A devenit cunoscut fanilor Superligii cu un gol antologic marcat chiar la debut. Un gol reușit chiar contra campioanei FCSB. Unirea Slobozia, nou-promovată la acel moment, a obținut o remiză, scor 2-2, datorită unei reușite fantastice a lui Dorobanțu. De atunci, a fost reprofilat în fundaș dreapta, a contribuit la istorica salvare de la retrogradare a ialomițenilor, a trecut peste prima accidentare serioasă a scurtei sale cariere și acum visează la echipa națională.

Ce nu s-a schimbat e modul său de a vedea fotbalul. Pentru jucătorul de 21 de ani totul se învârte în jurul muncii. „Niciodată nu m-am caracterizat pe mine ca fiind un jucător pe care îl definește talentul. Mereu am considerat că trebuie să muncesc mult mai mult decât dacă aș fi avut talent”, a spus în interviul pentru superliga.ro. E o mentalitate pe care a împrumutat-o de la Cristiano Ronaldo, cel care i-a fost idol în copilărie.

Cum este să faci parte dintr-o echipă care a avut un drum atât de frumos? Promovare și apoi menținere în Superliga?
Este un sentiment plăcut, mai ales în anul de liga a doua, când am promovat. Ceva unic, mai ales pentru că orașul nu a mai fost în prima ligă. Și primul an de Superliga, tot un sentiment foarte plăcut, pentru că am reușit să ne menținem la acest nivel.

Cum e să numești această echipă acasă?
Mă simt foarte bine să numesc această echipă acasă, pentru că aici am crescut, aici am început fotbalul. Practic, clubul ăsta mi-a oferit tot.

Asta voiam să te întreb: dacă simți că ți-a oferit ceva clubul și vrei să dai înapoi ceva la rândul tău...
Da, mi-a oferit, cum am spus, mi-a oferit tot. Încă de la juniori până în momentul de față. Practic, dacă nu era acest club, nu eram nici eu.

Cum a fost momentul în care ai debutat pentru seniori? Mai ții minte ce meci era, cum te-ai simțit?
La liga a doua era, cred, septembrie sau octombrie. La un meci cu Vitorul Târgu Jiu.

Îți mai amintești cum te-ai simțit când ți s-a zis că o să joci?
Știam din seara dinainte, mi-a spus Mister că o să joc titular. Și am fost toată seara agitat, până am adormit, umblam prin cameră, n-aveam stare. Aveam un gol în stomac, fiind și debut acasă, am avut puține emoții.

Am vorbit despre debutul la seniori, a fost apoi și debutul în Superliga, cu un gol împotriva FCSB-ului. Ai fi visat că așa va fi debutul în Superliga?
Nu, sincer, nu am visat. Mă gândeam că ok, intru 10-15 minute, ăsta-i debutul, și încerc să-mi fac treaba cât mai bine. Cam atât am intrat, cred că 30 de minute, dar am fost răsplătit cu un gol superb, frumos.

Tot atunci zicea Mihalcea că ți-a transmis: „Intră fără frică!” Ai simțit frică? Ce nu știu suporterii despre raportul fotbalistului cu frica?
Nu este sentimentul acela de frică clasic. Este un mod de exprima să nu ai emoții, să fii activ în teren, să nu te ascunzi de adversari, cum se spune. Să poți să iei o decizie cât mai repede și cât mai corect, să nu ai teama asta că te ceartă colegul, că e mai mare, că nu i-ai dat-o.

N-ai simțit asta aici la un moment dat?
Nu, niciodată. Mereu am fost primit foarte bine în vestiar, tratat ok, nu s-au făcut niciodată diferențe.

„Am fost învățat să tratez fotbalul corect”

Îți mai amintești cumva care e cel mai bun sfat pe care l-ai primit până acum?
Să tratez fotbalul corect. Asta mi-a zis unul dintre antrenori.

Simțea că nu-l tratai corect?
Nu, mi s-a spus doar să tratez fotbalul corect, că o să fiu răsplătit. Și așa a fost!

Se simte aici, în Slobozia, o comunitate când vine vorba despre fotbal?
Da, e o comunitate destul de unită. Și la liga a doua era foarte multă lume care venea la meciuri și mă gândesc că și acum, mai ales în Superliga, ar veni tot așa. Cred că chiar mai multă lume.

Acum să ne întoarcem puțin la tine, cel mic. Ce te-a făcut pe tine să te îndrăgostești de fotbal, cum a început povestea?
Mă uitam cu tata mereu la meciuri și îmi plăcea atmosfera aia. Mi-aduc aminte doar meciurile acelea cu mulți suporteri. Toți aclamau jucătorii, erau iubiți. Și mi-a plăcut și mie.

Deci de asta ai vrut să fii fotbalist?
Da, îmi plăcea atmosfera asta.

Ai fost cu tata pe stadion înainte să începi fotbalul?
Da. Cred că de atunci îl începusem, eram în pragul ăla.

Și ai fost la Unirea Slobozia?
Nu, pe Arena Națională, la FCSB - Dinamo.

Deci se poate spune că fotbalul e parte din relația ta cu tatăl tău, nu?
Da.

Acum că am aflat de ce ai vrut tu să fii fotbalist, voiam să te întrebăm și ce idol aveai când erai mic?
Când eram mic, cred că, la fel ca orice copil, existau cam doi idoli mari și lați în generația mea: Messi și Ronaldo. Eu eram în partea cu Ronaldo.

De ce?
Îmi plăcea mai mult, îl vedeam mai serios. Avea, nu știu, o altă atitudine.

Iar acum ce model ai din fotbal?
Acum n-am un model anume, un jucător exact. Îmi plac majoritatea fotbaliștilor care evoluează pe același post cu mine. Și încerc să iau de la fiecare câte puțin, de la cei mai buni.

Cine a fost prima persoană care a crezut în visul tău de a deveni fotbalist?
Tata. El mă ducea la antrenamente. Când avea timp, și mama, bineînțeles.

Și acum vin la fiecare meci?
Da.

A vrut să renunțe la fotbal acum câțiva ani

Ai vrut vreodată să renunți?
Da.

Când s-a întâmplat asta?
Acum trei ani, cred, la liga a doua, până să începem campionatul. Eram în cantonament și voiam să renunț, mi se părea prea greu. Și simțeam, nu știu, că nu sunt făcut pentru așa ceva.

Și totuși?
Și totuși m-am înșelat.

Păi ce te-a făcut să rămâi?
Discuțiile cu familia. Mi-a spus că nu are rost să renunț acum, când am muncit atât.

Și apoi a venit și răsplata...
Da.

Accidentarea din startul acestui sezon, un moment de cumpănă

Al doilea sezon în Superliga pentru Andrei Dorobanțu a început cum nu se poate mai rău. În chiar prima etapă, în meciul din deplasare cu CFR Cluj, a suferit o accidentare care l-a ținut în afara terenului o lună și jumătate. Niciodată nu a avut astfel de probleme înainte. A revenit însă mai determinat.

Știm că se vorbește destul de puțin, poate chiar deloc, despre ce simte un fotbalist când are o accidentare și despre durere în fotbal. Tu tocmai ce ai trecut printr-un moment mai mult decât neplăcut. Ce ai simțit în momentul ăla? Din exterior, privind, pare așa că e un moment de criză în care te întrebi ce o să se întâmple. Ce ai simțit? Pe lângă durere...
Nu știu, simțeam așa că sunt dezamăgit de mine, nu știam ce se va întâmpla mai departe. Eram așa că... de ce m-am accidentat? Ce fac acum?

De ce s-a întâmplat asta? Ai mai trecut prin vreo accidentare?
Nu. Am mai avut una foarte mică. Am stat două sau trei săptămâni, dar nu se compară. Asta a fost prima mai serioasă.

Cum sunt băieții din generația ta? Ne-ntoarcem un pic la grupul din care faci. Cum îi vezi?
Generația mea de la lotul național la care am fost e un grup destul de unit. Vorbim fiecare cu fiecare, nu sunt bisericuțe, cum se spune, ca în alte grupuri. Avem cam aceleași percepții în viața de zi cu zi, în fotbal, de asta suntem colegi.

Simți că aveți totuși niște avantaje față de generațiile mai vechi?
Da, sunt multe avantaje, pentru că acum avem mai multă tehnologie la îndemână. Putem să ne informăm mult mai mult despre orice extrasportiv, alimentație, sală, să ne luăm foarte multe informații.

Și te informezi? Adică îți cauți despre sală? Ce anume, ce exerciții sunt?
Despre ce exerciții, grupele musculare, despre alimentație, de exemplu, după meciuri, înaintea meciurilor... Ce alimente sunt bune, ce alimente nu sunt bune înaintea meciurilor.

Munca, cea mai importantă pentru a avea succes

Cum te descrii tu pe teren?
Ca un jucător ambițios și muncitor. Pentru că niciodată nu m-am caracterizat pe mine ca fiind un jucător pe care îl definește talentul. Mereu am considerat că trebuie să muncesc mult mai mult decât dacă aș fi avut talent. Mă refer ca un jucător care, să dau un exemplu, cum am spus mai devreme, Messi. Mă consider în partea aceea de jucător muncitor, ca Ronaldo.

Și asta înseamnă că trebuie să te ambiționezi, să te motivezi mereu?
Da.

Și cum faci asta?
Încerc să îmi impun singur că sunt cel mai bun, că de-asta sunt în teren, de-asta joc, ca să fiu cel mai bun. Să dau cel mai bun randament.

Ce își spui înainte de meci?
Înainte de meci, fix asta: că sunt cel mai bun și că trebuie să dau cel mai bun randament.

Iar în momentele de după meci, am înțeles că adrenalina e atât de mare încât e cam greu să dormi noaptea de după.
Da, e mai greu să dormi după meci. Stau și mă gândesc la ce am făcut bine, ce am făcut rău, ce puteam să fac mai bine.

Iar Andrei care nu e pe teren și nu e în tricoul de fotbal, cum e?
Un băiat modest, să spun așa, căruia nu-i place să atragă prea multă atenție.

Și ce faci când nu ești pe teren? Ce obiceiuri ai? Sau cum te relaxezi?
Obiceiuri? Depinde. Acasă, cu familia. Mari obiceiuri nu prea am.

Crezi că e important pentru un fotbalist să se gândească și la altceva în afară de fotbal?
Da. Pentru că uneori mai trebuie să ne rupem puțin de bula asta în care trăim, să ne mai relaxăm.

Și o zi obișnuită în care includem și școala, și antrenamentele, și timpul liber, cum ar arăta la tine? Ai timp de toate?
Da. În mare, da. Pentru că dimineața avem antrenament și după, în restul zilei, suntem mai liberi, să zic așa, și am timp.

Te gândești să urmezi o facultate? Facultate de sport sau ceva?
Nu de sport. Agronomie...

Care e cel mai banal lucru care îți aduce bucurie?
Condusul. Îmi place mult să conduc.

Ce aplicație de pe telefon folosești cel mai des?
Cred că YouTube. Să ascult muzică.

E vreo vorbă de-a părinților tăi care-ți vine mai des în minte?
Dacă mă face fericit, să nu dau înapoi.

Ce ți-ai dorit să înveți și încă simți că nu ai învățat?
Cred că, în teren, să mă apropii cât mai mult de a fi un lider.

Ai exemple în vestiar pe care poți să zici că le urmezi? Exemple de leadership...
Da. Sunt cei mai bătrâni, cu experiență, cum ar fi Purece, Aganovic, Toma...

Ai vreun sfat primit de la ei care simți că te-a ajutat?
Cam asta mi-au zis mereu: să muncesc. Asta îmi zic toți. Pentru că așa spun toți fotbaliștii mai în vârstă ăstora mai mici, că trebuie să muncim, pentru că altfel nu o să reușim.

Și care e cel mai mare vis al tău la care vrei să reușești să ajungi?
Să joc în cupele europene, aș vrea, momentan.

La echipa națională cum a fost? Cum a fost să auzi imnul și să ai tricoul pe tine?
A fost un sentiment foarte plăcut prima oară. Mi s-a făcut pielea de găină.

Erau și ai tăi în tribune?
Da. A fost ceva plăcut. Cea mai mare mândrie până la urmă.

Unde vezi că duce drumul tău cu echipa națională? Adică ce simți că ar trebui să faci ca să ajungi și la echipa de seniori? Mă gândesc că e o bornă.
Da. Să fiu cât mai constant în minutele jucate și în evoluții. Evoluții cât mai bune. Și, cu timpul, o să vină și răsplata.

Cum ai vrea să fii recunoscut în fotbalul românesc?
Așa: ca un jucător umil care dă totul pe teren.