Încheiem un an în care echipele favorite ne-au plimbat prin toate stările posibile. De la bucuria unei victorii, la speranța unei remontada, până la dezamăgirea înfrângerii. Toate cele trei variante fac parte din joc și una fără cealaltă nu ar exista complet. Ce e însă și mai sigur e că niciuna dintre ele nu ar conta cu adevărat dacă nu ar exista în tribune suporterii care să le trăiască.
Până să reînceapă Superliga și să se redeschidă porțile stadioanelor, hai să vedem cum stă clasamentul în materie de număr de fani. Aflăm ce echipă a strâns cei mai mulți suporteri pe arenele din România, care este media de spectatori pentru fiecare club la meciurile de acasă și din deplasare și ce partide au atras cele mai multe voci acolo, în lumina nocturnelor și în mijlocul acțiunii. Indiferent de vreme, oră și locul din clasament. Menționăm că în aceste clasări ale cluburilor sunt foarte importante următoarele aspecte: numărul de locuri ale stadioanelor, forma de moment a echipei, meciurile jucate (veți observa că acestea diferă), vremea, ziua și ora de disputare a partidei. Dar, cel mai important aspect este și va fi întotdeauna apartenența fanilor la clubul pe care îl susțin.
Borna de un milion de spectatori, atinsă la Dinamo-Rapid
Ultima etapă din 2024 a adunat în toate cele opt meciuri disputate 45.444 de spectatori pe scaunele stadioanelor. Derby-ul jucat între Dinamo și Rapid pe Arena Națională, cu 21.164 de fani în gradene, a depășit pragul de un milion de suporteri. Acum, înainte să dăm restart Superligii, numărăm 1.027.128 de pasionați care au luat calea stadioanelor cu eșarfele la gât, în căutarea golului. Și chiar dacă în unele meciuri el nu a apărut, asta nu a însemnat că emoțiile și bucuria au lipsit.

Rapid, pe primul loc la general
Calculând totalul suporterilor care au fost prezenți la meciurile de acasă și din deplasare, Rapid a ieșit pe primul loc, cu un număr de 241.377. Topul este continuat de FCSB, cu 237.287 suporteri, și Dinamo, cu 200.904. Clasamentul desfășurat al primelor 10 clasate este următorul:
1. RAPID BUCUREȘTI - 241.377
2. FCSB - 237.287
3. DINAMO BUCUREȘTI - 200.904
4. „U” CLUJ - 179.719
5. UNIVERSITATEA CRAIOVA - 150.378
6. PETROLUL PLOIEȘTI - 123.874
7. CFR CLUJ - 115.711
8. UTA ARAD - 115.089
9. OȚELUL GALAȚI - 110.218
10. FC HERMANNSTADT - 95.333
Rapid a avut cea mai mare audiență acasă în meciurile:
1. Cu Universitatea Cluj (12.691), încheiat cu 2-0 pentru băieții lui Ioan Ovidiu Sabău, în etapa 9
2. Cu CFR (12.400), încheiat cu 2-2, în etapa 2
3. Cu Dinamo (12.378), încheiat cu 1-1, în etapa 6
În deplasare, cele mai mari audiențe cu Rapid pe teren au fost:
1. FCSB - Rapid, cu 40.287 de oameni în tribune, încheiat cu scor alb de 0-0, în etapa 14
2. Dinamo - Rapid, încheiat tot cu 0-0 pe tabelă, dar și cu 21.164 de suporteri. Meciul care a atins borna de un milion de spectatori, în etapa 21
3. Universitatea Craiova - Rapid, cu 19.940 de fani în gradenele stadionului Ion Oblemenco. Tot egal a fost și scorul lui, 1-1, în etapa 8 a Superligii.
Înfrățiți la galerii, înfrățiți și la audiențe în meciurile de acasă

Dinamo și „U” Cluj împart primul loc în topul numărului de spectatori din meciurile de acasă. Dinamo a strâns în total 119,561 de suporteri în tribune, obținând primul loc la general. Media pe meci este însă mai mare la Universitatea Cluj (11.089) față de alb-roșii (10.869), clujenii disputând cu un meci mai puțin pe propriul stadion decât au făcut dinamoviștii. Evident că în aceste topuri contează numărul de locuri al stadioanelor, cât și momentele prin care trec echipele, ca nivel de joc și performanță. Să vedem cum arată top 10 al audienței totale la meciurile de acasă:
1. DINAMO BUCUREȘTI (11 meciuri) - 119.561
2. „U” CLUJ (10) - 110.887
3. RAPID BUCUREȘTI (10) - 108.139
4. FCSB (10) - 99.694
5. UNIVERSITATEA CRAIOVA (10 ) - 94.848
6. UTA ARAD (11) - 70.505
7. PETROLUL PLOIEȘTI (11) - 69.149
8. CFR CLUJ (11) - 55.457
9. POLI IAȘI (11) - 54.543
10. OȚELUL GALAȚI (10) - 52.262
Cele mai mare audiențe ale jucătorilor lui Kopic în meciurile de acasă s-au înregistrat în:
1. Etapa 13 | Pe Arena națională, Dinamo a pierdut cu 2-0 în fața FCSB-ului. În tribune au fost 45.469 de spectatori
2. Etapa 21 | Tot pe Arena, dinamoviștii au făcut 0-0 cu Rapid. Spectatori: 21.164
3. Etapa 7 | Pe stadionul Arcul de Triumf, Dinamo a învins Universitatea Craiova cu 2-1 în fața a 7.126 de suporteri
4. Etapa 11 | Dinamo - FC Botoșani (2-2) - 7.021
5. Etapa 9 | Dinamo - Unirea Slobozia (1-0) - 6.850
Topul Universității Cluj în meciurile de acasă:
1. Etapa 16 | Derby-ul cu FCSB, încheiat cu 2-1 pentru roș-albaștri, a strâns în tribune 23.123 de fani
2. Etapa 8 | Un alt derby, în fața celor de la Dinamo, a adunat 18.067 de suporteri în gradene. S-a încheiat cu victoria gazdelor.
3. Etapa 19 | Derby-ul orașului, câștigat de „U” Cluj cu 3-2, s-a desfășurat cu 14.813 de spectatori pe Cluj Arena.
4. Etapa 10 „U” Cluj - Universitatea Craiova (1-1) - 12.055
5. Etapa 15 „U” Cluj - Farul (1-1) - 11.048
Top 10 în funcție de media de spectatori pe meci acasă:
1. „U” CLUJ (10 meciuri) - 11.089
2. DINAMO BUCUREȘTI (11) - 10.869
3. RAPID BUCUREȘTI (10) - 10.814
4. FCSB (10) - 9.969
5. UNIVERSITATEA CRAIOVA (10 ) - 9.485
6. UTA ARAD (11) - 6.410
7. PETROLUL PLOIEȘTI (11) - 6.286
8. OȚELUL GALAȚI (10) - 5.226
9. CFR CLUJ (11) - 5.042
10. POLI IAȘI (11) - 4.958
Pe lângă rocada de pe podium, mai deosebim o mutare în clasament. Oțelul Galați urcă 2 poziții, trecând peste CFR Cluj și Poli Iași, ambele cu un meci în plus față de echipa lui Dorinel Munteanu. Se poate observa ușor că atracția pentru derby-uri, simpatia pentru unele dintre echipele adverse și momentul bun în care se află clubul local (în cazul Oțelului din etapa 2, care venea după o victorie cu 3-2, în deplasare la Botoșani) sunt motive pentru care suporterii se îndreaptă spre stadioane.
Topul Oțelului Galați în meciurile de acasă:
1. Etapa 10 | Oțelul Galați - Dinamo (1-1) - 9678 spectatori
2. Etapa 2 | Oțelul Galați - Farul Constanța (0-0) - 7235 spectatori
3. Etapa 18 | Oțelul Galați - FCSB (1-4) - 6532 spectatori
4. Etapa 12 | Oțelul Galați - Universitatea Craiova (1-1) - 6.023
5. Etapa 4 | Oțelul Galați - Hermannstadt (1-0) - 5.580
Topul CFR-ului în meciurile de acasă:
1. Etapa 4 | CFR - „U” Cluj (2-3) - 12.500 spectatori
2. Etapa 9 | CFR - FCSB (2-2) - 11.252 spectatori
3. Etapa 1 | CFR - Dinamo (3-2) - 5.600 spectatori
4. Etapa 11 | CFR - UTA Arad (1-3) - 5.480
5. Etapa 17 | CFR - Rapid (1-1) - 4.153
Topul lui Poli Iași în meciurile de acasă:
1. Etapa 21 | Poli Iași - FCSB (0-2) - 9.112 spectatori
2. Etapa 7 | Poli Iași - Rapid (1-2) - 8375 spectatori
3. Etapa 5 | Poli Iași - Dinamo (2-2) - 7357 spectatori
4. Etapa 11 | Poli Iași - „U” Cluj (1-0) - 5.205
5. Etapa 3 | Poli Iași - Gloria Buzău (1-2) - 3877
FCSB, campioană în meciurile jucate în deplasare

În deplasare, echipele schimbă între ele locurile în clasament. Dacă la meciurile de acasă top 5 era compus din Dinamo, „U” Cluj, Rapid, FCSB, Universitatea Craiova, în clasamentul meciurilor jucate departe (sau nu atât de departe de casă) FCSB urcă de pe 3 pe locul 1, urmată de Rapid, Dinamo, „U” Cluj și Farul Constanța. Observăm că Farul e new entry în primele poziții, demonstrând o dată în plus că Gheorghe Hagi are puterea de a aduce suporteri pe stadioane.
Top 10 al audienței totale la meciurile din deplasare:
1. FCSB (11 meciuri) - 137.593
2. RAPID BUCUREȘTI (11) - 133.238
3. DINAMO BUCUREȘTI (10) - 81.343
4. „U” CLUJ (11) - 68.832
5. FARUL CONSTANȚA (11) - 61.057
6. CFR CLUJ (10) - 60.254
7. OȚELUL GALAȚI (11) - 57.956
8. UNIVERSITATEA CRAIOVA (11) - 55.530
9. PETROLUL PLOIEȘTI (10) - 54.725
10. SEPSI SF. GHEORGHE (10) - 51.564
Topul FCSB-ului în meciurile din deplasare:
1. Etapa 13 | Dinamo - FCSB (0-2) - 45.469
2. Etapa 16 | „U” Cluj - FCSB (1-2) - 23.123
3. Etapa 15 | Universitatea Craiova - FCSB (1-1) - 16.076
4. Etapa 9 | CFR - FCSB (2-2) - 11.252
5. Etapa 21 | Poli Iași - FCSB (0-2) - 9.112
Topul Rapidului în meciurile din deplasare:
1. Etapa 14 | FCSB - Rapid (0-0) - 40.287
2. Etapa 21 | Dinamo - Rapid (0-0) 21.164
3. Etapa 8 | Universitatea Craiova - Rapid (1-1) - 19.940
4. Etapa 3 | Petrolul Ploiești - Rapid (1-0) - 9.700
5. Etapa 1 | UTA Arad - Rapid (1-1) - 10.087
Topul lui Dinamo în meciurile din deplasare:
1. Etapa 8 | „U” Cluj - Dinamo (1-0) - 18.067
2. Etapa 6 | Rapid - Dinamo (1-1) 12. 378
3. Etapa 10 | Oțelul Galați - Dinamo (1-1) - 9.678
4. Etapa 17 | Petrolul Ploiești - Dinamo (0-1) - 8.472
5. Etapa 5 | Poli Iași - Dinamo (2-2) - 7.357
Media pe meci în deplasare o așază pe CFR înaintea Farului, asta și pentru că băieții lui Dan Petrescu au jucat un meci mai puțin decât constănțenii. Petrolul Ploiești vine lansată pe turnantă, depășind Universitatea Craiova și Oțelul Galați, care îi luaseră fața în clasamentul general. De reținut un detaliu foarte important: 10 din 16 echipe din Superliga joacă în deplasare cu o medie de spectatori mai mare de 5.000.
Clasamentul în funcție de media de spectatori pe meci în deplasare:
1. FCSB (11 meciuri) - 12.508
2. RAPID BUCUREȘTI (11) - 12.113
3. DINAMO BUCUREȘTI (10) - 8.134
4. „U” CLUJ (11) - 6.257
5. CFR CLUJ (10) - 6.025
6. FARUL CONSTANȚA (11) - 5.551
7. PETROLUL PLOIEȘTI (10) - 5.473
8. OȚELUL GALAȚI (11) - 5.269
9. SEPSI SF. GHEORGHE (10) - 5.156
10. UNIVERSITATEA CRAIOVA (11) - 5.048
Topul CFR-ului în meciurile din deplasare:
1. Etapa 19 | „U” Cluj - CFR (3-2) - 14.813
2. Etapa 2 | Rapid - CFR (2-2) - 12.400
3. Etapa 18 | Universitatea Craiova - CFR (0-2) - 8.226
4. Etapa 19 | Hermannstadt - CFR (0-0) - 6.639
5. Etapa 16 | Dinamo - CFR (1-1) - 5.641
Topul Universității Cluj în meciurile din deplasare:
1. Etapa 9 | Rapid - „U” Cluj (0-2) - 12.691
2. Etapa 4 | CFR - „U” Cluj (2-3) - 12.500
3. Etapa 1 | FCSB - „U” Cluj (1-1) - 10.233
4. Etapa 3 | UTA - „U” Cluj (0-0) - 8.527
5. Etapa 5 | Petrolul Ploiești - „U” Cluj (0-0) - 7.118
Topul Farului în meciurile din deplasare:
1. Etapa 15 | „U” Cluj - Farul (1-1) - 11.048
2. Etapa 13 | Rapid - Farul (5-0) - 10.165
3. Etapa 9 | Petrolul - Farul (1-1) - 8.760
4. Etapa 7 | UTA - Farul (1-1) - 8.278
5. Etapa 2 | Oțelul Galați - Farul (0-0) - 7.235
Topul Petrolului în meciurile din deplasare:
1. Etapa 18 | Rapid - Petrolul (1-1) - 11.719
2. Etapa 4 | Universitatea Craiova - Petrolul (0-0) - 10.807
3. Etapa 10 | FCSB - Petrolul (1-1) - 8.512
4. Etapa 2 | Dinamo - Petrolul (4-1) - 6.723
5. Etapa 12 | UTA - Petrolul (3-1) - 5.093
Top 5 meciuri în funcție de audiențele de pe stadion
Încheiem numărătoarea cu topul meciurilor care au adus cea mai mare audiență în tribune în acest sezon de Superliga. 45.469 de suporteri a fost recordul în aceasta primă parte a campionatului. Rămâneți aproape, pentru că ne așteaptă alte meciuri încinse, în care orgoliul, dorința de victorie, precum și cea de relaxare și distracție vor aduce suporterii pe stadioane.
1. Etapa 13 | Dinamo - FCSB (0-2) - 45.469
2. Etapa 14 | FCSB - RAPID (0-0) - 40.287
3. Etapa 16 | „U” CLUJ - FCSB (1-2) - 23.123
4. Etapa 21 | DINAMO - RAPID (0-0) - 21.164
5. Etapa 8 | UNIVERSITATEA CRAIOVA - RAPID (1-1) - 19.940