Când vorbești cu Laurențiu Popescu, nu simți că ai în față un fotbalist cu 3060 de minute în picioare sezonul ăsta. Simți că stai de vorbă cu un oltean așezat, crescut la Filiași, care îți spune simplu: „Îmi spun în cap să fiu calm. Atât.”
E portarul Universității Craiova, un jucător fidel clubului, cu 34 de meciuri, 93 de parade și 11 meciuri fără gol primit. Și cu un rol tot mai important într-o echipă care visează la titlul de campioană în Superliga.
„O nebunie, pur și simplu”
L-ai putea întreba ce simte când apără un penalty decisiv și ți-ar răspunde sincer: „E o nebunie, pur și simplu.” Exact asta s-a întâmplat când a dus Craiova în Conference League, cu două intervenții la 11 metri. Nu joacă poker psihologic cu adversarii, nu încearcă să-i intimideze. Îi studiază dinainte și apoi merge pe instinct. „De asta e așa frumos fotbalul. Faci ce simți.” Într-o lume în care totul pare calculat, Laurențiu rămâne fidel nebuniei de moment. La el, totul e la secundă.
„Nu mi-a fost niciodată frică să greșesc”
De acolo, din poartă, vede totul. Inclusiv greșelile. Dar nu fuge de ele. „Când greșești, te simți foarte vinovat. Dar, ca portar, simți o nebunie. Atunci nu simți că totul se bazează pe tine. Totuși e un sport de echipă și, chiar dacă ai greșit, ai timp ca echipă să repari. Pentru că fotbalul greșeala așteaptă.”
Spune că se analizează constant, dar nu se blochează în vinovăție. Are o rutină clară, o rugăciune, o atingere a barei înainte de meci, și apoi... liniște. Sau câtă liniște poți avea când în spatele tău stă o peluză întreagă care cântă. „Mai ales când jucăm acasă și sunt în spatele meu, mă simt mult mai bine.”
Când vorbești cu Laurențiu Popescu, nu simți că ai în față un fotbalist cu 3060 de minute în picioare sezonul ăsta. Simți că stai de vorbă cu un oltean așezat, crescut la Filiași, care îți spune simplu: „Îmi spun în cap să fiu calm. Atât.”
E portarul Universității Craiova, un jucător fidel clubului, cu 34 de meciuri, 93 de parade și 11 meciuri fără gol primit. Și cu un rol tot mai important într-o echipă care visează la titlul de campioană în Superliga.
„O nebunie, pur și simplu”
L-ai putea întreba ce simte când apără un penalty decisiv și ți-ar răspunde sincer: „E o nebunie, pur și simplu.” Exact asta s-a întâmplat când a dus Craiova în Conference League, cu două intervenții la 11 metri. Nu joacă poker psihologic cu adversarii, nu încearcă să-i intimideze. Îi studiază dinainte și apoi merge pe instinct. „De asta e așa frumos fotbalul. Faci ce simți.” Într-o lume în care totul pare calculat, Laurențiu rămâne fidel nebuniei de moment. La el, totul e la secundă.
„Nu mi-a fost niciodată frică să greșesc”
De acolo, din poartă, vede totul. Inclusiv greșelile. Dar nu fuge de ele. „Când greșești, te simți foarte vinovat. Dar, ca portar, simți o nebunie. Atunci nu simți că totul se bazează pe tine. Totuși e un sport de echipă și, chiar dacă ai greșit, ai timp ca echipă să repari. Pentru că fotbalul greșeala așteaptă.”
Spune că se analizează constant, dar nu se blochează în vinovăție. Are o rutină clară, o rugăciune, o atingere a barei înainte de meci, și apoi... liniște. Sau câtă liniște poți avea când în spatele tău stă o peluză întreagă care cântă. „Mai ales când jucăm acasă și sunt în spatele meu, mă simt mult mai bine.”
„Vreau să fiu ținut minte pentru trofee”
În copilărie, nu dădea goluri, așa că s-a dus în poartă. Idolul? Casillas. Clubul care l-a crescut? Universitatea. Visul? Să câștige titlul cu echipa orașului. „Dacă se poate să fiu ținut minte ca omul care a calificat Craiova într-o grupă europeană sau care a câștigat campionatul, ar fi ceva și pentru mine, personal.”
Ce a învățat din poartă? Răbdarea. Iar acum, la 28 de ani, e pregătit pentru finalul sezonului: cu spirit, instinct și o dorință simplă: „Suporterii să fie alături de noi la fiecare meci, și acasă, și în deplasare, și împreună să câștigăm campionatul anul acesta. ”
Universitatea Craiova luptă pentru titlu în Superliga, iar Laurențiu Popescu e pregătit să fie stâlpul din spatele visului alb-albastru.
-1746004346061-large.webp)
