Portughezul de 25 de ani a înscris 7 goluri pentru piteșteni în acest sezon de Superliga, fiind, alături de Adel Bettaieb, cel mai bun marcator al formației lui Bogdan Andone. FC Argeș e pe loc de play-off și, ca nou-promovată, a obținut câteva rezultate excelente, inclusiv o dublă victorie fără gol primit în fața campioanei FCSB.
Nici fanii argeșeni, și probabil nici Matos nu-și imaginau un asemenea parcurs la startul campionatului. În special lusitanul, care venea după o perioadă dificilă la Buzău, formație retrogradată la finalul stagiunii precedente. Atacantul portughez s-a transformat însă în una dintre vedetele Superligii, confirmându-și calitățile care i-au permis să rămână mai mult de un deceniu în academia celor de la Benfica.
Înainte de a fi ochit de cel mai mare club al Portugaliei, Matos a fost ”descoperit” de bunica sa. „A fost primul meu scouter”, a spus în interviul pentru Superliga. Interviu din care am mai aflat și alte lucruri interesante. De exemplu, consideră că se asemănă în joc cu Lautaro Martinez. Sau că fotbalistul său preferat e un alt argentinian - Lionel Messi. Puțin surprinzător pentru un conațional al lui Cristiano Ronaldo, nu-i așa?
Ricardo, dacă te-am ruga să ne spui povestea ta, ce ai spune?
Sunt un tip relaxat, îmi place să mă distrez, îmi văd de treburile mele, iubesc fotbalul, am jucat fotbal de când mă știu, de când eram copil, și sunt un tip fericit.
Cum a început fotbalul pentru tine?
Foarte, foarte devreme, pe la șase, șapte ani, am început să joc de plăcere la școală. Bunica mea m-a văzut și i-a rugat pe părinții mei să mă ducă la un club. M-am dus acolo, am început să joc cam, nu știu, vreo șase luni, un an, apoi Benfica m-a văzut la un turneu și m-am dus la ei până pe la 19 ani, deci am stat acolo 12 ani.
Deci îi datorezi cariera bunicii tale?
Da, da, ea a fost primul scouter care m-a văzut.
Cum a fost copilăria în Vale de Figueira?
E o localitate mică, nu este un oraș mare, e ca un sat, o localitate foarte liniștită, unde toată lumea cunoaște pe toată lumea, poți să joci fotbal pe străzi, să te distrezi. Toată lumea e atât de relaxată, încât poți fi liber.
Părinții tăi au fost întotdeauna de acord cu decizia ta de a juca fotbal sau poate și-au dorit o altă carieră pentru tine?
Nu, ca să fiu sincer, pentru că a început așa cum cred că ar trebui să fie. Adică jucam pentru că voiam, pentru că eram fericit atunci când jucam fotbal. Așa că niciodată, niciodată nu a fost ceva de genul: „Trebuie să fii asta sau altceva”. Pur și simplu îmi plăcea să joc fotbal, ca în ziua de azi.
Cum erai în copilărie? Erai genul de copil care făcea probleme?
Nu, nu unul problematic. Se mai întâmplau chestii mărunte, câteva lucruri la școală și altele de genul acesta.
Erai un copil rebel?
Nu chiar așa de mult. Dar mai făceam câte o boacănă uneori, cum ar fi să îmi mai rup câte un os.
Câte oase ți-ai rupt?
Patru sau cinci, dacă nu mai multe, dar e mai bine să rămânem la patru sau cinci.
Și ce vârstă aveai?
De la 7 până pe la 14 ani, deci au fost mulți ani în care mi-am rupt oasele.
Acum ești liniștit?
Da, da, acum sunt în siguranță și sper să continui tot așa.
Cum a fost pentru tine la academia Benficăi?
A fost un vis pentru că, de când eram mic, Benfica a fost mereu echipa mea preferată, cea mai mare echipă din țara mea și toată familia mea ține cu Benfica. Așa că mereu am admirat-o. Să poți să joci la cea mai bună echipă din țară, cu cele mai bune condiții, la cea mai bună academie, e un privilegiu și chiar și acolo mi-am făcut prieteni foarte, foarte buni încă de la o vârstă fragedă și am rămas cu ei vreo 10-12 ani.
Ca ce fotbalist portughez voiai să joci?
Ca fotbalist portughez, cred că, inclusiv datorită poziției și pentru că era director când eram eu acolo, Nuno Gomes. A fost un atacant portughez. Dar să fiu sincer, în fotbalul de azi, cred că sunt oarecum similar cu Lautaro Martinez.
Îți place Lautaro Martinez?
Da, îmi place mult.
Și jucătorul tău preferat din lume, cine este?
Messi, pot spune că acum Messi nu mai e la apogeu, dar pentru mine, pentru tot ce a realizat, pentru felul în care joacă, e ca și cum Dumnezeu l-a atins pe cap și l-a înzestrat, sunt unii care trebuie să muncească pentru asta. După părerea mea, el poate sta o lună fără să joace, intră pe teren și e la fel ca înainte.
Este interesant să auzi un jucător portughez care spune că Messi este cel mai bun, pentru că îl avem pe Cristiano.
Dar în opinia mea, e ca și cum Ronaldo, în cazul acesta Cristiano Ronaldo, este cel mai bun atlet pentru mine. Messi, cel mai bun fotbalist. Două lucruri diferite.
Există vreun moment din academie care simți că ți-a marcat cariera pentru totdeauna, care a rămas cu tine?
Mi-am petrecut acolo aproape jumătate din viață, cu mulți antrenori, mulți jucători care mi-au devenit prieteni. Și știu că am petrecut mult mai mult timp cu ei decât, poate, cu familia mea. Așa că fac parte din viața mea și toată tinerețea mea a fost alături de ei. Așa că sunt recunoscător pentru asta.
Matos, Ricardo Manuel Pinho
20
Meciuri jucate
14
Meciuri titular
6.86
Rating
7
Goluri
25
Șuturi
10
Șuturi pe poartă
6
Ocazii mari ratate
7
Goluri din interiorul careului
0
Goluri din afara careului
Prima dată când ai plecat de acasă a fost în Italia. Cum a fost acea schimbare pentru tine?
S-au schimbat multe pentru că era prima dată când îmi părăseam țara. Mi-am lăsat familia, casa, totul, deci a fost complet diferit. A trebuit să mă maturizez atât de repede. A trebuit să încep să fac lucrurile singur, spălat rufe, curățenie, mâncare, totul, de unul singur. La început, a fost destul de greu. Dar, cu timpul, a devenit absolut natural.
A fost dificil să te adaptezi în Italia?
Puțin dificil, pentru că eram tânăr. Aveam vreo 19 ani și locuiam singur. Dar țara și cultura nu sunt atât de diferite de Portugalia, nici măcar limba. Așa că, din punctul ăsta de vedere, a fost destul de ușor. Și chiar aveam și un jucător portughez acolo. Îl știam pentru că jucase cu mine și în echipa Benficăi. Și locuiam în aceeași clădire. Eram mereu împreună. A fost mult mai ușor.
Cum arăta viața ta în Italia? Te distrai?
Nu prea mult, nu prea mult. Pentru că până și orașul era unul liniștit, departe de orice oraș mare din țară. Cel mai apropiat oraș era Roma, în cazul ăsta. Dar la vreo trei-patru ore distanță. Era destul de greu să mergi acolo. Și în acel moment nu aveam mașină. Așa că era dificil să fac ceva. Dar era o viață liniștită. Mă duceam la antrenament, veneam acasă, mâncam, mă odihneam, mergeam la sală. Stăteam cu prietenii. Așa trecea timpul.
După Italia, te-ai întors acasă. Cum a fost să te întorci?
Sincer să fiu, a fost o ușurare. Pentru că am vrut să mă întorc în Portugalia. Nu pentru că mi-ar fi lipsit ceva anume. Ci pur și simplu pentru că, în cariera mea, Italia nu a fost așa cum speram. Așa că nu am jucat prea mult. Și am vrut să merg într-un loc unde oamenii mă cunoșteau. Așa că m-am dus în Portugalia să joc, să demonstrez din nou, pentru că au fost doi ani în care nu am jucat. Și a fost alegerea corectă la acea vreme.
Care au fost diferențele între fotbalul portughez și cel italian?
În cazul meu, am simțit o mică diferență. Inclusiv de la tipul de echipă. Pentru că eram obișnuit să joc mereu la Benfica, unde aveam mingea în cea mai mare parte a timpului și doar atacam. Apoi m-am dus la Ascoli, o echipă din Serie B. Și trebuie să te aperi mult. Sunt foarte agresivi. Fotbalul este atât de tactic. La antrenamente, pun mare preț pe detaliile tactice. În Portugalia, e mai mult despre minge. Vrei să ai mingea. Ești foarte tehnic. Și multă intensitate. Acolo, e mai mult despre tactică. Asta e principala diferență.
Iar apoi, în 2024, ai ajuns pentru prima dată în România. Știai ceva despre România înainte?
Nu prea multe, ca să fiu sincer.
Și cum a fost experiența pentru tine la Buzău?
La Buzău, sunt două fețe ale monedei. Am început campionatul. Și știam că nu era o echipă nouă, ci o echipă care venea din divizia a doua, fără prea multe condiții. Eram concentrat. Ziceam: „Ok, vin aici. Voi da tot ce am mai bun. Voi ajuta echipa. Și voi încerca să fac un pas înainte în carieră”. Și făceam asta. Jucam bine până în momentul în care m-am accidentat, în ianuarie. Așa că a trebuit să mă opresc atunci. Iar apoi, când am putut să joc din nou, am aflat că sunt în afara lotului. Din cauza naționalităților. Așa că a trebuit să rămân pe dinafară. Și nu am mai putut juca.
Cum a fost acel moment pentru tine?
A fost greu, să fiu sincer. Ca fotbalist, vrei să joci. Și, în astfel de cazuri, accidentările nu vin niciodată în momente bune. Și a trebuit să stau pe margine, să privesc echipa din afară. A fost destul de greu. Și apoi e și mai greu când știi că ești apt de joc și nu poți pentru că ești în afara lotului. În acest caz, este chiar și mai greu.
Ce ai învățat despre tine în acea perioadă?
Sincer să fiu, anul 2025 a fost destul de greu în viața mea. Poate cel mai greu. Și am descoperit că am mult mai multă putere decât știam. Și am descoperit singur că eu sunt prima persoană care trebuie să aibă grijă de mine. Nu pot avea încredere în nimeni altcineva să facă asta pentru mine. Și asta s-a întâmplat în cea mai mare parte a acestui an.
Ce te-a uimit cel mai mult la România?
Sincer, cred că faptul că mâncați mult porc. În Portugalia nu se mănâncă atât de mult. Dar aici, crede-mă, se mănâncă foarte, foarte mult.
Care este mâncarea ta românească preferată?
Nu mănânc atât de mult, dar micii. Îmi plac micii.
Există ceva din fotbalul portughez care îți lipsește aici, în fotbalul românesc?
Trebuie să spun că da, în ceea ce privește fotbalul. Acolo este un fotbal mult mai, cum să spun, mai tehnic. Și cred că, în cazul meu, ca fotbalist, prefer să joc cu mingea și să am acea posesie. Acel ceva. Iar aici, în România, este puțin mai mult pe fizic. Fizic, intensitate și toate acestea. Așa că, la început, a fost destul de greu să mă adaptez la această realitate, pentru că nu reprezintă cele mai bune caracteristici ale mele. Agresivitatea și restul. Dar încerc să compensez cu toate celelalte lucruri pe care le pot face mai bine.
Cum te-ai descrie ca jucător?
Sunt un jucător foarte inteligent, cu mișcări foarte bune. În fața porții, sunt foarte calm. Pot marca de nicăieri. Nu am nevoie de atât de multe ocazii pentru a înscrie. Luarea deciziilor este, de asemenea, foarte bună. Trebuie doar să mai îmbunătățesc câteva lucruri, dar cu timpul.
Cum reușești să rămâi calm în timpul unui meci?
Sincer să fiu, pentru că face parte din viața mea. Eu am ales asta. Cred că, sincer, este un privilegiu să practic acest sport și să iubesc acest sport. Nu sunt doctor să am o viață în mâinile mele, o inimă pe care trebuie să o salvez. Nu este așa. Joc pentru că îmi place, sunt plătit să fac asta. Nu este atât de stresant. Mă antrenez în fiecare zi ca să dau tot ce am mai bun. Așa că, în mintea mea, știu că în fiecare zi voi face tot posibilul. Poate va fi mai bine, poate nu, dar dau tot ce am mai bun. Din acest motiv, sunt relaxat, pentru că nu aș fi putut face mai mult.
În vară, ai semnat cu Argeș. Cum ai luat această decizie?
Sincer să fiu, a fost o decizie pe care am simțit-o ca fiind cea corectă la acel moment. Pentru că, după acele cinci sau șase luni în care nu am jucat, aveam nevoie de o echipă despre care să simt că într-adevăr crede în mine, chiar dacă în ultimele luni nu am putut juca. Iar la ei chiar am simțit că antrenorul, președintele, toată lumea spera să merg acolo și să fac o treabă bună. Și, din prima clipă în care am ajuns la club, m-am simțit foarte bine cu toată lumea, de la magaziner, director, manager, jucători, toți m-au făcut să mă simt 00:15:44,440 --> 00:15:44,720
ca acasă încă de la început. Și cred că acesta este într-adevăr o parte din secretul pentru sezonul nostru de până acum.
În acea perioadă de șase luni, ți-a trecut vreodată prin minte să pleci din România?
Sincer, nu neapărat să plec din România, dar când nu joci, începi să te gândești că șase luni reprezintă destul de mult timp. Adică, jucasem bine până atunci, dar sunt totuși șase luni și, în capul tău, e dificil să procesezi toate astea, mai ales că ai mult timp liber. Făceam tratament, mergeam la sală, încercam să fiu în cea mai bună formă. Dar, în același timp, nu aveai profesia ta, adică job-ul tău, care să-ți ocupe mintea. Erai singur cu gândurile tale. Erai de unul singur și, desigur, ai momente acasă când doar stai, te uiți la televizor, dar de fapt nu te uiți. Te uiți prin televizor. A fost destul de greu. De aceea am spus că a trebuit să fiu foarte puternic mental ca să pot, după toată această perioadă grea, chiar și în viața privată, să vin aici și, încă din prima zi, să joc cât de bine am putut. Și cred că rezultatele vin odată cu asta.
Ești cel mai bun marcator al echipei în primul tău sezon. Te așteptai să te adaptezi atât de repede, având în vedere perioada de la Buzău când nu jucai?
Sincer să fiu, am multă încredere în mine. Am mare încredere in mine. Știam că golul este ceva ce am în interiorul meu. De aceea sunt relaxat, pentru că știu că, cu cât sunt mai calm în fața porții, chiar dacă uneori poate fi greu pentru antrenori sau echipă să mă privească, pentru că pot crede că uneori nu sunt serios. Dar acesta este stilul meu. Pentru a da tot ce am mai bun, trebuie să fiu într-o anumită stare. Pur și simplu, las lucrurile să meargă de la sine. Și uneori, sigur, pot să exagerez puțin și să mai fac glume. Dar cred că face parte din meserie, pentru că suntem aici să dăm tot ce avem mai bun. În același timp, este viața noastră. Iar dacă nu te distrezi, chiar și la serviciu... desigur, există momente și momente. Dar cred că așa trebuie să fie.
Care este golul tău preferat de până acum pentru Argeș?
Golul marcat împotriva celor de la Csikszereda. Am alergat cu mingea vreo 70 de metri, am făcut o recuperare și am marcat... Iar acel gol arată cât de calm sunt în fața porții deoarece, dacă alergi 70 de metri și ajungi aproape de poartă și ai răbdarea să aștepți ca portarul să „deschidă ușa”, picioarele mă refeream, și să pui mingea atât de calm acolo, trebuie să ai acel instinct. Nu e ceva ce se antrenează întotdeauna. Ori te naști cu asta, ori nu.
FC Argeș a arătat extrem de bine în acest sezon. Care este secretul?
Faptul că echipa este ca o familie. Chiar și în vestiar, în hoteluri, poți simți că toată lumea ține la ceilalți. Și știm că toți cei din club, de la președinte la jucători, la antrenori, toată lumea își dă silința să ajute echipa, să se ajute reciproc. Deci nu este ca și cum ar fi acea presiune, noi chiar dăm tot ce avem mai bun. Iar felul în care suntem atât de apropiați, cred că se vede și pe teren, pentru că atunci când trebuie să ne apărăm, ne apărăm toți, când trebuie să atacăm, atacăm. Și chiar dacă un tip ratează sau dacă altul face vreo prostie, ceilalți încearcă să-l încurajeze, pentru că suntem ca o familie, ca o echipă. Nu vrei să-l faci să se simtă și mai rău. Nimeni nu vrea să rateze. Toată lumea vrea să înscrie. Toată lumea vrea să apere. Dar greșelile se întâmplă. Și trebuie să fim acolo unii pentru alții, să ne motivăm. Pentru că este un sezon lung. Nimic nu este gata încă. Trebuie doar să continuăm să dăm tot ce avem mai bun.
Ce ți-au spus colegii tăi despre Nicolae Dobrin?
Nu atât de mult colegii, cât cei din club și chiar fanii mi-au spus că a fost cel mai bun posibil, cel mai bun fotbalist din istoria României. Eu credeam că este Hagi când am ajuns aici, pentru că mi-au spus că a jucat la Real și restul. Aveam asta în minte și nu știu dacă este el sau nu, pentru că nu i-am văzut niciodată jucând pe niciunul dintre ei. Dar îi cred, pentru că poți simți asta în oraș, la oameni, în club, că au un respect enorm pentru Dobrin. Și cu siguranță a făcut lucruri uimitoare pentru club și pentru țară.
Îmi poți spune care este simbolul Benficăi?
Este un vultur.
În regulă, și care este simbolul Argeșului?
Tot un vultur.
Ce crezi despre această asemănare?
Da, este o coincidență. Nu știu cum s-a întâmplat, dar este o coincidență foarte frumoasă. Din ziua în care am aflat că Argeșul era o posibilitate reală, am observat imediat și m-am gândit că poate este destinul. Nu neapărat că aș crede în asta, dar poate a fost alegerea corectă.
Ce părere ai despre suporteri?
Suporterii pentru mine sunt uimitori. Chiar dacă te gândești că jucăm la 30 de minute de oraș, la aproape toate meciurile avem vreo 6.000, 7.000 de oameni în tribune care ne susțin. Chiar și în oraș, când mergi la cumpărături, la supermarket, oriunde, te plimbi și știi că oamenii te observă. Vin la tine, vorbesc, cer poze, autografe. Și simți că iubesc cu adevărat clubul. Orașul este foarte apropiat de jucători și de echipă. Și cred că asta ne ajută foarte mult. Pentru că și atunci când jucăm în deplasare, nu contează dacă e la o oră, două sau cinci ore distanță, mereu este cineva acolo să ne susțină. Și, desigur, clubul aparține oamenilor și fanilor, pentru că jucătorii vin și pleacă, antrenorii, la fel, dar fanii sunt cei adevărați. Așa că încercăm mereu să dăm tot ce avem mai bun pentru a le oferi bucurie, fericire în viața lor.
Ce coleg ți-a dat cel mai bun sfat?
Nu pot spune că a fost un singur coleg, e mai degrabă ceva ce toată lumea știe. Atunci când intri pe teren, trebuie să dai 100% din tine. Nu contează. Chiar dacă poate nu poți da 100% din potențialul tău. Pentru că poți fi mai obosit sau ai o problemă și nu poți. Dar să dai mereu tot ce ai în acel moment. Astfel încât, când ieși de pe teren, să simți că e gata, am dat tot ce am putut. Și cred asta pentru că nu știi niciodată ce se întâmplă în viață. Nu știi dacă pleci de acolo și se întâmplă ceva. Așa că e mai bine să fii împăcat în mintea ta că ai făcut absolut tot ce ai putut și că te-ai distrat.
Ce faci când nu ești la antrenamente sau în cantonamente?
Sincer să fiu, sunt un tip destul de liniștit. Stau mult acasă, mă odihnesc. Vorbesc mult cu prietenii mei. Mă joc cu ei. Îmi place să merg și la sală. Serios, am început anul acesta cu mai multă consecvență pentru că știu că este ceva ce te poate ajuta mult, chiar dacă ne facem treaba dimineața. Dar vreau să adaug ceva în plus, ceva personal, din ceea ce îmi doresc pentru jocul meu, să mă ajute în ceea ce privește explozivitatea. E ceva ce te ajută mult pe teren. Așa că prefer să mă odihnesc, iar după-amiaza, spre seară, folosesc acel timp pentru a mă asigura că mai dau acel 1% care să mă ajute să fiu mai bun.
Dacă i-am ruga pe prietenii tăi să te descrie, ce crezi că ar spune?
Cred că ar spune, cu siguranță, că sunt un tip amuzant, relaxat, un om prietenos care ajută mult. Sunt mereu acolo pentru prietenii mei dacă au nevoie de mine și ei știu asta. Și cred că așa este... Să fii mereu acolo, pentru că ține de prietenie. În momentele bune, toată lumea va fi acolo. Dar când lucrurile nu merg atât de bine, atunci simți cine este cu adevărat un prieten adevărat.
Completează propoziția. „La sfârșitul sezonului, FC Argeș...”.
Va da tot ce are mai bun, astfel încât la final de sezon să putem spune că s-a terminat și să nu avem regrete că am fi putut face asta sau alta mai bine. Și sper să putem face toți fanii și toți oamenii care ne iubesc cu adevărat fericiți și să simtă că merită să poarte aceste tricouri.
Ce ai vrea să se spună despre tine la sfârșitul sezonului?
Sper ca oamenii să-și amintească de mine și de acest sezon ca fiind unul foarte bun, în care am ajutat mult clubul și colegii. Să nu poată spune nimic rău despre mine, că am dat mereu totul și că i-am ajutat să fie mai buni, iar eu am fost mai bun datorită lor. Sper să fie așa și sper să continui să înscriu, să dau pase de gol, să aduc bucurie tuturor. Și, cine știe, poate încă un pas înainte în cariera mea.
Portughezul de 25 de ani a înscris 7 goluri pentru piteșteni în acest sezon de Superliga, fiind, alături de Adel Bettaieb, cel mai bun marcator al formației lui Bogdan Andone. FC Argeș e pe loc de play-off și, ca nou-promovată, a obținut câteva rezultate excelente, inclusiv o dublă victorie fără gol primit în fața campioanei FCSB.
Nici fanii argeșeni, și probabil nici Matos nu-și imaginau un asemenea parcurs la startul campionatului. În special lusitanul, care venea după o perioadă dificilă la Buzău, formație retrogradată la finalul stagiunii precedente. Atacantul portughez s-a transformat însă în una dintre vedetele Superligii, confirmându-și calitățile care i-au permis să rămână mai mult de un deceniu în academia celor de la Benfica.
Înainte de a fi ochit de cel mai mare club al Portugaliei, Matos a fost ”descoperit” de bunica sa. „A fost primul meu scouter”, a spus în interviul pentru Superliga. Interviu din care am mai aflat și alte lucruri interesante. De exemplu, consideră că se asemănă în joc cu Lautaro Martinez. Sau că fotbalistul său preferat e un alt argentinian - Lionel Messi. Puțin surprinzător pentru un conațional al lui Cristiano Ronaldo, nu-i așa?
Ricardo, dacă te-am ruga să ne spui povestea ta, ce ai spune?
Sunt un tip relaxat, îmi place să mă distrez, îmi văd de treburile mele, iubesc fotbalul, am jucat fotbal de când mă știu, de când eram copil, și sunt un tip fericit.
Cum a început fotbalul pentru tine?
Foarte, foarte devreme, pe la șase, șapte ani, am început să joc de plăcere la școală. Bunica mea m-a văzut și i-a rugat pe părinții mei să mă ducă la un club. M-am dus acolo, am început să joc cam, nu știu, vreo șase luni, un an, apoi Benfica m-a văzut la un turneu și m-am dus la ei până pe la 19 ani, deci am stat acolo 12 ani.
Deci îi datorezi cariera bunicii tale?
Da, da, ea a fost primul scouter care m-a văzut.
Cum a fost copilăria în Vale de Figueira?
E o localitate mică, nu este un oraș mare, e ca un sat, o localitate foarte liniștită, unde toată lumea cunoaște pe toată lumea, poți să joci fotbal pe străzi, să te distrezi. Toată lumea e atât de relaxată, încât poți fi liber.
Părinții tăi au fost întotdeauna de acord cu decizia ta de a juca fotbal sau poate și-au dorit o altă carieră pentru tine?
Nu, ca să fiu sincer, pentru că a început așa cum cred că ar trebui să fie. Adică jucam pentru că voiam, pentru că eram fericit atunci când jucam fotbal. Așa că niciodată, niciodată nu a fost ceva de genul: „Trebuie să fii asta sau altceva”. Pur și simplu îmi plăcea să joc fotbal, ca în ziua de azi.
Cum erai în copilărie? Erai genul de copil care făcea probleme?
Nu, nu unul problematic. Se mai întâmplau chestii mărunte, câteva lucruri la școală și altele de genul acesta.
Erai un copil rebel?
Nu chiar așa de mult. Dar mai făceam câte o boacănă uneori, cum ar fi să îmi mai rup câte un os.
Câte oase ți-ai rupt?
Patru sau cinci, dacă nu mai multe, dar e mai bine să rămânem la patru sau cinci.
Și ce vârstă aveai?
De la 7 până pe la 14 ani, deci au fost mulți ani în care mi-am rupt oasele.
Acum ești liniștit?
Da, da, acum sunt în siguranță și sper să continui tot așa.
Cum a fost pentru tine la academia Benficăi?
A fost un vis pentru că, de când eram mic, Benfica a fost mereu echipa mea preferată, cea mai mare echipă din țara mea și toată familia mea ține cu Benfica. Așa că mereu am admirat-o. Să poți să joci la cea mai bună echipă din țară, cu cele mai bune condiții, la cea mai bună academie, e un privilegiu și chiar și acolo mi-am făcut prieteni foarte, foarte buni încă de la o vârstă fragedă și am rămas cu ei vreo 10-12 ani.
Ca ce fotbalist portughez voiai să joci?
Ca fotbalist portughez, cred că, inclusiv datorită poziției și pentru că era director când eram eu acolo, Nuno Gomes. A fost un atacant portughez. Dar să fiu sincer, în fotbalul de azi, cred că sunt oarecum similar cu Lautaro Martinez.
Îți place Lautaro Martinez?
Da, îmi place mult.
Și jucătorul tău preferat din lume, cine este?
Messi, pot spune că acum Messi nu mai e la apogeu, dar pentru mine, pentru tot ce a realizat, pentru felul în care joacă, e ca și cum Dumnezeu l-a atins pe cap și l-a înzestrat, sunt unii care trebuie să muncească pentru asta. După părerea mea, el poate sta o lună fără să joace, intră pe teren și e la fel ca înainte.
Este interesant să auzi un jucător portughez care spune că Messi este cel mai bun, pentru că îl avem pe Cristiano.
Dar în opinia mea, e ca și cum Ronaldo, în cazul acesta Cristiano Ronaldo, este cel mai bun atlet pentru mine. Messi, cel mai bun fotbalist. Două lucruri diferite.
Există vreun moment din academie care simți că ți-a marcat cariera pentru totdeauna, care a rămas cu tine?
Mi-am petrecut acolo aproape jumătate din viață, cu mulți antrenori, mulți jucători care mi-au devenit prieteni. Și știu că am petrecut mult mai mult timp cu ei decât, poate, cu familia mea. Așa că fac parte din viața mea și toată tinerețea mea a fost alături de ei. Așa că sunt recunoscător pentru asta.
Matos, Ricardo Manuel Pinho
20
Meciuri jucate
14
Meciuri titular
6.86
Rating
7
Goluri
25
Șuturi
10
Șuturi pe poartă
6
Ocazii mari ratate
7
Goluri din interiorul careului
0
Goluri din afara careului
Prima dată când ai plecat de acasă a fost în Italia. Cum a fost acea schimbare pentru tine?
S-au schimbat multe pentru că era prima dată când îmi părăseam țara. Mi-am lăsat familia, casa, totul, deci a fost complet diferit. A trebuit să mă maturizez atât de repede. A trebuit să încep să fac lucrurile singur, spălat rufe, curățenie, mâncare, totul, de unul singur. La început, a fost destul de greu. Dar, cu timpul, a devenit absolut natural.
A fost dificil să te adaptezi în Italia?
Puțin dificil, pentru că eram tânăr. Aveam vreo 19 ani și locuiam singur. Dar țara și cultura nu sunt atât de diferite de Portugalia, nici măcar limba. Așa că, din punctul ăsta de vedere, a fost destul de ușor. Și chiar aveam și un jucător portughez acolo. Îl știam pentru că jucase cu mine și în echipa Benficăi. Și locuiam în aceeași clădire. Eram mereu împreună. A fost mult mai ușor.
Cum arăta viața ta în Italia? Te distrai?
Nu prea mult, nu prea mult. Pentru că până și orașul era unul liniștit, departe de orice oraș mare din țară. Cel mai apropiat oraș era Roma, în cazul ăsta. Dar la vreo trei-patru ore distanță. Era destul de greu să mergi acolo. Și în acel moment nu aveam mașină. Așa că era dificil să fac ceva. Dar era o viață liniștită. Mă duceam la antrenament, veneam acasă, mâncam, mă odihneam, mergeam la sală. Stăteam cu prietenii. Așa trecea timpul.
După Italia, te-ai întors acasă. Cum a fost să te întorci?
Sincer să fiu, a fost o ușurare. Pentru că am vrut să mă întorc în Portugalia. Nu pentru că mi-ar fi lipsit ceva anume. Ci pur și simplu pentru că, în cariera mea, Italia nu a fost așa cum speram. Așa că nu am jucat prea mult. Și am vrut să merg într-un loc unde oamenii mă cunoșteau. Așa că m-am dus în Portugalia să joc, să demonstrez din nou, pentru că au fost doi ani în care nu am jucat. Și a fost alegerea corectă la acea vreme.
Care au fost diferențele între fotbalul portughez și cel italian?
În cazul meu, am simțit o mică diferență. Inclusiv de la tipul de echipă. Pentru că eram obișnuit să joc mereu la Benfica, unde aveam mingea în cea mai mare parte a timpului și doar atacam. Apoi m-am dus la Ascoli, o echipă din Serie B. Și trebuie să te aperi mult. Sunt foarte agresivi. Fotbalul este atât de tactic. La antrenamente, pun mare preț pe detaliile tactice. În Portugalia, e mai mult despre minge. Vrei să ai mingea. Ești foarte tehnic. Și multă intensitate. Acolo, e mai mult despre tactică. Asta e principala diferență.
Iar apoi, în 2024, ai ajuns pentru prima dată în România. Știai ceva despre România înainte?
Nu prea multe, ca să fiu sincer.
Și cum a fost experiența pentru tine la Buzău?
La Buzău, sunt două fețe ale monedei. Am început campionatul. Și știam că nu era o echipă nouă, ci o echipă care venea din divizia a doua, fără prea multe condiții. Eram concentrat. Ziceam: „Ok, vin aici. Voi da tot ce am mai bun. Voi ajuta echipa. Și voi încerca să fac un pas înainte în carieră”. Și făceam asta. Jucam bine până în momentul în care m-am accidentat, în ianuarie. Așa că a trebuit să mă opresc atunci. Iar apoi, când am putut să joc din nou, am aflat că sunt în afara lotului. Din cauza naționalităților. Așa că a trebuit să rămân pe dinafară. Și nu am mai putut juca.
Cum a fost acel moment pentru tine?
A fost greu, să fiu sincer. Ca fotbalist, vrei să joci. Și, în astfel de cazuri, accidentările nu vin niciodată în momente bune. Și a trebuit să stau pe margine, să privesc echipa din afară. A fost destul de greu. Și apoi e și mai greu când știi că ești apt de joc și nu poți pentru că ești în afara lotului. În acest caz, este chiar și mai greu.
Ce ai învățat despre tine în acea perioadă?
Sincer să fiu, anul 2025 a fost destul de greu în viața mea. Poate cel mai greu. Și am descoperit că am mult mai multă putere decât știam. Și am descoperit singur că eu sunt prima persoană care trebuie să aibă grijă de mine. Nu pot avea încredere în nimeni altcineva să facă asta pentru mine. Și asta s-a întâmplat în cea mai mare parte a acestui an.
Ce te-a uimit cel mai mult la România?
Sincer, cred că faptul că mâncați mult porc. În Portugalia nu se mănâncă atât de mult. Dar aici, crede-mă, se mănâncă foarte, foarte mult.
Care este mâncarea ta românească preferată?
Nu mănânc atât de mult, dar micii. Îmi plac micii.
Există ceva din fotbalul portughez care îți lipsește aici, în fotbalul românesc?
Trebuie să spun că da, în ceea ce privește fotbalul. Acolo este un fotbal mult mai, cum să spun, mai tehnic. Și cred că, în cazul meu, ca fotbalist, prefer să joc cu mingea și să am acea posesie. Acel ceva. Iar aici, în România, este puțin mai mult pe fizic. Fizic, intensitate și toate acestea. Așa că, la început, a fost destul de greu să mă adaptez la această realitate, pentru că nu reprezintă cele mai bune caracteristici ale mele. Agresivitatea și restul. Dar încerc să compensez cu toate celelalte lucruri pe care le pot face mai bine.
Cum te-ai descrie ca jucător?
Sunt un jucător foarte inteligent, cu mișcări foarte bune. În fața porții, sunt foarte calm. Pot marca de nicăieri. Nu am nevoie de atât de multe ocazii pentru a înscrie. Luarea deciziilor este, de asemenea, foarte bună. Trebuie doar să mai îmbunătățesc câteva lucruri, dar cu timpul.
Cum reușești să rămâi calm în timpul unui meci?
Sincer să fiu, pentru că face parte din viața mea. Eu am ales asta. Cred că, sincer, este un privilegiu să practic acest sport și să iubesc acest sport. Nu sunt doctor să am o viață în mâinile mele, o inimă pe care trebuie să o salvez. Nu este așa. Joc pentru că îmi place, sunt plătit să fac asta. Nu este atât de stresant. Mă antrenez în fiecare zi ca să dau tot ce am mai bun. Așa că, în mintea mea, știu că în fiecare zi voi face tot posibilul. Poate va fi mai bine, poate nu, dar dau tot ce am mai bun. Din acest motiv, sunt relaxat, pentru că nu aș fi putut face mai mult.
În vară, ai semnat cu Argeș. Cum ai luat această decizie?
Sincer să fiu, a fost o decizie pe care am simțit-o ca fiind cea corectă la acel moment. Pentru că, după acele cinci sau șase luni în care nu am jucat, aveam nevoie de o echipă despre care să simt că într-adevăr crede în mine, chiar dacă în ultimele luni nu am putut juca. Iar la ei chiar am simțit că antrenorul, președintele, toată lumea spera să merg acolo și să fac o treabă bună. Și, din prima clipă în care am ajuns la club, m-am simțit foarte bine cu toată lumea, de la magaziner, director, manager, jucători, toți m-au făcut să mă simt 00:15:44,440 --> 00:15:44,720
ca acasă încă de la început. Și cred că acesta este într-adevăr o parte din secretul pentru sezonul nostru de până acum.
În acea perioadă de șase luni, ți-a trecut vreodată prin minte să pleci din România?
Sincer, nu neapărat să plec din România, dar când nu joci, începi să te gândești că șase luni reprezintă destul de mult timp. Adică, jucasem bine până atunci, dar sunt totuși șase luni și, în capul tău, e dificil să procesezi toate astea, mai ales că ai mult timp liber. Făceam tratament, mergeam la sală, încercam să fiu în cea mai bună formă. Dar, în același timp, nu aveai profesia ta, adică job-ul tău, care să-ți ocupe mintea. Erai singur cu gândurile tale. Erai de unul singur și, desigur, ai momente acasă când doar stai, te uiți la televizor, dar de fapt nu te uiți. Te uiți prin televizor. A fost destul de greu. De aceea am spus că a trebuit să fiu foarte puternic mental ca să pot, după toată această perioadă grea, chiar și în viața privată, să vin aici și, încă din prima zi, să joc cât de bine am putut. Și cred că rezultatele vin odată cu asta.
Ești cel mai bun marcator al echipei în primul tău sezon. Te așteptai să te adaptezi atât de repede, având în vedere perioada de la Buzău când nu jucai?
Sincer să fiu, am multă încredere în mine. Am mare încredere in mine. Știam că golul este ceva ce am în interiorul meu. De aceea sunt relaxat, pentru că știu că, cu cât sunt mai calm în fața porții, chiar dacă uneori poate fi greu pentru antrenori sau echipă să mă privească, pentru că pot crede că uneori nu sunt serios. Dar acesta este stilul meu. Pentru a da tot ce am mai bun, trebuie să fiu într-o anumită stare. Pur și simplu, las lucrurile să meargă de la sine. Și uneori, sigur, pot să exagerez puțin și să mai fac glume. Dar cred că face parte din meserie, pentru că suntem aici să dăm tot ce avem mai bun. În același timp, este viața noastră. Iar dacă nu te distrezi, chiar și la serviciu... desigur, există momente și momente. Dar cred că așa trebuie să fie.
Care este golul tău preferat de până acum pentru Argeș?
Golul marcat împotriva celor de la Csikszereda. Am alergat cu mingea vreo 70 de metri, am făcut o recuperare și am marcat... Iar acel gol arată cât de calm sunt în fața porții deoarece, dacă alergi 70 de metri și ajungi aproape de poartă și ai răbdarea să aștepți ca portarul să „deschidă ușa”, picioarele mă refeream, și să pui mingea atât de calm acolo, trebuie să ai acel instinct. Nu e ceva ce se antrenează întotdeauna. Ori te naști cu asta, ori nu.
FC Argeș a arătat extrem de bine în acest sezon. Care este secretul?
Faptul că echipa este ca o familie. Chiar și în vestiar, în hoteluri, poți simți că toată lumea ține la ceilalți. Și știm că toți cei din club, de la președinte la jucători, la antrenori, toată lumea își dă silința să ajute echipa, să se ajute reciproc. Deci nu este ca și cum ar fi acea presiune, noi chiar dăm tot ce avem mai bun. Iar felul în care suntem atât de apropiați, cred că se vede și pe teren, pentru că atunci când trebuie să ne apărăm, ne apărăm toți, când trebuie să atacăm, atacăm. Și chiar dacă un tip ratează sau dacă altul face vreo prostie, ceilalți încearcă să-l încurajeze, pentru că suntem ca o familie, ca o echipă. Nu vrei să-l faci să se simtă și mai rău. Nimeni nu vrea să rateze. Toată lumea vrea să înscrie. Toată lumea vrea să apere. Dar greșelile se întâmplă. Și trebuie să fim acolo unii pentru alții, să ne motivăm. Pentru că este un sezon lung. Nimic nu este gata încă. Trebuie doar să continuăm să dăm tot ce avem mai bun.
Ce ți-au spus colegii tăi despre Nicolae Dobrin?
Nu atât de mult colegii, cât cei din club și chiar fanii mi-au spus că a fost cel mai bun posibil, cel mai bun fotbalist din istoria României. Eu credeam că este Hagi când am ajuns aici, pentru că mi-au spus că a jucat la Real și restul. Aveam asta în minte și nu știu dacă este el sau nu, pentru că nu i-am văzut niciodată jucând pe niciunul dintre ei. Dar îi cred, pentru că poți simți asta în oraș, la oameni, în club, că au un respect enorm pentru Dobrin. Și cu siguranță a făcut lucruri uimitoare pentru club și pentru țară.
Îmi poți spune care este simbolul Benficăi?
Este un vultur.
În regulă, și care este simbolul Argeșului?
Tot un vultur.
Ce crezi despre această asemănare?
Da, este o coincidență. Nu știu cum s-a întâmplat, dar este o coincidență foarte frumoasă. Din ziua în care am aflat că Argeșul era o posibilitate reală, am observat imediat și m-am gândit că poate este destinul. Nu neapărat că aș crede în asta, dar poate a fost alegerea corectă.
Ce părere ai despre suporteri?
Suporterii pentru mine sunt uimitori. Chiar dacă te gândești că jucăm la 30 de minute de oraș, la aproape toate meciurile avem vreo 6.000, 7.000 de oameni în tribune care ne susțin. Chiar și în oraș, când mergi la cumpărături, la supermarket, oriunde, te plimbi și știi că oamenii te observă. Vin la tine, vorbesc, cer poze, autografe. Și simți că iubesc cu adevărat clubul. Orașul este foarte apropiat de jucători și de echipă. Și cred că asta ne ajută foarte mult. Pentru că și atunci când jucăm în deplasare, nu contează dacă e la o oră, două sau cinci ore distanță, mereu este cineva acolo să ne susțină. Și, desigur, clubul aparține oamenilor și fanilor, pentru că jucătorii vin și pleacă, antrenorii, la fel, dar fanii sunt cei adevărați. Așa că încercăm mereu să dăm tot ce avem mai bun pentru a le oferi bucurie, fericire în viața lor.
Ce coleg ți-a dat cel mai bun sfat?
Nu pot spune că a fost un singur coleg, e mai degrabă ceva ce toată lumea știe. Atunci când intri pe teren, trebuie să dai 100% din tine. Nu contează. Chiar dacă poate nu poți da 100% din potențialul tău. Pentru că poți fi mai obosit sau ai o problemă și nu poți. Dar să dai mereu tot ce ai în acel moment. Astfel încât, când ieși de pe teren, să simți că e gata, am dat tot ce am putut. Și cred asta pentru că nu știi niciodată ce se întâmplă în viață. Nu știi dacă pleci de acolo și se întâmplă ceva. Așa că e mai bine să fii împăcat în mintea ta că ai făcut absolut tot ce ai putut și că te-ai distrat.
Ce faci când nu ești la antrenamente sau în cantonamente?
Sincer să fiu, sunt un tip destul de liniștit. Stau mult acasă, mă odihnesc. Vorbesc mult cu prietenii mei. Mă joc cu ei. Îmi place să merg și la sală. Serios, am început anul acesta cu mai multă consecvență pentru că știu că este ceva ce te poate ajuta mult, chiar dacă ne facem treaba dimineața. Dar vreau să adaug ceva în plus, ceva personal, din ceea ce îmi doresc pentru jocul meu, să mă ajute în ceea ce privește explozivitatea. E ceva ce te ajută mult pe teren. Așa că prefer să mă odihnesc, iar după-amiaza, spre seară, folosesc acel timp pentru a mă asigura că mai dau acel 1% care să mă ajute să fiu mai bun.
Dacă i-am ruga pe prietenii tăi să te descrie, ce crezi că ar spune?
Cred că ar spune, cu siguranță, că sunt un tip amuzant, relaxat, un om prietenos care ajută mult. Sunt mereu acolo pentru prietenii mei dacă au nevoie de mine și ei știu asta. Și cred că așa este... Să fii mereu acolo, pentru că ține de prietenie. În momentele bune, toată lumea va fi acolo. Dar când lucrurile nu merg atât de bine, atunci simți cine este cu adevărat un prieten adevărat.
Completează propoziția. „La sfârșitul sezonului, FC Argeș...”.
Va da tot ce are mai bun, astfel încât la final de sezon să putem spune că s-a terminat și să nu avem regrete că am fi putut face asta sau alta mai bine. Și sper să putem face toți fanii și toți oamenii care ne iubesc cu adevărat fericiți și să simtă că merită să poarte aceste tricouri.
Ce ai vrea să se spună despre tine la sfârșitul sezonului?
Sper ca oamenii să-și amintească de mine și de acest sezon ca fiind unul foarte bun, în care am ajutat mult clubul și colegii. Să nu poată spune nimic rău despre mine, că am dat mereu totul și că i-am ajutat să fie mai buni, iar eu am fost mai bun datorită lor. Sper să fie așa și sper să continui să înscriu, să dau pase de gol, să aduc bucurie tuturor. Și, cine știe, poate încă un pas înainte în cariera mea.
