26 de ani are Marian Aioani, care a jucat la trei echipe până acum. Crescut la juniorii Chindiei, echipă alături de care a promovat în Superliga României, Marian nu și-a început drumul în fotbal între buturi, ci chiar în capătul opus, ca atacant. A fost campion al diviziei secunde alături de Chindia, iar apoi a cunoscut și gustul triumfului în Superliga alături de Farul, în 2023, când a ieșit campion, iar cel mai fericit atunci a fost când s-a terminat meciul și a știut că între mâinile sale nu va mai ține o minge, ci trofeul de campion.

În interviul acordat pentru superliga.ro, portarul care în prezent evoluează la Rapid, echipă alături de care visează să cucerească al doilea titlu al carierei, și-a spus povestea.

Marian, de ce ai vrut tu să fii portar?
Păi, la început, nu am vrut. Mi s-a oferit postul. Și am zis: de ce nu?

Că te întreb pentru că, fiind copil, vrei să dai goluri, nu?
Da. Păi așa am început. Am început ca atacant și... echipa de la mine, din satul natal, a rămas fără portar și... antrenorul mi-a spus să intru în poartă, am intrat și mi-a plăcut foarte mult.

Ai dat vreodată un gol de acolo, din...?
Am dat din penalty. Da, am dat două, cred.

Când le-ai dat?
Când eram la juniori, la Chindia, cred că la Juniorii C. Când erau republicani... acum ceva ani.

Și cum ai celebrat, mai ții minte?
Cred că am alergat pe tot terenul.

Ai tăi ce au spus când le-ai zis: „Gata, vreau să fiu fotbalist profesionist!”
La început... nu mai știu sigur dacă au fost chiar de acord în totalitate, dar știu că fratele meu m-a susținut din toate punctele de vedere.

Aveai și un alt plan, de rezervă, adică ți-ai mai fi dorit să fii și altceva?
Nu neapărat, dar îmi plăcea destul de mult la școală. Probabil că, cine știe, urmam o facultate... ceva avocat, nu știu, habar n-am. Chiar nu pot să-mi imaginez ce aș fi putut deveni dacă n-aș fi ajuns fotbalist.

De ce îți place ție fotbalul?
Pentru că mă simt liber.

Cum ar trebui să fie un fotbalist în poartă ca să fie un portar bun, din perspectiva ta?
Să fie liniștit, să citească bine jocul. Să joace bine cu piciorul și să aibă reflexe bune.

La tine ce-ți place cel mai mult din stilul de joc?
Jocul de picior.

„Farul a fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea”

Șase ani la Chindia, corect? Ce ai învățat cel mai mult de acolo?
Cred că să fiu 100% la antrenamente. Pentru că, atunci când ești copil, nu tratezi în totalitate serios tot ce se întâmplă pe teren. Și poate asta am învățat.

Ai avut un moment anume în care te-ai convins tu pe tine că fotbalul este un lucru serios și poate până atunci nu îl luaseși așa în serios?
Da, am avut o perioadă, pe la vreo 16 ani, când începusem să joc și apoi, dintr-odată, n-am mai jucat și atunci am realizat că trebuie să dai totul în fiecare zi.

Perioada de la Farul cum ai descrie-o?
Aș putea descrie-o ca cea mai frumoasă perioadă din viața mea, fotbalistic vorbind.

Cel mai prețios lucru învățat acolo? Ce poți să zici că a fost?
Mentalitatea, în primul rând.

Debutul la Rapid?
Debutul a fost unul fantastic. Țin minte că lucrurile s-au întâmplat destul de repede în acea perioadă. Am ajuns pe la mijlocul săptămânii și am intrat direct la meci. Am avut vreo două antrenamente cu echipa și țin minte bucuria fanilor când am mers să ne bucurăm cu ei pe Giulești.

Ce meci era?
Atunci, cu Dinamo, la debut.

Cum a fost prima oară ca tu, acolo, în poartă, să auzi suporterii în spatele tău?
Fantastic. Ca să pot descrie așa, este ceva foarte unic, pot să spun.

Ai o melodie preferată a suporterilor?
Da, îmi place foarte mult „De când am venit prima oară pe Giulești”. Și cred că sunt mulți colegi care...

Asta-i preferata? Uneori cânți de acolo, din poartă, și tu, în timpul meciului?
Da, în unele momente, după ce dăm gol și, când auzi cum cântă și entuziasmul lor, parcă te aprinde și pe tine.

Ai o paradă importantă la Rapid? Este o fază anume de care ești cel mai mândru?
Cred că cea din meciul cu Farul, când am câștigat 3-1. Pentru că era 1-0 pentru noi și, la un șut al lui Denis... Și atunci eram în lupta pentru intrare în play-off și, dacă nu câștigam, nu eram chiar așa bine.

„Îmi doresc să ridic un trofeu în acest sezon”

Cum îți păstrezi calmul, de obicei? Pentru un portar este o presiune foarte mare pe umeri.
Da. Presiunea este, pentru că întotdeauna noi trebuie să fim fără greșeală. Pentru că, la noi, chiar și cea mai mică neatenție ne costă. Tocmai de aceea, la fiecare fază și la fiecare șut, la fiecare pasă, noi trebuie să luăm decizia corectă și să ne gândim și pe viitor cum se poate dezvolta faza, cum pot veni șuturile... Sunt foarte multe situații pe care noi le gândim și tocmai de aceea este foarte dificil.

Poți să-mi spui două lucruri pe care ți le dorești de la tine sezonul acesta?
Un lucru ar fi să ridic un trofeu, iar al doilea să mă reîntorc la națională.

Apropo de trofeu, ai ridicat o dată un trofeu. Vreau să te întreb ce ai vrea, din tot momentul acela, din toată celebrarea aia, să simți și la Rapid. Dacă e ceva special...
Momentul când se termină meciul. Pentru mine, să știi că ai terminat meciul și că munca ta, timp de un an de zile, a fost răsplătită cu un trofeu este un lucru de neimaginat.

Care simți că e cel mai mare sacrificiu pe care l-ai făcut pentru fotbal?
Probabil că sunt, în mare parte a timpului, departe de soția mea și de familia mea. Și de fetița mea. Cred că asta, da.

Simți că te-a schimbat și în viața profesională ceea ce ți s-a întâmplat în viața personală, că ești tată, că ai o familie?
Nu cred, pentru că am rămas același om. Doar că acum am o responsabilitate în plus.

Cum ai vrea să fii reținut în istoria Rapidului?
Probabil că, dacă o să reușim să câștigăm un trofeu, sunt convins că o să intrăm în istorie.