Eduard Florescu, 28 ani, și-a petrecut aproape întreaga carieră în România, până în februarie 2025, când a semnat primul său contract în străinătate. Aventura sa nu a durat însă decât jumătate de an, revenind în Superligă, dar nu la Botoșani, locul pe care îl numește „a doua casă”, ci la o echipă care a reușit sezonul trecut să se salveze de la retrogradare, Unirea Slobozia.

„Eduard Florescu este un simplu om, un băiat care pune multă pasiune în ceea ce face și cam atât, un tată dedicat și nimic mai mult”. L-am rugat pe el să se prezinte, iar mai jos îl putem descoperi împreună pe fotbalistul care a fost cel mai fericit din carieră atunci când a îmbrăcat tricoul naționalei la Jocurile Olimpice.

Mergem în trecut și vreau să ne spui cum a fost copilăria ta, dacă-ți mai amintești.
Da, îmi amintesc. Copilăria mea a fost doar despre fotbal, doar cu mingea de fotbal și cam atât, în rest, n-aveam alte activități, tatăl meu fiind un foarte mare fan al fotbalului, asta m-a făcut și pe mine să iubesc atât de mult fotbalul.

Ai o amintire la care te duci cu gândul din copilărie și care îți aduce zâmbetul pe buze? Una singură.
Când eram copil de mingi, țin minte jucau CS Mioveni cu CFR Cluj, eram un fan înrăit al CFR-ului, chiar dacă nu știu de ce. Îmi plăcea foarte mult de Fabbiani. I-am cerut tricoul și din păcate n-a putut să mi-l dea și mi-a dat o pereche de pantaloni pe care îi am și acum, niște pantaloni de încălzire, să zic așa lungi, îi am și acum și în ziua de azi îmi sunt foarte mari, vreau să zic. Dar asta este o amintire frumoasă.

Îți amintești și primul tău meci pe stadion? În calitate de fan.
Da, cred. Adică sigur a fost un meci al lui FC Argeș, nu mai țin minte exact cu cine, dar un meci la FC Argeș.

Îți mai amintești cum te-ai simțit atunci când ai ajuns pe stadion și ai văzut atmosfera? Pentru un copil este foarte mare impactul.
Da, a fost un moment frumos din copilăria mea. Țin minte că chiar eram foarte atent la tot ce se întâmplă și îi puneam întrebări tatălui meu despre jucători, despre club. A fost un moment foarte frumos.

Cum a început fotbalul? Adică cum ai început fotbalul spre zona de fotbal profesionist?
Junioratul l-am făcut la FC Argeș. După aceea s-a întâmplat ce s-a întâmplat cu FC Argeș, s-a desființat, au fost probleme. Am fost la CS Mioveni și de acolo am debutat în Liga 2.

Ai știut dintotdeauna că îți dorești să devii fotbalist sau ai încercat și alte sporturi?
Nu, n-am încercat niciodată nimic. Am fost focusat doar pe fotbal.

Dar dacă n-ar fi fost fotbal, ce alt sport crezi că ai fi practicat?
Sincer să spun că nu m-am gândit niciodată, dar cred că tenis, ceva tenis de câmp.

Cum au fost părinții cu decizia ta în legătură cu fotbalul? Tatăl tău a zis că asta te-a antrenat, dar mama ta și-ar fi dorit o altă carieră pentru tine?
Nu. Toată lumea m-a susținut în chestia asta și plus m-a ajutat foarte mult. Nu s-a pus problema niciodată. Am fost susținut de mic și sunt susținut și acum. Sunt cei mai mari fani ai mei.

Îți amintești un moment în care te-ai emoționat pentru susținerea pe care ți-o arătat-o părinții?
Nu-mi aduc aminte o susținere specială, să zic așa, întotdeauna este la fel. Ei mă susțin întotdeauna necondiționat și sunt lângă mine și în momentele bune și în momentele rele.

„Experiența Farul m-a trezit puțin la realitate!”

Argeș, Mioveni, Farul. Spune-ne puțin parcursul pe care l-ai avut la începutul carierei. Cu ce ai plecat bun din cele trei lucruri și ce nu a fost bine?
Am făcut pasul de la Liga 2 la Farul Constanța. Eram încă un copil. Nu eram atât de matur să înțeleg foarte bine unde ajunsesem, dar cred că am avut multe de învățat din acea experiență, chiar dacă nu a fost atât de lungă, dar m-a maturizat și m-a trezit puțin la realitate.

Ai interacționat și cu Gheorghe Hagi în acea perioadă?
Da. Am și învățat câteva lucruri de la dânsul și mă bucur că am avut această ocazie.

Era strict? Vă timora așa, ca prezență?
Nu neapărat, dar nu cred că ne timora. Într-adevăr era un pic mai dur, dar întotdeauna îl ascultai cu plăcere și te uitai la dânsul cu plăcere.

Ai ajuns la Botoșani în 2018. Cum a fost trecerea de la Constanța tocmai la Botoșani?
A fost o trecere puțin ciudată pentru mine, fiind foarte departe de casă, prima mea plecare de acasă, să spun așa, dar m-am obișnuit rapid și acolo am fost susținut. Am întâlnit oameni foarte de treabă care m-au ajutat în toți anii aceștia. Pot spune că Botoșani este a doua mea casă.

Dar spune-mi cum a fost prima iarnă la Botoșani?
Foarte friguroasă. Iernile sunt puțin mai diferite în zona aceea, dar te obișnuiești.

Sunt curioasă cum e pentru străini când ajung la o iarnă în Botoșani.
Pentru străini cred că este foarte dificil și cred că primul gând al lor este să se întoarcă acasă.

Ai un exemplu clar?
Da, chiar am avut în echipă un spaniol și țin minte jucasem Iași-Botoșani, fiind foarte frig afară, s-a întors la vestiar și a zis că nu se mai întoarce a doua zi și chiar așa s-a întâmplat.

„Nu eram pregătit pentru pasul la Craiova”

Ai fost o scurtă perioadă de timp și la Craiova. Spune-ne, din perspectiva ta, ce s-a întâmplat acolo?
A fost o mutare în care nu cred că eram pregătit să fac pasul la Craiova, Craiova fiind o echipă mare, o echipă iubită a campionatului și nu cred că eram pregătit pentru pasul acesta.

Ai ajuns la concluzia asta acum. Atunci cum erai? Ce gândeai?
La concluzia asta am ajuns acum, dar atunci nu eram atât de conștient de chestia asta.

Ți s-a întâmplat și ție, și asta e o chestie care se practică oricum în fotbal, nu doar la noi, ideea asta ca unii jucători aduși de un antrenor rămân la echipă, antrenorul pleacă și după aia te lovești de un zid. De ce crezi că se întâmplă asta și cum poate fi schimbat? Sau dacă ai impresia că poate fi schimbat în vreun fel acest lucru, pentru că e o chestie destul de delicată?
Nu știu dacă poate fi schimbată această chestie, dar chiar nu am nici o explicație pentru chestia asta. Într-adevăr așa se întâmplă uneori, dar nu am nici o explicație. Probabil din răzbunare, să zic așa, că cei mai mulți pleacă cu scandaluri de unde se pleacă și cred că din răzbunare. Cred, nu știu, în rest n-am nicio explicație pentru asta.

Cum se simte un jucător când aude „Nu joci, indiferent de ceea ce faci”?
Este frustrant să auzi chestia asta, am auzit-o și eu, dar când auzi chestia asta pur și simplu te demoralizezi, în primul rând, oricât de tare ai fi și nu știi încotro să iei.

Cum ai reușit să nu te lași afectat din punct de vedere mental pe această experiență? Că nu este ușor să gestionezi așa ceva, mai ales pentru un jucător, totuși, tânăr.
Da, cum am spus, familia mă susține mereu și în acele momente am avut nevoie de ei, m-au susținut și am trecut cu bine peste acel moment.

Îți amintești ceva ce ți-a zis tatăl tău, poate care a rămas cu tine, ți-a rămas în minte de atunci, din perioada aia?
Nu, doar mici sfaturi să zic așa, să continui să muncesc și să-mi văd de drumul meu că Dumnezeu mă va răsplăti.

„Nu m-am putut adapta acolo”

Te-ai întors la Botoșani și după doi ani a venit oferta de la Yelimay, cum de ai decis să pleci acolo?
Sincer, am vrut o schimbare în viața mea, fiind de foarte mult timp la Botoșani, aveam nevoie de această experiență și pur și simplu a fost dorința mea și așa s-a întâmplat.

Cum a fost perioada pe trecut în Kazahstan?
Pot spune că o perioadă dificilă și frumoasă în același timp, chiar dacă sunt chestii puțin mai ciudate decât la noi în fotbalul românesc sau în alte campionate, dar o iau ca pe o experiență, ca pe o învățătură și cred că și de acolo am avut lucruri bune de învățat.

Cât de diferită e viața acolo față de cea din România?
Este foarte diferită, extrem de diferită și de aceea am vrut să mă întorc înapoi pentru că nu m-am putut adapta, oarecum, la absolut tot ce era acolo. Sunt cu totul diferiți și fotbalistic vorbind, și cultural.

Poți să ne dai niște exemple?
În primul rând, dificile erau terenurile, toate fiind de teren artificial și un teren artificial foarte rău, nu unul bun. Chestia asta era groaznic. La fiecare meci era ceva foarte urât. Felul lor de a trăi foarte diferit față de noi. Nu puteam să mă obișnuiesc cu chestia asta. Dar sincer, cred că, dacă m-aș întoarce, aș fi mai pregătit pentru chestia asta.

Te-ai mai întoarce?
Nu cred că acolo, dar tot prin zona aceea cred că m-aș întoarce.

Ce ți-a arătat experiența din Kazahstan despre tine ca om și ca jucător?
Că sunt un om puternic, chiar mi-am dovedit chestia asta pentru că am plecat într-un moment important al vieții mele și al familiei. Țin minte că am plecat la o lună după nașterea băiatului meu, ceea ce a fost foarte greu pentru mine. Am plecat singur, neavând șansa să-i iau acolo, fiind foarte greu și foarte departe. Au fost câteva luni foarte grele, cu mult dor și cred că asta mi-am dovedit că sunt puternic.

Cum ai decis să te întorci în România și cum ai ales Unirea Slobozia?
M-am întors pentru că nu m-am adaptat atât de mult la stilul lor și la viața de acolo și plus de dorul copilului meu și al familiei. Întoarcerea la Slobozia... am fost sunat de cei de aici și am văzut într-adevăr că mă doresc cu toată silința lor pe care și-au dat-o să vin aici și asta m-a făcut să aleg acest club.

Cum te simți la noul tău club?
Mă simt bine, sunt fericit și bucuros. Avem un parcurs bun față de anul trecut în situația în care au fost ei. Îmi doresc să continuăm să strângem puncte, să nu avem emoțiile retrogradării.

Ce greșeli ai făcut în trecut pe plan sportiv și nu le-ai mai face acum?
Cred că, fiind copil, nu aveam maturitate necesară să înțeleg anumite lucruri. Acum cred că sunt matur și îmi dau seama de anumite greșeli ce m-au făcut să nu am un randament bun în teren. Cu toate că nu este târziu, mă bucur că am realizat acest lucru.

Din punct de vedere sportiv, care a fost cel mai greu moment al carierei pentru tine?
Cel mai greu moment al carierei? Cred că cel de la Craiova.

Dar cel mai fericit?
Cel mai fericit în sezonul de la Botoșani când am înscris 11 goluri. Am avut un parcurs bun.

Și un alt subiect care îți aduce puțină fericire - Jocurile Olimpice. Spune-mi cum a fost acea experiență pentru tine și ce alți jucători remarcabili ai întâlnit acolo?
Jocurile Olimpice sunt cel mai frumos moment din cariera mea și cred că așa o să rămână, asta dacă nu câștig vreun trofeu important. Am întâlnit jucători foarte buni și, de exemplu, țin minte că la Jocurile Olimpice, în perioada aceea, au participat foarte mult jucători brazilieni, Richarlison, Dani Alves, îi vedeam acolo și asta a fost un moment frumos.

Momentul care l-a făcut mai puternic

În februarie 2023, Eduard Florescu și soția sa au trecut prin momente extrem de dificile, când aceasta a pierdut sarcina pe care o avea, însărcinată în 22 de săptămâni. Și Iulia s-a confruntat atunci cu mari probleme de sănătate, starea sa fiind una gravă, însă împreună cei doi au reușit să depășească acea perioadă, iar acum sunt din nou părinții unui băiețel de aproape un an.

Vreau să te întreb și despre un moment greu pe care l-ai traversat pe plan personal. Cum ai reușit să depășești mental acea perioadă? Perioada cu copilul.
A fost un moment greu din viața mea, dar am avut susținere din toate părțile. Mă bucur că am trecut, că am ieșit cu bine din acea perioadă și că nu am clacat atât de mult. Un subiect dificil, foarte dificil.

Ți-a fost greu să nu iei cu tine pe teren acea durere? Pentru că, ca fotbalist, cumva trebuie să fii conectat la joc, dar e foarte greu să te deconectezi.
Da, mi-a fost greu, am trecut cu greu peste acea perioadă plus că lucrurile au mai continuat și după acea perioadă, cu soția mea fiind într-o stare gravă, dar să zic așa Dumnezeu ne-a răsplătit. Ne-am rugat foarte mult să avem un copil și Dumnezeu ne-a răsplătit, chiar dacă șansele să avem un copil după incidentul acela erau minime.

Deci, practic a fost o minune.
Da, chiar da!

Și asta era următoarea întrebare. Spune-mi cum se simte să fii tată?
Este cred că cel mai frumos sentiment din lume să fii tată, să știi că ești tată. Nu pot să zic decât că sunt foarte fericit și am o mândrie de tată.

Și tată de băiat.
Este ceva nedescris.

Ai vrea să fie fotbalist?
În primul rând, vreau să fie sănătos. Asta el va alege ce va fi. Eu nu-l forțez să facă nimic.

Cum s-a schimbat viața ta de când ai devenit părinte pe lângă orele minus de somn?
S-a schimbat în bine. Sunt mult mai organizat din toate punctele de vedere. Am un program mult mai ordonat datorită lui. Și s-a schimbat în bine, eu așa zic.

Când o să fie mare, de ce ai vrea să fie băiatul tău mândru de tine? Ce ai vrea să spun băiatul tău despre tatăl lui?
Vreau să fie mândru că a avut un tată fotbalist, în primul rând. Și cam atât. Că are un tată fost fotbalist. Totuși sper să aleagă și el, chiar dacă nu o să-l forțez eu, sper să aleagă și el partea asta. Este un sport frumos. Ai o viață frumoasă. Într-adevăr, sunt sacrificii pe care mulți nu le cunosc, dar o viață frumoasă și grea, și frumoasă.

Dacă te-ai putea întâlni cu versiunea ta de la 15-16 ani și te-ar și asculta, ce i-ai spune, având experiența de acum?
Nu știu ce i-aș spune, dar cu siguranță i-aș spune ceva. I-aș spune să muncească mult mai mult și să se maturizeze mai repede puțin.

În încheiere, vreau să-mi spui ce obiective ai alături de Unirea Slobozia în acest sezon.
Pe plan personal, îmi doresc să joc cât mai mult și să-mi ajut echipa, iar pe plan colectiv, cum am spus și mai devreme, să stăm fără emoția retrogradării.