De 11 ani aștepta Dinamo o victorie într-un derby cu Rapid. Duminică seară, când Musi a marcat cu o execuție senzațională pentru 3-0, în minutul 71 al partidei de pe Arena Națională, fanii alb-roșiilor au înțeles că lunga așteptare a luat sfârșit. Giuleștenii au marcat și ei pe final, însă nu au putut decât să reducă proporțiile unui eșec care, în mare măsură, le pune capăt ambițiilor europene.
Pentru Musi, a fost a doua reușită în acest play-off și ambele au venit în meciuri pe care le-a început ca rezervă. În runda trecută, în duelul contra liderului de atunci, Universitatea Cluj, a intrat de asemenea în partea a doua a jocului și a înscris golul care a înlăturat emoțiile. ”Câinii” s-au impus cu 2-1 și au obținut astfel prima victorie în play-off. Au recidivat cu Rapid și acum își fac din nou calcule în privința unei clasări pe podium.
„Este o victorie frumoasă, mai ales că a venit după o perioadă foarte lungă, din 2015, așa că mă bucur pentru mine, dar și pentru băieți. Noi trebuie să luptăm pentru cupele europene. Mai avem patru meciuri, încercăm să le câștigăm pe toate, iar la final tragem linie și vedem unde suntem”, a spus Musi, la finalul derby-ului.

Musi, Alexandru
31
Meciuri jucate
6.89
Rating
6
Goluri
51
Șuturi
20
Șuturi pe poartă
4
Ocazii mari ratate
Golul marcat cu Rapid a fost lăudat de toată lumea. O execuție spectaculoasă, dintr-un unghi dificil, genul de moment care îți asigură locul în istoria unei mari rivalități. Cu toate acestea, Musi spune că nu acesta a fost cel mai frumos gol din cariera sa. „Cel cu U Cluj a fost cel mai frumos”, a spus fotbalistul alb-roșiilor.
O dilemă plăcută, fără îndoială. Și două goluri care au relansat sezonul lui Dinamo.