Actuala înțelegere a lui Sabău cu ”Șepcile roșii” era valabilă până la finalul acestui sezon. Cele două părți ajunseseră la un acord de ceva vreme, dar antrenorul a amânat momentul oficializării, explicând că are nevoie să evalueze situația de la echipă.
„Noi ne-am înțeles, dar eu vreau să fac alte evaluări în momentul în care intrăm în play-off. Trebuie să vedem ce obiectiv e și dacă pot să-mi îndeplinesc obiectivul respectiv.
Pretențiile cresc, așteptările sunt altele. Nu se va mai accepta să nu fim în play-off, iar anul viitor se va dori probabil câștigarea campionatului. Eu trebuie să fac o evaluare corectă, să vad dacă eu pot să-mi îndeplinesc obiectivul respectiv, dacă se poate cu ce am la dispoziție, cu ce aducem sau cu ce rămân.
Știu că lumea va fi nemulțumită dacă nu vom juca tot la același nivel, așa că în această perioadă trebuie să evaluez foarte corect lotul, să mă evaluez pe mine, dacă pot duce în continuare”, spunea ”Moțul”, la sfârșitul lunii februarie.
În cele din urmă, Sabău a decis să-și pună semnatura pe noul contract. „Clubul nostru a ajuns la un acord cu Ioan Ovidiu Sabău pentru prelungirea contractului scadent în această vară. Antrenorul principal a semnat astăzi noua înțelegere, care este valabilă până la finalul sezonului 2026/2027”, a anunțat site-ul oficial al lui U Cluj.
Revenit pe banca ardelenilor în sezonul 2022/23, Sabău a condus-o pe U spre o finală de Cupa României, iar în acest sezon, în care a ocupat prima poziție în mai mult de jumătate din etapele sezonului regular, a obținut calificarea în premieră în play-off-ul Superligii.
U Cluj a pierdut primul meci din play-off, 0-3 cu Universitatea Craiova, în deplasare, și e pe poziția a cincea, la 4 puncte de liderul CFR Cluj, în fața căruia a câștigat ambele dueluri directe din actuala stagiune.
De altfel, primul meci pentru Sabău după semnarea noului contract este chiar derby-ul cu CFR Cluj, care va avea loc luni, 31 martie, de la ora 20:30, pe Cluj Arena.