”Golul de aur” a fost introdus de FIFA în 1993, într-o încercare de a descuraja echipele să joace la trecerea timpului pentru a ajunge la loviturile de departajare. Așa că s-a decis ca echipa care înscrie prima în prelungiri să câștige meciul. Germania a cucerit astfel titlul european în 1996. La Cupa Mondială din 1998, Franța a profitat de această regulă pentru a rezolva complicatul duel cu Paraguay, în optimile de finală. Patru ani mai târziu, la Mondialul desfășurat în Coreea de Sud și Japonia, s-au marcat trei ”goluri de aur”, record în istoria competiției. Sunt câteva dintre exemplele celebre ale unei reguli care a avut plusuri și minusuri și care, în cele din urmă, a dispărut în 2004.
În fotbalul românesc, primul ”gol de aur” a coincis cu disputarea primei ediții a Supercupei României. Era vara anului 1994, entuziasmul care a urmat parcursului României la Cupa Mondială din SUA încă nu se stinsese, iar Steaua și Gloria Bistrița își disputau primul trofeu stagional pe fostul ”23 August”, cu doar vreo 5.000 de oameni în tribune. Roș-albaștrii luaseră titlul pentru al doilea an la rând și începeau să consolideze o hegemonie care s-a încheiat abia în 1998, cu egalarea recordului istoric al Chinezului (de șase ori la rând campioană). Bistrițenii, în schimb, făcuseră surpriza în Cupa României, unde au reușit să învingă Universitatea Craiova pentru primul trofeu al clubului.
Pentru Steaua, vara anului 1994 a fost una a schimbărilor. În primul rând, unul dintre protagoniștii Mondialului american, Ilie Dumitrescu, a fost vândut la Tottenham. La nivelul băncii tehnice, Emeric Ienei i-a lăsat locul lui Dumitru Dumitriu, fostul secund al lui Anghel Iordănescu la echipa națională. Însă asta nu a părut să-i afecteze pe ”militari”, care, în primul joc oficial al sezonului 1994/95, au defilat cu Servette Geneva, în preliminariile Ligii Campionilor. A fost un 4-1 entuziasmant în Ghencea, un rezultat care a rezolvat în mare măsură calificarea în premieră în grupele Ligii Campionilor.
După prestația de excepție contra elvețienilor, era de așteptat un nou succes convingător în ediția inaugurală a Supercupei României, care s-a jucat în 20 august, la zece zile după partida cu Servette. Dar ardelenii aveau la rândul lor o echipă bună, cu ”Burebista” Câmpeanu în poartă, Zegrean și Mironaș în apărare, un foarte tânăr și promițător Tararache în linia de mijloc și Ilie Lazăr în atac. Pe bancă se afla Constantin Cârstea, unul dintre antrenorii importanți din Divizia A în anii 1990. Bine așezați pe teren, bistrițenii au reușit să țină piept campioanei, care nu a mai avut exuberanța arătată cu o săptămână și jumătate înainte.
La finalul celor 90 de minute de joc a fost 0-0, astfel că s-a intrat în prelungiri. Aspectul meciului nu s-a schimbat, însă, în minutul 110, Steaua a reușit să spargă rezistența adversarilor. „Într-una din puținele faze în care Steaua ne-a reamintit de Steaua cea de miercurea trecută, Lăcătuș și Militaru (proaspăt transferat de la rivala Dinamo - n.r.) au prins pe picior greșit defensiva Gloriei, ultimul a șutat cu sete, Câmpeanu a respins în față și M. POPA, atent, din câțiva metri, a adus bucuria pe chipurile roș-albaștrilor. S-a aplicat, așadar, regula 'golului de aur', meciul încheindu-se la primul gol înscris în prelungiri”, scria Gazeta Sporturilor, în cronica de a doua zi.
Autorul golului, Marian Popa, era la a doua experiență la Steaua. Transferat de la Farul în 1990, după ce terminase pe locul 2 în clasamentul golgheterilor, în spatele lui Gabi Balint, a jucat pentru roș-albaștri până în 1992, cucerind o Cupă a României. Apogeul acelei perioade a fost dubla cu Sporting Gijon, din Cupa UEFA, în toamna anului 1991. Contra spaniolilor constănțeanul a marcat de două ori, iar Steaua a mers mai departe cu 3-2 la general. După cei doi ani petrecuți în tricoul bucureștenilor, s-a întors la Farul, iar în vara lui 1994 a revenit în Ghencea. Ajuns însă la 30 de ani, era considerat o variantă de rezervă.
„Antrenorul Ţiţi Dumitriu îl prefera titular pe Adrian Ilie, deşi acesta nu era vârf împins, ca mine. Eu intram câte 10-15 minute pe meci, însă dădeam gol mereu. Adrian Ilie a marcat abia după zece etape“, a povestit Marian Popa într-un interviu mai vechi pentru Ziua de Constanța. Tot ca rezervă a început și Supercupa cu Bistrița. A intrat pe teren pe finalul primelor 90 de minute, iar în prelungiri a înscris ”golul de aur” care a adus trofeul Stelei. În acel sezon, și-a completat și ”tripla” personală, devenind și campion al României, după ce luase Cupa și Supercupa.
Supercupa României 1994
Steaua - Gloria Bistrița 1-0 (Marian Popa 110)
Steaua: Stângaciu – Panait (Roşu 68), Prodan, Doboş, Pârvu – Militaru, Gâlcă, Panduru, Ilie Stan – Lăcătuş, Adrian Ilie (Marian Popa 83). Antrenor: Dumitru Dumitriu
Gloria Bistriţa: Câmpeanu – Zegrean, Cristea, Mironaş, Săsărman, Sevastiţa – D. Matei, Tararache, Răduţă, Stancu – Ilie Lazăr. Antrenor: Constantin Cârstea
Aproape un deceniu mai târziu, în 2003, o altă Supercupă a României era câștigată printr-un ”gol de aur”. Ultimul din istoria fotbalului românesc. Robert Niță marca în minutul 92, iar Rapid o învingea pe Dinamo cu 1-0, tot pe fostul ”23 August”.
”Golul de aur” a fost introdus de FIFA în 1993, într-o încercare de a descuraja echipele să joace la trecerea timpului pentru a ajunge la loviturile de departajare. Așa că s-a decis ca echipa care înscrie prima în prelungiri să câștige meciul. Germania a cucerit astfel titlul european în 1996. La Cupa Mondială din 1998, Franța a profitat de această regulă pentru a rezolva complicatul duel cu Paraguay, în optimile de finală. Patru ani mai târziu, la Mondialul desfășurat în Coreea de Sud și Japonia, s-au marcat trei ”goluri de aur”, record în istoria competiției. Sunt câteva dintre exemplele celebre ale unei reguli care a avut plusuri și minusuri și care, în cele din urmă, a dispărut în 2004.
În fotbalul românesc, primul ”gol de aur” a coincis cu disputarea primei ediții a Supercupei României. Era vara anului 1994, entuziasmul care a urmat parcursului României la Cupa Mondială din SUA încă nu se stinsese, iar Steaua și Gloria Bistrița își disputau primul trofeu stagional pe fostul ”23 August”, cu doar vreo 5.000 de oameni în tribune. Roș-albaștrii luaseră titlul pentru al doilea an la rând și începeau să consolideze o hegemonie care s-a încheiat abia în 1998, cu egalarea recordului istoric al Chinezului (de șase ori la rând campioană). Bistrițenii, în schimb, făcuseră surpriza în Cupa României, unde au reușit să învingă Universitatea Craiova pentru primul trofeu al clubului.
Pentru Steaua, vara anului 1994 a fost una a schimbărilor. În primul rând, unul dintre protagoniștii Mondialului american, Ilie Dumitrescu, a fost vândut la Tottenham. La nivelul băncii tehnice, Emeric Ienei i-a lăsat locul lui Dumitru Dumitriu, fostul secund al lui Anghel Iordănescu la echipa națională. Însă asta nu a părut să-i afecteze pe ”militari”, care, în primul joc oficial al sezonului 1994/95, au defilat cu Servette Geneva, în preliminariile Ligii Campionilor. A fost un 4-1 entuziasmant în Ghencea, un rezultat care a rezolvat în mare măsură calificarea în premieră în grupele Ligii Campionilor.
După prestația de excepție contra elvețienilor, era de așteptat un nou succes convingător în ediția inaugurală a Supercupei României, care s-a jucat în 20 august, la zece zile după partida cu Servette. Dar ardelenii aveau la rândul lor o echipă bună, cu ”Burebista” Câmpeanu în poartă, Zegrean și Mironaș în apărare, un foarte tânăr și promițător Tararache în linia de mijloc și Ilie Lazăr în atac. Pe bancă se afla Constantin Cârstea, unul dintre antrenorii importanți din Divizia A în anii 1990. Bine așezați pe teren, bistrițenii au reușit să țină piept campioanei, care nu a mai avut exuberanța arătată cu o săptămână și jumătate înainte.
La finalul celor 90 de minute de joc a fost 0-0, astfel că s-a intrat în prelungiri. Aspectul meciului nu s-a schimbat, însă, în minutul 110, Steaua a reușit să spargă rezistența adversarilor. „Într-una din puținele faze în care Steaua ne-a reamintit de Steaua cea de miercurea trecută, Lăcătuș și Militaru (proaspăt transferat de la rivala Dinamo - n.r.) au prins pe picior greșit defensiva Gloriei, ultimul a șutat cu sete, Câmpeanu a respins în față și M. POPA, atent, din câțiva metri, a adus bucuria pe chipurile roș-albaștrilor. S-a aplicat, așadar, regula 'golului de aur', meciul încheindu-se la primul gol înscris în prelungiri”, scria Gazeta Sporturilor, în cronica de a doua zi.
Autorul golului, Marian Popa, era la a doua experiență la Steaua. Transferat de la Farul în 1990, după ce terminase pe locul 2 în clasamentul golgheterilor, în spatele lui Gabi Balint, a jucat pentru roș-albaștri până în 1992, cucerind o Cupă a României. Apogeul acelei perioade a fost dubla cu Sporting Gijon, din Cupa UEFA, în toamna anului 1991. Contra spaniolilor constănțeanul a marcat de două ori, iar Steaua a mers mai departe cu 3-2 la general. După cei doi ani petrecuți în tricoul bucureștenilor, s-a întors la Farul, iar în vara lui 1994 a revenit în Ghencea. Ajuns însă la 30 de ani, era considerat o variantă de rezervă.
„Antrenorul Ţiţi Dumitriu îl prefera titular pe Adrian Ilie, deşi acesta nu era vârf împins, ca mine. Eu intram câte 10-15 minute pe meci, însă dădeam gol mereu. Adrian Ilie a marcat abia după zece etape“, a povestit Marian Popa într-un interviu mai vechi pentru Ziua de Constanța. Tot ca rezervă a început și Supercupa cu Bistrița. A intrat pe teren pe finalul primelor 90 de minute, iar în prelungiri a înscris ”golul de aur” care a adus trofeul Stelei. În acel sezon, și-a completat și ”tripla” personală, devenind și campion al României, după ce luase Cupa și Supercupa.
Supercupa României 1994
Steaua - Gloria Bistrița 1-0 (Marian Popa 110)
Steaua: Stângaciu – Panait (Roşu 68), Prodan, Doboş, Pârvu – Militaru, Gâlcă, Panduru, Ilie Stan – Lăcătuş, Adrian Ilie (Marian Popa 83). Antrenor: Dumitru Dumitriu
Gloria Bistriţa: Câmpeanu – Zegrean, Cristea, Mironaş, Săsărman, Sevastiţa – D. Matei, Tararache, Răduţă, Stancu – Ilie Lazăr. Antrenor: Constantin Cârstea
Aproape un deceniu mai târziu, în 2003, o altă Supercupă a României era câștigată printr-un ”gol de aur”. Ultimul din istoria fotbalului românesc. Robert Niță marca în minutul 92, iar Rapid o învingea pe Dinamo cu 1-0, tot pe fostul ”23 August”.
