Tânărul fundaș central și FC Argeș au un sezon excelent. Nou-promovata începe 2026 de pe locul 5 în Superliga, iar prestațiile lui Tudose au atras atenția numelor importante din campionat. Apărătorul care va împlini 21 de ani peste câteva zile spune că nu simte o presiune suplimentară din acest motiv, deși admite că obiectivul său este să facă pasul următor, la momentul potrivit. Până atunci, important este să trăiască clipa și să-și ajute echipa să prindă un loc de play-off.

Mario, mi-ar plăcea să te descrii în trei cuvinte, dar vreau ca aceste cuvinte să nu aibă legătură cu fotbalul.
Liniștit, răbdător și amuzant.

Cum ai ajuns tu să joci fotbal și la ce vârstă?
Păi, am început să joc fotbal la vârsta de șase ani jumătate, la Academia ”Dănuț Coman”, a domnului Coman, care acum e și președinte la noi. La el am început fotbalul.

Ai încercat și alte sporturi?
Da, am încercat înotul, când eram mai mic, dar nu mi-a plăcut și cred că și baschet la un moment dat, dar nu am fost decât la câteva antrenamente și atât.

Dacă ar fi să-i întrebăm pe părinții tăi cum era Mario atunci când era mic, ce ne-ar spune?
Probabil ar spune că eram neascultător și chiar eram, pentru că făceam multe prostii, dar după aia crescând m-am cizelat, să zic așa.

Care crezi tu că e cea mai mare prostie pe care ai făcut-o?
Să știi că n-am fost un copil așa problematic până acum, dar nu știu, cred că să sparg probabil niște lustre și când zic lustre, vreo două în casă, în aceeași zi.

Cu mingea de fotbal?
Da.

Ce îți aduce aminte de copilărie cel mai tare?
Păi, îmi plăcea foarte mult să merg la bunici. Când era mic, stăteam mai mult la ei. Și îmi plăcea mult să merg la ei la țară, să joc fotbal acolo, pentru că erau mulți copii. Și îmi plăcea mult să merg la ei.

Ce-ți lipsește din perioada copilăriei?
Îmi lipsesc momentele alea de care te bucurai fără să-ți dai seama. Acum totul e foarte serios, trebuie să fii mult mai disciplinat. Înainte era totul așa, cum să zic?, venea de la sine. Acum nu mai e chiar așa.

Cum au fost părinții tăi cu decizia ta de a deveni fotbalist? Au fost de acord din prima sau voiau să te vadă făcând altceva?
Da, părinții mei voiau să mă vadă jucând fotbal. Tatăl meu e mare fan fotbal, fan FC Argeș și de mic m-a trimis la fotbal.

Îți mai amintești la ce meci ai mers pentru prima dată pe stadion?
Sincer nu-mi amintesc, dar aici la Pitești, pe vechiul stadion ”Nicolae Dobrin”. Juca FC Argeș, tot așa, un meci în Superliga, dar nu știu cu ce echipă. Chiar nu mai țin minte.

Cum a fost momentul în care ai aflat că Benfica Lisabona dorește să se transfere? Ai conștientizat cam cât de important era acel club?
Prima oară, să fiu sincer, nu am fost foarte deschis. Pentru că eram destul de mic, abia împlinisem 16 ani în momentul ăla și mi-era greu să plec de lângă familie. Eu, stând acasă, mereu la Pitești, cu mama, cu tata, să plec singur, vă dați seama, ei nu puteau să vină cu mine, aveau serviciul lor. Și mi-a fost un pic frică de chestia asta, să plec de acasă. Dar cred că m-a ajutat și, până la urmă, oricum, odată și odată, tot ajungeam să plec de acasă.

Cum a fost când ai plecat de acasă și ai ajuns singur într-o țară diferită și nouă?
Greu. Cred că la asta te așteptai. Da, a fost greu prima oară, la început, pentru că nu știam foarte bine nici limba engleză. Tot așa, cam în două luni, am început să învăț mai bine, să mă descurc. Prima oară mi-a fost puțin greu, dar după două-trei luni, să zic așa, am început ușor-ușor să mă acomodez cu viața aia nouă de acolo.

Și dacă ar fi să faci un rezumat al perioadei tale din Portugalia, cum a fost pentru tine acea perioadă, per total?
Păi, prima oară am spus că a fost o perioadă destul de dificilă, pentru că stăteam în academie, acolo nu aveam așa multă libertate. Prin prisma faptului că eram minor, nu puteam să ies când voiam. Dacă voiam să merg afară, până la magazin, trebuia să sun tutorele, tutorele să dea un mesaj la niște persoane care se ocupau de noi acolo și să spun în ce interval orar ies și vin. Oarecum, înțeleg chestiile astea, pentru că nu cred că este vreun club care să-și permită să aducă un jucător din altă țară, să plătească și bani, cum a plătit pe mine, și să îl lase să facă ce vrea. Și minor fiind la vremea aceea. În câteva cuvinte, eu zic că a fost o experiență bună pentru mine, cred că mi-a prins bine, dar n-a fost deloc ușor, chiar a fost greu.

Ce te-a șocat cel mai tare atunci când ai ajuns în Portugalia?
Condițiile lor, pentru tot ceea ce înseamnă fotbal, pentru că au, într-adevăr, alte condiții față de ce sunt la noi în România. Cred că și juniorii lor, under15, under16, under17, cred că au condiții mai bune decât multe echipe de Superliga, și de antrenament, și de orice, mâncare, vitaminizare. Asta m-a șocat cel mai mult.

Ai învățat portugheza?
Am învățat, dar vă dați seama, sunt de doi ani jumate înapoi în țară, nevorbind am cam început să uit. Dar mai știu ceva.

Ai un cuvânt preferat în portugheză?
Nu neapărat, dar ”obrigado” e cel mai usual.

Cum ai decis să te întorci la FC Argeș?
Am decis să mă întorc înapoi la FC Argeș la 18 ani și jumătate, pentru că voiam să fac pasul la nivel de seniori, mai ales că era și regula under. Era primul meu an de under la liga a doua și cred că, până la urmă, s-a dovedit a fi o decizie inspirată, pentru că acolo era foarte greu să ajungi să joci la nivel de seniori, la prima echipă, chiar și echipa a doua. Era mulți fotbaliști buni acolo, fotbaliști de valoare, câteva zeci, chiar sute care puteau să joace oricând și la echipa a doua și la prima echipă era destul de greu de ajuns. Doar câțiva mergeau la antrenamente și, vă dați seama, aveau și obiectivele lor să se califice în Champions League, nu puteau să promoveze foarte, foarte mulți tineri.

Cu banderola pe braț la 20 de ani! 

Ai primit banderola de căpitan la doar 20 ani. Cum a fost pentru tine acel moment? Cine ți-a propus să porți banderola de căpitan?
Păi, a fost un moment frumos, vă dați seama. Clubul la care am stat cel mai mult în cariera mea de până acum, să fiu căpitan la FC Argeș a însemnat mult pentru mine, sper din suflet să port banderola și în continuare, chiar îmi doresc. Iar cel care mi-a dat banderola e clar că a fost Mister, pentru că nu ia nimeni deciziile la echipa asta decât el.

Ce fel de căpitan ai spune că ești? Ești un căpitan dur sau ești un căpitan care reușește să se facă auzit de colegi fără să fie dur?
Nu, nu sunt un căpitan dur. Chiar nu îmi stă în fire să fiu genul ăla de căpitan foarte dur, să stau, să țip pe teren la arbitri, că acum doar cu căpitanii vorbesc. În general, încerc să mă concentrez mai mult pe jocul meu și fiind și căpitan, să încerc să ajut și ceilalți colegi, nu să le dau sfaturi pentru că fiecare dintre noi știe ce are de făcut, dar încerc să îi mențin în priză pe toată durata meciului.

Așa cum ai spus și tu, te-ai format la școala lui Dani Coman, acum lucrați împreună la club. Cât de importantă este prezența lui?
Cred că clubul nostru s-a schimbat în bine de când a venit domnul Dani Coman, cu el am reușit și să promovăm. Venisem după un an destul de greu în liga a doua, unde jucasem în play-out, iar cu dânsul am reușit să promovăm. Chiar mai mult, am reușit să câștigăm și liga a doua și acum în Superliga cred că ocupăm un loc onorabil până în momentul de față. Noi sperăm să prindem primele șase, ne dorim și facem tot posibil pentru asta.

Spune-mi, te rog, ce te enervează pe tine cel mai tare pe terenul de fotbal?
Nu știu, probabil atunci când nu ne iese jocul. Cred că oricărui fotbalist îi displace chestia asta, să nu-i iasă și jocul lui personal, dar și jocul echipei. Când pregătim ceva la antrenament și adversarii o să ne pună în dificultate și să nu mai putem să practicăm ceea ce am pregătit, e destul de enervant, chiar frustrant uneori.

La tine ce te enervează cel mai tare?
Să știi că în general sunt un tip calm, mă enervez destul de greu. Nu cred că am ceva care să mă enerveze așa de tare încât să nu știu să nu mă controlez. Nu prea pun la suflet chestii, deloc.

Dar ai avut un moment în care te-ai enervat foarte tare și de care să-ți amintești?
Nu, chiar nu. Probabil am avut, dar acum pe moment nu pot să-mi dau seama.

Spune-mi, te rog, dacă ai vreo superstiție.
Nu, nu am nicio superstiție, nu cred, nu prea cred în chestiile astea. Doar să mă închin când intru pe teren, cam atât. În rest, nu. Dar asta nu e o superstiție.

Asculți muzică înainte de meci?
Da, până să ajungem la stadion, când mergem și jucăm acasă sau chiar și în deplasare, de la Pitești până la Mioveni sau în deplasare, cât durează ascult în autocar.

Ce fel de muzică te motivează cel mai tare?
În general, înainte de meciuri ascult trap și rap.

Dacă nu ai fi fost fotbalist, ce carieră crezi că ai fi urmat?
Bună întrebare. Nu știu, probabil sunt și foarte bun la ping-pong. Dar nu știu dacă aș fi făcut o carieră din asta. Dar mi-ar fi plăcut să joc ping-pong, dacă nu jucam fotbal.

Primești multă atenție în ultima perioadă. Voiam să te întreb cum s-au simțit pentru tine ultimele luni. Cum te-ai simțit tu și nu neapărat fotbalistul, tu, omul?
Da, atenția asta vine mai mult și datorită presei, care scrie destul de multe lucruri, multe dintre ele cred că sunt și neadevărate, dar m-am obișnuit. Nu pun la suflet și de obicei nici nu prea le iau în seama. Adică nu e o schimbare radicală sau să simt mai multă presiune sau chestii de genul față de cum eram înainte.

Dar atenția vine și din faptul că joci extrem de bine. Ești conștient de asta, nu?
Da, mă bucur că sunt apreciat și că mai multe echipe și-au arătat interesul pentru mine. Mă bucur că sunt apreciat. Cred că orice fotbalist își dorește să joace cât mai bine, să-și ajute echipa la care joacă și de ce nu, la un moment dat, să facă pasul chiar și mai sus.

Ce ți se pare că este mai important? Pasul următor sau momentul potrivit?
Cred că cel mai important lucru e clipa de față, momentul propriu-zis, ce se întâmplă astăzi. Nu știi niciodată ce se poate întâmpla mâine. Cred că cel mai important e să trăiești clipa din fiecare zi.

Aveai vreun jucător anume pe care îl admirai atunci când erai mic și pe care, să zicem, îl imitai?
Da, îmi plăcea mult Cristiano Ronaldo, chiar dacă nu jucăm același post. Îmi plăcea mult de el ca fotbalist.

Ce faci în timpul tău liber?
Dacă e cald afară, merg la pescuit. Îmi place mult să pescuiesc. Și când e mai răcoare sau chiar și atunci când e cald și să zicem că nu am chef să mă trezesc de dimineață, ies în oraș cu prietenii la o terasă. Cam atât, nimic special.

Ai răbdare să stai să pescuiești?
Da, chiar am răbdare. Doar la asta cred că am răbdare așa mult. Adică pot să stau și câteva ore fără să prind nimic, doar să mă uit la apă.

Și ai echipament de pescuit? Ai totul?
Da, chiar am. Chiar sunt foarte pregătit când merg. De obicei, nu prea am loc să car tot în mașină și iau doar câteva. Mai merg cu fratele meu uneori.

Pot să te întreb cât ai investit până acum în echipamentul de pescuit?
Să zic cam în jur de 2.000 de euro, cam așa, cu totul.

Și care e cea mai mare captură a ta?
Un crap de 18,5 kg.

O, hai că a fost ceva!
Da, chiar era mare.

Și am ajuns și la ultima întrebare. Vreau să îmi spui, te rog, ce înălțime are Vârful Moldoveanu?
2.544. Muntele. Vârful nostru de la echipă, ”Moldo”, nu știu cât are, să fiu sincer. Nu știu, un metru 80 și puțin.

Ai fost viral.
Da, dar nu a fost ceva intenționat. Adică eu chiar credeam că la asta se referă. Pentru că m-a întrebat prima oară pe mine cât am înălțime și m-a întrebat și Vârful Moldoveanu cât are. Adică a fost un răspuns așa dat pe moment. Mai ales că eu oricum nu știu cât are ”Moldo”, Robert. Nu știu cât are înălțimea.

Dar știi cât are Vârful Moldoveanu...
Da, 2.544.

Știi și alte vârfuri?
Da, mai știu Negoiu, că e al doilea, 2.535.

Ești pasionat de geografie?
Da, a fost singura materie din școală care chiar mi-a plăcut. Adică mă duceam de drag la ore.

În încheiere, un mesaj pentru fanii lui FC Argeș.
Le cer să vină număr cât mai mare la toate meciurile pe care o să le jucăm acasă în noul an. Și să fie lângă noi chiar și când echipa nu trece neapărat printr-o perioadă mai bună sau, Doamne ferește!, pierdem un meci. Să aibă încredere în noi, în staff, pentru că noi mereu ne dorim să câștigăm și să fim cei mai buni. Dar, vă dați seama, sunt și momente mai grele în fotbal și le cer să fie mereu lângă noi, să ne susțină.