Derby în București și derby în Cluj. Un start spectaculos de play-off în Superliga. Liderul Universitatea Craiova va deschide runda din Top 6 și, în cazul unui succes, va privi cu relaxare cele două partide care i-ar putea consolida prima poziție.
În play-out, toată atenția se va îndrepta spre duelul dintre FCSB și Metaloglobus. Nu doar pentru că actuala campioană e în premieră în afara play-off-ului, ci și pentru că pe banca roș-albaștrilor a revenit Mirel Rădoi, al cărui obiectiv este calificarea în ediția viitoare de Conference League.
Așadar, pe ce ar trebui să stăm cu ochii în runda inaugurală din play-off și play-out?
Scapă Dinamo de ”complexul Rapid”?
Sunt 11 ani de când Dinamo a câștigat ultima dată în fața Rapidului. În acest sezon, giuleștenii s-au impus în ambele întâlniri din sezonul regular: 2-0 și 2-1. Alb-roșiii vin după trei înfrângeri consecutive - o serie negativă care a început chiar în derby-ul din retur cu formația lui Costel Gâlcă -, astfel că partida din acest weekend e crucială pentru ambițiile ”câinilor”, ajunși pe locul 5. Alb-vișiniii au pierdut o singură dată în precedentele șase jocuri oficiale, iar în ultima etapă a sezonului regular au remizat acasă cu liderul Universitatea Craiova. Dar terenul propriu nu e neapărat un avantaj pentru rapidiști, care au luat doar 28 de puncte din 45 posibile în primele 30 etape și au pierdut de două ori în cele mai recente șase meciuri disputate în postura de gazde.

FC Rapid București
53%
Posesie medie
5
Cornere pe meci
3
Ocazii mari pe peci
Derby-ul Clujului, mai încins ca niciodată
Daniel Pancu a spus că cele două echipe din Cluj sunt cele mai în formă ale campionatului. Sprintul pe care U și CFR l-au reușit nu doar pentru a se califica în play-off, dar și pentru a fi în discursul legat de lupta pentru titlu îi cam dă dreptate tehnicianului din Gruia. ”Șepcile roșii” au nouă victorii în ultimele zece partide oficiale și au terminat sezonul regular pe locul 3. Rivala din Gruia a legat 11 succese în Superliga și ocupă poziția a patra, cu același punctaj. Dacă Rapid pierde cu Dinamo, învingătoarea din derby-ul de pe Someș urcă pe poziția a doua și ar putea fi considerată principala contracandidată a Universității Craiova. Așadar, miza e uriașă luni seară. În plus, tensiunile de la ultima întâlnire, câștigată de CFR cu 3-2 și încheiată cu eliminările lui Andrei Cordea și Cristiano Bergodi, cu siguranță nu au fost uitate și vor adăuga un plus de emoție unui meci care se anunță mai încins ca niciodată.

Lukic, Jovo
25
Meciuri jucate
15
Goluri
23
Șuturi pe poartă
Defensiva Argeșului, la testul celui mai bun atac al campionatului
Apărarea a fost unul dintre argumentele piteștenilor pentru istorica lor calificare în play-off (prima nou-promovată care prinde Top 6 în actualul sistem). FC Argeș a primit 28 de goluri, capitol la care doar U Cluj și următorul adversar, liderul Universitatea Craiova, stau mai bine. Mai mult decât atât, elevii lui Bogdan Andone merg în Bănie după o serie de trei etape fără gol primit. Dar surpriza acestui play-off trebuie să treacă testul celui mai bun atac din Superliga. Oltenii au înscris de 53 de ori în sezonul regular, în care s-au impus în ambele dueluri directe. Marcând în total cinci goluri.

FC Argeș
28
Goluri încasate
15/30 (50%)
Meciuri fără gol încasat
11/30
Ambele echipe înscriu
Debutul lui Mirel Rădoi
Chiar și în afara play-off-ului, FCSB a reușit să deturneze atenția în direcția sa. De data asta, prin schimbarea staff-ului tehnic. Dar, mai ales, prin faptul că noul antrenor este Mirel Rădoi, aflat la a doua experiență pe banca roș-albaștrilor, la 11 ani distanță de prima. Așadar, strict vorbind, nu e chiar un debut. Însă lucrurile sunt diferite în prezent. Fostul selecționer este acum un tehnician mai experimentat și vine într-un moment delicat, nu imediat după câștigarea titlului. Obiectivul este o prezență în viitoarea ediție a cupelor europene, iar drumul spre îndeplinirea lui începe contra ultimei clasate, Metaloglobus, unde de asemenea recent a avut loc o schimbare pe bancă. Florin Bratu și-a început mandatul cu o remiză în fața celor de la UTA și acum vrea să dea marea lovitură. Mai ales că echipa lui a câștigat deja împotriva deținătoarei titlului în actuala stagiune.
Lupta pentru primele două locuri în play-out se anunță strânsă, dar cine va ține ritmul?
Un prim răspuns îl vom primi la finalul acestei runde. Cu siguranță, FCSB ar trebui să fie acolo și, în ciuda dificultăților din acest sezon, rămâne principala favorită a play-out-ului. Pentru celelalte candidate la una dintre primele două poziții, nu este deloc un moment bun. UTA nu câștigă de trei etape și are un singur succes în cele mai recente șapte runde. FC Botoșani, la care a revenit pe bancă Marius Croitoru, are patru eșecuri la rând. Oțelul a luat un singur punct în precedentele trei runde. Iar Farul vine după trei înfrângeri consecutive. Toate aceste echipe vor avea dueluri cu adversare de la retrogradare, care, surpriză sau nu, sunt într-o formă mai bună. Mai ales Csikszereda, neînvinsă de trei meciuri în campionat, și Hermannstadt, care a legat în premieră două victorii în actuala stagiune de Superliga.