David Matei abia a început: „Mi-am arătat 50-60% din potențial”

Bucureștean care a făcut trecerea de la Dinamo la Steaua, pentru a debuta în Superliga la Universitatea Craiova. A devenit rapid un jucător important pentru alb-albaștri și unul dintre favoriții fanilor, într-un sezon în care Bănia simte parcă mai mult decât oricând posibilitatea unui titlu pe care îl așteaptă de 35 de ani.

David Matei s-a adaptat repede la rigorile Superligii, dar știe că mai are multe de demonstrat. De altfel, recunoaște că, până acum, și-a arătat probabil doar jumătate din potențial. Tocmai de aceea, cuvântul „muncă” apare des în discursul său. Și crede că „uneori sunt prea dur cu mine”, însă doar pentru că încearcă să se autodepășească.

David, ce ne-ar spune mama ta dacă am întreba-o cum era David atunci când era mic?
Plângăcios, cred.

Serios?
Da, eram foarte atașat de ea și nu știu, orice chestie mică mă enerva și începeam să plâng. Mai ales la grădiniță, nu suportam să stau. Era masa de prânz și după aia aveam somn, dar niciodată n-am dormit la grădiniță. Nu puteam sta fără ea. Îi ziceam să stea acolo la grădiniță, în față, să mă aștepte.

Spune-mi, te rog, ce crezi că ai moștenit de la mama ta și ce crezi că ai moștenit de la tatăl tău?
De la tata, clar, mentalitatea și, practic, el m-a învățat tot. El m-a făcut bărbat, să zic așa. Și de la mama, cum să am grijă de mine, adică să îmi port singur de grijă.

Am citit că ai studiat limba arabă. O mai studiezi?
Din păcate, nu am mai avut timp.

Cum de ai început să studiezi limba arabă și, spune-mi, te rog, și cât de bine o cunoști?
Eram mic și un vecin de-al nostru, care era arab, a vrut să mă învețe. Și de acolo, ușor, ușor, am început și am evoluat, să zic că știu așa, la un nivel. Adică, cel puțin, înainte știam. Acum am uitat, că n-am mai făcut de un an și jumătate, aproape doi.

Ai povestit că ți-ai dorit să joci fotbal de la cinci ani și că plângeai la gard când îi vedeai pe băieții mari jucând. Când te-au refuzat de la început, cum te-ai simțit?
Clar că nu mi-a convenit, dar ce să fac? Am așteptat, mi-am așteptat rândul să mai cresc.

Spune-mi, te rog, dacă ai fost întotdeauna așa de dezinvolt...
Nu cred. Chiar eram introvertit. Bine, și acum sunt introvertit, adică sunt dezinvolt cu persoane apropiate și cu care mă simt bine lângă mine, care simt că am încredere în ele, să pot să vorbesc cu ele. Dar, în schimb, nu pot să zic că sunt introvertit, dar nu vorbesc foarte mult.

Spune-mi, te rog, ce au spus părinții tăi atunci când le-ai spus că îți dorești să fii fotbalist? Voiau o altă meserie pentru tine sau au fost dintotdeauna ok cu tine fotbalist?
Nu știu ce să zic. Poate, la un moment dat, să zic, nu se gândeau că ajung la nivelul ăsta și, probabil, se gândeau că să fac o meserie sau ceva. Și acum, când am dat BAC-ul, tata și-a dorit... Și mama, și tata și-au dorit să intru la drept, dar n-am avut cum.

Ai fost la Dinamo și ai ajuns la Steaua. Cum s-a întâmplat asta, această trecere?
N-a fost o mare trecere, pur și simplu nu am mai simțit că mi-e locul acolo și am avut de făcut o alegere. Am avut mai multe echipe și m-am gândit că, dacă mă duc la Steaua, care e club de liga a doua, am șanse mai mari să debutez mai repede. Și așa s-a și întâmplat.

Transferul s-a făcut în jurul sumei de 2.000 și ceva de lei?
Da, eram junior, nu putea să se dea pe mine o sumă... Pur și simplu, s-a plătit grila de formare, atâta tot.

Dar nu ți se pare interesant, dacă ne gândim la sumele din prezent, la transferuri și la...
Da, clar, dar aveam 14 ani. Nu știu cât aveam. La 14 ani cât să dea pe mine?

Și apoi, la 16 ani, ai debutat la Steaua. Ți-amintești ce-ai simțit în momentele alea? Atunci când știai că urmează să debutezi?
Nu au fost mari emoții, pentru că m-a luat prin surprindere debutul. Eram pe bancă, nici nu eram la încălzire. A fost un sentiment indescriptibil. În primul rând pentru că am jucat acasă și am debutat și am dat și pasă de gol. Dar nu au fost mari emoții. Adică stăteam pe bancă și dintr-o dată mi-a zis „Hai, piticule, intră!” și m-am dezbrăcat repede.

Deci nu ai conștientizat ce se întâmplă?
Da, da, da, pe moment, nu.

Cum a fost pentru tine trecerea de la liga a doua la Superliga? Și ca nivel al jocului...
Grea, foarte grea. Adică și intensitate, și forță, și tot, s-a schimbat tot. Dar cred că m-am adaptat destul de bine.

Ce a trebuit să schimbi la rutina ta, să zicem?
În principiu, muncă, adică să muncesc mai mult. Încerc în fiecare zi să dau tot ce am mai bun. Și, clar, cred că de când am venit în Superliga am început să muncesc și mult mai mult pentru că am realizat că fără muncă nu se poate.

Te rog să-mi spui cum te-ai simțit când ai pășit prima dată pe Stadionul Ion Oblemenco și ai văzut că este plin.
Clar, a fost ceva de nedescris. Adică, o dată fanii, pentru că, la Steaua, că e galeria, dar nu prea era lume pe stadion. Adică se simte altfel. Și când îți strigă lumea numele, adică totul e schimbat. Da, clar, m-am simțit... Pot să zic că m-am simțit fotbalist.

E și stadionul făcut de așa natură încât ai senzația că vine peste tine.
Da, da, da.

Primul tău gol în tricoul Craiovei a fost în Cupă.
Da.

Dar apoi, în campionat, ai reușit o dublă chiar în ultimul meci din 2025. Ai terminat 2025 cu o dublă și primele tale goluri pentru Craiova. Zi-mi, te rog frumos, cum se simte să înscrii în tricoul Craiovei și pe Ion Oblemenco?
Da, a fost altceva meciul din campionat decât cel din Cupă, pentru că în cel din Cupă am jucat cu o echipă de liga a treia și-mi doream foarte mult să marchez și în campionat. Pot să zic că am așteptat cam mult golurile. Adică, cred că puteam să înscriu mai devreme, dar, să zic așa, au venit poate la momentul potrivit.

David, sezonul acesta te-am văzut și plângând. Ai spus că plângeai de când erai mic. Cum te-ai simțit în momentele alea? Pentru că te-ai învinovățit parțial pentru acel meci. Zi-mi, te rog frumos, cum te-ai simțit în momentele alea? Ce-ai gândit de nu ai putut să-ți oprești lacrimile?
Poate m-am învinovățit cam mult, cred. Adică, nu știu, terminându-se și 1-1 (meciul cu CFR - n.r.), m-am gândit că poate eu am greșit, puteam să fac mai mult și, pur și simplu, de obicei sunt expresiv și nu pot să-mi ascund sentimentele. Adică, dacă îmi vine să plâng, plâng. Nu pot să mă abțin. Și s-a văzut. S-au văzut emoțiile.

Dar, pe de altă parte, ești conștient că totuși ești încă tânăr și încă te adaptezi?
Clar sunt încă tânăr, dar...

Ești dur cu tine? Asta voiam să te întreb.
Da, uneori cred că sunt prea dur cu mine. Adică, încerc mereu să mă depășesc și nu-mi place când fac greșeli.

Voiam să te întreb apoi dacă te-ai învinovățit că ai plâns într-un loc public. Pentru că, bineînțeles, băieții de obicei au tendința asta de a nu se arăta vulnerabili, de a nu fi văzuți.
Știu că nu e bine, mi-a zis multă lume că nu trebuia să plâng în văzul lumii. Dar, dacă așa mi-a venit, ce să fac?

Cred că e foarte bine să arăți vulnerabilitățile, mai ales că ești totuși copil.
Da, dar după aia lumea te judecă. Și de asta nu e bine să-ți arăți sentimentele.

S-a văzut că plângi pentru că tu îți doreai victoria în acel meci și doreai să obții mai mult în acel meci.
De obicei plâng pentru că pun pasiune în ceea ce fac și era normal, că m-am simțit vinovat. Dacă nu îmi păsa, mă întorceam.

Și cred că fanii te apreciază și mai mult pentru asta.
Da, nu știu. Poate da, poate nu.

Cum ai descrie sezonul tău la Craiova până acum?
Cred că de când am început să joc am arătat, să zic, un 50-60% din potențial. Mă adaptez și mă obișnuiesc. Mi-am propus ca în 2026 să fiu din ce în ce mai bun, mai dezinvolt și să înscriu cât mai mult.

Am vorbit despre partea fotbalistică. Haide să vorbim puțin și despre cum a fost pentru tine să pleci pentru prima dată de acasă la o distanță destul de mare de casă.
Da, nu a fost ceva foarte greu. Adică vorbisem prima dată să stau primele luni împreună cu mama. Dar după prima săptămână a plecat la București. Nu mi-a fost așa greu. Adică chiar dacă înainte eram o persoană foarte atașată de părinți și acum nu. M-am obișnuit. Cum am zis, tata m-a ajutat foarte mult și am învățat că trebuie să fiu bărbat în viață și nu mi-a fost așa greu.

Dacă mingea ar putea vorbi, ce crezi că ți-ar reproșa cel mai des într-un meci?
Cel mai des într-un meci? Bună întrebare. Chiar nu știu. Nu știu, poate uneori să o dau mai repede. Să o mai las.

Dacă ar trebui să-ți descrii stilul de joc printr-un fel de mâncare, care ar fi acela și de ce?
Paste. Că uneori țin mingea prea mult și o încurc.

David, spune-mi ce îți place să faci în timpul tău liber.
Nu fac mare lucru. Mă mai joc pe calculator, mai ies cu prietenii pe afară. Bine, la Craiova nu prea am prieteni, dar mai ies cu colegii. Adică cam atât. Nu fac mare lucru.

Care este cea mai mare diferență între cum te văd oamenii și cum ești tu, de fapt?
Am văzut că mai zice lumea de mine că am o atitudine cam arogantă, că am harfe. Dar sunt foarte prietenos. Adică multă lume mi-a zis, și am prieteni cu care, să zic, n-am mai vorbit de mult cu ei și mi-au zis „Credeam că ți-ai luat harfe așa, dar ești de treabă”. Și am văzut că multă lume crede lucrul ăsta despre mine. Chiar sunt același ca și când eram la liga a doua, ca și când eram la juniori.Chiar sunt foarte de treabă.

Zi-mi un alt skill pe care îl ai și care să nu aibă legătură cu fotbal?
Gătesc destul de bine. Da, îmi place mult să gătesc.

Ce-ți place să gătești?
Orice. Și acasă, când stau singur acum, când stăteam cu ai mei, mai găteam eu. Adică ziceam la mama să mă lase pe mine.

Foarte tare. Ce nu ți-ai dori să uiți niciodată, indiferent de nivelul pe care îl atingi?
De unde am plecat. Să rămâi cu picioarele pe pământ e cel mai important.

Ce mesaj ai pentru un copil care visează să ajungă unde ești și tu acum?
Să muncească mai mult, că fără muncă nu o să reușească.

David, dacă ar fi să pui tu un singur titlu poveștii tale de până acum, ce titlu ai pune?
Un singur vis.