Nu mai puțin de patru fotbaliști ai roș-albaștrilor se regăsesc în cel mai bun 11 al rundei, care îl are pe bancă pe Elias Charalambous. Tehnicianul campioanei a reușit să-și monteze elevii, deși partida cu U Cluj practic nu mai avea miză pentru echipa sa.
Hermannstadt, Oțelul, CFR Cluj, Sepsi, Unirea Slobozia, Universitatea Craiova și UTA sunt celelalte cluburi reprezentate în echipa etapei.
Poarta îi aparține lui Ștefan Târnovanu, care a închis poarta campioanei pe Cluj Arena, pentru al 15-lea meci stagional fără gol primit în Superliga.
Pe partea dreaptă a apărării îl avem pe Nana Antwi, care evoluează la Hermannstadt, împrumutat chiar de la FCSB. Ghanezul a fost foarte bun în victoria cu Poli iași (1-0), în care a oferit pasa decisivă la singurul gol al partidei. În centru, Mihai Popescu, cu o altă prestație solidă, face pereche cu Nikola Stevanovic, fundașul celor de la Oțelul, care a reușit primul gol în Superliga, în victoria cu 3-1 de pe terenul Petrolului. Iar în stânga, Risto Radunovic, care a ajuns la opt assisturi în actuala ediție de campionat, liderul apărătorilor la acest capitol.
Lindon Emerllahu a intrat la pauză în meciul cu Universitatea Craiova și a marcat golul de 1-1 pentru CFR Cluj în Bănie, acolo unde ardelenii au remizat (2-2). Alături de el, îl avem pe David Siger, cel care a deschis scorul pentru Sepsi în importantul succes cu FC Botoșani (2-0), iar linia de mijloc e completată de Florin Purece, autorul unei duble pentru Unirea Slobozia în victoria clară de la Buzău (3-0).
În atac, avem un trio de cinci goluri. Marius Ștefănescu a intrat pe teren la pauză și a marcat dubla prin care FCSB a câștigat la Cluj (2-0). Alex Mitriță a fost motivul pentru care Universitatea Craiova a evitat eșecul cu CFR: un gol din penalty și un altul după o acțiune personală irezistibilă. În fine, Marinos Tzionis a semnat reușita care s-a dovedit decisivă pentru victoria obținută de UTA la Ovidiu, 2-1 cu Farul.