21 de meciuri jucate în Superliga în acest sezon, 5 goluri marcate și 6 partide fără să primească vreunul. Argentinianul Lucas Masoero, fundașul central al Universității Cluj, a acceptat să vorbim un pic despre fotbal. Credeam eu. Ce a urmat a fost încă o dovadă că un fotbalist bun trebuie să fie și un om bun. Un om care are pasiuni, visuri, care pune persoana înaintea meseriei lui. Vă invit să descoperiți „un fel de fericire”.

Lucas, cum e viața la 30 de ani?

Știi, e mai mult o provocare mentală decât altceva. Acum am o problemă când trebuie să mă ridic de pe scaun. 😁

Spune-mi, te-ai gândit înainte de meciul cu Rapid că îți vei face acest cadou de ziua ta? Golul?

De fapt, încerc să înscriu la fiecare meci, dar în ziua aceea am avut un sentiment în plus că pot marca din nou în acest sezon. Mulțumesc lui Dumnezeu, am reușit. Asta mă face fericit. Aceste lucruri – să înscriu, să ajut echipa – sunt mai importante decât golul în sine. A fost important pentru meci, pentru adversar. Sunt foarte fericit.

Am văzut pe Instagram că ai dedicat golul și soției tale, corect?

Da, da. Pentru că i-am promis că, dacă înscriu, voi sărbători cu un gest pentru ea, ca să știe că golul îi e dedicat și ei.

Cum te-ai simțit după meci, când fanii ți-au cântat „La mulți ani”?

A fost incredibil. N-am mai văzut așa ceva în viața mea. M-a făcut să fiu foarte mândru de mine și de fanii noștri. Sunt minunați. Fac o treabă extraordinară în tribune. Se vede și în rezultate că sunt mereu prezenți la meciuri. Sunt foarte importanți pentru noi.

Fii atent, vreau să asculți ceva. Un cântec înregistrat de prietena mea, Dana, după un meci:

Ce părere ai?
Când am venit aici, primul lucru pe care mi l-au spus a fost despre fani. Cum trăiesc acest sport și cât de mult sunt alături de echipă. Asta m-a făcut foarte fericit. Cred că am ales bine și sunt mulțumit de decizia mea.

Dar sunt nebuni! Nu am altă explicație. Sunt cu adevărat nebuni. Sper să rămână alături de noi și să ne susțină până la finalul sezonului.

Trăiesc pentru finalul sezonului și pentru titlu.

Știu, îmi spun și pe stradă. Îmi arată cât de mult își doresc asta.

A fost vreun moment în timpul unui meci când ai auzit fanii și ai simțit fiori?

De fapt, am început să cânt și eu melodiile lor. Așa încerc să îmi canalizez energia, cântând cu ei. Pentru mine e amuzant, pentru că ar trebui să fiu concentrat, dar cu pasiunea lor din tot sufletul, uneori este imposibil.

Din tot sufletul, fix ca în cântec. „Haide U, te iubim cu sufletul.”

Este incredibil. Dar e adevărat. Ce cântă ei e adevărat. Multe echipe pot cânta asta, dar ei chiar simt. Chiar cred ceea ce spun.

„Unul dintre visurile mele este să am propria cramă”

Dacă nu e un secret, ce cadouri ai primit după meci?

Un suporter mi-a dat o șapcă cu emblema U Cluj și un prosecco. Și Costi, ofițerul de presă, mi-a dat o sticlă de vin, pentru că într-o seară am avut o discuție cu el și prietena lui despre care vin e mai bun. Ea a spus că vinul moldovenesc e cel mai bun, pentru că e din Moldova. Iar eu mi-am apărat orașul. Nimeni nu poate contesta orașul meu. Așa că i-am explicat că vinul din Mendoza este foarte bun. Mi-au dat vin moldovenesc și acum trebuie să le dau vin argentinian.

Și ai găsit vinul tău argentinian aici, în România?

Da, da, am prieteni care mi-au arătat de unde pot cumpăra. Din când în când, încerc să iau ceva din Argentina, ca să simt că sunt acolo din nou. Pentru sentimentul de „acasă”. Mendoza este numele orașului. Iar cel mai bun vin al nostru se numește Malbec, după soiul de struguri. Este vinul numărul unu din Mendoza și de multe ori a fost numărul unu în lume. Dar avem multe vinuri bune acolo. Catena Zapata este foarte bun. Balbo, la fel. Avem multe crame.

Deci ești pasionat de vinuri.

Da, de fapt, unul dintre visurile mele este să am propria cramă. Îmi place vinul, îl savurez și sper ca într-o zi să am propriul meu vin. Știu că e dificil, dar voi încerca. Când am împlinit 18 ani, am făcut vin de casă împreună cu tatăl meu, pentru aniversarea mea. A fost minunat pentru mine. E ca o tradiție de familie. E sentimentul de apartenență.

„Să-mi văd familia, poate, cu trofeul”

V-ați împrietenit de o perioadă îndelungată cu primul loc din Superliga. Ce e diferit în povestea de sezonul acesta față de cea din sezonul trecut?

Cea mai mare diferență la echipă și club este că avem mai mulți jucători disponibili. Avem un lot puternic, iar asta ne ajută să obținem aceste rezultate. Calificarea în play-off este foarte importantă pentru echipa noastră. 

Aveam nevoie de un lot numeros și acum avem atât jucători experimentați, cât și tineri foarte buni. De exemplu, Bota, la 16 ani, e incredibil. Crește enorm de la meci la meci. Silaghi a progresat mult. Și acum l-am adus pe Blănuță, cel mai periculos atacant din campionat, și este un under 21. 

Dar, așa cum am spus după meci, încă nu am realizat nimic. Însă cu siguranță vom reuși ceva important.

„Este un fel de fericire” – ai spus asta după meciul cu Rapid despre faptul de a fi pe primul loc în Superliga. Hai să facem un exercițiu de imaginație: poți descrie pe scurt cum ar putea arăta o zi fericită la finalul acestui sezon?

Îmi voi rezerva bilete de avion pentru a merge acasă. Să-mi văd familia, poate cu trofeul. Dar trebuie să fie ceva special. Cei care au devenit campioni îți pot spune multe lucruri, știi? Am fost campion în Bulgaria și a fost uimitor. Am câștigat de două ori Cupa, și Supercupa. Și este ceva special. Nu este doar o noapte.

Pentru că în noaptea de după ultimul meci îți amintești tot sezonul. Și simți că trebuie să sărbătorești, ești obligat să sărbătorești astfel de lucruri. Pentru că nu se întâmplă în fiecare zi. Sunt 365 de zile de muncă pentru a atinge obiectivul. Și trebuie să celebrezi cumva.

De aceea am spus că primul lucru pe care îl fac este să îmi rezerv un bilet de avion spre casă, ca să sărbătoresc cu familia mea, cu soția mea.

Poate beți un vin special pentru o zi specială.

În momentul în care urc în avion, îi spun tatălui meu să meargă să cumpere cel mai bun vin pe care îl poate găsi. Și îl deschidem împreună.

„Prefer să salvez un gol decât să înscriu”

Ce este mai satisfăcător: să marchezi un gol sau să oprești un gol al adversarului în ultima secundă?

Pentru mine, să opresc un gol. De fapt, asta îmi place cel mai mult. În mod normal, nu îmi place să fiu în centrul atenției. Așa a fost mereu viața mea, nu am fost niciodată în prim-plan.

Așa că, pentru mine, să marchez un gol este, desigur, grozav. Dar să salvez un gol, să-mi salvez echipa dintr-o situație periculoasă, ca fundaș, îmi oferă mai multă satisfacție.

Știi, nimeni nu-și va aminti dacă salvezi un balon pe linia porții sau dacă blochezi cel mai bun șut al unui adversar. Golurile le vor ține minte toți. Dar aceste lucruri vor rămâne doar în mintea mea. Pentru că știu că treaba mea este să nu primim goluri și asta vreau să fac. Poate de aceea unii oameni mă văd supărat când primim un gol. Pentru că simt că nu mi-am făcut treaba. De aceea prefer să salvez un gol decât să înscriu.  

„Dacă înscriu, cealaltă echipă poate înscrie mai multe goluri, și rămânem cu 0 puncte. Dar dacă apăr toate golurile, măcar știu că avem 1 punct garantat.”

Care a fost cel mai frumos moment pe care l-ai trăit în acest sezon?

În acest sezon, când am bătut CFR în deplasare. A fost incredibil. De asemenea, pentru mine a fost o revanșă. Pentru că ultimul meci pe care îl jucasem împotriva lor l-am pierdut cu 4-0. Nu a fost deloc plăcut pentru mine.

Să mă întorc în acel stadion, să îmi văd suporterii acolo, cu acele fețe nebunești, încercând să îți transmită energia de a-i învinge. Și să începem prin a fi conduși. Ei au deschis scorul, au jucat mai bine în prima repriză. Apoi, în a doua repriză, am schimbat ritmul. Și am câștigat un meci incredibil. Pentru mine, acesta a fost cel mai frumos moment din sezon.

Alege un coleg și transmite-i un mesaj.

Bota. Cred că este unul dintre cele mai mari proiecte din România. Îl văd antrenându-se în fiecare zi, cu acest mental pe care îl are, Lucrând zilnic, mergând la sală.

Mesajul meu pentru el e că îl împing de la spate. Uneori sunt puțin dur, știu asta. Alteori îl înțeleg. Pentru mine, e important să termine școala. De asta îl întreb din când în când cum se descurcă, ce vrea să studieze după. Pentru că în fotbal nu este suficient doar talentul din picioare. Este nevoie și de o minte limpede. De aceea uneori sunt enervant cu el.

Mintea lui trebuie să fie ocupată 24 de ore, ca să nu analizeze excesiv situațiile, să nu facă overthinking. Este un tânăr de care avem nevoie și care sper că va juca mai des în acest sezon. Dar, în final, știu că va ajunge la echipa națională a României, pentru că are un talent mare în picioarele lui.

În acele momente, îți va fi foarte recunoscător.

Sper că își va aminti și îmi va trimite un tricou. Pentru mine e suficient.

„Cluburile ar trebui să ofere mai mult sprijin jucătorilor ca oameni, nu doar ca sportivi”

Ai jucat în Bulgaria, Rusia, Argentina. Ne poți spune care e cea mai valoroasa lecție pe care fotbalul ti-a oferit-o?

Am avut o perioadă de timp în care nu am jucat. Și m-am simțit foarte rău ca profesionist. Eram în Bulgaria atunci. Și, la un moment dat, un coechipier sârb, mi-a spus ceva asemănător cu ce i-am spus lui Bota. Că mintea mea nu trebuie să fie concentrată pe un singur gând, doar pe fotbal. Pentru că fotbalul nu este totul. Este o meserie și atât. Dar trebuie să te gândești și la familia ta, la prietenii tăi și la toate celelalte. Dacă lucrurile nu merg bine, să ai alte lucruri care să te susțină.

Și cuvintele pe care mi le-a spus mi-au rămas în minte până acum. Îmi amintesc de ele când nu sunt într-un moment bun. Când sunt nervos, când sunt supărat. Îmi amintesc aceste cuvinte, îmi sun soția sau vorbesc cu tatăl meu. M-au ajutat foarte mult să mă concentrez pe ceea ce vreau. Nu doar pentru cariera mea, ci și pentru viitorul meu.

Cum îl chema pe coechipierul tău?

Miloš Petrović. Jucam pe aceeași poziție. El juca în fiecare meci, iar eu îl priveam. Dar eram cel mai mare susținător al lui. Când nu juca bine, mă duceam la el să-l susțin sau încercam să-l ajut, știind că poate nu era bine pentru poziția mea. Pentru că poate era o oportunitate să joc în locul lui. Dar am ales persoana înaintea meseriei mele.

Hector Bellerin spunea că e important ca jucătorul de fotbal să nu se gândească numai la fotbal.

Corect. Și cluburile ar trebui să ofere mai mult sprijin jucătorilor ca oameni, nu doar ca sportivi. L-am auzit pe Bellerin vorbind despre mental health. Și știu că oamenii se gândesc că fotbaliștii câștigă foarte mulți bani, dar, la finalul zilei, acei jucători sunt singuri. De aceea cluburile ar trebui să îi facă pe jucători să se simtă mai în siguranță, să aibă instrumente să se dezvolte, să meargă la școală.

Eu am studiat 3 ani în Mendoza, Facultatea de Fizioterapie, și această experiență mi-a deschis mintea, am învățat limbi străine și, de asemenea, am învățat că e important să ai mereu mintea clară. Mintea e foarte puternică. Te poate ajuta sau te poate răni mult.

N-am simțit că acesta a fost un interviu. A fost o discuție cu un prieten pe care-l văd peste ani, la o masă din podgoria lui, savurând vinul din soiul Masoero, vorbind despre Cluj, despre suporterii cu care cânta în timpul meciurilor, despre revanșa cu CFR și despre tricoul primit de la Bota. Despre „un fel de fericire”.