ANALIZĂ

Un atu important în lupta pentru menținerea în Superliga

Remus Guțea e unul dintre cele mai interesante tinere talente din noul sezon de Superliga

Article Featured Image
Guțea, Remus
Voluntari
ANALIZĂ

Trei goluri în ultimele două etape. Unul dintre ele, împotriva campioanei Universitatea Craiova. Remus Guțea începe să confirme speranțele pe care FC Voluntari și le-a pus în el. Iar mijlocașul de 19 ani poate fi un argument important în tentativa ilfovenilor de a evita retrogradarea. Însă antrenorul său, Florin Pîrvu, este convins că tânărul jucător poate fi chiar mai mult de-atât: „Este un jucător de care trebuie să avem mare grijă. Are un real talent, iar fotbalul românesc are mare nevoie de el”.

Remus Guțea a fost remarcat prima oară de publicul larg în vara anului trecut, când a făcut parte din lotul României U19, care s-a calificat în semifinala Campionatului European. Momentul său de glorie a fost victoria cu Danemarca (3-0), care avea să-i ducă pe micii ”tricolori” între cele mai bune patru echipe de pe continent. Contra nordicilor a deschis scorul după o acțiune personală senzațională și lumea a început să vorbească despre el. Însă ascensiunea sa deja începuse.

image
România
Mijlocaș

7

Meciuri jucate

6.93

Rating

3

Goluri

13

Șuturi

8

Șuturi pe poartă

42/85 (49%)

Dueluri câștigate

Vezi profilul complet
Actualizat la: 02 Sep 2026

Originar din Teleorman, Guțea a trecut prin mai multe refuzuri la cluburi importante, înainte de a ajunge la CS Mioveni. Acolo, calitățile sale au fost atât de apreciate încât a primit debutul în Superliga la scurt timp după ce a împlinit 16 ani. În decembrie 2022, a intrat pe final într-un eșec suferit pe teren propriu în fața Universității Craiova (0-1), apoi a mai prins câteva meciuri, într-un sezon încheiat cu retrogradarea argeșenilor.

A rămas alături de Mioveni și în eșalonul secund, apoi la începutul lui 2025, s-a transferat la FC Voluntari, tot în liga a doua. În stagiunea trecută, a fost unul dintre jucătorii importanți în parcursul care i-a readus pe ilfoveni în Superliga, în urma barajului cu Hermannstadt. A marcat 7 goluri în 29 de apariții în campionat și, firesc, mai multe cluburi, nu doar din România, au început să fie interesate de el. „Am ținut foarte mult ca el să rămână alături de mine în perioada asta”, a explicat Florin Pîrvu, după remiza cu Oțelul (2-2), în care Guțea a reușit o dublă. Prima a lui în Superliga. O decizie înțeleaptă, pentru că puștiul a putut să-și continue progresul fără presiune. Și acum încep să se vadă și rezultatele.

Partida contra gălățenilor a fost a doua la rând în care Guțea a marcat. În runda anterioară, în deplasare cu Universitatea Craiova, a semnat prima sa reușită în Superliga, din penalty, în prelungirile partidei pe care campioana a câștigat-o cu 3-1. Pare o legătură specială între olteni și mijlocașul ilfovenilor. Debut în prima ligă contra formației din Bănie, primul gol tot împotriva alb-albaștrilor. Și apoi prestația excelentă cu Oțelul, meci în care a înscris de două ori în primul sfert de oră.

A durat ceva, dar pare că Remus Guțea s-a descătușat și și-a găsit ritmul. Antrenorul său e convins că are la dispoziție un jucător special, însă insistă că trebuie să urmeze pașii firești. „Vreau să rămână cu picioarele pe pământ, pentru că mai poate crește. Voluntariul are nevoie de el, dar și el are nevoie de Voluntari. Aici poate crește”, a explicat tehnicianul. Și în timp ce face asta, îi poate ajuta pe ilfoveni să rămână în Superliga. 

Superliga este o structură sportivă a tuturor cluburilor profesioniste din România care evoluează în primul eşalon fotbalistic.

superliga