A câștigat titlul cu Astra, a fost aproape să joace în Liga Campionilor cu FCSB și a descoperit ce înseamnă să joci pentru Rapid în Giulești, dar nu are de gând să se oprească. Brazilianul se simte împlinit în România, unde a ajuns cu 14 ani în urmă. Se felicită că a ales să rămână aici și spune că este „fericit pentru tot ce am, ce am câștigat și ce am de câștigat în viitor”.

În primul rând, vreau să te întreb ce-ți place cel mai mult la viața ta de acum?
Tot. Tot ce fac.

Ești un om fericit?
Super! Superfericit pentru tot ce am, ce am câștigat și ce am de câștigat în viitor.

Ce ai învățat despre tine, după 27 de ani de fotbal?
Că a trebuit să muncesc mai mult. Acum am început să muncesc, când sunt bătrân. Adică să am grijă de mine, de corp. Când ești tânăr, poți să revii oricând. Dar când ai o vârstă, se simte. Se simte după meci că ești obosit. Atunci trebuie să te recuperezi mai bine. Când eram tânăr, terminam meciul și mă trezeam, eram bine pentru următorul meci. Și atunci am început să fiu profesionist la bătrânețe, cum se spune.

Și acum cum ai grijă mai mult de corpul tău?
După meci stau, mă odihnesc, mănânc bine, iau niște vitamine. Pentru că înainte nu luam. Și acum mă pregătesc și mai bine. Așa cred eu. Acum mai stau, mai fac masaj, mai stau, mai iau o vitamină. Ajung acasă, mă odihnesc mai mult, stau la somn, mănânc mai bine. Când eram mai tânăr, era totul pe fugă.

Ce ți-ai spune astăzi, dacă ai putea să vorbești cu Júnior de acum 20 de ani?
Să se ducă la sală. Să se ducă la sală, să facă recuperare foarte bine, să ia vitamine, să se uite la meci, să vadă ce a făcut, la antrenament, să asculte pe cineva cu mai multă experiență, să îi spună lucruri bune despre fotbal, ce a făcut, ce nu a făcut la antrenament. Să muncești cât mai mult, ca să ajungi la o performanță mai mare.

Care crezi că este cel mai bun lucru pe care l-ai făcut și care te-a ajutat să ai cariera asta lungă?
Cred că au fost tata și mama și familia, care m-au susținut să ajung să pot să câștig ceva, să pot să-i ajut pe ei. Ăsta a fost lucrul, că m-au ajutat și au fost suportul meu, mereu mama și tata.

A fost greu pentru ei când te-au văzut plecând din Brazilia în Portugalia?
Da. A fost foarte greu, și eu am plans, și ei au plans. Îți dai seama, că am plecat prima oară de acasă. Prima oară am plecat la Rio de Janeiro, care era aproape, dar tot a fost un șoc așa mare. Și după, acolo, a fost mai ușor. M-am acomodat când am plecat în Portugalia, în România și mai departe.

Ai vrut vreodată atunci să te întorci? Când ai plecat în Portugalia, ai zis vreau să mă întorc acasă?
Da. Când am ajuns în Portugalia era mai ușor. Era mai ușor că se vorbea aceeași limbă. Dar când am venit în România, prima dată, am vrut să plec înapoi. Dar am luat decizia să rămân. Și a fost bine pentru mine și pentru familia mea.

Ne întoarcem un pic la Brazilia. Voiam să te întreb, care e cea mai frumoasă amintire din copilărie de acolo?
Când jucam fotbal acolo, futsal, am câștigat campionatul. Adică eram cel mai mic și am putut să câștig cu cei mai mari ca mine. Și aia a fost o bucurie foarte mare.

Atunci te-ai decis că vrei să fii fotbalist?
Da și nu. Îmi plăcea foarte mult să joc futsal. Am venit de la futsal. Și după, un prieten m-a chemat să joc pe teren mare. Și am zis că nu îmi place. Dar a zis să încerc și a început să-mi placă. Și de acolo am plecat mai departe.

Care era cel mai mare vis pe care îl aveai atunci?
După ce am început să joc pe teren mare, să fiu fotbalist mare, să joc la o echipă mare.

Când ai plecat de acasă spre Europa, care a fost cel mai greu lucru de acceptat aici? Dorul de casă sau o anume mâncare care îți lipsea...
Nu a fost așa. M-am bucurat foarte mult. Aveam, cum să spun, să câștig ceva. Adică să merg să joc în Europa, la o echipă de liga a doua, în Portugalia, dar totul era bine. Și pentru mine acolo a fost deja un vis...

Care a fost cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o în Portugalia, ca tânăr jucător?
În Portugalia am avut posibilitatea să ajung la o echipă mai bună. Adică puteam să muncesc foarte bine și cum am jucat un sezon, a și venit o ofertă. Aia a fost o lecție pentru viață. Dacă muncesc, poate să apară o ofertă să plec și la un campionat mai bun, la o echipă mai bună. Asta a fost o lecție pentru mine.

Și ai ajuns la Astra.
Da.

Și care a fost cea mai mare surpriză la nivel fotbalistic? Ce te-a surprins aici, în România?
A fost un campionat foarte tare, veneam de la liga a doua. Și când am ajuns aici, a fost foarte tare și se juca pe un frig foarte, foarte mare, că nu eram obișnuit. Și m-am obișnuit așa, trebuia să o fac, să pot să joc. Și cred că asta a fost, frigul.

Te antrenai cu multe haine pe tine, mănuși, căciulă...
Da. Și a fost un antrenament, era foarte frig și aveam apă pe teren, niște bălți de apă. Și, îți dai seama, la antrenament te mai udai, și am terminat antrenamentul cu picioarele înghețate. Am ajuns la vestiar, mi-am scos ghetele și am plecat direct la duș și am pus apă caldă. Și când am pus apă caldă la picior, îți dai seama, că era înghețat, mamă, s-a umflat! Eu zic: ”Mama mea, explodează piciorul!” Dar apoi mi-au explicat: ”Băi, după ce ai venit de acolo, că e frig, nu te pui direct la apă caldă. Așteaptă un pic”. Eu nu știam de asta, dar am învățat.

Ai o amintire frumoasă cu un coleg de la Astra?
Am o grămadă. Dar mai mult, așa, cu de Amorim. A fost colegul meu brazilian și am jucat împreună. Cu el mergeam mereu acasă. Când era decembrie deja vorbeam ”haide să luăm bilet, să plecăm acasă, să nu întârziem dacă nu luăm avionul”. Și mereu când plecam de aici, din România, când ajungeam în Portugalia, aveam doar 40 de minute să coborâm, să ajungem la celălalt avion. Dacă nu, pierdeam avionul. Și o dată l-am pierdut.

Cum a fost să câștigi titlul în România cu Astra?
A fost un titlu cu vestiarul, cu antrenorul, cu stafful, conducerea, așa un pic, conducerea, dar mai mult prietenia noastră, cu un grătar, cu tot. Asta ne-a făcut. A fost un grup foarte unit. A fost vremea când nu aveam apă să facem duș. Ajungeam la antrenament, stăteam înainte de antrenament, jucam tenis de picior în vestiar, spărgeam tot pe acolo. A fost un grup unit și aia ne-a putut face să câștigăm campionatul.

Ziceai și de antrenor. Îți amintești vreun sfat pe care ți l-a dat Șumudică?
Ah, Șumudică, cum să spun, a fost tatăl meu. A fost un antrenor foarte bun. M-a ajutat foarte mult pe mine și familia mea. Nu e ce se vorbește. Antrenor foarte bun și îi doresc ce mai bine pentru el.

Ai ajuns apoi la FCSB. Vreau să te întreb, care e cel mai sincer lucru pe care poți să-l spui despre perioada de la FCSB?
FCSB e o echipă la care nu-ți lipsește nimic pentru a face performanță. Tot ce doreai aveai acolo. Nu cred că am avut așa la o echipă, mă refer la o echipă mare. Acolo ai de toate și cred că asta a fost pentru mine o experiență foarte importantă. Să ajungi acolo, să găsești tot ce vrei, pentru a fi fotbalist, pentru a face performanță. Pentru mine, acolo a fost cea mai mare experiență pentru a face performanță. E păcat că nu am putut să câștig un campionat cu ei. Am ajuns în Europa League, am avut posibilitatea să jucăm în Champions League, dar e păcat de faptul că am pierdut meciul de acasă cu Lisabona. Însă pentru mine e o echipă care are de toate. Și cred că merită în fiecare an să poată ajunge în Champions League, într-o cupă europeană.

Ai plecat apoi la Gaziantep. Ai vreo amintire cu suporterii echipei?
La Gaziantep a fost ok, până am dat un autogol și m-au înjurat toți suporterii. Asta face parte de fotbal, dar în rest a fost foarte ok.

Cum ți se pare cultura lor fotbalistică?
Acolo e un campionat foarte tare, unde găsești în fiecare echipă jucători care au jucat în echipe mari. Și suporteri foarte nebuni, care vin pe stadion la fiecare meci și strigă, susțin toată echipa.

Din Turcia te-ai întors în România, la Rapid. Ai vreun moment care ți-a rămas așa în inimă, trăit în Giulești?
Da, acolo am multe amintiri frumoase. Amintiri când începe meciul și suporterii stau cu steagurile, cu fularele. Aia pentru mine e senzațional. Și când am dat gol pe Giulești, acolo a fost o bucurie foarte mare. Să stai, să-ți strige numele, pentru mine a fost ceva frumos.

E o echipă care are o relație specială cu suporterii. Se simțea asta din teren?
Da! E o echipă unde dacă tu ești condus, cu 4-0, poate să te împingă să egalezi. Incredibil! Și abia aștept să pot să joc acolo, pe Giulești. Să aud de pe teren, am mai fost în tribună, dar vreau să aud încă o dată de pe teren.

Ai rămas cu vreun prieten dintre colegii de atunci?
De la Rapid? Da. Săpunaru, Grigore, Moldovan, Drăghia...

Apoi, Metaloglobus. Ne oprim un pic aici. Care a fost motivul principal pentru care ai vrut să vii la echipă?
George Gavrilaș. El m-a sunat și m-a întrebat dacă nu vreau să vin aici la Metaloglobus. Și eu zic: ”Ce plan aveți acolo? Merg, dar trebuie să promovăm”. Și uite că am promovat.

Ai fost un pion foarte important pentru promovarea asta.
Da! Am ajutat foarte mult. Am jucat, am vorbit cu băieții, le-am spus ce e Superliga. E ceva total diferit de liga a doua. Și când am ajuns în play-off, ne-am concentrat pentru astea două meciuri și cred că am făcut o treabă frumoasă și am ajuns aici, în Superliga. Dar mai avem de tras foarte mult, că e foarte greu. Am zis că e frumos, dar e greu. Avem de muncă până la final, să rămână Metaloglobus în Superliga.

Simți că puteți ține piept ritmului din Superliga? Că s-a văzut în minute bune că puteți.
Da, da, putem. Dar trebuie să muncim. E muncă. Muncă, foarte multă muncă și cred că, pe parcurs, cu siguranță, vom face o figură frumoasă.

Zicea Mihalcea, sezonul trecut, când era la Unirea Slobozia, că sunt o echipă mică, dar au o inimă mare. Cam așa poate să fie și la voi? Contează asta?
Da, asta trebuie să conteze la noi. Trebuie să ai inimă și alergătură. Dacă nu avem multă calitate, asta trebuie să facem și să alergăm foarte mult. Să putem să nivelăm celelalte echipe cu calitate. Adică să alergăm, să dăm tot pe teren.

Care e cel mai frumos moment al carierei tale?
Cel mai frumos? Când am câștigat campionatul cu Astra.

Iar cea mai importantă decizie pe care ai luat-o în fotbal, în cariera ta?
Când am venit în România, că am vrut să plec și am decis să rămân.

Voiam să te mai întreb dacă e o întrebare la care ai fi vrut să răspunzi, dar nu ți-a pus-o nimeni niciodată...
Nu, cred că toată lumea ce a vrut să mă întrebe m-a întrebat.

Nici, de exemplu, pe ce post ai jucat tu, la început, în carieră?
În Brazilia și Portugalia, jucam mijlocaș. Când m-am transferat aici, la Astra, era Tibor Selymes antrenor și m-a pus fundaș stânga. Eu zic - nu sunt fundaș stânga. Nu, că acolo trebuie să joci. Dar stai un pic, că nu sunt fundaș stânga. Nu, acolo trebuie să joci. Și m-a luat să joc fundaș stânga, dar eram mijlocaș. Apoi eram la FCSB și la un antrenament m-a întrebat MM Stoica dacă joc eu la mijloc. Am zis: ”Băi, frate, acolo era poziția mea!” Și a vorbit cu Dică și m-a pus mijlocaș cu Poli Timișoara. Am jucat bine. La următorul meci, Champions League, cu Plzen, am jucat mijlocași defensivi eu și Pintilii. A fost 2-2. Următorul meci m-a pus fundaș stânga și după, m-a pus încă o dată la mijlocul terenului și am jucat și bine și echipa a trecut mai departe, în play-off-ul de Champions League.

Deci acolo te simți cel mai bine, la mijloc...
Da. Și acum, când am venit la Metaloglobus, Zicu mi-a zis: ”Băi, joci la mijloc!” Și de atunci am rămas la mijloc. Gata fundaș stânga.