Laszlo „Gyuszi” Balint, în vârstă de 46 de ani, este născut la Brașov și trăiește fotbalul din plin, mai întâi ca jucător de prim eșalon, apoi ca antrenor. Pe teren, a evoluat pentru echipe precum FC Brașov, CFR Cluj, UTA Arad, Unirea Urziceni, Gloria Bistrița și pentru Diosgyori VTK, în Ungaria. Cariera de antrenor l-a purtat pe băncile tehnice ale unor echipe importante din Superliga: UTA Arad, Universitatea Craiova, Petrolul Ploiești, iar în prezent conduce Oțelul Galați. În acest sezon, în cele 6 etape de până acum, bilanțul Oțelului arată așa: victorie, trei egaluri și două înfrângeri. Într-un interviu pentru Superliga.ro, Balint a vorbit despre drumul lui până pe banca Oțelului și despre cum se construiește o comunitate într-un club, pornind de la caracter. Și, evident, despre preluarea lui, care a devenit virală.

„Caracterul contează foarte mult”

Laszlo Balint a preluat echipa în primăvara acestui an, într-un context nefavorabil, în care punctele din clasament semnalizau o perspectivă a retrogradării. „Dar partea de încredere pe care am investit-o unii în ceilalți cred că a fost determinantă în tot ce a însemnat parcursul nostru și apoi, bineînțeles, starea noastră de spirit, pentru că, odată cu rezultatele, a venit și starea de spirit”, povestește antrenorul Oțelului. 

Playout-ul trecut rămâne un punct de referință pentru Laszlo Balint. Oțelul Galați a fost cea mai bună echipă la nivel de golaveraj și puncte. Spune că pe lângă detaliile tehnico-tactice, a lucrat alături de băieții săi la aspectul mental-emoțional și că, la baza oricărui grup format, e nevoie să stea caracterul.  „Pentru mine, caracterul jucătorilor contează foarte mult și a fost unul dintre criteriile după care ne-am orientat strategia de recrutare a jucătorilor din această vară.”

Ce vis are antrenorul Laszlo Balint?

„Mai degrabă cred că aș putea spune obiective. Din punct de vedere profesional, obiectivele clar sunt pe termen scurt, mediu și lung. O să vă rog să îmi permiteți să nu vă dezvălui obiectivul pe termen lung, pentru că este un obiectiv pe care cumva mi-e și teamă să îl rostesc cu voce tare, dar e clar obiectivele pe termen scurt și mediu.

În primul rând să încercăm să facem Oțelul să fie o echipă cât se poate de puternică. Doresc să văd Oțelul capabilă să se bată de la egal la egal cu absolut orice adversar, cel puțin din Superligă  și apoi să facem pașii firești către alt nivel, să spunem din punct de vedere sportiv. Nu vreau să mă hazardez în declarații pompoase, niciodată nu mi-a stat în caracter să ies doar de dragul de a folosi anumite cuvinte. Ne-ar face mare plăcere să avem potențialul să ne luptăm pentru accederea în play-off, dar suntem și conștienți că avem foarte mult de muncă până acolo și asta pe lângă valoarea adversarilor care au fost sezonul trecut în play-off.

Știm că sunt niște echipe puternice, sunt niște echipe cu loturi foarte valoroase, cu potențial financiar foarte mare și tocmai de aceea vreau să ne dezvoltăm natural, firesc, să creștem de la săptămână la săptămână, de la meci la meci,  în așa fel încât exprimarea noastră pe teren să ne permită să putem afirma, fără teama de a greși, că putem să ne batem cu granzii campionatului.

-Și, la final de Superligă, ce să se spună despre Oțelul Galați?

Doar vorbe frumoase. Asta este dorința mea, să vorbească frumos oamenii despre noi.

Principiul respectului

-Ai antrenat în Liga 3, Liga 2, Superliga. Poți să-mi spui un principiu la care nu ai renunțat în acest drum al tău?

Da, e un principiu care este foarte important pentru mine, atât profesional, cât și personal: principiul respectului. Și o să detaliez un pic, pentru că le-am spus-o și jucătorilor, în fiecare vestiar în care am intrat. Asta a fost prima idee pe care am expus-o băieților din vestiar. Eu vreau să mă respect pe mine, în primul rând, din toate punctele de vedere, dar profesional să mă respect pe mine ca antrenor.  Pentru că în momentul în care eu îmi arăt respect, atunci automat o să și primesc respect din exterior,  și de la jucători, și de la conducere, și de la suporteri. 

Și vreau să fiu împăcat că am făcut absolut tot ce a depins de mine să câștigăm un meci sau să ne atingem un obiectiv pe termen mediu, pe termen lung. Și, până acum, mulțumesc lui Dumnezeu, am reușit să mă țin de acest principiu, în sensul în care în fiecare seară pun capul liniștit pe pernă, că am făcut tot ceea ce ține de mine ca să reușesc să îmbunătățesc jucătorii și echipa.

„Nu-mi văd viața fără fotbal”

- Ce îți place cel mai mult la fotbal, mai ales la această meserie pe care o ai tu?

E greu de explicat, pentru că eu cred că, dacă cineva ar avea această abilitate de a-mi răpi fotbalul, cumva m-ar lăsa infirm pe viață. Nu neapărat din punct de vedere fizic, dar emoțional, cu siguranță. Este o trăire pe care cred că am moștenit-o de la tatăl meu și pe care se pare că am transmis-o și eu mai departe fiului meu, pentru că eu, cel puțin, nu-mi văd viața fără fotbal și observ că și la băiatul meu există aceleași trăiri, aceleași sentimente.

-E vreun meci care ți-a rămas în suflet?

Sunt destul de multe. Și meciul de debut a adus o emoție aparte. În primul meu sezon în Superligă, am trăit multe momente frumoase, pentru că au fost doborâte niște recorduri. Pentru echipa pe care o antrenam la momentul respectiv – e vorba de UTA – am reușit să câștigăm pe terenul campioanei en titre după mai mult de 50 de ani. Am reușit să câștigăm la Dinamo, o Dinamo condusă în acel moment de Cosmin Contra, cu foarte mulți jucători valoroși. Am făcut un meci foarte bun și am câștigat. Deci sunt momente frumoase, dar și acest play-out mi-a oferit foarte multe trăiri unice și multe meciuri pe care aș putea să le pun într-o ramă a amintirilor mele ca antrenor.

-Este unul mai special?

Dacă ar fi să aleg unul special, aș pune victoria de la Sepsi, prin prisma exprimării echipei. A fost un meci pe care l-am trăit de la început până la final cu certitudinea că o să câștigăm și că o să câștigăm detașat,  pentru că asta mi-au transmis jucătorii încă din momentul ședinței tehnice. Orice antrenor își dorește să atingă acest nivel de încredere: să ieși de la ședință și să știi că vei câștiga jocul. Privit astfel, cred că acel meci reprezintă unul foarte important pentru mine.

Omul Laszlo Balint

-Ce a învățat omul Laszlo de când a devenit antrenor?

Foarte multe. În primul rând, cred că... Mie oricum îmi place să fiu echilibrat, dar meseria aceasta m-a făcut să fiu și mai echilibrat în tot ce înseamnă omul Laszlo Balint. Pentru că, dacă nu ești echilibrat în meseria asta de antrenor, eu zic că sunt slabe șanse să reușești la un anumit nivel. 

-Și, în echilibrul acesta, pauzele există? Cum îți iei inspirația?

Tot din echilibru vine. Trebuie să găsim acest echilibru între viața profesională, între meseria noastră de antrenor și micile plăceri ale sufletului. Eu sunt un om foarte dedicat, îmi petrec mult timp la stadion, de multe ori și când merg acasă, foarte multe ore din timpul liber sunt dedicate studiului și meseriei de antrenor. Dar trebuie să găsim timp și, nu știu, să citim 10-20 de pagini dintr-o carte bună, să savurăm o cafea, să petrecem timp cu prietenii. Dacă ajungem într-o zonă de workaholic, cum se spune, să fim așa obsedați de muncă, cred că pierdem acel echilibru și atunci nu reușim să trăim cu adevărat pasiunea meseriei de antrenor.

-Și asta ar trebui să facă și fotbaliștii? E important să se gândească și la altceva?

Da, categoric. Eu cred că în toate meseriile trebuie să existe acest echilibru, să ne bucurăm, pentru că viața e atât de scurtă și trebuie să ne bucurăm și să fim recunoscători pentru aceste mici detalii fără de care am fi nefericiți. 

-Îți amintești când te-ai îndrăgostit prima oară de minge? Cum a început povestea?

Am moștenit această pasiune, această dragoste pentru fotbal de la tatăl meu. Cred că nici nu învățasem să merg și aveam o minge de burete, iar tatăl meu îmi arunca mereu mingea prin casă, spre disperarea mamei mele, pentru că erau bibelouri și au fost multe distrugeri în acea perioadă.

Tot tatăl meu m-a dus de mână la FC Brașov, în acea perioadă, pe terenuri de zgură, care nu mai există. Noi atunci făceam antrenament pe zgură, cu minge grea, dacă ploua, cred că avea 3 kilograme, dar nimic nu mi-a știrbit pasiunea. Am crezut cu tărie că pot să ajung fotbalist la nivelul primei ligi, lucru greu atunci. Când am terminat junioratul, mă gândeam că o să-mi pună Dumnezeu mâna în cap dacă o să prind un contract la Liga 2.

Din fericire, munca, ambiția și perseverența m-au adus în postura în care să joc, zic eu, un număr semnificativ de meciuri la nivelul primei ligi, la echipe importante, am reușit să bifez, zic eu, niște performanțe destul de remarcabile, iar dorința mea este ca băiatul meu să mă depășească. Este un obiectiv pe care i l-am trasat, cumva, ca să-l stimulez, mai are foarte mult până atunci. Dar sunt niște amintiri frumoase din copilărie, transpuse cumva și spre adolescență, chiar dacă a fost greu, mergeam foarte mult pe jos ca să ajung la stadion.

Așa au fost vremurile, acum e un pic mai ușor pentru băieții aceștia tineri să ajungă în vestiarele primei ligi și mereu încerc să-i fac să conștientizeze că responsabilitatea e mare și nu ar trebui să ia totul gratuit. Sunt anumite lucruri pe care le primești cumva ca o oportunitate în viață, dar trebuie să muncești pentru a rămâne la nivelul respectiv. 

-Ți se par oarecum diferiți cei din generația nouă în raport cu munca pentru fotbal?

Este o realitate pe care trebuie s-o acceptăm, dar da, s-au schimbat generațiile. Cred că este o certitudine deja: cultul muncii a devenit așa, ca o himeră pentru generația tânără, care cred că li se cuvine totul pe tavă, spre deosebire de noi, care am fost nevoiți să muncim pentru fiecare pas, de la debutul în prima ligă și pentru fiecare convocare.

Tot spuneam că antrenorul trebuie să fie și pedagog, eu încerc să-i fac să conștientizeze că trebuie să merite tricoul, în primul rând. Oțelul Galați este o echipă care are un tricou foarte greu, este o fostă campioană, este o echipă care are o comunitate foarte mare de suporteri, deci cu presiune pe măsură. Și tocmai de-aia acești jucători tineri trebuie să conștientizeze responsabilitatea unui tricou precum cel al Oțelului Galați.

-Te regăsești în vreunul dintre jucătorii tăi?

Niciodată nu m-am gândit la asta. Eu am fost un jucător care a trăit prin foarte multă muncă și foarte multă ambiție, nu neapărat foarte înzestrat din punct de vedere tehnic, dar am încercat să asimilez foarte multă informație dinspre banca tehnică.

Aici consider că am fost foarte norocos, pentru că am avut niște antrenori foarte buni, începând cu Gabi Stan, Marius Lăcătuș, Dorinel Munteanu, Răzvan Lucescu, Dan Petrescu. Sunt antrenori care pe mine m-au inspirat foarte mult. Nu pot să spun că m-am dus după o rețetă copy-paste, dar am rămas cu foarte mult lucruri pozitive de la fiecare antrenor, pentru că, cred eu, am fost suficient de inteligent să asimilez niște informații care mi-au rămas pentru toată cariera mea de antrenor, dar niciodată nu am putut să identific un jucător care să semene cu jucătorul Laszlo Balint.

Pentru Laszlo Balint, cea mai importantă lecție pe care i-a oferit-o fotbalul a venit în unul dintre cele mai dificile momente ale carierei: o înfrângere drastică, 0-6 pe teren propriu, în primul său sezon în primul eșalon. „Am fost foarte aproape să renunț. Am avut foarte multe dubii legate de mine, de capacitatea mea profesională, de tot ce însemna cariera și potențialul meu. Și a fost un moment care m-a învățat că ăsta este fotbalul. Și până la urmă cred că asta este viața. Putem să ne lovim de momente foarte, foarte grele pe care nu mai putem să le controlăm, nu mai putem să dăm timpul înapoi, să încercăm să schimbăm ceea ce deja s-a produs. Noi tot ce putem să facem este să ne controlăm reacția și să găsim soluții.”

Acea experiență l-a învățat să caute echilibrul și să își dezvolte capacitatea de gestionare a emoțiilor, lucrând inclusiv cu un mental coach și studiind psihologia comportamentală. Astăzi, Laszlo Balint aplică aceste lecții la Oțelul Galați, într-o Superligă unde fiecare meci înseamnă presiune și oportunitate. Unde fiecare jucător trebuie să învețe să merite tricoul pe care îl poartă. Și unde Balint privește liniștit de la marginea terenului un grup pe care l-a creat pornind de la caracter. Pentru ei, următoarea provocare vine duminică, în întâlnirea cu CFR Cluj.