Alexandru Pașcanu e un călător. A învățat secretele fotbalului în academia lui Leicester,  a îmbrăcat tricoul Ponferradinei, apoi cel al lui Sporting Gijon, de unde a și rămas cu una dintre cele mai frumoase fotografii ale carierei.

Drumul lui Pașcanu avea să treacă și prin România în două rânduri. Venit la Rapid în vara lui 2024, a demonstrat tribunelor că e om de bază în apărare, dar și om de gol în atac. Priviți pe bannerele din București și o să-i vedeți bucuria de la meciul de acasă, cu Farul, din sezonul regular. Fundașul care vede jocul din spate și își duce echipa înainte, așa l-am numit după prima întâlnire pe care am avut-o cu el în acest sezon. Alexandru Pașcanu e un călător, așa că am pornit și noi într-o aventură, pe urmele lui. 

25 de meciuri și 3 goluri are în total în Superliga. Plus o accidentare, care l-a ținut departe de teren în ultimele patru etape ale Play-Off-ului, el fiind nevoit să iasă din joc în derby-ul cu FCSB (2-1 pentru roș-albaștri). 

În călătoria lui, popasul din Giulești e considerat magic de către Alex. Plecat de la patru ani din România, în vestiarul Rapidului și-a îmbunătățit limba română, zice râzând. Și, indiferent de limba pe care o vorbești, fundașul Rapidului spune că unul dintre cele mai importante lucruri în fotbal este să comunici cu coechipierii, mai ales atunci când joci în defensivă. Acesta este unul dintre lucrurile de bază învățate în anii petrecuți în academia lui Leicester. 

Cum a fost cel mai greu antrenament la Leicester?
Cele mai grele antrenamente erau când reveneai după vacanță. Acolo aveai 6-7 săptămâni vacanță vară, dar după aceea când reveneai era ceva incredibil. Îți venea să te lași de fotbal,te întrebai de ce te-ai apucat de sportul ăsta?

Și ce îți spuneai atunci în momentele alea în care simțeai că nu mai poți?
Te uitai la cel de lângă tine și îl vedeai și pe el că nu mai poate. Și ziceai, hai că dacă nu mai poate el, poate mai pot eu un pic mai mult ca el.

Pasul doi a fost CFR, întoarcerea în țară. Deși avea și alte oferte, fundașul Pașcanu a ales ca drumul lui să treacă din nou prin România. 

Care au fost gândurile pe aeroport atunci când așteptai avionul de întoarcere?
Eram plin de entuziasm, pentru că era primul pas al meu către o echipă de seniori. La Leicester fusesem la Under-23, dar nu reușisem să debutez la seniori. Țin minte, atunci am avut mai multe oferte din League One și cred că și din Championship. Avusesem de la Sunderland să mă duc, care era un League One atunci. Am decis să iau pasul către România, către CFR, pentru că era o echipă care era în Europa League. Asta a fost decizia mea și cum spun, nu am niciun regret că n-am ales altă cale sau ceva.  Așa a fost să fie cariera mea și nu ajungeam în momentul de față aici dacă luam altă decizie.

În Spania, la Ponferradina, a jucat în total 105 partide și a înscris 5 goluri. Alex a fost desemnat cel mai valoros tânăr fotbalist care a evoluat în liga secundă din Spania, în sezonul 2021/2022. În următorul sezon, avea să fie ales în echipa ideală din Segunda Division.

De obicei, când mai vorbesc cu oameni, cred că în Spania toate meciurile sunt așa, Tiki-Taka Barcelona. Dar nu e chiar așa. Și acolo se câștigă multe meciuri pe luptă și pe muncă. Dar sunt și calitățile astea pe care le-au spaniolii cu pasele și cu tehnica care o folosesc tot timpul. Și cred că și fotbalul din Spania mi-a plăcut foarte mult. Adică am stat patru ani acolo, am jucat 150 meci aproape și mi-a plăcut fiecare moment.

De la Ponferradina, unde în ultimul sezon a evoluat în 36 de partide, marcând de 2 ori și oferind 3 assist-uri, Alex ajunge la Sporting Gijon. De acolo, Alex rămâne cu multe amintiri frumoase, printre care și o fotografie, pe care o păstrează acasă. 

O am acasă. O am acasă e... Când dă gol Nacho Mendez contra Oviedo acasă, dă gol în minutul 2 și îi batem pe Oviedo acasă. Prima oară după nu știu câți ani, 2017 sau 2018 nu mai câștigase Sporting cu Oviedo acasă. Și aia cred că e fotografia cheie din sezonul ăla.

După ce în 2018 trăise un derby în Liga 2 din peluza Giuleștiului, Alex avea să vadă din iulie 2024 cum se trăiesc meciurile rapidiste și din teren. Nu a fost nevoie de mult timp ca Pașcanu să dovedească siguranță în defensivă, dar și bucurie în atac, devenind ușor unul dintre idolii tribunelor vișinii.

În această călătorie a ta, ne oprim acum la Rapid. Voiam să te întreb ce ai simțit de când ai venit prima oară pe Giulești?
Am simțit că voiam să intru, să mănânc din teren. Când am venit prima oară, am debutat la meciul cu Sepsi. Și eram pe bancă și abia așteptam să intru, să joc, să simt așa atmosfera din teren. Și cred că de atunci, de la meci la meci, la fiecare meci e câte o experiență anume, diferită și frumoasă în același timp. Mai ales când joci pe Giulești.

Aceasta a fost călătoria lui Alex Pașcanu… până acum. Una în care pasiunea, munca și ambiția l-au plimbat prin locuri și experiențe de care poate fi mândru.