superliga.ro a discutat în Antalya cu unul dintre cei mai talentați tineri jucători din campionat. Împrumutat de Rapid la Sepsi, El Sawy a marcat două goluri, unul dintre ele chiar împotriva echipei de care aparține, și a oferit două pase decisive în prima parte a sezonului.

Am fost curioși să aflăm ce obiective are în perioada următoare, cum reușește să se împartă între fotbal și viața personală, ce îl inspiră în afara terenului și ce avantaje are datorită moștenirii multiculturale. Am descoperit un băiat matur și care știe că poate nu ar trebui să ia lucrurile chiar așa în serios.

Ești o persoană ambițioasă. Care este următorul țel la care vrei să ajungi?
În momentul de față, încerc să fiu foarte prezent. Până la urmă, sunt dator antrenorului, colegilor, în începutul acesta de an, abia am venit după o accidentare și încerc să îmi reintru în ritm, să nu mă gândesc prea departe, pentru că trebuie să fiu, până la urmă, bine în momentul acesta, să pot să performez, să mă antrenez cât mai bine și mai apoi, când o să mă repun pe picioare, atunci o să pot să mă gândesc la următoarele țeluri, și pe termen scurt, și pe termen lung.

Apropo de gândit, vreau să te întreb, crezi sau e bine ca fotbalistul să se gândească și la altceva în afară de fotbal?
Da, cred că e necesar. Adică cel puțin știu că dacă doar la fotbal mi-ar sta capul, oarecum aș înnebuni. Până la urmă, trebuie să fie un echilibru între viața profesională și viața personală. Și dacă un taler este prea apăsat, te dă peste cap cealaltă jumătate.

Simți că îți iei inspirația și din alte domenii, nu?
Da, adică, până la urmă, viața e diversificată. Ar fi culmea să fie doar fotbalul și atât.

Și ce-ți mai place în afară de fotbal?
Îmi place să ies, îmi place să fiu cu prietenii, să râd, să glumesc, îmi place să citesc, îmi place să călătoresc. Cred că îmi place absolut orice le place și altor oameni.

Iar din experiența de meci, ce îți place cel mai mult?
Nu știu, oarecum emoția de dinainte. Pur și simplu, mi se pare că viața e foarte supusă unei rutine foarte monotone și faptul că simți ceva mai intens în clipele respective dă un motiv în plus de a te bucura că trăiești.

Crezi că, într-adevăr, fotbalul face oamenii să simtă ceva și tocmai de asta este iubit de cea mai mare parte a lumii?
Da, consider că este cel mai important lucru faptul că aduce sentimente la suprafață, sentimente instinctive, pe care oarecum oamenii le reprimă în viață de zi cu zi. Și în clipele în care sunt la stadion sau în clipe în care noi jucăm putem să ne exprimăm fără niciun fel de frână.

Apropo de asta, de exprimat, simți că fotbalistul din România poate să se exprime cu adevărat sau este această nevoie de a fi întotdeauna puternic, de a nu lăsa puțin o portiță pentru vulnerabilitate?
Nouă, bărbaților, nu ne place să fim vulnerabili și ar fi culmea ca într-un sport atât de competitiv să lăsăm urme de slăbiciune. Oricine vrea să fie cel mai bun și toată lumea vrea să arate asta pe teren și chiar dacă are o zi mai proastă sau se simte mai rău într-o zi, ar fi o greșeală să arate asta adversarului.

Numărul 7 pentru tine semnifică ceva?
Da, mereu am fost atras în viață de numărul 7, parcă tot ce mi s-a întâmplat nu neapărat strict de numărul 7, dar și multipli de-ai lui 7. Și când am ales numărul la Rapid a fost un, cum să zic?, un factor. Nu știu, pur și simplu m-am învârtit în jurul acestui număr și fără să vreau. Și acum, când am venit la Sfântu Gheorghe, nu e ca și cum eu l-aș fi ales, m-a întrebat domnul președinte dacă îmi doresc numărul 7 și am spus „Da!” din prima. Adică a fost chiar o coincidență plăcută.

Mă gândeam inițial că e vorba de Cristiano Ronaldo...
Nu. Adică nu sunt nici fan Ronaldo, nici fan Messi, eu îi admir pe amândoi, dar nu pot să zic că sunt fan înfocat unul dintre ei și atât. Am crescut cu amândoi, am învățat de la amândoi, dar nu este neapărat un ”factor Ronaldo” în asta.

Dar ai un fotbalist pe care poți să zici că îl consideri idol sau un exemplu pentru tine?
Nu știu, nu am avut niciodată așa un idol, dar mereu am fost impresionat de Neymar.

Dar când te uiți la un fotbalist, vrei să imiți cumva și stilul de viață, adică personalitatea, dincolo de sportiv?
Nu știu, cred că personalitatea, adică viața extrasportivă pe care o vedem, cea a sportivilor în special, este una vândută. Nu cred că e neapărat veridică și pur și simplu consider că fiecare dintre noi avem drumul nostru și ar fi culmea să încercăm să imităm alți oameni cu alte gândiri, cu alte valori decât ale noastre.

Apropo de imagine, crezi că fotbalistul ajunge la un moment dat să fie un produs?
Da, adică mă gândesc că dacă nu am fi noi un produs, nu ar fi oameni să investească în noi. De ce să investești în noi, dacă nu-ți aducem nimic înapoi? Până la urmă, totul este un du-te-vino și consider că dacă tu nu muncești ca să fii produsul pentru o persoană respectivă, atunci nu poți să ajungi un fotbalist de calitate sau un fotbalist mare.

Și gândindu-ne așa, că tu ești un produs, cum ai putea să te vinzi? Adică care ar fi - în publicitate, se zice ”Unique Selling Proposition” -, care ar fi acel plus al tău?
Nu știu, până la urmă, sunt o persoană muncitoare, ambițioasă, am o personalitate puternică și nu fug de la provocări, mă atrage faptul că nu mă simt îndeajuns de puternic și mă atrage faptul că trebuie să mă autodepășesc în multe momente.

Ai zis că nu te simți îndeajuns de puternic?
Logic, cum ar fi să mă simt în orice situație confortabil în largul meu? Dar faptul că mereu mă întâlnesc de astfel de situații, oricum aș fi, în orice moment al carierei, îmi arată că sunt pe un drum pozitiv. Adică dacă totul ar fi ușor, aș începe să-mi pun niște semne de întrebare. Mă bucur că trec printr-o grămadă de lucruri nasoale în perioada asta a tinereții și pot să învăț din ele. Mă bucur că nu am reușit să reușesc din prima, să zic așa, și am avut de muncit ca să ajung într-un moment bun al carierei mele și un moment de creștere, dar încă mai am o grămadă de demonstrat și o grămadă de muncit ca să fiu exact ceea ce trebuie.

Omar, de ce ești atât de matur?
Nu știu, poate așa mă prezint eu, mă vând. Ăsta e produsul.

Mă gândeam că poate ai moștenit de la părinții tăi maturitatea, claritatea?
Nu știu, e greu să-mi dau seama, pentru că părinții mei sunt idolatrizați, e greu să văd defecte când îi văd pe ei cel puțin. Tu, ca și copil, mereu îți vezi părinții ca pe niște idoli, însă mereu au încercat să-mi dea sfaturi, să-mi spună anumite chestii și de multe ori ignoram, pentru că eram copil și nu știam despre ce vorbesc. Dar am ajuns la un punct în care să le zic „bă, ai avut dreptate când ai zis asta!”. E un moment frumos până la urmă să-și dea seama și părinții că ceea ce spun ei nu trece cu vederea și au o importanță în viața noastră.

Poți să ne spui când a fost ultima oară când părinții tăi ți-au zis că sunt mândri de tine?
Nu știu, mama îmi spune foarte des, adică îmi spune atât de des încât nici nu mai țin cont. Dar da, e mereu un lucru frumos să le aud, adică până la urmă pentru ei fac asta și pentru fratele și sora mea.

Simți că te ajută să te adaptezi faptul că părinții tăi provin din culturi diferite?
Nu știu, consider că faptul că provin din două culturi diferite și am în sângele meu și sânge de român, și de egiptean, și de maghiar, și e tumultul ăsta de lucruri în interiorul meu mă ajută să fiu mai maleabil, mai special. E o chestie genetică, să zic așa. Și faptul că poate sunt mai focos, din faptul că sunt egiptean și vin din partea asta a Africii, și sunt la fel de cu picioarele pe pământ, pentru că sunt român până la urmă, combinația asta mă ajută foarte mult în multe aspecte ale vieții. Și cred că din ambele culturi, dacă reușesc să iau ce-i mai frumos, ce-i mai important și reușesc să le asimilez în persoana mea, pot deveni o persoană specială mai departe.

Ce poți să zici că ai învățat din vizitele tale în Cairo?
Nu știu, mi-am dat seama cât de simplă e viața și cât de bine o duc eu aici. Până la urmă, suntem noi, fotbaliștii cel puțin, așa de egocentrici, așa de cu capul în nori, mereu ne dorim să avem absolut totul și niciodată nu reușim să ne oprim, să ne gândim la faptul că avem deja mai mult decât își pot imagina alții. Și faptul că de multe ori am fost acolo și eram cu părinții și trăiam strict în zona centrală culturală a întregii țări, am reușit mereu să mă gândesc, să mă înrădăcinez puțin în pământ, să mă facă, să mă bucur de ce am în momentul de față.

Și ce ai în momentul de față?
Prieteni buni, o familie frumoasă, am o viață bună, am o carieră în față și ceea ce e cel mai important e că totul depinde de mine

Și ceea ce e mai important este să nu te simți singur.
Da, cui îi place să fie singur până la urmă?

Ne întoarcem un pic la tine, copilul Omar, ce i-ai spune tu acum, la 20 de ani, copilului de la 10 ani?
Nu lua totul așa în serios.

Apropo și de Neymar...
Da, până la urmă, și eu cred că peste 10 ani o să-mi zic pentru Omar cel de 20 de ani: „Nu lua totul așa în serios”. Pentru că și acum o fac, dar am reușit oarecum să mă detașez de sentimentele astea. Până la urmă, fac un antrenament prost sau joc un meci prost și pare că tot cerul cade pe mine sau ceva de genul. Dar, până la urmă, e parte din progresul tău, parte din piedicile care te obligă să te autodepășești. Și chiar nu trebuie luat totul așa în serios.

În momentele acestea în care iei totul în serios, ai și ”overthinking-ul”?
Da, normal, adică, până la urmă, cei de la Rapid știu cum eram anul trecut și cât de nervos eram pe mine. Și faptul că am reușit să trec peste obstacolele acestea și să învăț că totul face parte din progresul meu e un lucru foarte îmbucurător pentru mine. Dar și acum am momente în care sunt poate mai dur decât e necesar cu mine, dar asta e firea mea, mereu îmi doresc să fiu cel mai bun, mereu îmi doresc să fiu mai bun și poate vine instinctiv, dar faptul că reușesc să mă detașez într-un mod foarte obiectiv mă ajută și sper că s-o fac mult mai bine decât o fac acum.

Asta ai făcut-o singur sau ai apelat la serviciile unui mental coach?
Am avut de toate, adică am avut și un mental coach care m-a ajutat foarte mult. A fost și mult lucru de reflecție interioară, dar, până la urmă, mereu când am încercat să mă detașez, a fost viața mai frumoasă și mai fericită și mai ușoară decât atunci când am fost foarte legat de ceva.

În momentele acelea grele, după un meci mai dificil, dacă tu ai fi antrenorul tău, cum te-ai scoate din stare? Ce ți-ai spune?
Nu știu, adică sigur nu mi-aș spune ce-mi spun eu mie. Nu știu, sincer e greu să mă pun în adidașii antrenorului, să zic așa. Până la urmă, poate noi, ca jucători, nu ne dăm seama ce job dificil au. Trebuie să ne dăm seama că nu suntem singurii din echipă care trebuie să primească încurajări, care trebuie să fie atenția pusă asupra lor. Am un antrenor care are grijă de mine și mereu îmi spune ce greșesc, ce fac bine și mereu mă aduce cu picioare pe pământ, indiferent cât de aerian mă simt, și mereu îmi spune, și mă atenționează, și mai mult de atât n-am ce să cer. Adică, până la urmă, e un lucru ce trebuie să-l fac singur.

Un alt antrenor din fotbalul acesta frumos, Diego Simeone, a zis că cei mai dificili adversari pe care noi îi avem sunt gândurile noastre.
Chiar așa e, n-am cum să-l contrazic.

Ce-ai vrea să știe suporterii despre tine?
Vreau să știe că o să lupt pentru echipă. Suporterii lui Sepsi, logic, acum sunt jucătorul lui Sepsi și vreau să știe că o să lupt pentru această echipă și o să dau absolut totul ca să ajungem în play-off. O să încerc să fiu un jucător bun, un jucător decisiv și o să încerc să o ajut pe Sepsi să ajungă la poziția la care merită să fie.

Iar din acești suporteri, dacă sunt și mici fotbaliști care se uită la tine ca la un model, ce ai vrea să-i înveți?
Nu știu, să trăiască cu zâmbetul pe buze. Nu de mult am aflat cât de frumos e să treci cu zâmbetul pe buze și să te bucuri de viață indiferent de obstacole. Și cred că dacă reușești să fii mereu fericit și să zâmbești, și în același timp să faci ceea ce îți place, chiar nu poți să-ți dorești mai mult la viață.

Apropo de plăcut, care-i locul care îți place cel mai mult din Târgu Mureș?
Acasă, la bunici, sincer. Am crescut de mic la bunica acasă și deși acasă la mine îmi place foarte mult - dar e prea multă agitație și de când m-am mutat singur îmi place mai multă liniște -, mereu mă simt bine când mă duc la bunica și la bunicul și îi vizitez..

Ce ți-au zis bunicii ultima oară despre cariera ta de fotbalist?
Sincer, nu prea spun de carieră. Doar îmi spun să învăț și să mă îmbrac gros, să nu mă doară spatele.

Și cu învățatul cum merge?
Sunt la sport. E greu să fac și facultatea full-time, și fotbal, dar, în același timp, cred că informațiile sunt foarte ușor de găsit în momentul de față.

Acum mă întorc puțin la produse și mă gândeam să ne promovezi trei produse, și primul ar fi ultima carte pe care ai citit-o. Cum ne-ai convinge să o citim?
”Disunited Nation”. E geopolitică, în mare parte despre perioada lui Trump, primul mandat. Sunt pasionat de politică. Am recitit cartea, că am citit-o mai demult. Dar acum am înțeles-o în loc diferit, să zic așa.

Citești cărți despre politică, despre geopolitică?
Da, despre orice, orice interesant mă pasionează.

Citești și despre meditație, ”mindfulness”, ”mental health”?
Da, am avut momente, dar mai demult. Acum nu prea am mai stat să mă gândesc la asta.

Al doilea produs - ultimul film pe care l-ai văzut sau un film care te-a impresionat?
Mi-a plăcut foarte mult ”Seven”. L-am văzut recent. Știu că tot timpul lumea zicea că ce film mișto, dar nu am apucat niciodată să-l văd, a fost chiar foarte frumos, adică ”mindblowing”, așa.

Ce păcat crezi că facem cel mai des?
Cred că ”pride”, aroganța, mândria, nu știu cum să zic. Nu știu cum e cuvântul exact, dar cred că ăla e cel mai mult la îndemână omului. Până la urmă, cred că se întâmplă zi de zi. De fiecare dată când folosim pronumele eu, până la urmă e o formă de aroganță și atunci e ceva normal.

Și un serial?
Ultimul la care m-am uitat? M-am uitat la ”From”? Nu, ”Sopranos”. Da, ”Sopranos”. Foarte mișto și acela.

Te simți aici, tu, cu tine, în orice moment?
Da, adică oriunde aș fi sunt bine. Atât timp cât sunt înconjurat de oameni mișto, cum sunt înconjurat aici, de un grup frumos, de oameni. Ce poți să-ți dorești mai mult de la viață?