Maxime Sivis, fundașul lateral sosit vara trecută la Dinamo, trăiește în România prima sa experiență internațională și, deși începutul nu a fost cel mai ușor, spune astăzi că a fost „cea mai bună alegere” pe care o putea face.

„La început a durat puțin până m-am adaptat, pentru că este prima mea experiență în străinătate. A durat ceva până m-am obișnuit cu clima, cu condițiile de antrenament și de joc, cu noii colegi, cu limba... dar acum mă simt din ce în ce mai bine”, mărturisește Maxime.

Bucureștiul, ca un Paris mai mic

Orașul nu l-a intimidat. Dimpotrivă, i-a oferit un soi de familiaritate neașteptată. „Așa cum se spune, e micul Paris, deci cred că are multe asemănări cu Franța”, spune Maxime. În schimb, adaptarea la campionat a fost o altă poveste: „Nu vorbesc prea bine engleză, iar stilul de joc e diferit de ce am cunoscut anterior.”

Sivis a ajuns la Dinamo înainte de startul acestui sezon, după ce i-a expirat contractul cu Annecy. Oferta bucureștenilor l-a luat prin surprindere, dar a simțit rapid că este locul potrivit.

„Nu era neapărat ideea mea inițială să plec în străinătate, dar când un club ca Dinamo te contactează, e greu să refuzi. Am avut ocazia să vin câteva zile cu familia. Imediat ce am aterizat, m-am simțit foarte bine. A fost un ‘da’ imediat. După o săptămână deja simțeam că e cea mai bună alegere pe care o puteam face”.

Dintr-un derby senzațional, într-un sezon surprinzător

Maxime recunoaște că nu știa prea multe despre fotbalul românesc înainte să semneze. Dinamo era însă un nume cunoscut: „Pentru mine, din anii trecuți, era cel mai mare club din România”. În schimb, mulți jucători îi erau familiari. „ Îl cunoșteam pe Josué (Homawoo - n.r.), e prieten în afara fotbalului. Îl cunoșteam pe Quentin Bena, care a jucat aici. Îl știam pe Gnahore, care a jucat în Ligue 2. Și pe Hakim Abdallah, am jucat împotriva lui când eram mai mic”, a povestit fundașul dreapta al alb-roșiilor.

Sezonul a fost până acum unul solid pentru „câini”, iar Sivis vorbește cu mândrie despre atmosfera din lot:

„Avem un staff bun, un grup unit. Indiferent că joacă sau nu, toți se susțin reciproc. Atmosfera e excelentă și cred că asta ne ajută să fim unde suntem acum.”

Cel mai intens moment? Fără îndoială, derby-ul cu FCSB

„A fost ceva senzațional. Prima dată când joc în fața unui public atât de numeros, mai ales într-un derby. Ne pare, însă, rău că nu am reușit să-i facem mândri pe suporteri printr-o victorie. Dincolo de rezultat, a fost impresionant. Avem mereu suporteri, acasă sau în deplasare. Le mulțumim, pentru că ei ne împing de la spate. Să joc într-un stadion atât de mare, cu atâția suporteri, în fața familiei, a fost foarte emoționant. Pentru asta joc fotbal și să trăiesc aceste momente la Dinamo este ceva special”, subliniază Sivis.

O carieră clădită cu muncă, nu cu noroc

Maxime a început fotbalul la doar 6 ani, în orașul natal, Cholet. A trecut pe la academii precum Angers, Quevilly-Rouen, Red Star și, în cele din urmă, Annecy. Nu a fost niciodată considerat „cel mai bun” din generația sa, dar are o calitate care l-a adus până aici: munca.

„Dacă n-aș fi reușit în fotbal, sincer, nu știu ce aș fi făcut. Nu am fost niciodată cel mai talentat, dar am fost extrem de muncitor. Niciodată nu m-am gândit să fac altceva în afară de fotbal”

Acum, visurile lui sunt clare: să câștige trofee - dacă e posibil, chiar cu Dinamo - și, poate, să îmbrace cândva tricoul echipei naționale a Republicii Congo. „Nu e o prioritate acum, dar e un vis pe care îl păstrez într-un colț al minții.”

Dincolo de gazon: seriale, lectură și... Seychelles

În afara terenului, Maxime e un tip liniștit. Îi plac serialele – „Prison Break” e preferatul – cititul și, cine-ar fi spus, somnul. Nu se dă în vânt după muzică și nici după PlayStation, ba chiar spune amuzat: „Urăsc PlayStation-ul”. În schimb, visează la o vacanță în Seychelles și, eventual, o escapadă pe munte – dar doar după retragerea din activitate, căci genunchii nu-i permit riscuri.

Are o relație apropiată cu familia, care îl susține de la distanță. „Vorbesc zilnic cu părinții. Au venit cu mine înainte să semnez și au revenit după. Toți sunt de acord că a fost cea mai bună alegere.”

Mic portret al unui dinamovist cu suflet mare

Când e provocat să-și descrie fotbalistul ideal, Maxime împrumută câte o calitate de la cei mai mari: stângul lui Messi, dreptul și driblingul lui Neymar, capul lui Ronaldo, viteza lui Alphonso Davies, forța lui Rüdiger și inteligența lui De Bruyne.

Idolul lui este Dani Carvajal, un fundaș dreapta legendar deja, care a făcut istorie cu Real Madrid. Preferă un assist în locul unui gol – „îmi place să-mi fac colegii să marcheze” – și numește Arena Națională cel mai frumos stadion pe care a jucat.

„Mulțumesc” a fost primul cuvânt rostit în limba română. Cel puțin primul pe care-l poate dezvălui într-un interviu. Black Panther e super-eroul său preferat, îi place să gătească, deși recunoaște: „nu sunt un bucătar prea bun”, iar când vine vorba de Dinamo, primul cuvânt care îi vine în minte e simplu și sincer: „Incredibil!”. Chiar așa, cu semnul exclamării!