Top 10

Top 10 goluri marcate în turul sezonului regular din Superliga. Care e preferatul tău?

Alin Roman e singurul jucător care are două reușite în top, în timp ce Hermannstadt a primit cele mai multe goluri dintre cele nominalizate

Vhakka Eddy Stelh Gnahore
Alexandru Stoian
Adnan Aganovic
Elvir Koljic
Roman, Alin

De fapt, sibienii au încasat primele trei goluri din top: execuția formidabilă a lui Oleksandr Romanchuk, din meciul cu Universitatea Craiova, lobul reușit de Alin Roman la Arad și golul prin care Alexandru Stoian a egalat pentru FCSB în prelungirile partidei de pe Arena Națională. Cu siguranță, se poate spune că elevii lui Marius Măldărășanu au avut o primă jumătate de sezon regular dificilă din toate punctele de vedere.

Pe lângă golul marcat împotriva lui Hermannstadt, Alin Roman mai este prezent în top cu reușita din runda inaugurală, când a înscris pentru 3-3 împotriva Universității Craiova, completând o revenire incredibilă a celor de la UTA, conduși la un moment dat cu 3-0.

Liderul surpriză al campionatului, FC Botoșani, este reprezentat de Alexandru Cîmpanu, în timp ce ocupanta poziției secunde, Rapid, îl are în top pe Elvir Koljic, cu golul prin care a relansat derby-ul cu FCSB, anunțând revenirea de la 0-2 a giuleștenilor. Anderson Ceara, Mamadou Thiam, când încă juca pentru Universitatea Cluj, Eddy Gnahore și veteranul Adnan Aganovic completează lista celor care au marcat cele mai frumoase goluri ale sezonului până acum.

Care este preferatul tău?

Superliga

este o structură sportivă a tuturor cluburilor profesioniste din România care evoluează în primul eşalon fotbalistic.

superliga