„Când te naști trebuie să iubești fotbalul!” Interviu cu Jakov Blagaic

Pentru orice nou-promovată principala provocare este să se mențină în campionat. Astfel, odată cu promovarea, conducerea lui FC Argeș a lucrat pe parcursul verii pentru a construi un lot competitiv, astfel încât să nu se pună problema retrogradării în sezonul de revenire, iar Blagaic a apărut pe radarul alb-violeților. Nu doar că în cazul piteștenilor nu s-a pus problema retrogradării, dar au reușit, în premieră istorică pentru o nou-promovată, să se califice în play-off, după un sezon regular spectaculos făcut sub comanda lui Bogdan Andone.

Blagaic a semnat după despărțirea de formația poloneză Niepolomice, unde a jucat un an, după un titlu câștigat în Bosnia, alături de Borac Banja Luka. Crescut la academia lui Hajduk Split, acolo unde s-a intersectat și cu Željko Kopić, mijlocașul croat ne-a spus povestea carierei sale de până acum, purtându-ne prin copilăria sa până în prezent.

„În lumea modernă ne lipsesc copiii care se distrează la locul de joacă”

 

Jakov, există o vorbă în Split care spune că dacă nu știi fotbal, nu exiști în cartier. E adevărată?
Da, e adevărată. Cred că fiecare copil joacă fotbal acolo, fiecărui copil îi place fotbalul, pentru că există un club, un club mare, Hajduk. Și, nu știu, e ca ADN-ul din tine. Când te naști, trebuie să iubești Hajduk, deci trebuie să iubești fotbalul și așa începe acolo. Toată lumea e nebună după fotbal. De la un nou-născut până la cel mai în vârstă tip din oraș, toată lumea e înnebunită după fotbal.

Te-ai născut cu mingea de fotbal la picioare?
Da, desigur!

Care este prima ta amintire legată de fotbal?
Prima mea amintire... Aș spune străzile, locul de joacă, cu prietenii mei, de unde am început. Cred că ne lipsește asta în lumea modernă, copiii care se distrează în locul de joacă, încep de acolo cu distracția, cu zâmbetul. Și cred că am avut asta și sunt recunoscător pentru asta.

Îți amintești de primul tău meci pe stadion, când erai copil?
Da, da, îmi amintesc. Era Hajduk, în Europa League, împotriva lui Anderlecht. A fost un moment nebunesc, a câștigat în ultimul minut, a fost o atmosferă nebună

Și cum te-ai simțit, când erai copil, să vezi acea atmosferă?
Cred că, la fel ca orice copil, simți: „Doamne, într-o zi, vreau să simt asta”.

Și ai ajuns să simți asta?
Da, slavă Domnului! Nu în Europa League, dar în campionat, pentru Hajduk, da.

Cum ai fost remarcat de academia lui Hajduk?
Am început la club local, Omladinac, la șase ani. Și foarte curând, cred, poate la nouă, zece ani, un tip, Boris Marin, m-a remarcat la un turneu mic și l-a sunat pe tatăl meu. Și așa a început povestea mea.

Care dintre părinții tăi era antrenor acasă?
Niciunul dintre părinții mei. Nu am în familie nimeni care să practice vreun sport. Nimeni nu știa ceva despre vreun sport, eram singur. Am început doar pentru distracție, nu am avut nicio presiune din partea lor. Chiar și ei mă priveau, mă susțineau, dar nu-mi spuneau nimic pentru că nu știau nimic.

A existat vreun moment în care au vrut altceva pentru cariera ta?
Nu! De fapt, m-au lăsat să mă bucur, m-au lăsat să fac ce-mi place. Vedeau că merge bine, nu au pus nicio presiune pe mine.

Cine era cel mai strict părinte?
Tatăl meu, cu siguranță! De modă veche.

„Am învățat totul la Academia lui Hajduk Split”

Care a fost cel mai important sfat pe care ți l-au dat părinții când ai plecat de acasă pentru prima dată?
E o întrebare grea. Multe. Cred că mi-au spus să fiu deștept, să nu fac probleme, pentru că eram un tip foarte... Nu știu cum să spun asta, tipul cu temperament. Fiecare tip din Split are un temperamentul puțin diferit. E o nebunie! Așa că mi-au spus să fiu calm, să fiu eu însumi, să am încredere în mine și să las lucrurile să fie așa cum trebuie să fie.

Care este cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o de la Academia lui Hajduk Split?
Cea mai importantă lecție? Cred că am învățat totul acolo, pentru că am fost 13 ani, ani incredibili, așa că am învățat totul, ca om, ca un jucător de fotbal. Cred că totul, totul.

Ai petrecut ceva timp și cu Željko Kopić, antrenorul lui Dinamo?
Da, da, am petrecut. A fost primul antrenor care m-a chemat la prima echipă pentru antrenamente și, de asemenea, pentru un meci amical pe care l-am jucat în Polonia, împotriva lui Górnik Zabrze. M-a sunat, mi-a dat primele minute acolo și sunt foarte recunoscător pentru asta.

Cum a fost ca antrenor?
A fost, de fapt, nu am lucrat prea mult împreună. Am făcut doar câteva antrenamente înaintea meciului, dar cred că a fost puțin cam strict. Cred că este și un antrenor foarte bun și ce face la Dinamo, putem vedea o treabă incredibilă. Joacă probabil cel mai bun fotbal din campionat. Cred că este un antrenor fantastic.

Cu toții știm despre atmosfera de la meciurile lui Hajduk, dar cum ai descrie-o pentru cei care nu au experimentat-o niciodată?
Cred că nu există cuvinte să o descriu, cred că trebuie să o simțiți. Nu o pot descrie până când nu o simțiți voi.

Cât de greu a fost pentru tine când ai plecat din Croația pentru prima dată?
Nu a fost foarte greu, pentru că am plecat împrumutat în Slovenia. Nu e chiar atât de departe, vreo 5-6 ore. De asemenea, este cam aceeași limbă, nu a fost chiar atât de greu, dar nu a mers bine, m-am întors repede.

După aceea, ai plecat în Polonia. Cum a fost perioada aceea pentru tine în Polonia?
În Polonia, a fost o perioadă bună. A fost o experiență bună, ca orice experiență. Ligă foarte bună, a fost o perioadă grozavă.

După Polonia, a urmat tranziția către România. Cum a fost acea tranziție pentru tine?
Nu a fost chiar atât de dificil, cred sunt asemănătoare ligile din Polonia și din România. De asemenea, sunt agresive, intense. Fanii din Polonia și din România sunt grozavi. Ambele țări sunt puțin mai reci, m-am adaptat deja.

Dacă ar trebui să alegi o caracteristică pentru fiecare țară în care ai jucat, care ar fi aceasta?
În țara mea, aleg întotdeauna vremea bună. Din Polonia, oameni foarte reci. Din Bosnia, e destul de similar. Și România, cred că România, Bosnia, Croația sunt din zona balcanică. Îmi place să spun că suntem balcanici, deci suntem cam oameni asemănători.

Ai fost considerat motorul echipei în sezonul în care ai câștigat titlul în Bosnia și, de asemenea, unul dintre cei mai tehnici jucători străini din ligă, din câte am citit. Ce a însemnat pentru tine această recunoaștere?
Este o mare realizare, desigur! Am câștigat titlul și, de asemenea, asta, ceea ce spui tu. Sunt recunoscător pentru asta, pentru un sezon fantastic, pentru o experiență minunată.

„M-am gândit că e o idee foarte bună să vin la Argeș”

Cum ai ajuns să alegi România?
Eram în Polonia și nu am rămas în Superliga, cum ar fi prima ligă din Polonia. Nu am vrut să joc în liga a doua și Argeș mi-a contactat agentul. Cred că nu m-am gândit prea mult. S-a întâmplat atât de repede și am venit aici.

Argeș era o echipă nou promovată, așa cum am mai spus. Când o echipă este recent promovată, obiectivul ei pentru noul sezon este evitarea retrogradării. Ți-ai făcut griji în privința asta când ai semnat?
De fapt, nu mi-am făcut griji, când am vorbit cu ei, am văzut imediat cum gândesc, ce planuri își fac, au explicat că au încredere și tot ce trebuie. Au format o echipă grozavă, am fost aproape ultimul care a venit, mă gândeam că e o idee foarte bună să vin aici.

Cum ai povesti în propriile cuvinte despre sezonul echipei FC Argeș, până acum?
Aș spune o treabă incredibilă, un sezon incredibil. Eu cred că nu există cuvinte să descriu acest lucru, cred că nimeni nu și-a imaginat că va fi așa.

Care este explicația pentru acest sezon bun?
Aș spune... Un grup grozav, aș spune. De la antrenor la echipă, aș spune că suntem ca o mare familie, aș spune că grupul este cheia. Și calitatea, dar cred că grupul este cheia.

Există vreun meci anume din acest sezon la care te gândești mereu?
Sunt câteva dintre ele. FCSB, când am câștigat acasă. Am jucat ambele meciuri, acasă și în deplasare, le-am câștigat pe amândouă. Cred că poate aceste două meciuri, da.

A fost FCSB cel mai dificil adversar cu care te-ai confruntat în acest sezon sau poate orice altă echipă te-a impresionat?
Au fost multe meciuri dificile. Am fost accidentat, nu am jucat, dar cred că Craiova a fost cel mai puternic.

Ce părere ai despre fanii lui Argeș?
Aș spune că sunt incredibili, ne susțin acasă aproape în fiecare meci, într-un număr mare. De asemenea, vin în deplasare, foarte mulți, le sunt foarte recunoscător.

În 2019, ai jucat pentru echipa națională sub 20 de ani într-un amical împotriva Franței, al cărei căpitan era Tchouaméni. Îți amintești de meciul acela, cum a fost?
Da, îmi amintesc. A fost 1-1, cred. E un jucător incredibil, ce pot să spun? E acolo, la Real Madrid, și da, e un jucător incredibil.

„Cred că nu ne bucurăm de momente! Le lăsăm să treacă, apoi ne amintim ce plăcut a fost”

Dacă ai putea să te întorci în timp și să te vezi la 10-12 ani, cum mergeai la primul antrenament cu Academia Hajduk Split, ce i-ai spune tânărului Jakov despre drumul care va urma?
Mi-aș spune să mă bucur mai mult de momente, să nu le las pur și simplu să treacă, să trec prin ele, să mă bucur de ele. Pentru că eu cred că toți, nu doar în fotbal, ci și în viață, nu ne bucurăm de momente, pur și simplu, le lăsăm să treacă și după aceea ne amintim cât de plăcut a fost, ne concentrăm pe viitor. Da, ne concentrăm doar pe lucrurile pe care nu trebuie să ne concentrăm.

Dacă părinții tăi ar fi aici cu noi acum, ce crezi că ar spune că este cea mai mare calitate a ta ca persoană, nu ca fotbalist?
E greu. Poate vor spune că sunt un tip normal, un tip simplu. Un tip relaxat. Da, un tip relaxat.

Și dacă ai putea trimite un mesaj părinților tăi chiar acum, care ar fi acel mesaj?
Să se bucure de pensie, o merită.

Ai avut un idol în copilărie? Un jucător pe care ai încercat să-l imiți, poate?
Cred că cei de vârsta mea, din generația mea, l-au urmărit pe Ronaldinho. Cred că a fost un idol pentru fiecare copil din generația mea.

Și mai ai un croat care încă se învechește precum vinul fin.
Desigur, desigur, desigur, dar a apărut puțin mai târziu, Luka Modrić, desigur. Cred că e un jucător incredibil, e uimitor ce face la 40 de ani.

Există vreo echipă favorită pentru care ți-ar plăcea să joci?
Singura echipă pentru care voiam să joc era Hajduk și am reușit. De acum înainte, totul este așa cum vrea Dumnezeu.