Crescând în Galați, Matei Ilie crește acum și fotbalistic alături de Oțelul. Mijlocașul de 19 ani își dorește să își facă un nume independent de fostul mijlocaș Sorin Frunză, tatăl lui, un alt nume din fotbalul românesc care face cinste județului Galați.

Matei Frunză a debutat pentru Oțelul Galați pe 13 iulie 2025, în prima etapă a Superligii. A fost 0-0 cu Petrolul Ploiești, iar Matei a jucat 15 minute, un sfert de oră de mândrie pentru el. I-am făcut o vizită după un antrenament și am vorbit despre momentul debutului și drumul lui până în Superliga.

Cum a fost momentul debutului?
A fost un moment special, vă dați seama. Simțeam că o să intru, poate nu în meciul acela, dar simțeam că urmează debutul. A fost și un moment special, pentru că, fiind gălățean, și crescând aici, alături de această echipă, a fost o bucurie enormă.

Da, chiar voiam să te întreb asta. Ce înseamnă pentru tine acest lucru, tu crescând aici, și la fel și tatăl tău făcând istorie la Galați?
Un lucru mare, vă dați seama. Îmi doresc să joc cât mai mult aici, să stau cât mai mult aici, să mă dezvolt și sunt mândru să reprezint această emblemă.

Ai primit vreun sfat anume înainte de primul meci?
Tata mi-a spus să fiu calm și să-mi văd de joc.

Ai crescut în Academie la Rapid, corect?
Da, pe finalul junioratului, dar da, pot spune.

Și înainte unde ai fost?
La Sport Team, tot în București. A fost o perioadă frumoasă la Rapid, a fost un prim pas, să zic așa, spre fotbalul adevărat. Am trecut și pe la echipa mare două săptămâni în perioada aceea, m-am antrenat și cu ei, cu Cristi Săpunaru, care e un idol pentru mine și m-a ajutat foarte mult acest pas.

Când îl aveam pe tata în casă, era greu să o iau pe alte căi.

Care crezi că e cea mai prețioasă lecție pe care ai învățat-o acolo?

Păi, doar să stai lângă ei, să te uiți la ei și înveți foarte multe, nu trebuie neapărat să-ți spună cineva ceva. Doar cât am stat și mă uitam la ei ce fac, ce mănâncă, cum se antrenează, cred că asta e cea mai importantă lecție.

Cum a fost experiența pentru tine la Unirea Braniștea?

A fost o experiență bună, primul contact cu seniorii. Datorită tatălui meu am ajuns acolo, altfel nu mi-am dorit să mă întorc acasă de maniera asta, adică la Liga 3-a. Toată lumea mi-a spus că e un pas în spate, dar pe mine m-a ajutat experiența. Am dat de niște oameni de nota 10 și cred că a fost o experiență care m-a călit.

Ai jucat și în barajul de promovare pentru Liga 2, corect?

Da, două meciuri de baraj, semifinală și finală. Și ce s-a întâmplat? În semifinală am câștigat, cu Miroslava, și am pierdut cu Bacău în Galați, în finală. Chiar pe stadionul Oțelului s-a jucat.

Ce te-a făcut să te îndrăgostești de fotbal?

Păi, când îl aveam pe tata în casă, era greu să o iau pe alte căi. M-am uitat la el la meciuri, la televizor. N-a existat niciodată alt sport sau nu știu... Fotbal și atât, de mic. Mi-a spus mama că am fost și pe stadion, dar nu mai țin minte.

Și, în afară de tatăl tău, ce idol aveai când erai micuț?

N-a existat niciodată pentru mine un idol, mai ales pe plan fotbalistic. Pentru mine a fost tata și nu m-a interesat niciodată altă persoană. Admir mulți fotbaliști, dar nu am un idol. Idol e un cuvânt greu.

Băieții din generația ta cum sunt? Cum îi vezi?

I-am urmărit la Euro. Da, mi-a plăcut foarte mult ce am văzut. Îi știam pe majoritatea de la juniori. Sunt copii cu calitate. Trebuie sprijiniți, pentru că sunt jucători foarte buni.

Ce crezi că ar trebui să se întâmple ca să schimbe ceva în fotbalul românesc generația ta?

Nu cred că sunt în măsură să vorbesc despre așa ceva. Nu știu. Cred că totul pleacă de la copii și juniori, de la școala fotbalistică.

De la muncă, poate?

Muncă, disciplină. Dar cred că și de la mentalitate. Dar eu am avut noroc cu tata, să zic așa. M-a mai ținut cu picioarele pe pământ, m-a mai ridicat când era nevoie.

Ai simțit vreodată că ai avut momente în care ziceai că „poate nu e ăsta drumul meu” și el te-a ridicat?

Să zic că ăsta nu e drumul meu nu. Dar au mai fost momente grele, ca în viața oricărui sportiv. Există și sunt sigur că vor mai fi și de acum încolo.

Și ce-ți ziceai cel mai des în momentele mai dificile?

Cu ce am rămas de la el: mereu mi-a spus „Să nu păcălești fotbalul”. Dacă păcălești fotbalul, te păcălește și el, când ți-e lumea mai dragă. Dar ăsta e sfatul pe care îl am în minte. Când îl văd, îmi vine imediat în minte, să zic așa.

Ți-a dat vreun exemplu când a păcălit el fotbalul?

Da. Mi-a dat. Și chiar m-a ajutat. Auzi că chiar se întâmplă unele lucruri, dar când și vezi exemple, te ajută enorm.

Când s-a întâmplat asta? La ce echipă era?

El a debutat târziu și pentru calitățile pe care le avea... Și asta spune și el, că a debutat târziu, prin simplu faptul că mai păcălea poate un antrenament. Dar când a realizat și el, s-a pus pe picioare și a fost bine până la urmă.

Matei, tu cum te descrii pe teren? Ce fel de jucător ești?

Niciodată nu prea mi-a plăcut să vorbesc despre mine, dar sunt un jucător creativ. Îmi pun bine colegii în valoare în ultima treime, să zic așa, și sper să o arăt cât mai bine la Oțelul.

Și chiar dacă nu-ți place să vorbești despre tine, o să te întreb totuși cum ești tu și în afara terenului.

Îmi place foarte mult să socializez cu colegii, cu prietenii, să mai ies pe afară când am timp. Și, în rest, sunt un băiat liniștit, stau acasă, mă odihnesc.

Cum arată o zi obișnuită pentru tine?

Păi, mă trezesc dimineață, mai beau cafea din când în când... Merg la facultate, după care acasă, antrenament și după, dacă mai e timp să mă relaxez puțin, o fac. Dacă nu, acasă și odihnă.

Și la ce facultate ești?

La sport, la facultatea de sport.

Și când vrei să te odihnești acasă, ce faci?

Mă uit la seriale, mă mai joc cu fratele meu pe calculator, pe Playstation. Petrec timp, pierd timp să zic așa.

Fratele tău câți ani are?

14 ani.

Și el joacă în fotbal?

Joacă fotbal, tot la Oțelul, da.

Și mama ce zice?

Trebuie să se fi obișnuit până acum, sunt convins. Poate-și dorea și ea o fată, dar... Nu știu, asta e...

Vă mai dă sfaturi? Despre fotbal?

Nu, la fotbal nu se bagă, doar tata. Ea e cu școala.

Și despre școală ce zice?

Să merg. Adică să merg, asta îmi zice mereu. Și la facultate, la fel, și la școală, la liceu. Să fiu acolo, să fiu atent.

Crezi că e important pentru un fotbalist să facă și altceva în afară de fotbal?

100%. Nu-ți garantează nimic sportul ăsta. Azi poți să fii cel mai bun și mâine să te accidentezi, Doamne ferește!, sau să fii cel mai slab. Trebuie să ai mereu un plan B.

Și cu partea mentală trebuie întotdeauna să fii puternic mental, nu?

Corect! Crescând cu tata și având numele ăsta, care cred eu că e un nume destul de greu pentru Galați, pentru zona asta de Superligă, presiunea a fost de mic. Dar odată ce am crescut, trec mai ușor peste ele.

Simți mai degrabă numele lui ca o greutate?

Poate la început da, dar, odată cu timpul, nu. Consider că e un avantaj foarte mare pe care-l am, să-l am pe el lângă mine. Mă ajută enorm și sunt recunoscător că e tatăl meu.

Îți amintești care e primul moment cu voi doi și mingea?

Sincer să fiu, nu. Din ce îmi zicea el, după meciuri, ne mai jucam pe teren, după antrenamente, mă mai lua.

Îți amintești de un moment în care ai simțit că ești mândru de tatăl tău?

Mândru sunt în fiecare zi, dar țin minte că juca în Champions League, nu mai știu exact cu ce echipă, în deplasare, și mă uitam cu mama la televizor. Și atunci chiar am simțit că tata e fotbalist.

Și el când ți-a zis ultima oară că e mândru de tine?

Nu prea se exteriorizează, dar sunt sigur că e. Probabil când am semnat. Dar încerc să-l fac mândru în fiecare zi.

Simți că faci ceva diferit față de el?

Da, încerc să mă adaptez la ce-mi spune și el. Chiar dacă s-a schimbat fotbalul, multe lucruri au rămas la fel. Perspectiva mea e asemănătoare cu a lui.

Nu vă contraziceți?

Nu, nu prea. E calea lui și atât.

Aveți vreo rutină înainte de meciuri?

Dacă nu sunt în cantonament sau sunt acasă, nu. Pur și simplu vorbim. Nu prea vorbim de fotbal înainte de meci, doar după.

Iar după meciuri?

Da, analiză totală.

Te bagă în ședință?

Da, dar e o ședință constructivă. Când sunt lucruri de îmbunătățit îmi spune, și când fac lucruri bune, la fel.

Crezi că e ceva ce l-ai învățat și tu pe tatăl tău?

Cred că l-am învățat să devină suporter. Să vezi meciul de sus, fără control, e greu. Cred că asta a învățat de la mine.

Este pasager.

Da, exact.

Când a fost secund la echipă, la Unirea Braniștea, cum era?

Era și psiholog, mentor pentru toți. Cred că a avut un cuvânt mare de spus pentru ce am realizat sezonul trecut, pentru Braniștea.

E importantă componenta mentală?

Cred că este cea mai importantă. Asta face diferența între jucători de fotbal și fotbaliști. El nu a avut pe nimeni să-l ghideze. Ăsta e norocul meu acum.

Ce admiri cel mai mult la el, dincolo de fotbal?

Este un om simplu, comunicativ, foarte pozitiv. Are mulți prieteni și lumea vorbește frumos despre el.

Te-a pregătit și pentru partea de popularitate?

Da. Mi-a spus și părțile bune, și pe cele rele. Nu prea cred în popularitate. Dacă ești modest și serios, treci peste.

Pe social media stai mult?

Din păcate, da.

Crezi că te ajută ca fotbalist?

Pentru brand, da. Dar încerc să elimin cât pot. Mai citesc comentarii, dar trebuie să mă detașez.

Cum ai vrea să fii recunoscut în fotbalul românesc?

Acum sunt băiatul lui Sorin Frunză. Aș vrea să devină tata tatăl meu. Să zică lumea: „ăsta e tatăl lui Matei”.

Matei Frunză ne dovedește că, dincolo de numele pe care îl are pe spate, muncește pentru independența în fotbalul românesc. Dincolo de iubirea dintre tată și fiu, Matei știe că are un drum propriu și obiective clare pe care trebuie să le atingă. La doar 19 ani, mijlocașul Oțelului trăiește alături de colegii săi și de antrenorul Laszlo Balint un sezon în care se bat pentru Play-Off cu șanse foarte mari de reușită. Pentru Galați, urmează un viitor frumos pe teren. Matei Frunză va avea grijă de acest lucru.