Vineri seara se deschide runda cu numărul 5, cu un meci între două dintre echipele care au furnizat dueluri spectaculoase până acum, Metaloglobus și Dinamo București. Va fi o etapă din care se vor disputa șapte dueluri, confruntarea dintre Csikszereda și CFR Cluj fiind amânată pentru 16 octombrie.
Cea mai importantă întrebare legată de etapa a 5-a este câte echipe vor rămâne invincibile. Deocamdată, patru formații, exact primele patru clasate, nu au cunoscut încă eșecul: Rapid București, Universitatea Craiova, Farul Constanța și UTA.
Metaloglobus-Dinamo: avem goluri multe?
Cel puțin asta arată statisticile. În primul rând, este de spus că alb-roșiii s-au impus cu același scor, 2-1, în ambele confruntări directe de până acum, jucate în Liga 2 (2022), respectiv Cupa României (2023).
Legat de gazde, să spunem că în cele patru meciuri din acest sezon ale lor s-a înscris în total de 15 ori. Iar Dinamo vine după o victorie spectaculoasă, 4-3 cu rivala FCSB, prima victorie în Superliga contra rivalei din 2020 încoace.
Echipe probabile
Metaloglobus: Gavrilaș - Kouadio, Caramalău, Neacșu, Sava - D. Irimia, Milea, Junior Morais, A. Irimia - Huiban, Ubbink
Accidentați: Dumitru
Dinamo: Epassy - Sivis, Boateng, Stoaianov, Opruț - Kyriakou, Gnahore, Cîrjan - Armstrong, Karamoko, Musi
Accidentați: Mărginean, Soare, Licsandru, Bordușanu
UTA-Farul: duelul goleadorilor
Vom avea o confruntare între doi dintre antrenorii care au început excelent noile lor ”joburi”. Adrian Mihalcea și Ianis Zicu nu au cunoscut înfrângerea de când au fost numiți la UTA, respectiv Farul.
Reușitele celor două trupe au fost înlesnite de prestațiile bune ale jucătorilor ofensivi. La gazde, Alin Roman a înscris de trei ori, fiind decisiv în duelurile cu Craiova (3-3), Hermannstadt (1-0) și Petrolul (2-1). Dincolo, Tănasă și Ișfan au punctat și de câte trei ori, astfel că avem promisiunea unui duel spectaculos.
Echipe probabile
UTA: Iliev - Țuțu, Poulolo, Pospelov, Padula - van Durmen, Ov. Popescu - Costache, Roman, Tzionis - Abdallah
Farul: Buzbuchi - Maftei, Larie, Țîru, Ganea - Vînă, Ramalho, Radaslavescu - Ișfan, Grigoyan, Tănasă
Accidentați: Casap, Doicaru, Gustavo Marins, Sălceanu, Sîrbu, Vojtus
”U” Cluj-Petrolul: ploieștenii se simt bine pe terenul ”șepcilor roșii”
Mai degrabă au dezamăgit cele două trupe în acest start de sezon, astfel că un potențial succes ar readuce încrederea. Prahovenii pot fi încurajați de faptul că vizitele lor pe terenul clujenilor sunt fructuoase. Astfel, Petrolul a învins în două din ultimele patru vizite la ”U”.
În același timp, este de remarcat că ”găzarii” au punctat în cinci din ultimele șase ”directe” găzduite de ”Șepcile roșii”.
Echipe probabile
”U” Cluj: Lefter - Chipciu, Codrea, Cristea, da Silva - Artean, Murgia - Thiam, Nistor, Macalou - Lukic
Accidentați: Cisse, Capradossi, van der Werff
Petrolul: Bălbărău - Ricardinho, Papp, Roche, Prce - Jyry, Mateiu, Boțogan - Ludewig, Doumtsios, Grozav
Accidentați: Dumitru, Țicu, Baiano
Craiova-Hermannstadt: sibienii, fără victorie în Bănie
Hermannstadt nu are cea mai bună perioadă, astfel că misiunea ei în Craiova se anunță foarte dificilă. Sibienii au șase meciuri oficiale fără victorie și nici istoricul partidelor directe nu îi ajută: au scos doar un egal în prima partidă de pe terenul Universității (1-1, în 2018). Apoi, au pierdut restul de cinci jocuri programate pe terenul alb-albaștrilor.
Echipe probabile
Universitatea: Isenko - Mogoș, Stevanovic, Badelj - Rădulescu, Crețu, Mekvabishvili, Ștefan, Băsceanu - Baiaram, Nsimba
Hermannstadt: Căbuz - Căpușă, Stoica, Selimovic - Antwi, Balaure, Ivanov, Kujabi, Ciubotaru - Neguț, Chițu
FCSB-Unirea Slobozia: campioana vrea să reacționeze în Superliga
Echipa lui Elias Charalambous a decepționat în acest start de sezon, astfel că duelul cu Unirea Slobozia este văzut de campioană ca momentul perfect pentru a se redresa în campionat. FCSB este la două înfrângeri consecutive în Superliga: 1-2 acasă cu Farul, respectiv 3-4 cu Dinamo, în Derby de România.
Florin Tănase este goleadorul la zi din Superliga, cu patru reușite.
Echipe probabile
FCSB: Zima - Cercel, Ngezana, Graovac, Pantea - Chiricheș, Alhassan, Cisotti - Miculescu, Tănase, Politic
Accidentați: Dawa, Olaru
Suspendat: Târnovanu
Slobozia: Rusu - Negru, Dinu, Antoche, Șerbănică - Deaconu, Hamdiu, Pop - Bărbuț, Said, Dulcea
Accidentat: Dorobanțu
Botoșani-Argeș: Andone întâlnește echipa pe care a salvat-o în 2024
Va fi un meci special pentru tehnicianul oaspeților. Bogdan Andone a antrenat-o pe FC Botoșani, echipa pe care a pregătit-o în primele șapte luni din 2024. Atunci, Andone a contribuit la salvarea de la retrogradare a moldovenilor, aflați la un moment dat într-o criză ce părea fără ieșire.
Oaspeții sunt optimiști înaintea acestei deplasări, ei câștigând ultimele două partide din Superliga.
Echipe probabile
FC Botoșani: Anestis - Ilaș, Petro, Miron, Pavlovic - Aldair, Bordeianu, Pănoiu - Mailat, Dumiter, Bodișteanu
Accidentați; Sadiku, Friday
FC Argeș: Straton - Oancea, Tudose, Garutti, Sadriu - Seto, Sierra - Moldoveanu, Rădescu, Caio - Matos
Accidentați: Doukoure, Tofan
Oțelul-Rapid: gălățenii nu trec de giuleșteni din 2014
Toate elementele indică un joc strâns luni seara, la Dunăre. Oaspeții sunt lideri la zi, cu cea mai bună apărare din Superliga (numai două goluri primite). Dincolo, gazdele au patru puncte scoase în ultimele două meciuri.
”Oțelarii” speră ca în sfârșit să treacă de rapidiști. Dunărenii nu au dispus de alb-vișinii în ultimele șapte jocuri directe. Ultima victorie a Oțelului împotriva rapidiștilor datează din 2014, scor 2-0, acasă, în Superliga.
Echipe probabile
Oțelul: Dur-Bozoancă - Zhelev, Joao Paulo, Ne Lopes, Kazu - Lameira, Zivulic, Ciobanu - Andrezinho, Patrick, Bană
Accidentați: Bonilla, Chira
Suspendat: Murria
Rapid: Stolz - Manea, Ciobotariu, Kramer, Borza - Keita, Hromada - Dobre, Christensen, Micovschi - Baroan
Accidentați: Onea, Burmaz, Grameni, Ignat, Mendes, Petrila, Koljic, Vulturar, Pașcanu