Matteo Duțu, dinamovistul care a fost căpitan la Lazio și Milan

Născut la Roma și crescut fotbalistic, și nu numai, în Italia, Matteo Duțu nu a pierdut niciodată legătura cu rădăcinile sale românești. De altfel, a jucat pentru România la naționalele de tineret începând cu U17 și a ales Superliga pentru a continua să crească.

Deocamdată, începutul carierei la Dinamo este timid, însă calitatea este acolo și cu siguranță se vor vedea și progresele. Mai ales că vorbim despre un jucător care a primit sfaturi prețioase de la Ștefan Radu și s-a antrenat alături de nume importante, precum Ciro Immobile sau Luka Modric. Și, pentru un căpitan de profesie, nu ar fi o surpriză ca peste ceva timp să-l vedem purtând banderola și în tricoul alb-roșu.

Matteo, vreau să te întreb, care este prima ta amintire legată de fotbal?
Prima amintire legată de fotbal e când jucam în curtea de acasă cu fratele meu și jucam acolo fotbal.

Ați spart vreun geam?
Da, mai multe.

Și ce spunea mama ta?
Se enerva.

Acum poți să-i plătești geamurile înapoi.
Da, da, da. Dar acum nu mai joc în curte.

Te-ai născut la Roma. Aș vrea să te întreb când ai venit prima dată în România.
Prima dată pe la 4-5 ani, am venit la bunici.

Și cum a fost?
A fost frumos, dar acum nu mai prea am amintiri de prima dată, că eram mic. Și acum câteva zile m-am și întors din nou acasă, că ai mei sunt din Vrancea, și m-am întors și a fost frumos.

Bănuiesc că atunci când erai mic nu vorbeai română foarte bine. Cum a fost impactul cu bunicii și cum a fost să te înțelegi cu ei?
Era greu. De înțeles, înțelegeam, că oricum acasă deja se vorbea română și înțelegeam, dar nu prea vorbeam, eram mic și nu prea știam română. Și era greu să vorbesc. Mai mult era mama care zicea de ce aveam nevoie.

Cum te striga bunica ta?
Mate.

Dacă ar fi să stau de vorbă cu părinții tăi, cum crezi că te-ar descrie ei pe tine? Cum era Matteo când era copil?
Obraznic. Când eram mic, eram mai obraznic, dar acum nu. Acum sunt mai calm, sunt mai liniștit. Dar dacă îi întrebi când eram mic, eram așa.

Ce trăsături crezi că ai preluat de la părinții tăi? Ce ai luat de la mama ta și ce-ai luat de la tatăl tău? Una singură zi.
De la mama, culoare, gen ochii, păr, așa. Și de la tata, personalitatea, caracterul.

Părinții tăi și-au dorit să devii fotbalist? Sau poate să devii medic?
Mama, până să încep eu cu fratele meu, nu îi plăcea deloc fotbalul. Și încă nu-i place de fotbalul. Și tata nu se uita. Deci ei nu s-au gândit niciodată să ajung la nivelul ăsta, să ajung fotbalist. A fost doar alegerea mea. Mama se gândea mai mult la politică pentru mine.

Serios?
Da.

Ce tare. Păi și când le-ai zis că vrei să devii fotbalist, cum au reacționat?
La început au zis că hai să mergem, așa face sport. Și ușor, ușor, a mers bine și a venit ușor, ușor.

Și când au văzut că e serioasă treaba cu fotbalul?
Nimic. Eram fericit de fotbal și tot. Și ei se bucură dacă eu sunt fericit.

Ai dezvăluit într-un interviu că ai jucat o perioadă de timp portar.
Da, când eram mic. La început.

De ce?
La început am jucat portar, că și-mi plăcea, dar după câteva săptămâni, am vrut să schimb. Dar am început acolo, am făcut aproape tot sezonul, aveam cam șase, șapte ani. Am început portar și după, la sfârșit de an sau în cel următor, nu mai știu, am schimbat.

Dar n-a fost pentru că nu-ți plăcea să alergi. De obicei portarii spun că „mie nu-mi plăcea să alerg”.
Nu, doar că jucam la plajă cu fratele meu și mă băgam în apă să apăr mingea. Și de acolo a început să-mi placă să joc în poartă. Dar după, când jucam fotbal cu prietenii, am zis că nu-mi plăcea și am schimbat.

Ai fost căpitan la Lazio Primavera. O poziție cu o presiune imensă, mai ales pentru un jucător de 18 ani. Ce învață un tânăr de 18 ani despre autoritatea din vestiar în Italia?
Când ești căpitan, ai mai multă responsabilitate și în teren, și în afară. Și pentru mine, ce înveți mai mult e în afara fotbalului, ca om. Crești ca om, trebuie să ai responsabilitate și să dai exemplu în fiecare minut. Și în teren, și în afară. Și pentru asta crești mai mult ca om decât în teren. E important să crești ca om.

La Lazio ai mers în cantonament alături de echipa mare. Ai împărțit vestiarul cu un nume precum Ciro Immobile. Au mai fost și alții, dar însă el este desigur cel mai important. Ce ai spune că ai învățat de la el?
Am învățat multe. Dorința și bucuria cu care joacă fotbal. O bucurie pe care nu o vezi în fiecare zi la toți. Și el vine de fiecare dată la antrenament, fericit, să joace.

În perioada petrecută la Lazio, ai interacționat și cu Radu Ștefan? Pentru că el este un nume, desigur, foarte important și pentru România, dar mai ales pentru Lazio.
L-am întâlnit, dar, din păcate, nu m-am antrenat împreună cu el. Când am ajuns la echipa mare, a fost sezonul după care el s-a lăsat. Și pentru asta, din păcate, nu am apucat să mă antrenez cu el. Dar l-am întâlnit, pentru că venea și după la echipă, pentru că era unul dintre liderii din echipă. Și a fost frumos. Pentru mine era o bucurie să găsesc un român la un nivel așa de înalt.

Ai vorbit cu el?
Am vorbit. Mi-a dat sfaturi pe care le primești ca un jucător tânăr care încearcă să ajungă la nivelul lui. Și mi-a zis să mă antrenez bine, dar mai mult a vorbit despre mentalitate și dorință.

Apoi a urmat transferul, mutarea la Milan. Unde ai primit din nou banderola de căpitan. Ce ai simțit în momentul ăla? Care e secretul tău? Căpitan peste tot..
Nu știu. Poate îi plăcea lui Mister ce caracter am. Cum am zis, pentru mine, când iei banderola e o bucurie că merge bine în teren, dar e o bucurie mare și că merge bine ca om, ca personalitate, ca responsabilitate pe care o ai în afara terenului și în teren.

Deci peste câteva sezoane să ne gândim că te vedem cu banderola lui Dinamo?
Sper. Nu știu.

Înainte de a semna cu Dinamo, l-ai întrebat poate și pe Radu Ștefan despre asta?
Nu, sincer. M-am gândit să-l întreb și am vorbit cu tata să vorbească și cu el, că are numărul. După, nu am apucat să vorbesc, dar m-am gândit.

Cum ai luat decizia de a veni în România?
Oricum am venit aici să joc pentru echipa națională de când sunt mic, de la U17, și eram alături de fotbalul românesc. Când au venit mai multe oferte din țară, mi-a venit ideea să vin să încep să joc și eu cu seniorii și să iau minute la seniori.

Mai rămânem puțin la perioada Milan. Voiam să te întreb cum a fost pentru tine să te afli în lotul echipei pentru meciul din Champions League. Ai fost pe stadionul lui Atletico. Spune-ne cum este pentru un tânăr o astfel de experiență. Pentru că bănuiesc că este și incredibil, dar și copleșitor.
E o experiență frumoasă, e greu să zici în cuvinte, că nu prea ai cuvinte. Ai un pic de presiune, dar ești fericit. Și când intri pe un stadion așa de frumos, ai o bucurie mare. Un stadion ca ăla de la Atletico Madrid clar e frumos și simți puțină presiune.

Tocmai de asta mă gândeam, pentru că Milan se știe că are fani pasionați de fotbal, și iubitori, și înfocați, însă pe Metropolitano, pentru că urmăresc mai mult LaLiga, sunt fan Barcelona, și știu de fiecare dată că pe Metropolitano, pe stadionului Atletico, atmosfera este extrem de încinsă. Fanii sunt extrem de pasionali. Deci mă gândesc că la un meci din Champions League atmosfera era și mai tare.
Atmosfera era frumoasă, frumoasă și nici nu știu cum pot să zic în cuvinte, că a fost o experiență prea frumoasă. Cred că o să-mi rămână pentru toată viața.

Tot la Milan ai interacționat și cu Luka Modrić. Toată lumea se uită la el cum la 40 de ani încă joacă la nivel înalt și o face atât de bine. Pentru că, bineînțeles, lumea a zis că pleacă de la Real Madrid, cam gata cariera. Avea și vârsta de așa natură. Și a venit la Milan și a impresionat, că a devenit cumva motorul echipei. Ce ai învățat de el? Cum a fost să-l vezi la antrenamente?
E un profesionist. E profesionist în teren, e profesionist afară, îl vezi în sală. Dar se vede că e un jucător care se bucură mult de fotbal. Vine la teren și se antrenează. Și la 40 de ani se antrenează pentru a se dezvolta, pentru a juca bine meciul care vine și vezi profesionalitatea pe care o are.

Și ce mi se pare și mai interesant este că e un jucător care a câștigat atâtea trofee și totuși pare că este foarte modest. Și pare că e un jucător la care tu, ca tânăr jucător, poți să te duci să vorbești.
Da, e un jucător care te ajută. Și eu cred că dacă mergi la un nivel înalt e mai ușor să găsești jucători umili care te ajută și cu care poți să vorbești.

Dar a fost vreun moment la antrenamentele echipei mari în care ți-a fost așa teamă? Că sunt jocurile acelea de câte cinci sau de mini-fotbal. Ți-a fost teamă să nu intri, să nu-l accidentezi?
Nu prea te gândești. La început, poate, când am ajuns prima dată, am stat mai atent. Dar mai încolo, așa, nu prea te gândești când te antrenezi.

Dacă ar fi să alegi o lecție cu care ai plecat din Italia, care ar fi aceea?
Pentru ce poziție joc eu în teren, lecția care mi-a rămas mai mult din Italia despre fotbal e lecția ca fundaș. Că acolo te uiți mult la fundaș, la tactică. Și poate că asta e lecția care mi-a rămas cel mai mult.

Spune-mi, te rog, ce ți-a spus Željko Kopić, antrenorul lui Dinamo, pentru a te convinge să semnezi.
Am vorbit cu Mister, cu președintele și cu directorul. M-a convins cum joacă el fotbal, cum vede el fotbalul. Și că a fost sincer. Am crezut tot mi-a zis. Pentru asta.

Cum a fost momentul în care ai debutat pentru Dinamo? Ce ai simțit?
A fost frumos, a fost o bucurie mare. Am primit și câteva mesaje de la prietenii pe care îi am aici, în țară. Și a fost o experiență frumoasă, care o să rămână în gândurile mele.

Cum a fost cu fanii? Bănuiesc că ai simțit susținerea lor în momentul în care ai venit la Dinamo și în momentul în care ai debutat. Pentru că Dinamo are una dintre cele mai impresionante galerii.
Suporteri sunt top. Și înainte să intru la joc, și după. În fiecare meci sunt alături de noi. Și cu mine au fost top, m-au ajutat mult să mă adaptez. Și în fiecare meci, cum am zis, sunt alături de noi. Și fac o atmosferă frumoasă în fiecare meci, și acasă, și afară.

Aș vrea să te întreb cum a fost pentru tine cartonașul acela roșu pe care l-ai primit în meciul cu Rapid.
La început m-am gândit puțin, dar sunt chestii care se pot întâmpla. Pentru mine acum e ceva care a rămas în spate. E un cartonaș roșu pe care l-am luat în ultimul minut. Și sunt chestii care se pot întâmpla. Și trebuie să învăț de la cartonașul ăsta și să merg mai departe.

Te-a afectat puțin psihic acel cartonaș?
Nu, nu prea mult. Nu e primul cartonaș roșu pe care l-am luat în viața mea. Și cred că nu o să fie nici ultimul.

Oricum am văzut că după acel meci, lumea te-a susținut. Adică nu a fost o senzație de critică în direcția ta, ci de susținere.
Da, m-au susținut. M-au sprijinit și m-au ajutat. Am primit multe mesaje și de la suporteri, și de la prieteni. Și au fost pentru mine un ajutor mare.

Am citit că îți place și NBA, și Formula 1. Vreau să te întreb dacă nu erai fotbalist, în care dintre cele două sporturi crezi că ai fi activat? Sau ți-ar fi plăcut...
Formula 1 mai mult. Dar problema e că ai nevoie de mulți bani pentru a ajunge la un nivel înalt.

Ai mers la vreo cursă de Formula 1, ținând cont de anii petrecuți în Italia?
Am mers la Monza, acum doi ani. Și a fost o experiență frumoasă, mai ales că eu sunt fan Ferrari. Și era acasă, în Italia. Ferrari e din Italia și pentru asta.

Fotbalul este extrem de iubit în Italia, însă se spune că Ferrari e un fel de religie. Ai simțit asta în Italia?
Se simte, și când am mers la cursă am văzut atmosfera că e frumoasă. Și Ferrari în Italia are mulți suporteri. Și se vede că, așa cum zici tu, e un fel de religie.

Am văzut că idolul tău este Alessandro Nesta. Voiam să te întreb ce anume de la el te-a inspirat.
Nu știu, îmi place tot de la el. Mai ales că am avut la început, când eram mai tânăr, un parcurs similar. Am început la Lazio, după am plecat la Milan. Dar și ca jucător, și ca persoană. Și chiar dacă nu îl știu personal, e o persoană pe care o admir. Și îmi place mult de el.

Voiam să te întreb dacă ai și hobby-uri care să nu aibă legătură cu sportul. Am înțeles, NBA, Formula 1, dar în afară de ele?
Nu prea. Fac facultate, fac facultatea de economie, dar nu e un hobby, că nu îmi place așa de mult.

Asta era următoarea întrebare. Urmezi și facultatea de economie în Italia. Cum reușești să ții pasul cu studiile?
O fac online, sunt un pic în spate. Am două, trei examene în spate. Merge bine. Am timp mai mult seara. Când mă întorc seara, după cină, mă pun un pic și eu să citesc. Îmi vine mai ușor acum.

Voiam să te întreb dacă ar fi să ne uităm peste 10 ani în viitor, cum arată viitorul lui Matteo Duțu?
Arată tot că joc fotbal. Cu o familie și gândul meu e să am trei copii.

Trei?
Da. Deci sper cu trei copii și fericit. Fericit să mă bucur de viață. Și să mă uit în spate și tot ce am făcut să fiu mândru de ce am făcut.

În încheiere, mi-ar plăcea să le transmiți un mesaj fanilor dinamoviști.
Să fie alături de noi. Și să încercăm să ajungem la obiectivele pe care le avem și să le avem până la sfârșit de campionat.