Lui Eduard Pap nu i-a fost niciodată teamă să o ia din nou de la început, dacă și când a simțit că în locul în care se afla nu poate realiza mai mult. Ajuns la 31 de ani, portarul originar din Jimbolia este pregătit și de provocarea de a rămâne cu Csikszereda în Superliga, acolo unde ciucanii au ajuns pentru prima oară în istorie.

Startul sezonului nu este așa cum și-au dorit Pap și colegii săi, însă experimentatul goalkeeper are încredere în grupul din care face parte și e convins că Csikszerda poate mai mult decât a arătat până acum. Deocamdată, ne-a acordat un interviu în care a povestit despre experiențele sale în fotbal, inclusiv scurta perioadă de la Borussia Dortmund, ne-a vorbit despre principiile de la care nu s-a abătut niciodată și ne-a dezvăluit ce l-a ajutat să depășească momentele dificile din carieră.

O luăm de la început, din momentul în care Eduard s-a îndrăgostit de fotbal. De ce s-a întâmplat asta?
Eram un copil mic la țară, unde am crescut, cu ai mei și toată ziua mergeam la școală, la grădiniță. Și altceva n-aveam de făcut, decât să ieșim în fața blocului și să batem mingea, cum se spunea. Jucam fotbal toată ziua, de dimineața până seara, până pe la 11 ani, când am început să merg la o școală de fotbal, unde se făcea totul calculat și organizat. Și de acolo a început tot, de la Școala de Fotbal Marcel Boban, de la Jimbolia. După aia, la Timișoara, la ACS Poli. Am avut o scurtă perioadă în care am fost la Oradea. După aia, la Târgu Mureș. Adică am redebutat la Liga 1, pentru că la Liga 1 am debutat devreme, la ACS Poli, la 17 ani. Și de acolo, la Târgu Mureș, Botoșani... Și acum, în ultimul timp, a fost experiența în Ungaria, unde am stat doar șapte luni. Din păcate, din cauza legilor de acolo, n-am mai putut să continui, pentru că aveau niște legi în care erau obligați să joace cu juniori în teren, pentru a lua unele bonusuri de la federație. Ei atunci au ales ca să joace și cu un junior în poartă. Și am început să jucăm un meci eu, un meci el. Și am zis că nu sunt de acord, pentru că totuși era liga a doua. Și am ales să mă întorc în România. M-am întors la Oțelul, unde am avut șase luni foarte bune. Din păcate, am pierdut finala Cupei, pentru că mai mult ca sigur, dacă nu pierdeam finala Cupei, nu plecam de acolo. Și după aia m-am întors la Botoșani. M-am reîntors după un an, dar din păcate nu a mai fost ceea ce-mi doream eu și atunci am ales să plec.

Ai stat destul de mult la Botoșani.
Da, am stat șase ani, plus încă unul după aceea. Șapte ani în total. În februarie anul acesta, am decis de comun acord să reziliem, pentru că lucrurile nu mai mergeau așa cum trebuie. Și decât să stau pe acolo, numai să ajungem să ne certăm, ne-am strâns mâna, fiecare a plecat pe drumul lui. Am plecat acasă, am stat, am așteptat puțin să văd dacă vor fi ceva variante. Dar era deja târziu. Era 20-25 februarie. Și atunci am ales să mă antrenez cu cei de la Dumbrăvița, care sunt acasă. Eu acolo stau. Îi cunoșteam pe oamenii de acolo, antrenorul cu portarii, și m-au ajutat foarte mult că am putut să mă duc să mă antrenez cu ei. Și, până la urmă, m-au convins să rămân cele 10 meciuri care mai erau, ca să și joc. Și atunci am zis că decât să stau, mai bine joc acele 10 meciuri, în care mi-am făcut treaba bine, am jucat, am rămas și eu în activitate, mă și antrenam zi de zi. Și îmi pare rău că n-am putut să-i ajut la baraj, pentru că au intervenit unele probleme. Și cam aia a fost aventura. Le mulțumesc oamenilor de acolo că m-au sprijinit într-un moment greu. Nu a fost un moment ușor pentru mine, dar eram sigur că Dumnezeu mă va ajuta și voi trece peste. Și între timp a venit și varianta de aici, de la Csikszereda. Le mulțumesc oamenilor de aici că au avut încredere în mine și sper să le răsplătesc încrederea prin evoluțiile mele.

Știu că în cariera ta ai fost și în Germania, o perioadă la Borussia Dortmund. Cum a fost?
Da, într-adevăr, perioada aia a fost chiar la începuturile mele. Eram la școala de fotbal Marcel Boban și am fost la domnul Marcel Răducanu, la școala lui, pentru că lucrau împreună atunci, la momentul respectiv. Și, într-adevăr, m-am antrenat o săptămână cu Borussia Dortmund, m-a dus domnul Marcel Răducanu să mă antrenez. Era antrenor Jürgen Klopp, erau jucători ca Lewandowski, ca Gotze. A fost o experiență fantastică, pe care clar nu o voi uita toată viața.

Ai trecut pe la mai multe echipe. Poți să-mi spui un principiu pe care nu l-ai încălcat în niciun loc?
Nu m-am vândut niciodată. Adică nu că nu m-am vândut, am fost corect. Nu m-am dat după unii oameni care erau pe alte căi, să spunem așa. Dacă am știut ceva și știam că am dreptate, nu exista să mă îndoi după cum vor unii. Și am spus lucrurile în față mereu. Chiar și în ultima perioadă la Botoșani, de aia am avut de pierdut. Că nu-mi conveneau unele lucruri și am spus în față. Nu m-am dat la o parte, n-am lucrat pe nimeni pe la spate, cum se zice. Și ăsta a fost principiul meu, să fiu corect, și așa voi fi toată cariera mea când voi juca fotbal.

E corectă expresia aia că dacă ești corect cu fotbalul, fotbalul la un moment dat te răsplătește?
Sută la sută. Și mereu mi-a fost așa. Am avut momente și bune, spre foarte bune, și momente foarte grele. Dar mereu am avut încredere în Dumnezeu în primul rând. Familia mea a fost alături de mine și în momentele chiar foarte grele am reușit să trec peste și știam că va fi bine. Chiar și acum, n-a fost un moment ușor de la Botoșani, de la Liga 1, să mă duc să joc la Dumbrăvița în Liga 2. Și nivelul, condițiile, tot ce era, s-au schimbat total, dar am avut oameni care îmi sunt alături, în special familia mea. Și eram sigur că voi depăși acele momente.

A fost acesta cel mai dificil moment din cariera ta?
Nu știu dacă neapărat cel mai dificil. A fost un moment dificil. Am mai avut momente. Am avut și la 20 de ani, cred că, 19-20 de ani, când am plecat de la Timișoara la fel, din Liga 1. Promovasem cu Timișoara în Liga 1. Am și jucat câteva meciuri atunci la Liga 1. Și după jumătate de an de Liga 1, am plecat la liga a treia, la Oradea. Și toată lumea a zis că sunt nebun, că mă las de fotbal. Dar din nou m-am dus, am luat-o de la capăt, m-am adus la Oradea în liga a treia, am promovat în liga a doua după jumătate de an, am mai jucat jumătate de an în Liga 2 la Oradea și am plecat la Târgu Mureș, în Liga 1 atunci. Și din nou mi-a fost bine. Nici atunci n-a fost ușor. Pot să zic că a fost moment mai greu atunci, din cauză că nu știam atât de bine unele lucruri. Acum mi-a fost mai ușor, pentru că știam senzația, știam cum e, că am mai trecut prin ea. Dar în fotbal, în special, sunt și momente bune și momente mai puțin bune. Trebuie să rămâi cu credință în Dumnezeu, puternic, să ai lângă tine oamenii care să te susțină, în special familia, soția, copilul, părinții, și să nu cedezi niciodată. Fotbalistul trebuie să se obișnuiască cumva și cu momentele acestea grele, în contextul în care cei din exterior de multe ori zic că viața de fotbalist e una ușoară. Se înșală. Se înșală, nu este ușoară. Într-adevăr, este frumoasă. Pare foarte frumoasă de la televizor. Toată lumea crede că ce bine e că joci pe stadioane, la televizor, cu oamenii în tribună, te vede lumea bine. Dar nimeni nu cunoaște ce se întâmplă în spatele acestui lucru. Toată munca, tot efortul... Nu e ușor, sunt momente dificile. Da, într-adevăr, când joci bine și când câștigi, e extraordinar de bine. Dar sunt momente când treci prin perioade grele, pase mai puțin bune. Adică mă refer la forma de jucător. Toată lumea are așteptări de la tine. Vii, te antrenezi cu durere, fără durere. Nimeni nu știe lucrul ăsta. Chiar făceam o glumă cu soția în ultima perioadă. Ziceam, mă trezesc dimineața și am trecut de 30 de ani, dar mă trezesc dimineața și mă întreb astăzi ce mă mai doare. Nu este ușor, dar este frumos.

Și cum îți antrenezi corpul și mai ales mintea în fața acestor noi provocări, odată cu trecerea anilor?
Mintea ți-o antrenezi, pentru că trecând prin toate astea, capeți tot mai multă experiență. Depinde acum și ce faci tu. Mai citești unele lucruri, mai te informezi, mai te actualizezi cu ce se întâmplă nou. Corpul îl antrenezi în sală, la refacere, prin alimentație, prin odihnă. Fără aceste lucruri n-ai nicio șansă. Fără odihnă, alimentație, fără sala de forță, fără, bineînțeles, antrenamentul pe teren care se face. Dar eu cred că este prea puțin ca fotbalist profesionist să te antrenezi două ore pe zi, cât durează antrenamentul cu echipa. Contează și lucrurile care le faci pe lângă, înainte de antrenament, după antrenament...

Eduard, joci fotbal din plăcere? Simți asta?
Da, pot să zic că joc și din plăcere, dar joc și pentru a-mi face un viitor, pentru că am familie, am o soție, am un copil, am părinți. Trebuie să le combin pe ambele. Nu poți să joci numai din plăcere sau numai pentru bani, să zic așa, că până la urmă joci fotbal ca să-ți faci un viitor, să poți să te lași de fotbal, cât de cât să trăiești liniștit. Le fac pe ambele, mă bucur că le fac foarte bine, plăcerea o am, focul e aprins mai mult ca niciodată. Sunt motivat, mai ales după perioada din ultimii doi ani, în care am avut așa puțin cu urcușuri, cu coborâșuri, sunt mai motivat și simt că am revenit mai puternic ca să fac lucrurile mai bine. Am 31 de ani și mă simt bine și cu ajutorul Lui Dumnezeu, șapte, opt, nouă ani, cât mă ține sănătos, am mare încredere că încă pot să joc în prima ligă.

Cum vezi parcursul echipei?
Clar, obiectivul principal este rămânerea în prima ligă, pentru că, din postura de nou-promovată, încerci cât mai repede să-ți atingi acest obiectiv. Dar eu cred că acest grup și tot ce se întâmplă aici - vedeți și dumneavoastră ce condiții și ce stabilitate avem - ne arată că se poate mai mult decât doar salvarea de la retrogradare. În momentul de față, trebuie să ne gândim doar la următorul meci, să o luăm pas cu pas.