„Haide, haide U, te iubim cu sufletul ” sună o melodie din galeria studenților. Se aude frumos când jucătorii se strâng în fața peluzei, umăr lângă umăr, și cântă împreună. În fața lui Chipciu, Bic și Nistor stau mereu copiii care trăiesc pe viu un vis, între versuri de stadion și idolii lor. Printre ei, este mereu și Dragoș, care nu a văzut niciodată un stadion, mingea sau chipurile celor din jur. Cu toate acestea, e cel mai bun exemplu că „iubirea cu sufletul” nu sunt doar cuvinte cântate, ci un adevăr care face fotbalul să fie mai frumos.

Dragoș are 10 ani, e nevăzător și nu a lipsit de la niciun meci al Universității Cluj în ultimii doi ani. Știe toate numerele de pe tricourile jucătorilor, toate cântecele galeriei și fiecare emoție din peluză.

A descoperit fotbalul alături de bunicul lui. L-a ales pe Ovidiu Bic ca idol, iar întâlnirea cu el a fost una memorabilă: „Mi-am făcut poză cu el, și apoi s-a dus în autocar... și mi-a adus tricoul.” Când vine la stadion, nu e nevoie de imagine. Se ghidează după galerie și după explicațiile bunicului. „Când ajunge mingea la poartă, galeria e foarte intensă atunci”, spune Dragoș.

„Viața asta, așa cum o are, trebuie să o trăiască. Iar când e cu U, se simte liber.”

Merge în deplasări, renunță la planuri de vacanță cu familia dacă acestea pică în zi de meci și, cel mai important, visează să joace fotbal. Cu numărul 94 - pentru că e numărul lui Bic. Și promite că, dacă va reuși, îi va da tricoul înapoi idolului său.

„Viața asta, așa cum o are, trebuie să o trăiască. Iar când e cu U, se simte liber”, spune bunicul Remus, cu vocea ușor tremurată.

Aceasta nu e doar o poveste despre un copil nevăzător care merge la meciuri. Este despre ce înseamnă să simți fotbalul dincolo de vedere. Despre loialitate, dragoste și apartenență. Despre cum, pe Cluj Arena, există suporteri care văd fotbalul cu inima și iubesc ”U” cu sufletul.