-un interviu pentru superliga.ro.

Vreau să te întreb ce te-a făcut să te îndrăgostești de fotbal?
Unde locuiesc eu, vizavi de casa mea, este terenul de fotbal. Și cam în fiecare zi eu acolo îmi petreceam timpul. De dimineață până seara, cât de mult timp liber aveam, eu eram pe terenul de fotbal.

De ce ai vrut să fii fotbalist?
Mi-a plăcut foarte mult. M-am îndrăgostit de minge, pot să zic. Toată ziua eram doar cu mingea și, ușor-ușor, a devenit o dragoste.

Și părinții tăi ce au zis când le-ai spus că vrei să fii fotbalist profesionist?
S-au bucurat, chiar voiau să mă ducă la fotbal, dar nu se gândeau că o să fiu serios, pentru că eram încă la o vârstă fragedă.

Aveai un idol când erai mic?
Cristiano Ronaldo.

Și acum ce idol ai?
Pot să zic că tot el, pentru că încă nu s-a lăsat de fotbal. Dar mai am jucători care îmi plac. Și în Champions League, și în România am mai mulți.

În România cine ar fi?
Ca atacant, îmi place foarte mult de Mitriță.

Ziceai de Cristiano Ronaldo mai devreme. Dacă ai sta 10 minute cu el, ce-ai vrea să afli de la el? Ce-ai vrea să înveți de la el?
În primul rând, mentalitatea pe care o avea el la vârsta mea. Chiar aș vrea să știu cum să-mi fac planul de viitor în fotbal.

Așa serios ai fost de când te-ai apucat de fotbal?
Da, chiar da. De la început. N-am luat-o ca pe o joacă, chiar am fost serios de la bun început. Visul meu de mic e să joc la Real Madrid, echipa mea preferată de când eram mic.

De ce îți plăcea? Galacticii, nu?
Da, tocmai pentru că era Cristiano Ronaldo și, fiind mic, nu știam foarte mulți jucători.

Cine a fost prima persoană care a crezut în acest vis al tău?
Nu a fost doar o persoană, a fost toată familia mea. Toți m-au îndrumat, toți mi-au fost sprijin și au avut mare încredere în mine.

Ți-au spus vreodată că sunt mândri de tine?
Da, tot timpul.

Când a fost ultima oară?
Când m-am întors aici, la U Cluj. Cred că și azi-dimineață vorbeam ceva cu ei, înainte să ajung la antrenament.

Ai crescut în academie, nu?
Da, de la vârsta de 15 ani am ajuns la Universitatea Cluj.

Poți să ne spui un pic parcursul? Cum ai ajuns? Cum a fost pentru tine să joci?
Am aflat foarte târziu că o să vin aici și înainte cu vreo două săptămâni, mi se pare că și cei de la Universitatea pregăteau niște meciuri în care să mă vadă pe mine, dar eu nu știam chestia asta. Și, înainte cu două săptămâni, am aflat că o să vin aici și, pentru mine, era ceva de necrezut că vin la o echipă așa renumită.

Și ce îți spuneai ca să te motivezi? Că bănuiesc că a intervenit și puțină teamă.
Da, într-adevăr am avut și emoții, dar în mintea mea mereu este că sunt cel mai bun și să nu dau înapoi orice ar fi.

Ce ți-a rămas de la antrenorii care te-au format? Cel mai prețios lucru?
În primul rând, munca, să nu neglijăm munca. Trebuie să muncești în orice moment. Chiar dacă ești la cel mai bun nivel al tău, să nu dai înapoi niciodată.

Cum a fost momentul în care ai debutat la seniori?
Am avut foarte mari emoții. Am debutat pe ”Oblemenco”, contra Craiovei. Am avut emoții și nu mă așteptam să intru așa de vreme. Am intrat la început de a doua repriză și chiar m-am descurcat destul de bine.

Ți-a zis ceva domnul Sabău după?
M-a felicitat și el, și tot staff-ul, colegii, toți au venit la mine, m-au felicitat. Am fost foarte bucuros și mă bucur că eu am intrat la 2-0 pentru adversari și s-a terminat meciul 2-2. A fost foarte bine pentru mine.

Care e cel mai frumos moment petrecut alături de U?
Nu știu să zic așa unul, dar pot să-l pun pe cel în care am jucat la baraj pentru Conference League, pentru că poate fi una dintre cele mai mari realizări de până acum.

Iar în raport cu suporterii, cum te simți? Ai un moment așa care ți-a rămas în minte alături de ei?
Mai toate. Mereu suporterii m-au susținut. Nu am un moment special, nu îmi amintesc să fie unul special. Toate sunt speciale, de fapt!

Îți place o melodie în mod special cântată de ei?
”Primul pas pe stadion”. Asta a fost și prima pe care am învățat-o când am venit aici.

Cum e Alin ca jucător? Cum te descrii tu pe teren?
Muncitor, dăruință și foarte implicat în tot ceea ce fac pe teren.

Cum ai grijă de corpul tău, de mintea ta, de acest echilibru între corp și minte?
Am grijă și la alimentație, am grijă să mă odihnesc ca să dau randament la antrenament și la meciuri. Ce face orice fotbalist profesionist.

Ai scos din meniul tău un produs anume sau ceva mâncare?
Nu pot să mint, că mâncam înainte prostii, mâncam și burgeri, mâncam o grămadă de prostii. Însă acum m-am stabilit și mănânc ce trebuie, ce m-ajută, deși recunosc, mai sunt și zile în care câteodată exagerez. Dar îmi dau seama de chestia asta și o fac cu cap, adică nu foarte mult.

Și cu somnul?
După antrenamente... De obicei, noi avem antrenament dimineață. Când ajung acasă, mănânc și mă pun să dorm de amiază. O oră, două, depinde cât sunt de obosit, și seara 10-11 e ora mea de somn. Și dacă vreau, și dacă nu vreau, nu pot să stau mai mult.

Și nu te fură peisajul social media, TikTok?
Nu, chiar nu. M-am obișnuit să controlez chestia asta.

În vestiar, cum te-ai adaptat? Cine te-a ajutat cel mai mult?
Păi, acum când m-am întors?

Da!
Acum, pot să zic că eram deja obișnuit, că am mai fost o dată cu ei și deja mă cunoșteam cu toți. A fost mult mai simplu ca prima dată. Mă cunoșteam cu băieții, deja am venit ca un vechi prieten.

Și prima dată? Bănuiesc că a fost mai dificil.
Prima dată am avut foarte mari emoții, stând cu Chipciu în vestiar, cu Nistor și cu Bic și ceilalți jucători. Am avut emoții, nu prea vorbeam. Eram foarte emoționat, nu știam ce să-i întreb, mi-era și rușine, eram și mai mic.

Cum te-ai apropiat de ei sau cum s-au apropiat ei de tine?
Mai mult ei, că au văzut că sunt timid așa și, ușor-ușor, cu o glumă, cu un sfat, m-am apropiat de fiecare în parte.

Ce-ai vrea să împrumuți din stilul lor de joc? Vorbeai de veterani.
Nu știu ce să zic exact. Poate calmitatea, pentru că eu sunt o fire mai agitată. Calmitatea, gândirea lor, probabil.

Ziceai de sfaturi mai devreme. Ți-a rămas un sfat în minte primit de la Nistor sau Chipciu sau Bic?
Să am curaj. Când intru în teren, să am curaj. Orice meci ar fi, orice miză ar fi, să am curaj.

Simți că au văzut în tine potențial și asta îți dă și ție încredere?
Eu simt, pentru că în continuare îmi oferă sfaturi și sunt lângă mine și eu cred că văd ceva în mine, altfel n-ar mai fi venit să vorbească cu mine sau nu s-ar mai fi enervat pe mine la un antrenament în care poate joc mai prost. Poate dacă ar fi unul netalentat, nu i-ar mai zice nimic, că ar ști că nu poate, dar când vine cineva și se ia de tine, înseamnă că ai potențial și vrea mai mult de la tine.

Ce visezi aduci la U Cluj?
Bucurie și rezultate pozitive, cât mai multe.

Cum sunt băieții din generația ta? Cum îi vezi?
Ca și mine, pot să zic. Le doresc tuturor să ajungă cât de sus și mă gândesc peste câțiva ani să ne întâlnim la mari echipe, să ne duelăm sau poate să fim chiar colegi din nou.

Ce simți că poate aduce generația ta fotbalului românesc?
Calitate, curaj. Sunt multe aspecte pe care le pot aduce.

Vreau să vorbim un pic și de campionatul european Under 19, unde tu ai avut o accidentare în meciul cu Spania și a trebuit să închei turneul prea devreme. Ce ai simțit în momentul în care ai aflat că nu mai poți să joci?
Din păcate, m-am accidentat destul de repede, fiind și primul meci în care am intrat. S-a spulberat ceva în mine, pentru că voiam să ajut cât de mult se poate echipa, ca să ne calificăm în semifinale, cum au făcut-o băieții, și pe această cale îi și felicit. Vă dați seama, am fost foarte supărat, pentru că voiam să ajut, să contribui la performanța pe care ei au realizat-o.

Cum au fost zilele de după? Ai rămas cu ei?
Am luat decizia să rămân cu ei până la final, pentru că e echipa mea și am vrut să o susțin. Pentru mine, a fost dificil, pentru că eu eram fericit pentru ei, adică nu voiam să le transmit starea mea proastă, pentru că eram supărat totuși, m-am accidentat. Dar am trecut ușor-ușor peste accidentare și am încercat să fiu cât de pozitiv, să creez o energie pozitivă, ca să-i ajut să ajungă până acolo.

Și te-ai refăcut repede, nu?
Da! Am talentul ăsta să mă refac repede din orice accidentare.

Dar a sărit clavicula?
O disjuncție de gradul 1. N-a fost ceva foarte grav, se putea și mai grav, dar mă bucur că am scăpat doar cu atât.

Ai mai avut accidentări până acum?
Am mai avut o dată, tot la umărul ăsta, acum 2 ani, dar nu a fost chiar așa tare. Și așa accidentări, nu, nu.

Cum a fost momentul în care ai auzit imnul României?
Și atunci am avut emoții, toți oamenii erau pe stadion, toți erau în picioare și cântam toți imnul României. A fost o clipă de neuitat. Clipe de neuitat de fapt, că am cântat de mai multe ori.

Ce le-ai spune tinerilor care trec printr-o accidentare?
Să nu se dea bătuți, să gândească tot timpul pozitiv și așa te refaci și mai repede, pentru că ai dorință și ajuți și tu creierul să îți ajute corpul să te refaci mai repede.

Cum arată o zi obișnuită pentru tine? Mai ales cum poți să incluzi și școala, antrenamentul, odihna, cum se îmbină toate lucrurile astea?
Eu am terminat școala, dar când mergeam, nu prea mergeam de fapt. Era foarte greu, pentru că erau puține zile în care reușeam să ajung la școală. De multe ori nu prea aveam note, trebuia să iau la o grămadă de materii. Pot să spun că a fost destul de dificil. Mă prezentam la școală foarte rar, dar profesorii pe care i-am avut mi-au înțeles situația, m-au ajutat. Când mergeam la școală, în ziua când eram prezent, dădeam un test sau eram ascultat, dar asta e viața.

Te gândești să dai la o facultate anume?
Da, aș putea să dau la facultatea de sport.

Cât de mult contează pentru un jucător de fotbal să știe și alte lucruri, să învețe și alte lucruri?
Foarte mult contează, pentru că nu știi niciodată când te poți îmbolnăvi, te poți accidenta și să nu mai faci fotbal. Trebuie să ai un plan de rezervă pe lângă, să știi să faci și altceva. Nu știi niciodată, orice se poate întâmpla.

Și în afară de fotbal, ce faci în zilele obișnuite?
Îmi place să merg să mă joc bowling, îmi place să joc FIFA. Ies cu iubita mea, îmi place acum mai nou să mă dau cu kartul, am fost la karturi, diferite activități, să-mi ocup timpul, să n-am mult timp liber.

E vreo vorbă a părinților tăi care ți-a rămas în minte?
Să am grijă, cred că asta au toți. De la părinți, să ai grijă. Mereu îmi spun că sunt campion.

Ce înseamnă succesul pentru tine?
Un vis realizat și un vis constant. Dacă realizezi ceva, trebuie să fii și constant. Adică nu să ai o realizare și să te oprești. Trebuie să muncești și mai mult, ca să ai o constanță. Constanța e cea mai importantă, nu doar în fotbal, ci în viața de zi cu zi.

Poate de asta îți și place Cristiano Ronaldo, că tocmai asta ne învață - să fii constant.
El te învață că trebuie să fii constant și să muncești pentru ceea ce vrei să ai.

Ești dispus în viața asta să sacrifici foarte multe lucruri pentru fotbal? Că știi că asta te așteaptă.
Da, normal. Sunt dispus la orice, pentru că până la urmă e meseria mea și cu asta mă ocup.