Danny Armstrong, scoțianul care a devenit erou în derby-ul României: „Cea mai frumoasă noapte din cariera mea”

Danny Armstrong a devent repede unul dintre favoriții fanilor dinamoviști. Nici nu se putea altfel, în condițiile în care primele sale goluri în Superliga au venit chiar contra marii rivale, FCSB. Un hat-trick de poveste, într-un rocambolesc 4-3 în favoarea ”câinilor”, care s-au impus în derby după o lungă așteptare de cinci ani. „Cea mai frumoasă noapte a carierei”, spune scoțianul, fără să stea pe gânduri. O carieră pe care a petrecut-o în cea mai mare parte în țara natală. Unde, la fel ca orice localnic, a încercat și rugby-ul. În cele din urmă, pasiunea pentru fotbal a învins.

În primul rând, spune-ne cum îți place să ți se spună? E Danny, Daniel sau Dan?
Prefer Danny. Prietenii îmi spun Danny, mama îmi spune Daniel.

Poți să ne spui cine este Danny? Nu fotbalistul, ci persoana.
Simt că sunt o persoană energică, îmi place compania, să stau cu prietenii, cu familia, cu iubita mea și cu bebelușul. Sunt destul de activ, nu îmi place să stau, îmi place să fiu înconjurat de oameni, să fac lucruri și să mă mențin ocupat. Îmi place să ies și îmi plac oamenii.

Cum a fost copilăria ta și cum a devenit fotbalul o parte din ea?
Crescând, încă de când îmi pot aminti mi-am dorit să lovesc o minge. Am crescut jucând fotbal și bucurându-mă de el, făceam asta cu tatăl meu și cu frații mei. Am doi frați și o soră, am crescut jucând în grădină, pe străzi, fotbalul a fost întotdeauna viața mea.

Înainte ca fotbalul să devină focusul tău, ai încercat și alte sporturi crescând?
Da, am jucat rugby la școală. Nu arăt ca și cum aș fi făcut asta, dar ăsta este probabil celălalt sport pe care l-aș fi putut practica. Am încercat și altele, dar acela a fost ca fotbalul.

Și a fost un moment în care a trebuit să alegi între fotbal și rugby?
Da, a trebuit să aleg când aveam 15 ani. Fotbal sau rugby. Am fost suficient de norocos încât să aleg fotbalul și nu regret asta.

Ce lucruri ai luat în calcul atunci când ai ales fotbalul?
Probabil doar faptul că eram mai bun la fotbal și e mai distractiv, un sport mai bun, mai popular. Aveam și mai mulți prieteni în lumea fotbalului și a fost și un antrenor care m-a convins de acest lucru, să rămân cu fotbalul, să mă concentrez complet pe asta și asta am făcut. E doar un sport mai bun.

Ce valori sau trăsături simți că ai moștenit de la mama ta și ce ai luat de la tatăl tău? Alege câte una de la fiecare.
Probabil ideea de a munci din greu, amândoi sunt extrem de muncitori. Mama mea este asistentă socială, e foarte bună, are grijă de copiii defavorizați și se asigură mereu că toată lumea este în regulă. Tata a fost pușcaș marin, de acolo ambiția și determinarea mea, dar simt că am preluat lucruri de la amândoi. Tatăl meu este un personaj și mama mea poate fi așa uneori. Amândoi sunt puternici, genul de oameni independenți și cei mai importanți oameni din viața mea. Sunt mândru că sunt fiul lor.

Cum ai descrie experiența ta la Wolverhampton?
A fost prima dată când am plecat departe de casă. Mama a plâns multe zile, ținând cont că era prima dată când plecam. A fost plăcut, mi-am făcut mulți prieteni, iar lucrurile s-au schimbat destul de rapid. Am trecut de la clubul local, pe care îl știam, la clubul cu bani. Nu regret. A fost o experiență bună și am învățat multe lucruri din asta.

Ți-a fost greu când ai plecat prima dată departe de casă?
Cred că mi-a fost mai ușor mie decât i-a fost mamei mele. Mă pot adapta ușor, mi-am făcut prieteni ușor, cred că acest lucru a ușurat totul. Desigur că există și dezavantaje, dar am avut parte și de multe avantaje. Trebuie să îți asumi ceea ce faci dar niciodată nu m-am gândit că nu aș fi bine.

Debutul tău la Kilmarnock nu a fost tocmai ideal. Încă îți amintești ce s-a întâmplat în acel meci?
Nu ar fi trebuit să joc, eram suspendat și nu știam, așa că am „scutit” echipa de cele trei puncte. A fost un meci nebun, mi-l amintesc bine, am ajuns totuși departe față de acel moment.

Te-ai simțit rău în acel moment?
Nu, pentru că nu a fost vina mea. Dar sunt foarte, foarte apropiat cu oamenii care ar fi trebuit să știe lucrurile astea. Am râs mult în legătură cu acest subiect, e eroare umană, cu toții facem greșeli. Uitându-mă înapoi atunci a provocat prea multe probleme.

Venind din fotbalul scoțian, cu ploaia, fizicalitatea și tempo-ul rapid, cum te adaptezi la ritmul și stilul Superligii României?
Îmi place. Învăț un nou stil de joc. În mod normal, sunt obișnuit să joc pe linia de tușă, să joc ca aripă, acum trebuie să mă adaptez, să joc mai mult pe interior, să ajung și pe exterior. Mă bucur să învăț lucruri noi, mă bucur de intensitate. Căldura e puțin cam mult, să fiu sincer, dar mă obișnuiesc cu ea din ce în ce mai mult. Îmi place atmosfera, fanii lui Dinamo sunt incredibili. Am avut un start mai lent, nu a fost un start rău, am jucat bine, dar a fost vorba despre a obține prima victorie și am reușit să facem asta în meciul tur cu FCSB. Sunt extrem de mândru de echipă și mă bucur că am reușit să facem asta astfel.

Pentru cineva care s-a mutat destul de mult, ce înseamnă pentru tine cuvântul „acasă”?
Acasă este locul unde este și familia ta, în general. Oamenii care te iubesc și care sunt mereu acolo pentru tine. Aceasta este casa mea acum, toți, de la coechipieri, până la staff și antrenori, fanii te fac să te simți ca acasă. Am și fiica, și iubita alături de mine, asta înseamnă acasă acum, e o casă pe care o iubim. Și familia mea a venit în vizită, mama mea, tatăl meu, deci București este acasă acum.

Ce ți-a trecut prin minte atunci când a apărut oferta din România?
A fost entuziasmant. Mă uit la fotbal și, în mod clar, când auzi Dinamo București, toată lumea știe, chiar și în țara mea. Știu istoria, știu ce fel de club este, iar asta mi-a dat entuziasmul de a căuta să aflu mai mult și să am acea senzație de a încerca ceva nou. Desigur că la început e puțin apăsător, poți să ai emoții și să privești lucrurile așa, am vorbit cu cei care sunt cei mai importanți pentru mine și am ajuns la concluzia că Dinamo este decizia corectă și sunt extrem de fericit că am decis acest lucru.

Ai jucat în Scoția împotriva lui Ianis Hagi. Îți amintești de el, de acel meci, ai vorbit cu el?
Da, îmi amintesc de el, cred că și dacă îl întrebați despre mine, va spune probabil că își amintește de mine. Am avut parte de puțină distracție pe teren, am avut niște glume în sens competitiv. E un jucător bun, așa cum știe toată lumea și a jucat la un club important la Rangers. Întotdeauna a fost o rivalitate, un meci pe care fiecare dintre noi și-a dorit să îl câștige, am reușit să îi învingem de câteva ori, dar întotdeauna a fost un meci mare, el era mereu pe stânga, eu mereu pe dreapta, deci am avut câteva bătălii.

Era un adversar dificil?
Da, e un jucător bun, un jucător foarte bun și poți să îi vezi calitatea, picior drept, picior stâng. Vorbim despre un jucător de profil înalt. Deci da, îmi amintesc bine de Hagi.

Exceptându-l pe Ianis, ai mai auzit și despre alți jucători români înainte de a veni la Dinamo?
Da, desigur. În mod evident, tatăl lui Hagi, unul dintre cei mai mari jucători din istorie, Popescu (n.r. Mihai) de la FCSB a jucat în Scoția. Când vezi jucătorii de aici recunoști numele, unii dintre ei au jucat în țări mari, la cluburi importante. Ca fotbalist știi jucătorii, deci sunt mândru că am ajuns aici și că reușesc să cunosc mai mulți fotbaliști, nivelul lor și cum sunt ei. Sunt entuziasmat să îi provoc.

Ai jucat primul tău derby românesc, cum a fost experiența ta din teren?
A fost special, am spus deja asta, a fost cea mai frumoasă noapte din cariera mea de până acum, nu ar fi putut fi mai bună, sunt extrem de fericit pentru toți cei implicați, coechipierii mei, antrenorii, staff-ul de la Dinamo și în special fanii. Faptul că am reușit să le oferim acea noapte și faptul că am fost o mare parte din asta e un lucru extrem de special pentru mine și e ceva ce va rămâne alături de mine pentru totdeauna.

Ce ai gândit despre atmosferă? Ai simțit ceva similar în Scoția?
Nu, pentru că în mod normal joci la echipele care au o bază de fani, acum joc pentru o echipă care are o astfel de bază de fani. În mod normal am jucat împotriva unor astfel de echipe, dar acum joc la una, ceea ce este extrem de special și să vezi că sunt mereu acolo, că mereu călătoresc alături de echipă și că un număr mare va sprijini mereu echipa cu dragoste.

Ai avut timp pe teren să vezi coregrafia pregătită de ei la derby?
Încerci să te concentrezi pe meci, dar nu te poți abține să nu te uiți puțin și să nu te bucuri. Sunt genul căruia îi place să facă asta, nu îmi place să fiu prea serios. Îmi amintesc că m-am uitat și am gândit: „Wow, e incredibil!” și apoi din primele secunde au fost de partea noastră, ne-au dat putere și ne-au încurajat. Chiar și când eram conduși cu 1-0, ne-au ridicat și mai mult, am știut apoi că suntem pregătiți pentru acel meci și că vom câștiga.

Ai înscris multe hat-trick-uri în carieră?
A fost primul. Am fost aproape înainte, dar dacă aș fi putut alege orice meci în care să fac asta, aș fi ales fix acel meci. Așa cum am zis, sunt extrem de mândru că am reușit un hat-trick și în special într-un derby.

Știai când a fost înscris ultimul hat-trick într-un derby al României pentru Dinamo?
Mi s-a spus că în 1952.

1951.
1951, da. Mai bătrân decât tatăl meu acest record. Nici el nu știa această informație, deci trebuie să îi spun. Sunt extrem de fericit și mândru de asta.

Fiindcă hat-trick-ul tău a adus o victorie așteptată timp de aproape 5 ani pentru Dinamo...
Doar să vorbesc despre asta îmi face pielea de gâină, să mă gândesc la asta... m-am uitat probabil de o mie de ori. Dar trebuie să folosesc acest lucru pentru a face mai multe și pentru a continua să progresez și să mai am astfel de momente, pentru că sunt extrem de speciale. Cum am spus, o așteptare de cinci ani este prea lungă pentru Dinamo și o să spun din nou, nu vor mai trece cinci ani până câștigăm din nou. Trebuie să continuăm să câștigăm aceste meciuri și să demonstrăm că suntem suficient de buni.

Există ceva din fotbalul scoțian pe care ți-ar plăcea să îl aduci în vestiarul lui Dinamo?
Avem un lot experimentat, pot doar să mă aduc pe mine și poate dacă reușesc să ajut oamenii cu anumite lucruri o voi face, dar am nevoie de ei să mă ajute pe mine. Asta înseamnă o echipă. Avem mulți jucători cu experiență și buni, foarte foarte talentați. Avem jucători cu experiențele lui Eddy (n.r. Gnahore), Chambos (n.r. Kyriakou), Georgi Milanov, Stipe Perica, iar apoi avem jucătorii tineri precum Musi, Cătă (n.r. Cîrjan), Raul (n.r. Opruț), Raul e mai în vârstă, ar trebui să fie în cealaltă categorie, dar jucătorii tineri pot aduce plusuri, sunt cu toții extrem de talentați. E despre a fi o echipă și asta începem să facem, să ne cunoaștem. Poate oamenii credeau că nu am câștigat până atunci, dar avem un lot nou și am fost aproape, adică am jucat bine, dar acum trebuie să folosim asta pentru a progresa, a ne închega ca echipă și să ne apropiem. Simt că avem asta în vestiar, băieții și staff-ul sunt incredibili, trebuie să folosim asta și asta vom face.

Ce ți-ar plăcea să spună fanii Dinamo despre tine la finalul sezonului?
Că am dat totul, că am jucat pentru șansa mea, pentru echipă, mi-ar plăcea să își aducă aminte de mine. Vreau să fie mândri de munca pe care am depus-o pe teren și să aibă multe amintiri frumoase cu mine și cu echipa. Echipa e cea mai importantă și vreau ca fanii Dinamo la finalul sezonului să fie mândri de echipă.

A existat vreun antrenor, coechipier sau moment care ți-a schimbat complet modul în care privești fotbalul?
Probabil momentele grele de la echipele de top când nu ești unul dintre jucătorii de top, sau unul dintre titulari și am realizat că trebuie să fii un jucător de echipă, trebuie să fii la fel de bun pe bancă cum ești pe teren. Cu toții avem același obiectiv, aceeași țintă și eu am fost rezervă într-o echipă care a câștigat campionatul, am avut un rol mai mic venind de pe bancă, decât dacă eram titular. Simt că am înțeles mult din asta, cum să fiu un coechipier mai bun, și să muncesc cât de mult pot pentru a deveni un titular și cred că atunci a fost momentul în care am realizat că trebuie să fii bun în acea situație ca să te poți bucura de momentul când devii titular, trebuie să fii pregătit.

Care este cel mai puternic sau semnificativ sfat pe care l-ai primit vreodată în vestiar?
Niciodată să nu fii prea pozitiv sau prea negativ. Mereu vor veni vremuri grele și este vorba de cum treci peste ele și mereu trebuie să fii împreună și asta este un lucru în care am crezut mereu. Dacă ai prietenii aproape de tine, mereu va fi mai bine, mereu vei fi ok.

A fost vreun moment în cariera ta în care ai simțit cu adevărat că fotbalul este mai mult decât un simplu sport?
Probabil că din momentul în care ajungi la echipa principală, e mai mult decât... e totul. Familia ta devine parte din asta, prietenii la fel, toată lumea este interesată de cariera ta, toată lumea vrea să te vadă fericit, să vadă că te descurci bine. Și apoi, evident, este sursa ta de trai, trebuie să pui la dispoziție… Unii oameni nu văd munca din spate, nu contează ce spune lumea, dar este muncă, muncă grea, nu doar un stil de viață grozav, momente frumoase. Sunt și momente dificile care se transformă în momente frumoase și de asta am spus că nu poți fi la extreme, trebuie să fii pozitiv.

Când lucrurile devin dificile, ce te motivează să mergi mai departe? Cum reușești să rămâi concentrat și motivat?
Familia probabil, familia și coechipierii și motivația că lucrurile vor fi mai bune. Dacă ai întotdeauna familia alături de tine, când ei te susțin, simți că poți face orice. Familia este cea mai importantă, este totul. Familia este acasă și acasă este familia.

A existat un jucător pe care îl admirai în copilărie, cineva pe care îl considerai un model sau idol?
Da, sunt mulți jucători, fiind stângaci eram îndrăgostit de cei care erau stângaci, extremele, Arjen Robben, jucători de genul. Țin minte că voiam să fiu ca el, evident el a fost incredibil de bun, dar îmi amintesc cum mă uitam la el și mă gândeam wow, așa joc și eu, și eu sunt stângaci. Dar sunt mulți pe care îi admiram, oameni de care eram apropiat când eram mic, îi vedeam și pe ei și mă gândeam wow, vreau să fiu un jucător la nivelul unei echipe mari, vreau să fiu un jucător mare, să joc în fața fanilor. E greu să numesc acum unul sau doi, au fost mai mulți.

În afara fotbalului, există vreun vis sau obiectiv la care încă ții?
Doar să îmi ajut familia, să îmi cresc fetița așa cum trebuie, vreau să fiu capabil să îi ofer familiei mele cât de mult pot și să îi fac mândrii. Să fac mândră pe toată lumea care a investit timp și efort în mine, să le creez moemnte frumoase, acesta este obiectivul în viață. Și să îmi pot întreține fetița mea frumoasă și familia, ea este cel mai bun lucru din viața mea. Acesta este obiectivul meu.