A împlinit 36 de ani la începutul acestui an și sărbătorește al doilea titlu consecutiv alături de FCSB. Asta deși, în ianuarie 2024, era ca și plecat de la echipă. A mers în cantonament și a mai primit o șansă. De care a profitat din plin. Postul de fundaș dreapta al roș-albaștrilor are acum un titular cert, iar Vali Crețu promite că încă mai are destule de arătat.

„Am crezut mereu în visul meu”, a spus în interviul acordat superliga.ro, după câștigarea titlului din sezonul 2024/25, la care a avut o contribuție importantă. Un gol, patru pase decisive și multe, foarte multe curse în banda dreaptă pentru neobositul ”Gladiator” al campioanei.

Vali, felicitări! Extraordinară performanța voastră, titluri unul după altul, dar și prestația ta, care a fost incredibilă și, din punctul meu de vedere, un model, un exemplu de ambiție.
Mulțumesc! Da, a fost ceva incredibil. Sezonul ăsta și pentru mine a fost ceva wow. Nici noi nu ne așteptam, dar, nu știu, la această vârstă este ceva incredibil pentru mine să iau al doilea titlu consecutiv, să joc în optimi de Europa League. Chiar sunt mândru de munca pe care am depus-o.

O demonstrație de forță din partea FCSB-ului, un campionat dominat de prin toamnă până la sfârșit. A început, sigur, fiind Europa în paralel, un pic mai greu, dar apoi, odată ce ați intrat în viteză, nu v-ați mai oprit.
Da, pentru că am mai pierdut câteva campionate și uite că am ajuns la omogenitatea care trebuie. Cu unitatea vestiarului și pregătirea pe care o avem, chiar am ajuns să fim 100%. Dar contează foarte mult. Și din experiențele din trecut am învățat și acum au venit și trofeele.

Voi v-ați temut vreodată pentru titlu? Că ați putea rata obiectivul anul ăsta?
Sincer, nu. Pentru că am mai pornit așa și am recuperat pe parcurs. Dar a fost mai greu pentru că jucam în Europa și patronul își dorea foarte mult. Noi, sincer, jucătorii, ne doream să jucăm și în campionat, dar ziceau că va fi obositor. Dar important e că am recuperat și că am crezut în noi. Ăsta e cel mai important lucru și puterea mentală a făcut diferență.

Cum ai gestionat tu, personal, toată presiunea asupra ta? Sigur, ai spus că ai o vârstă, deși nu se vede din punctul meu de vedere, dar presiune ai avut tot timpul. De multe ori ai fost ținta declarațiilor...
Da, presiunea... Cred că aici, la o echipă mare, este tot timpul presiune. Dar am știut cum să o gestionez. Am avut familia în spate, care m-a susținut mereu. Eu, fiind un tip puternic și foarte serios, foarte muncitor, am depășit orice moment. Așa e bucuria mai mare, e mândria mai mare. Te bucuri mai mult și când vezi câte ai realizat și prin câte ai trecut, ce sacrificii ai făcut, devii un om foarte puternic și greu de învins.

Când ți-a fost mai greu, personal, așa?
Cel mai greu moment am și spus că a fost sezonul trecut, în iarnă, când era să plec. M-au luat în cantonament fără contract și atunci a fost cel mai greu moment, pentru că nu câștigasem niciun campionat și niciun trofeu și îmi doream din suflet să câștig campionatul. Și era aproape atunci să-l câștigăm, eram pe primul loc și zic „tocmai acum să plec?”. Ăla a fost cel mai greu moment.

Și cum s-a rezolvat atunci momentul ăla?
Păi s-a rezolvat cu seriozitatea mea și cu ajutorul lui Dumnezeu, bineînțeles, pentru că fusese adus Nana Antwi, mai era juniorul Pantea, și așa a vrut Dumnezeu să fie. Eu am mers în cantonament, m-am pregătit foarte bine, cum fac de obicei, dar au văzut că nu m-a afectat deloc și sunt puternic și mi-au oferit această șansă în continuare. Cred că a meritat.

Câte titluri mai urmează, Vali?
Mi-aș dori să nu mă opresc aici, pentru că mai am energie și chiar vreau și sezonul viitor să facem tot așa un sezon incredibil.

Deci nu petreci exagerat după trofeu ăsta?
Ba da, eu am petrecut în fiecare zi. Eu sunt adeptul - munca-i muncă, distracția e distracție și așa îți încarci bateriile. Când sunt descărcate, trebuie să le descarci ca lumea, să te distrezi, vacanța să fie vacanță, 10 zile, o săptămână. După, îți începe un program și începe direct cantonamentul și vii altfel, muncești altfel. Și din punct de vedere mental, și din punct de vedere fizic ești mult mai pregătit, mult mai bine și poți să asimilezi, poți să duci multe.

Apropos de petrecere, te-am văzut! Dansezi, ai niște calități de care nu știam până acum.
Nu le-am scos în evidență, am vrut să fiu, la vârsta mea, să fiu model pe teren, așa sunt de obicei. Nu mi-am programat nimic, dar colegii mi-au zis „Hai cu roata, hai cu roata!” și așa am făcut. În copilăria mea, pentru că tot timpul afară aveam grupă de breakdance, dansam și încă mai mi-au rămas în reflex. Le mai fac cu fetele, nu le-am mai făcut de mult, dar ne pricepeam destul de mult la dans.

Unde ai copilărit?
În Buzău.

În Buzău, chiar în oraș?
Chiar în oraș, da.

Cum a fost copilăria ta?
Copilăria mea a fost foarte frumoasă, chiar dacă nu am avut noi de toate. Cred că mâncam o dată pe zi, dar stăteam de dimineață până seara, mai chiuleam de la școală, tot cu joaca, tot cu fotbalul toată ziua.

Cu fotbal și breakdance...
Fotbal, breakdance, da. Jocuri d-astea de trăgeam cu cornete, lapte gros... Alea au rămas și cred că vor rămâne mereu pentru mine.

Pe ce melodie îți plăcea cel mai mult să faci breakdance?
Una de la Animal X. Dar nu mai știu exact cum se numea. Animal X era trupa noastră, eram noi, noi făceam pe melodiile lor. E ceva foarte frumos.

I-ai întâlnit vreodată pe cei de la Animal X?
Nu. Doar i-am văzut, dar n-am stat de vorbă.

Vali, ai 36 de ani, nu?
Da.

Mulți înainte. Mi se pare că nu îi arăți, cum am spus. Dar, psihic, energie mai ai de cantonamente? De antrenamente? Lasă meciurile, dar de toată partea asta, de muncă a fotbalului...
Da, sincer, mai am. Chiar mai am și mă bucur în același timp că Dumnezeu îmi dă putere și mă ține departe de accidentări, ca să pot să duc. Și eu mai am multe de arătat. O să vedeți, nu vreau să vorbesc dinainte, dar dacă nu am probleme cu accidentările, o să mai duc câțiva ani buni, la nivel mare.

Ești apropiat de vârstă, până la urmă, de antrenorii tăi de acum...
Da, da, da. Chiar sunt și mai mare decât unii. Mai glumim, dar ăsta este un model și un exemplu pentru tineri. Nu contează vârsta, e doar o număr. Trebuie să te bucuri de fotbal la orice vârstă. Eu mi-am ales fotbalul, mi-a plăcut de mic și asta a contat foarte mult pentru mine. Mi-a plăcut foarte mult.

O să fii și antrenor?
Aici nu știu ce să zic, chiar nu vreau să spun „nu”, dar nu mă văd, nu știu de ce. Nu mă văd la antrenor. Poate altceva, dar ca antrenor nu cred că mă văd.

Mai ai timp să decizi oricum ce să faci.
Mai vreau să mă bucur întâi. Sincer, când o să simt că nu mai pot, atunci o să încep să mă gândesc. Nu știi niciodată pe unde te duce viața, cum te duce. Când o să mă las, atunci o să vedem.

Poate mi se pare mie din afară, dar pare că e o atmosferă extraordinară la voi și cumva asta a cântărit, poate, decisiv.
Da, să știți că atmosfera contează mult, grupul, nu mai zic, și asta se vede. Noi am știut să ținem grupul și i-am integrat pe toți cei care au venit, i-am integrat foarte bine și chiar contează să simți, să ai ambientul corect, să vii bine la antrenament, să muncești. De abia aștepți următoarea zi, să vii iarăși, să te pregătești foarte bine, să te simți bine cu colegii, mai la o glumă... Contează foarte mult să simți cu colegul că își dă viața, muncește pentru tine. Nu ajungi altfel să faci performanța care am făcut-o noi, am fost foarte uniți.

Cel mai fericit moment al tău sezonul ăsta? Cea mai mare bucurie când a fost?
Cea mai mare bucurie a fost când am trecut de PAOK. A fost o bucurie imensă, m-am simțit așa, foarte mândru de munca noastră. A fost un moment unic.

Să fie succes și în Europa sezonul viitor, cel puțin la fel ca sezonul trecut, și atunci e un mare câștig.
Știm că lumea are mari așteptări. Și noi avem, în primul rând, noi de la noi, și asta contează foarte mult. Chiar vrem să fim la fel de buni.

Când jucai fotbal pe stradă în Buzău, când erai mic, te gândeai că o să ajungi aici, cu două trofee la FCSB?
Sincer? Nu știu dacă așa de sus, dar mă gândeam că o să ajung să debutez în Liga 1, în Divizia A, cum era înainte. Urmăream Steaua, eram mare fan. Dar am crezut, vă spun sincer. Și chiar nu sunt un tip care să bage în ele sau să mintă. Eu am crezut de mic în visul meu. Am crezut că o să ajung fotbalist și am ajuns. Am muncit, am depășit multe chestii, dar chiar am crezut în visul meu și toată ziua, de dimineața până seara, numai fotbal făceam.

Și cine te-a încurajat să îți urmezi visul?
Sincer, cel mai mult m-am încurajat eu, pentru că așa am crescut. Și tatăl meu m-a încurajat, dar avea multe pe cap. Eram mulți frați, muncea mult și n-avea timp. Mama era bolnavă, eram cinci frați și era greu să aibă timp. Mă încurajam, că am văzut cum e viața și m-am încurajat singur și eram foarte optimist, foarte încrezător de mic și m-a ajutat enorm. Bineînțeles, și credința, și seriozitatea, disciplina, astea te ajută foarte mult.

Frații tăi n-au ajuns fotbaliști?
La liga a treia au jucat, dar după s-au lăsat. Eu le ziceam să fie foarte serioși, dar ei nu erau chiar așa de serioși și, până la urmă, s-au lăsat. Dar acum au ajuns bine, toți au familie, sunt foarte bine.

Și părinții?
Părinții sunt la Buzău, da.

Se bucură de succesul tău, nu?
Da, vorbesc cu ei.

Au mai venit pe la meciuri?
Mai vin, mai vin, da, dar mai greu, pentru că n-au mașină. Dar se bucură foarte mult, bineînțeles.

Le zic vecinii acolo, se bucură toți vecinii, nu?
Da, da, da, foarte mult. E ceva, nu știu, mai ales acum, și la primul titlu, dar și acum, toată lumea te oprește pe stradă oriunde te duci. E un moment foarte frumos.