Bănățeanul nu a avut probleme să facă saltul din liga a doua și să se adapteze imediat la rigorile Superligii. L-a ajutat, cu siguranță, și faptul că, plecat de acasă de la 11 ani, s-a maturizat mai repede decât alți adolescenți. Următorul pas la care visează e să prindă un contract în străinătate. Știe însă că pentru asta trebuie, în primul rând, să-și ajute actuala echipă să-și îndeplinească obiectivele.

Cine este Denis Radu?
Un băiat care s-a născut la Caransebeș. Acolo am și început fotbalul, la șapte ani. După care am fost împrumutat pe la Reșița, am venit înapoi la Caransebeș, am plecat la Timișoara, unde am început să mă maturizez sportiv, să zic așa, la Banatul și la Poli Timișoara și după care am venit la Petrol Ploiești.

Cum a început fotbalul pentru tine și de la ce vârstă?
Cum am spus, de la vârsta de șapte ani. Tata m-a observat mai devreme în curtea școlii că am talent și că am acel ceva. M-a dus la fotbal, stăteam și la câte două antrenamente, stăteam cu mai multe grupe. El a fost modelul meu, să zic așa, care s-a ținut de mine.

Au fost întotdeauna de acord părinții cu ideea asta de a deveni fotbalist? Sau poate mama și-a dorit o altă carieră pentru tine?
Să știi că, în paralel, eram foarte bun și la școală și mi-a zis că până îmi fac un rost în fotbal să stau cu burta pe carte. Până la urmă, când a văzut că am un viitor în fotbal, m-a lăsat mai ușor și îi mulțumesc pentru asta.

Cum te-ar descrie părinții tăi, dacă ar fi să-i întrebăm cum era Denis atunci când era mic?
Energic, inteligent, cuminte.

Cuminte? De obicei băieții când sunt mici sunt neastâmpărați.
Chiar am fost foarte cu minte, am și plecat de la o vârstă fragedă de acasă, de la 11 ani, și m-am maturizat foarte mult.

Și acum tot cu minte ești?
Da.

Vreau să te întreb dacă au făcut părinții tăi sacrificii pentru cariera pe care o ai în fotbal?
Da, foarte multe sacrificii. Tata venea cu mine cu trenul până la Reșița, după școală mă lua cu mașina, adică mergeam în gară, mergeam cu trenul la Reșița, făceam antrenamentul, ajungeam seara acasă, la ora șapte mama mă punea la teme și o luam de la capăt a doua zi. După care m-au lăsat de la 11 ani singur prin Timișoara. E un sacrificiu, zic eu. Dar mă bucur că au făcut asta și a fost pentru binele meu.

Cum ți-a fost atât de mic fiind să te adaptezi singur într-un oraș nou, într-un loc nou diferit?
La început să știi că mi-a fost greu, după care am trecut oarecum printr-o școală a vieții. Încă mai era atunci, pe vremea aceea, era cu botezuri, prin internate, foarte multe chestii. După, m-am maturizat, m-am ferit de anturaje și a fost totul ok.

Voiam să întreb dacă ai jucat dintotdeauna pe postul pe care evoluezi acum sau ai încercat și alt post când erai mic?
Nu, să știi că sunt un jucător foarte polivalent. Am încercat aproape toate posturile. În afară de portar, cu siguranță, dar le-am jucat pe toate de mic.

Și care este un post pe care nu ai jucat niciodată?
Portar și atacant, pot spune. Cu spatele la poartă nu prea mă pricep eu.

Ai debutat la prima echipă a lui Poli la doar 15 ani. Cum a fost pentru tine să faci pasul la seniori atât de tânăr?
Am fost foarte, foarte emoționat. Mă antrenam de la 14 ani cu ei. Am debutat în amicale până la 14 ani, dar într-un meci oficial a fost cu totul altceva. M-am simțit foarte bine, mai ales alături de suporterii Politehnicii, care m-au susținut, și antrenorii. A fost ok, a fost bine.

Îți mai amintești meciul de debut? Cum te-ai simțit?
Da, țin minte că era cu Energeticianul, parcă așa se chema echipa. Am avut foarte, foarte multe emoții, după care mi-am intrat în joc. Nu au fost foarte multe minute, au fost vreo 5 sau 7 minute, dar chiar am făcut un joc bun atât cât am jucat.

Ce lecție ai spune că ai luat de primii tăi ani în fotbal? O lecție importantă.
O lecție importantă ar fi să fii întotdeauna disciplinat și să saluți pe oricine, să respecți pe oricine, oricine ar fi. Și dacă e femeia de serviciu, nu contează.

Cum a fost pentru tine trecerea de la Timișoara la Ploiești?
Nu a fost o trecere foarte grea, fiind maturizat și uns cu toate alifiile din perioada în care am plecat singur de acasă. A fost foarte bine, m-am integrat foarte bine în grup, a fost un grup foarte bun și încă este un grup foarte bun. Și am început treaba aici, am debutat în Superliga.

Cum e să treci de la liga secundă la Superliga României?
Foarte, foarte frumos. Mă bucur că s-a întâmplat asta, oarecum a fost o evoluție a mea foarte bună în liga a doua. Am strâns undeva la 70 de meciuri și era normal să trec acest prag și să joc în Superliga.

Ai simțit diferența asta de ritm, de nivel?
Da, am simțit o diferență de ritm și de nivel, cu siguranță. La liga a doua este mult mai încâlcit jocul. În Superliga, este mai liber, dar cu mai multă calitate și valoare mai multă.

Primul tău gol la Petrolul a fost unul cu totul special, golul victoriei cu CFR Cluj. Povestește-ne tu puțin momentul din perspectiva ta.
Da, a fost o lovitură liberă, dacă nu mă înșel, a fost respinsă, a ajuns mingea la Tommi, el a șutat, și înainte să ajungă mingea la Tommi, eu eram în poziție de offside, țin foarte bine minte. Am zis să mă retrag, credeam că va veni mingea la mine și așa a fost.
Mă bucur că am făcut chestia asta. Am preluat cu stângul, l-am văzut pe Otto că iese, am plasat mingea. După care am mers să mă bucur la tribuna a doua, dar bucuria mea a fost anulată de către arbitru. Sunt fericit că, până la urmă, m-am bucurat și a doua oară și a fost foarte bine, în special că a fost golul victoriei.

Cum a fost momentul în care ai conștientizat ce ai reușit să faci?
Să știi că nu a fost o bucurie enormă, așa cum așteptam să fie la primul gol, probabil și din cauza adrenalinei. Dar a fost ceva frumos, a fost ceva frumos să-mi strige stadionul numele, fiindcă îmi doream asta de mic.

Ți-ai luat vreo amintire de la acel meci?
Da, tricoul.

Din punct de vedere al atmosferei, cum se simte să joci cu mii de oameni în tribună? Simți presiune sau simți că te ajută?
Cu siguranță este o presiune, dar este o presiune benefică, zic eu. Echipele cu suporteri întotdeauna vor avea aceste beneficii, te susțin oamenii. Cu siguranță este o presiune și în momentul în care nu faci un joc bun, fiindcă suporterii își doresc din ce în ce mai mult de la tine să joci foarte bine, să fie totul bine, să câștige echipa. Dar fără suporteri nu există fotbal, și în pandemie ce a fost, a fost ceva urât.

Ești tânăr, abia la început de carieră, dar dacă ar fi să alegi de până acum un moment greu din cariera ta, pe care l-ai alege și de ce?
Moment greu din cariera mea a fost accidentarea mea la pubis. Am avut o pubalgie, am stat undeva la trei luni pe margine și a fost foarte greu. Nu îmi dădea nimeni de cap. Am plecat în Germania, m-a trimis Poli în Germania și acolo m-am făcut bine și am revenit cu bine.

Dar cel mai fericit moment din fotbal?
Cel mai fericit moment din fotbal? Pot spune că este acesta recent, când am marcat cu CFR și am adus victoria.

Care sunt obiectivele tale personale în următorii ani?
Să joc cât mai multe meciuri, să-mi ajut echipa cât mai mult și să fac pasul în străinătate.

Cu ce jucător, oricare de pe această planetă, ai face schimb de tricouri dacă ai putea?
Cu Messi, cu siguranță.

Ce îți place să faci în timpul liber?
Shopping, padel, să mă joc padel îmi place foarte mult, și recuperare.

Dacă ar fi să lași un mesaj pentru fanii Petrolului, ce mesaj ai lăsa?
Să aibă încredere în continuare în noi. Am ieșit cumva din poziția asta proastă, dar mai trebuie să adunăm puncte și doar împreună putem face asta.