Piața Unirii din Cluj este unul dintre locurile în care Crăciunul își face simțită prezența cu parfum de iarnă și cântece de sărbătoare. Alături de Atanas, ne-am plimbat printre copilașii care se jucau fericiți și ne-am amintit cum erau mesele pe 25 decembrie, când și noi eram copii. Și cât de mult conta să fie toată lumea acolo, vorbind despre... fotbal, evident.
Anii au trecut, dar ceea ce Atanas a trăit rămâne o amintire prețioasă pentru atacantul Universității Cluj, care are în plan să devină un număr 9 cum România nu are. Ambiția, talentul și încrederea în el vin de la tatăl Eugen Trică și bunicul Ilie Balaci. Da, așteptările și presiunea sunt mari, dar Atanas simte că a început să-și clădească un nume propriu.
Vă invităm la o plimbare prin târgul de Crăciun din Cluj. Printre tarabe cu jucării și amintiri din copilăria lui Atanas Trică.
Cum te simți aici în Cluj?
Mă simt foarte bine în Cluj. Deja m-am acomodat cu tot ce înseamnă oraș, suporteri, echipă și mă simt foarte bine că sunt aici.
Când te uiți așa puțin la piața de Crăciun, își amintești puțin de copilărie, te întorci un pic în timp?
Normal, orice copil cred că își aduce aminte de copilărie când se plimbă prin târgul de Crăciun.
Ce îți amintești cu plăcere de iernile de acasă?
De iernile de acasă de la București, pentru că multă lume ar spune că sunt din Craiova, de fapt eu am copilărit în București. Îmi amintesc când eram afară cu prietenii mei și ne jucam în zăpadă și făceam fel și fel de cazemate. Și aruncam cu bulgări unii în ceilalți. Așa îmi aduce aminte de iarnă.
Ce însemna Crăciunul pentru tine când erai mic?
Crăciunul însemna pentru mine masa cu familia. De fiecare dată, în fiecare an, ne întâlneam și stăteam la masa de Crăciun cu toții și deschideam fel și fel de subiecte. De fiecare 25 decembrie, eram toți împreună, însă chiar sunt supărat pentru că acum nu mai putem face treaba asta. De când a murit bunicul meu nu mai avem această tradiție și pot spune că ne-am destrămat într-un fel. Însă niciun fel de problemă, fiecare este în orașul lui, la casa lui și ne sunăm în fiecare an.
Piața Unirii din Cluj este unul dintre locurile în care Crăciunul își face simțită prezența cu parfum de iarnă și cântece de sărbătoare. Alături de Atanas, ne-am plimbat printre copilașii care se jucau fericiți și ne-am amintit cum erau mesele pe 25 decembrie, când și noi eram copii. Și cât de mult conta să fie toată lumea acolo, vorbind despre... fotbal, evident.
Anii au trecut, dar ceea ce Atanas a trăit rămâne o amintire prețioasă pentru atacantul Universității Cluj, care are în plan să devină un număr 9 cum România nu are. Ambiția, talentul și încrederea în el vin de la tatăl Eugen Trică și bunicul Ilie Balaci. Da, așteptările și presiunea sunt mari, dar Atanas simte că a început să-și clădească un nume propriu.
Vă invităm la o plimbare prin târgul de Crăciun din Cluj. Printre tarabe cu jucării și amintiri din copilăria lui Atanas Trică.
Cum te simți aici în Cluj?
Mă simt foarte bine în Cluj. Deja m-am acomodat cu tot ce înseamnă oraș, suporteri, echipă și mă simt foarte bine că sunt aici.
Când te uiți așa puțin la piața de Crăciun, își amintești puțin de copilărie, te întorci un pic în timp?
Normal, orice copil cred că își aduce aminte de copilărie când se plimbă prin târgul de Crăciun.
Ce îți amintești cu plăcere de iernile de acasă?
De iernile de acasă de la București, pentru că multă lume ar spune că sunt din Craiova, de fapt eu am copilărit în București. Îmi amintesc când eram afară cu prietenii mei și ne jucam în zăpadă și făceam fel și fel de cazemate. Și aruncam cu bulgări unii în ceilalți. Așa îmi aduce aminte de iarnă.
Ce însemna Crăciunul pentru tine când erai mic?
Crăciunul însemna pentru mine masa cu familia. De fiecare dată, în fiecare an, ne întâlneam și stăteam la masa de Crăciun cu toții și deschideam fel și fel de subiecte. De fiecare 25 decembrie, eram toți împreună, însă chiar sunt supărat pentru că acum nu mai putem face treaba asta. De când a murit bunicul meu nu mai avem această tradiție și pot spune că ne-am destrămat într-un fel. Însă niciun fel de problemă, fiecare este în orașul lui, la casa lui și ne sunăm în fiecare an.
Îți amintești cumva care a fost cel mai frumos cadou primit de la bunicul?
De la bunicul meu îmi aduc aminte că n-am primit foarte multe cadouri materiale. Cel mai important cadou de la el era cadoul sufletesc, adică sfatul bun pe care îl primeam de fiecare dată de la el.
Când ți-a zis bunicul tău că e mândru de tine?
Niciodată. Nu mi s-a întâmplat să îmi spună că e mândru de mine, deoarece era un om foarte strict și poate că era mai bine așa, pentru că te ținea oarecum în priză non-stop și să fii concentrat pe ceea ce ai de făcut.
Îți mai amintești la mesele de Crăciun despre ce vorbeați?
Nu aveam despre ce altceva să vorbim decât despre fotbal. Dacă erau discuții despre altceva, eu părăseam masa și mă duceam și mă jucam.
Mergeai la colindat de Crăciun?
Nu, nu am făcut treaba asta niciodată și poate că asta a fost o greșeală de a mea. Trebuia să merg și eu cu prietenii mei la colindat.
Ce crezi că ar spune bunicul tău despre tine și despre cum a ajuns Atanas astăzi?
Chiar mă gândeam acum câteva zile oare ce ar spune despre mine în ziua de astăzi. Cred că n-aș avea o viață prea ușoară, pentru că știu că ar vrea foarte multe de la mine. Însă mă bucur că, de acolo de unde este acum, se uită cu mândrie la mine și vede cum am crescut.
Simți că acum, fiind jucător profesionist, deja cu experiență, sărbătorile nu mai sunt sărbători și că nu prea mai ai timp de ele?
Da, într-adevăr, este o problemă. Nu mai ai timp de sărbătorile cu familia, ești tot timpul plecat în cantonamente, în deplasări. E o problemă destul de mare, însă atunci când suntem plătiți pentru asta și noi facem ce ne place, n-avem nimic de făcut.
Tot în legătură cu asta, așa era și tatăl tău când erai mic, bănuiesc că în multe momente importante el era cu fotbalul. Ce a însemnat fotbalul în viața voastră?
Da, tot așa cum e, noi vorbim doar despre fotbal, despre altceva nu prea vorbim. Și cred că este bine pentru că este subiectul meu preferat, subiectul lui preferat și tata față de bunicul meu nu e așa strict. Adică el e mai glumeț, mai cu glumele și asta ne face să destindem un pic atmosfera.
Trecem la un alt subiect important din viața noastră, mâncarea de Crăciun. Care e preparatul tău preferat?
Clasicele sarmale, bineînțeles. Sarmalele pe care le face bunica sunt numărul unu.
Îți trimite acum pachet sau cum faceți?
Nu, de ceva ani nu mai mănânc sarmale sau alimente de Crăciun, păstrez regimul pe care l-am de la club.
Ai un regim strict de mâncare, în general?
Da, am un regim destul de strict, însă am zile în care pot spune că nu respect.
Cheat day?
Da, sunt mai multe cheat day-uri.
Ce simți că ai moștenit de la tata și ce ai moștenit de la bunicul, atât în fotbal cât și în viață?
În fotbal, de la tatăl meu am moștenit execuțiile și de la bunicul meu gândirea fotbalistică. Ei fiind niște oameni mult mai scunzi decât mine și mult mai agili, adică eu fiind un om la 1,92, mult mai înalt decât ei, am alte calități.
Legat de trăsăturile morale, de la tata pot spune că am luat glumele și voia bună, iar de la bunicul meu am luat blândețea.
Cum a fost perioada asta la U Cluj pentru tine? Ce simți că ți-a adus ca experiență în fotbal?
Mi-a adus ca experiență presiunea, presiunea pe care o pun suporterii pe mine și nu doar pe mine, cât și pe echipă. Cu începutul de campionat care nu a fost chiar cel mai dorit, acum suntem într-o perioadă foarte bună cu domnul Bergodi.
Mi-a adus foarte multă experiență deoarece sunt niște jucători foarte buni, cu multă experiență și mă bucur că pot să fac antrenamente și să joc meciuri alături de ei în fiecare zi.
Cu cine simți că ai așa o conexiune mai puternică în vestiar?
Normal că cu cei tineri pentru că suntem de aceeași vârstă, aceeași generație. Însă, dacă ar fi să spun de cei mai mari, cu Dan, cu Nistor am o relație mai bună, pentru că l-am avut coleg și la Craiova și știu că de când eram junior mai mic, și acum fiind junior, doar că un junior mai mic la Universitatea Craiova, știu că mi-era foarte frică cu el. Când știam că sunt cu el în echipă, țineam degetele încrucișate să nu fiu cu el în echipă, pentru că știu că mă certa de fiecare dată.
Cum ți se pare că este atmosfera creată de suporteri? E o energie specială aici la Cluj.
Da, e o energie specială. Chiar și copiii mici sunt cu Universitatea Cluj. Și, cum am spus, sunt foarte fericit că pot face parte din acest club. Relația cu suporterii a fost la început una destul de grea, deoarece tatăl meu a jucat la echipa cealaltă din Cluj și ei au crezut oarecum că eu am anumite înțelegeri sau anumite afinități pentru echipa cealaltă din Cluj. Însă nu este așa. Eu am drumul meu și sunt foarte fericit că pot juca în fața lor. Și a început să devin relație cât mai bună.
În drumul tău, ce-ți dorești să demonstrezi aici la Cluj?
Îmi doresc să fiu un jucător semnificativ pentru Superliga României, în primul rând. Să-mi fac un nume propriu pe care deja încep ușor, ușor să-l clădesc. Însă aș vrea ca suporterii Universității Cluj să știe că eu am lăsat totul pe teren la fiecare meci.
Cum ai vrea să fii recunoscut în fotbalul românesc?
Ca un număr 9 care nu prea se mai găsește la noi în țară. Aș vrea să fiu următorul atacant al echipei naționale mari.
Atanas Trică are 21 de ani și știe mult mai mult decât majoritatea fotbaliștilor ce înseamnă așteptările. Mai știe și că, uneori, e bine să-ți dai o pauză și să te bucuri de ce ai și de ce ești. Și poate și de asta e bine uneori, mai ales în preajma sărbătorilor, să lăsăm presiunea deoparte și să ne amintim cum era să fim copii. Măcar câteva zile. Apoi o luăm de la capăt.
Crăciun Fericit!
